Intru cinstirea Sf M.Muc. Gheorghe

Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta

Nicio evocare a Sfantului Gheorghe nu poate fi completa fara readucerea aminte a uciderii balaurului petrecuta dupa moartea sfantului. Conform legendei, langa cetatea Selente din Palestina exista un demon care luase forma unui balaur si cerea jertfa oamenilor pentru a-i lasa sa ia apa din raul care curgea in apropiere. Daca la inceput cerea ca jertfa oi si capre, pe masura trecerii timpului balaurul s-a lacomit si a inceput sa pretinda oameni.
Oamenii speriati au tras victimele la sorti, iar intr-o buna zi a cazut chiar fata regelui. Rugaciunile fetei si ale tatalui ei catre razboinicul-sfant din Capadocia au fost ascultate, iar Sfantul Gheorghe si-a facut aparitia calare si a ucis balaurul. Un aspect interesant este retinut de iconografia ortodoxa in care Sfantul Gheorghe este reprezentat inarmat cu o sulita nefiresc de subtire si firava, pentru a ne arata ca Binele infrange usor Raul, daca exista credinta.

Sfantul Gheorghe este prezent in credintele populare ale romanilor inca din cele mai vechi timpuri. Sangiorzul este unul dintre cele mai importante personaje din mitologia romaneasca, reprezentand o sinteza autohtona dintre venerarea Sfantului Gheorghe si cultul unei divinitati agro-pastorale dacice. Cei doi mari sfinti militari ai Ortodoxiei, Gheorghe (23 aprilie) si Dimitrie (26 octombrie) impart dintotdeauna anul pastoral in cele doua mari etape ale transhumantei. Credintele populare afirma ca Dumnezeu insusi i-a incredintat "cheile vremii" cu care el deschide sezonul cald, in timp ce Sfantul Dimitrie (Samedru) inchide anul pastoral.

"Sfantul Gheorghe cand alearga cu calul sau imprejurul pamantului, iarba inverzeste, codrul infrunzeste, pamantul se deschide si primavera vine", citim o vorba populara din Datinile poporului roman de Elena Niculita Voronca. Ziua Sfantului Gheorghe, sfantul care patrona peste turme si herghelii de cai, era marcata de romani prin numeroase practici de magie agrara si antropopaica. Armata romana se afla sub ocrotirea Sfantului Gheorghe inca din vremea lui Stefan cel Mare, al carui stindard de biruinta purta imaginea acestuia. Una dintre cele mai arhaice forme in care se sarbatorea Sangiorzul se gase in Muntii Apuseni, unde motii organizau un adevarat carnaval de primavara dacica in care tinerii imbracati in verdeata stropeau cu apa si-i loveau pe sateni cu urzici, cu scopul simbolic al stimularii magice a fortelor innoitoare si creatoare din Natura.

Măritul acesta şi minunatul şi vestitul mare mucenic Gheorghe, a trăit în vremea împăratului Diocleţian, trăgându-se din Capadochia, de neam strălucit şi luminat, din ceata ostaşilor ce se chemau tribuni; iar când a fost să pătimească era la cinstea dregătoriei de comis.

