Postul,
rugăciunea,
spovedania,
împărtăşania
DEZNĂDEJDEA
O mare parte din oameni cad în deznădejde în privinţa mântuirii lor. Deznădejdea e un chip greşit de meditaţie asupra relelor făcute; chipul bun e, dimpotrivă, nădejdea. Răul, nimicul, păcatul, diavolul nu sunt subiecte sănătoase de gândire, căci îmbolnăvesc mintea prin asociaţii de idei. Pocăinţa trebuie să fie o înseninare din ce în ce mai mare a sufletului şi a sănătăţii întregi.
Vrăjmaşul, care pustieşte prin patimi, când află că mintea, împinsă de strigarea conştiiinţei, vrea să facă răscoală împotriva robiei sale, vine cu asuprire mare, dovedind sufletului că n-are chip de scăpare. Iar ca pedeapsă, precum că sufletul a îndrăznit una ca aceasta, diavolul umblă să-l dea legat la un chinuitor mai greu: duhul deznădejdii.
Aşa e de grea robia duhului acesta, încât sufletul, adunându-şi cele mai de pe urmă puteri, dă lupta deznădejdii. Atunci se află sufletul între viaţă şi moarte. Câte unii mai scapă, alţii o duc aşa, mai mult morţi decât vii; iar alţii, nemaiputând suferi, li se întunecă mintea şi fac şi păcatul cel mai de pe urmă: omorârea de sine. Şi în sfârşit, altora, de durere, li se rătăceşte mintea cu totul, dând în nebunie.
DISCIPLINA
Păstrarea capacităţii de încadrare în disciplină a unui suflet face dovada armoniei şi valorii sale.
DREAPTA SOCOTEALĂ
Dreapta socoteală-i mai mare ca postul.
DREPTATEA LUI DUMNEZEU
Legea nestrămutată a dreptăţii lui Dumnezeu aduce peste capul tău ce ai adus şi tu peste capul aproapelui tău. Ce ai făcut ţi se va face; ce ai zis ţi se va zice; ce încarci pe altul ai să duci şi tu.
Când dreptatea lui Dumnezeu se întoarce asupra noastră a sosit vremea de plată sau ispăşirea.
Ispăşirea nu-i o pedeapsă de la
Dumnezeu, ci un mijloc de înţelepţire, o îndreptare mai aspră.
Iar fiindcă dreptatea lui Dumnezeu mereu ţine cumpănă între faptă şi
răsplată, putem vorbi chiar de legea dreptăţii, ca o lege milostivă, prin care
ne curăţim de petele faptelor rele.
În vremea ispăşirii, când vin asupra noastră strâmtorările, dacă le
răbdăm de bunăvoie, neumblând cu ocolirea, ne ajută Dumnezeu; iar de nu vrem să
primim cele ce vin peste noi, că nu le înţelegem, nu ne ajută Dumnezeu, deşi El
ar fi vrut.
Dumnezeu nu pedepseşte toată răutatea tuturor, aici, şi numaidecât; precum nici nu slăveşte bunătatea tuturor, aici, şi numaidecât.
Chiar dacă ar face aşa, atunci
şi oamenii ar face binele de frică; mântuirea ar fi de silă, iar nu o faptă a
libertăţii şi a dragostei.
Apoi, dacă repede ar pedepsi tot răul, Dumnezeu ar fi un fricos, un
neputincios, micit la o măsură omenească sau cel mult îngerească, şi ne-ar da
să înţelegem că se teme de rău şi-şi apără stăpânirea, – cum fac oamenii. Ci
tocmai pe faptul că îngăduie răilor să-şi facă de cap, şi-i lasă pe oameni
neînfricaţi de pedeapsa năprasnică, ne dovedeşte atotputernicia Sa, veşnic
liniştită asupra răului, – atotputernicie asupra căreia, prin virtutea
credinţei, stăm liniştiţi şi noi, primind palmele şi scuipările răului, ca pe
nişte mărturii ale neputinţei aceluia, în faţa atotputerniciei lui Dumnezeu,
Care ne întăreşte cu liniştea Sa.
Cu aceea că nu pedepseşte răutatea numaidecât, îi întinde ispită puternică, să se desăvârşească şi ea, spre pedeapsă sigură în ziua judecăţii. Iar dacă, totuşi, uneori pedepseşte năprasnic vreo fărădelege, o face ca să mai pună frâu răutăţii între oameni, şi mai ales să nu scadă în credinţă începătorii, şi să nu se piardă dintre oameni cunoştinţa răsplătirii după fapte.
Deci, ori că răsplăteşte, ori că nu răsplăteşte, fie binele, fie răul, un lucru e sigur: că vine o răsplată sigură şi veşnică, şi că biruieşte binele asupra răutăţii. Apoi, prin răbdarea multor neştiuţi de oameni, atotputernicia şi dreptatea lui Dumnezeu, sfărâmă mereu porţile iadului, cu puterea Bisericii văzute şi nevăzute.
Când cineva, cu faptele sale păcătoase, cade din dragostea Tatălui său, dă de dreptatea Lui, care, ca pe un rob, îl va readuce la cale cu sila.
Îi dă şi timp, doar va simţi să vină de
bună voie; dacă însă nu bagă în seamă, îi ia şi timpul şi cade fără de veste
urmărit de dreptate.
transcriere din “Viata si lucrarea
Pr. Arsenie Boca”,
preluat
dupa: https://maicafilofteia.blogspot.ro/2017/03/parintele-arsenie-boca-postul.html?spref=fb&m=1
Frumoase invataturi. Multumim.
RăspundețiȘtergereApocrife.
RăspundețiȘtergereCum adică, apocrife. Le-ai scris tu?
Ștergere@ Pop Lucian
ȘtergereAnonimul care nu isi da numele este cu siguranta unul dintre cei care fac propaganda impotriva duhovnicilor din BOR.
Probabil una dinn fractiunile stiliste catre care tind nepomenitorii din gruparea lui Sava.
Invataturile parintelui Arsenie sunt binevenite oricand.
RăspundețiȘtergere