Duminica întâia după Pogorârea Sfântului Duh
Ev. Matei X, 32-35; 37-37; XIX, 27-30.
1.Înțelesul de „a
mărturisi” nu însemnă a vorbi despre ceva, în cazul nostru despre Dumnezeu sau
chiar a predica, ci însemnă a trăi realitatea harului dumnezeiesc, a dovedi
prin propria viață, prin propria purtare, puterile dumnezeiești ale Sfântului
Duh. De aceea cel ce mărturisește este capabil să moară, atât de puternică e
convingereaa lui. Ne gândim la cetele nenumărate ale sfinților, ale sfinților
mucenici ce și-au dat viața pentru Hristos care cu adevărat vor fi numiți
„mărturisitori".
2.Creștinismul și
Biserica are mai ales astăzi dovadă de astfel de mărturisitori care învață în
tăcere prin însăși viața lor. Tot astăzi s-ar părea că este o prea mare diferențiere
între cuvântul propovăduit(predica) și mărturisirea trăită.
3.În lipsa unei
mărturisiri autentice omul nu este de mirare că se leapădă ușor de convingerile
sale. Ceea ce vrea sa zică Mântuitorul
că se va lepăda și El înaintea Tatălui din ceruri nu însemnează o înlăturare a lor, nici chiar o respingere a lor, ci mai degrabă că ei s-au înstrăinat de El și credem că i-ar primi din nou dacă s-ar întoarce, dintr-o lepădare într-o mărturisire.
că se va lepăda și El înaintea Tatălui din ceruri nu însemnează o înlăturare a lor, nici chiar o respingere a lor, ci mai degrabă că ei s-au înstrăinat de El și credem că i-ar primi din nou dacă s-ar întoarce, dintr-o lepădare într-o mărturisire.
4.Atât în Sf. Scriptură
cât și în istoria Bisericii avem destule astfel de exemple.
5.Nu trebuie înțelese că
astfel de despărțiri ar însemna ură ci e vorba despre convingeri deosebite. Și
astfel de exemple sunt în istoria Bisericii: când una era convingerea fiului și
alta a tatălui. Se cunosc cazuri când au fost înștiințați chiar de către
părinți, autorităților despre credința lor.
6.Nici în acest
verset(34) nu este vorba de sabie ci de sabia Duhului care schimbă
convingerile.
7.Nici versetul 37 unde
este vorba de iubirea mamei și a tatălui mai mult decât pe Dumnezeu, nu
trebuie înțeles greșit cum se înțelege uneori. Nu se cere să te lepezi
de mamă sau de copii, ci are în vedere acea comuniune cu Dumnezeu, acea
legătură care este mai puternică decât legătura dintre părinți și copii sau
copii și părinți.
8.Iubirea dintre părinți
și copii este mai puțin calitativă și intensivă decât iubirea ce izvorăște din
Sf. Treime.
9.Dacă noi rămânem doar
la iubirea dintre părinți și copii și o anulăm pe cea dumnezeiască, noi ca
oameni nu suntem izvor de iubire, deci această iubire nu este intensiv
calitativă; cu timpul scade, se diminuează sau chiar se anulează și ajungem să
nu-i iubim pe părinți și nici chiar pe copii, dar dacă ne alimentăm din izvorul
iubirii dumnezeiești apele Duhului vor întări iubirea noastră față de părinți
și copii. Deci Mântuitorul nu-mi cere să mă despart de mamă sau tată, ci din
contră vrea să întărească, să statornicească iubirea dintre părinți și copii
care nu poate fi statornicită și întărită fără iubirea dumnezeiască.
10.Plinirea acestei
iubiri dumnezeiești nu se obține simplu și nici ușor. Ea cere adevărate jertfe:
îndemnul să ne luăm crucea înfrânărilor ne duce la pășirea pe drumul
înfrânărilor Mântuitorului Iisus Hristos. Trebuie să ne asemănăm Lui cu
înfrânările noastre că și El s-a înfrânat pentru mântuirea noastră până la
jertfa pe cruce. Toată viața a fost un șir întreg de cruci până la cruce
jertfirii.
11.Ceea ce spune Sf.
Petru că a lăsat toate și a urmat Lui, nu este oarecum o pagubă sufletească. A
lăsat ceva neînsemnat și a urmat ceva foarte important. A lăsat lucrurile lumii
și a urmat bucuriile Duhului.
12.Toți cei ce urmează
lui Hristos părăsind lucrurile lumii nu sunt păgubiți pentru că ceea ce
au lăsat este mult mai neînsemnat decât ceea ce au dobândit. De aceea
accentuează Mântuitoul măririle dumnezeiești ale Sf. Apostoli la sfârșitul
veacurilor.
13.Toate aceste lucruri
amintite, ce au fost lăsate pentru El, nu sunt pierderi, ci sunt incomparabile
cu cele ce le va împărtăși Mântuitorul celor ce I-au urmat Lui.
14.Încheierea Sf.
Evanghelii se referă la situația semenilor în lumea aceasta care sunt clasați
după diferite profesii sau bunăstări materiale, fiind consideați cei dintâi.
Mântuitorul are în vedere astfel de clasări considerând pe cei dintâi după
starea lor morală nu după starea lor vremelnică, încât s-ar putea întâmpla ca
mulți considerați în lumea aceasta cei din urmă să fie în lumea
cealaltă cei dintâi din punct de vedere moral.
15.Această clasare are
în vedere versetul „cei dintâi vor fi pe urmă și cei de pe urmă vor fi întâi.”
(Text preluat din PS
Ioan Mihălţan, episcopul Oradiei „Idei din Sfintele Evanghelii pentru
predicile duminicilor şi sărbătorilor de peste an”, Editura Episcopiei Ortodoxe
Române a Oradiei, 1999, pp.47-50)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.