Având împăratul gând să pornească război asupra creştinilor, a dat poruncă să se învrednicească de cinstiri împărăteşti şi de daruri cei ce se vor lepăda şi vor părăsi pe Hristos. Iar cei cer nu se vor supune poruncii, să aibă pedeapsă moartea. Atunci sfântul acesta fiind de faţă, a declarat că este creştin, mustrând deşertăciunea şi neputinţa idolilor, luând în râs pe cei ce credeau în ei. Neplecându-se nici cu amăgiri, nici cu făgăduinţele tiranului, care făcea multe ca acestea, nici de îngroziri, ci se vedea nebăgător de seamă de toate, pentru aceea întâi l-au lovit în pântece cu o suliţă. Şi când i s-a înfipt suliţa în trup, a curs sânge mult; iar vârful suliţei s-a întors înapoi şi a rămas sfântul nevătămat. Apoi legându-l de o roată ţintuită cu fiare ascuţite, care a fost pornită din sus spre o vale, şi rupându-se trupul în mai multe bucăţi, cu ajutorul dumnezeiescului înger a rămas el sănătos. Şi înfăţişându-se sfântul înaintea împăratului şi a lui Magnenţiu, care şedeau alături de el şi aduceau jertfă la idoli pentru sănătatea lor, sfântul a atras pe mulţi spre credinţa în Hristos, cărora din porunca împăratului li s-au tăiat capetele afară din cetate. Şi venind la Hristos şi Alexandra împărăteasa, a mărturisit pe Hristos Dumnezeu înaintea tiranului. Au crezut şi alţii mulţi în Hristos, văzând că sfântul a ieşit sănătos dintr-o varniţă în care fusese aruncat. După aceasta i-au încălţat picioarele cu încălţăminte de fier ce avea cuie şi l-au silit să alerge. Ci iarăşi au pus de l-au bătut, fără de nici o milă, cu vine de bou uscate. Iar Magnenţiu cerând semn ca să învieze pe un mort din cei ce erau îngropaţi, din mormintele ce erau acolo, care erau de multă vreme morţi, şi făcând sfântul rugăciune deasupra mormântului, a înviat mortul şi s-a închinat sfântului, şi a slăvit Dumnezeirea lui Hristos. Şi întrebând împăratul pe mort cine este, şi când a murit, a răspuns acesta că este din cei ce au trăit mai înainte de venirea lui Hristos, adică mai înainte de trei sute de ani şi mai mult şi cum că a ars în foc atâţia ani din pricina rătăcirii idoleşti. Pentru care minune crezând mulţi, şi înmulţindu-se spre credinţă, slăveau cu un glas pe Dumnezeu, între care era şi Glicherie, căruia îi murise boul, şi l-a sculat sfântul. Din care minune adeverind şi el credinţa în Hristos, a luat cununa muceniciei, făcându-l păgânii multe bucăţi cu săbiile. Deci venind mulţi la Hristos, pentru ceea ce vedeau, şi încă pentru că sfântul mucenic Gheorghe intrând în capiştea idolilor, a poruncit unui chip idolesc cioplit, ca să spună dacă este el Dumnezeu, şi de i se cuvine să i se închine lui oamenii. Iar demonul cel ce era într-însul plângând a răspuns că unul este Dumnezeu adevărat: Hristos şi dintr-aceasta s-au tulburat idolii toţi şi au căzut şi s-au sfărâmat. Ceea ce neputând răbda cei ce credeau în idoli au prins pe sfântul şi l-au dus la împăratul, şi-au cerut degrab răspuns de moarte asupra lui; iar împăratul a poruncit ca să taie pe sfântul şi pe Alexandra împărăteasa cu sabia. Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul, iar sfânta Alexandra făcând rugăciune în temniţă, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.

 Mai jos unele dintre  multele minuni ale sfântului:
În părţile Siriei se află o cetate numită Ramel, în care era o biserică zidită în numele marelui mucenic Gheorghe. Neaflându-se acolo mină de piatră, ca să se taie stâlpi, se aduceau stâlpii bisericii din loc depărtat, şi se făcea multă nevoinţă cu aflatul lor, şi cu adusul. Atunci oarecare femeie cu frica lui Dumnezeu având adevărată şi întărită credinţă la sfântul mare mucenic Gheorghe, a cumpărat şi ea un stâlp asemenea cu cei ce erau făcuţi şi înfrumuseţaţi, şi pogorându-l la mare, se ruga celui ce era purtător de grijă să ducă stâlpii, să ia şi să ducă şi pe acela pe care îl cumpărase ea. Iar el nu vrea, ci punând numai pe al lui, purcese să se ducă. Atunci femeia de supărare căzând la pământ plângea şi se ruga sfântului să-i ajute să poată duce stâlpul. Aflându-se ea într-un astfel de chip, văzu în vis unde i se arătă sfântul în chip de voievod, şi-i zise: "De ce eşti tristă, femeie?" Iar ea îi spuse pricina întristării, şi sfântul descălecând de pe cal zise către femeie: "Unde-ţi este voia să fie pus stâlpul?" Şi ea răspunse. "De-a dreapta parte a bisericii." Şi sfântul îndată însemnă marmura cu degetul, scriind aceasta: Să se pună în dreapta, al doilea, stâlpul văduvei (după cel dintâi), şi ridicând sfântul de capătul stâlpului ce era despre mare, zise femeii: "Ajută şi tu" şi ridicându-l amândoi, l-au dat în mare, şi cu îndreptarea sfântului sosi stâlpul mai înainte de ceilalţi, şi dimineaţa se află la liman. Ceea ce văzând Vasilicos, căci aşa se numea purtătorul de grijă pentru ducerea stâlpilor, s-a minunat şi mai vârtos dacă a văzut şi scrisul, care rânduia şi locul, unde trebuia să fie pus. Şi mulţumind lui Dumnezeu, cerea şi de la sfântul iertare pentru greşeala neascultării, şi, luând şi el prin vedenie iertare de la sfântul, puse stâlpul văduvei în rând cu ceilalţi, în locul care poruncea scrisul cel însemnat de sfântul. Care stâlp stă şi până în ziua de astăzi întru neştearsă pomenirea femeii, şi întru mărirea sfântului pentru preamărita minune.
Iată altă minune făcută la Mitilene şi care înfricoşează tot gândul şi tot auzul. Căci în acest loc este o biserică a marelui mucenic Gheorghe, foarte slăvită şi vestită. Şi este obicei de a se strânge la ziua sfântului mulţime multă de popor în toţi anii, să facă la acea biserică prăznuire. Aceasta aflând agarenii ce erau în Creta au lovit fără veste la vremea privegherii pe câţi au aflat în biserică, şi i-au luat legaţi, împreună cu câţi au putut prinde din cei de afară, că cei mai mulţi scăpaseră. Pe cei ce i-au prins, i-au dus în Creta, între care era şi un tinerel, pe care l-a dăruit saracinul care-l prinsese lui Amira, celui ce era mai mare peste agareni. Şi trecând câtăva vreme până s-a împlinit anul, şi au ajuns iar la prăznuirea preamăritului mucenic, tânărul a slujit lui Amira; iar părinţii lui nelăsându-şi obiceiul lor şi nici nu au fost nemulţumitori pentru pierderea copilului, ci punându-ţi nădejdea la Dumnezeu şi mulţumind sfântului, şi făcând praznic după obicei, au ieşit ca să cheme la masă pe cei ce erau chemaţi; iar maica copilului întorcându-se la biserică, a căzut la pământ plângând şi rugând pe sfântul, ca să izbăvească pe fiul ei din robie, în ce chip va şti, cu atotputernicul şi dumnezeiescul dar al Sfântului Duh, ce locuia într-însul. Iar cel grabnic la ajutor nu a trecut cu vederea lacrimile femeii. Şi, după ce şi-a sfârşit femeia rugăciunea, şezând oaspeţii la masă, a pomenit bărbatul femeii la masă întâi ajutorul sfântului, şi stau gata cei ce dregeau vinul. Atunci din voia lui Dumnezeu s-a făcut minune mare şi preamărită şi aproape de necrezut pentru cei ce nu ştiau lucrurile cele slăvite ale lui Dumnezeu. Dar dacă vor cugeta la Avacum, care din răpirea îngerului întru o clipeală de vreme s-a aflat din Ierusalim la Babilon, nu se vor arăta necredincioşi nici de aceasta. Căci în ceasul în care pusese tânărul vin în pahar şi se gătea ca să dea lui Amira din Creta, s-a aflat în Mitiline dând maicii sale vinul. Văzând toţi cei ce erau la masă pe tânăr, s-au minunat. Şi întrebându-1 de unde şi cum se află în mijlocul lor, el a zis: "Umplând paharul acesta de vin, ca să-l dau lui Amira în Creta, am fost răpit de un bărbat preamărit, care m-a pus pe calul lui, ţinând cu mâna dreaptă paharul, şi cu stânga ţinându-mă de mijlocul lui, mă aflai precum mă vedeţi în mijlocul vostru." Acestea auzindu-le şi văzându-le, s-au mirat de acea mare minune. Şi sculându-se de la masă, au dat laude şi mulţumire toată noaptea Atotputernicului Dumnezeu, mărind pe sfântul Său mucenic.

 sursa : www.calendar-ortodox.ro

 

“Izvorul tămăduirilor” sărbătorit în Ardeal

Întro atmosferă plină de încărcătură duhovnicească moţii lui Avram Iancu au sărbătorit-o pe Maica Domnului şi s-au închinat moaştelor sfântului Ioan Rusu la mănăstirea Crişan de lângă Ţebea.

Au participat mii de credincioşi şi un sobor de peste cincizeci de preoţi conduşi de trei ierarhi.

În fiecare an, în vinerea din Săptămâna Luminată, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte minunea din apropierea cetăţii Constantinopolului prin care Maica Domnului a făcut să izvorască apa tămăduitoare. Această minune a fost prăznuită şi la mănăstirea Crişan (la 4 km de Ţebea) din judeţul Hunedoara, unul dintre aşezămintele monahale misionare din Transilvania.

Cu prilejul hramului au fost aduse la Crişan moaştele Sfântului Ioan Rusu din Giurgiu, bucurie duhovnicească pentru credincioşii din acea zonă a Ţării Moţilor. La liturghie au participat mii de credincioşi şi un sobor de peste 50 de preoţi având în mijlocul lor trei arhierei: PS Ambrozie al Giurgiului, PS Macarie al Europei de Nord şi ierarhul locului PS Gurie al Devei şi Hunedoarei. Ca de fiecare dată, în pragul alegerilor electorale, au participat şi oficialităţi locale, parlamentari, consilieri etc.

La sfârşitul slujbei au rostit cuvinte pline de încărcătură duhovnicească episcopii Macarie şi Ambrozie. PS Macarie al Europei de Nord a explicat însemnătatea sărbătorii spunând că „Maica Domnului este izvorul tămăduirilor şi născătoarea Tămăduitorului. Ea l-a născut pe Emanuel şi l-a purtat la sânul ei. Emanuel se tâlcuieşte Dumnezeu este cu noi, dar asta nu este suficient. Şi noi trebuie să fim cu Dumnezeu”. PS Macarie a făcut şi o explicaţie duhovnicească referitoare la importanţa cinstirii Maicii Domnului şi a sfintelor moaşte spunând că „atunci când cinstim o părticică din moaştele unui sfânt e ca şi cum ai cinsti moaştele întregi deoarece în acea părticică este acelaşi har ca în moaştele întregi”.

PS Ambrozie a vorbit despre legătura dintre Muntenia şi Ardeal, despre luminătorul Ardealului care este părintele Arsenie Boca şi despre suferinţele îndurate de ardeleni de-a lungul istoriei. Tânărul ierarh de la Giurgiu a subliniat durerea dezbinării ardelenilor prin „violul” de la 1700: „E un cuvânt urât să spui viol dar dacă stai să te gândeşti asta este. Silnicia şi viclenia cu care Habsburgii şi papalitatea au dezbinat neamul nostru de dincoace de Carpaţi a rezultat un copil nelegitim”. De asemenea PS Ambrozie, a menţionat că legile referitoare la retrocedări au fost făcute de oameni bolnavi la minte: „Dacă mintea-i strâmbă şi legea-i strâmbă. Aici trăim în Ţara Moţilor unde au fost atâţia martiri: Horea, Cloşca, Crişan, să nu uităm de Craiul Munţilor Avram Iancu. Aceştia au rămas în istorie datorită demnităţii lor iar cei ce au făcut compromisuri au fost condamnaţi. Au fost condamnaţi cum nu se poate mai crunt, au fost condamnaţi uitării” (au urmat apoi aplauze şi aprecieri dintre credincioşi, în timp ce oficialităţile prezente au strâmbat din nas).

În încheiere Arhimandritul Visarion Neag a oferit delegaţiei conduse de PS Ambrozie (care au însoţit moaştele sfântului Ioan Rusu) o lădiţă cu obiecte personalizate cuprinzând unelte şi lucruri specifice moţilor lui Avram Iancu. PS Gurie, în calitate de gazdă, le-a mulţumit ierarhilor prezenţi, iar PS Ambrozie a făcut o invitaţie tuturor celor prezenţi ca în 29 septembrie anul acesta „să veniţi împreună cu ierarhul vostru de la Deva la sfinţirea bisericii Drăgănescu. Voi invita mai mulţi ierarhi şi sunt convins că va fi frumos. M-aş bucura să fie prezenţi la acea sfinţire câţi mai mulţi ardeleni”.

După terminarea slujbelor religioase şi a impresionantelor cuvântări rostite de ierarhii prezenţi, Stareţul mănăstirii Crişan i-a poftit pe toţi la o agapă frăţească.

Mirela Manea

Despre insemnatatea sarbatorii: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2012/04/izvorul-tamaduirii-un-praznic-inchinat.html

Acatistul Izvorului Tamaduirii al Prea Sfintei, Stapanei noastre de Dumnezeu nascatoare si pururea Fecioarei Maria

Dupa obisnuitul inceput:
Condacul 1:
Pe fântâna cea pururea curgătoare şi de viaţă dătătoare, pe izvorul cel dumnezeiesc care izvorăşte apele darului, mai presus de cuvânt, cu un glas să-l lăudăm cei ce cerem lui dar, ca cel ce izvorăşte tămăduiri în toate zilele. Pentru aceasta după datorie apropiindu-ne cu dragoste, să scoatem apă cu credinţă şi să zicem rugămu-ne rourează-ne cu darul tău, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!
Icosul 1:
Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Ceea ce ai născut fără de sămânţă pe Cuvântul Tatălui, Cel mai înainte de veci, deschide-mi gura mea spre lauda ta, ca să te slăvesc strigând către izvorul tău unele ca acestea:
Bucură-te, ocean înţelegător care asemenea norilor reverşi minuni pes-te toată lumea;
Bucură-te, Siloame al doilea, care covârşeşti curgerile Nilului cu revăr-sarea darului;
Bucură-te, apa care izvorăşti ca dintr-o piatră cu preaslăvire, şi a Iorda-nului lucrare ai primit; Bucură-te, mană de mântuire care te faci arătată spre trebuinţa celor ce cer bogata ta apă cu adevărat îndestulătoare;
Bucură-te, izvor din care curge toată bunătatea şi îndestularea de tămăduire;
Bucură-te, că din tine izvorăsc din destul facerile de bine;
Bucură-te, că tuturor le dai celor ce cer, întărire sufletelor şi sănătate trupurilor;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!
Condacul 2:
Stăpânul cerului şi al pământului, lucruri minunate şi prea slăvite a să-vârşit întru tine, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, pentru că de sus a picu-rat, arătat, ca o ploaie în pântecele tău, dumnezeiască Mireasă, arătându-te pe tine izvor de tămăduiri, care vindeci pe toţi cei ce-ţi cântă: Aliluia!
Icosul 2:
Dumnezeiesc izvor ai raiului Fecioară şi Maică cerească pe tine te nu-mim după vrednicie, căci curgerea şi darul izvorului tău au străbătut în cele patru părţi ale pământului, care se acoperă pururea cu străine mi-nuni, din apa ce se dă spre băutură tuturor celor ce cer. Pentru aceasta bucurându-ne toţi creştinii, cu credinţă alergăm la izvorul tău, scoţând totdeauna apă, cu sfinţenie şi cu dulceată zicând:
Bucură-te, izvorul curgător de tămăduiri;
Bucură-te, că în dar reverşi din destul, bogate vindecări celor bolnavi;
Bucură-te, că pe cei orbi, ce aleargă la tine, a vedea lămurit îi faci;
Bucură-te, că pe mulţi şchiopi i-ai îndreptat;
Bucură-te, că pe slăbănogi i-ai întărit;
Bucură-te, că prin turnarea apei de trei ori pe cel mort, l-ai vindecat;
Bucură-te, minune străină, acoperită pururea de slava Celui Preaînalt.
Bucură-te, că pe tine te numim rai cugetător;
Bucură-te, căci ca o ploaie pe pământ uscat căzând adăpi sufletele cele însetate de viaţă;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!
Condacul 3:
Puterile tale cele mari şi pline de minuni nedeşertate şi mai presus de fire pe care tuturor le reverşi, cine le va putea spune, o, izvorule dătător de daruri; că nu numai că goneşti bolile cele cumplite de la cei ce aleargă la tine cu dragoste, ci şi patimile cele sufleteşti le speli, curăţindu-le la toţi cei ce-ţi cântă ţie: Aliluia!
Icosul 3:
Pe norul cel ceresc cu cântări minunate să-l lăudăm credincioşii, care pe picătura Hristos, dătătorul de viaţă, pe pământ L-a plouat, pe apa cea dumnezeiască şi vie, cea săltătoare şi izvorâtoare, fără de moarte, a dăruit-o nouă credincioşilor care cântăm:
Bucură-te, vasul băuturii celei dumnezeieşti, Ceea ce după băutură niciodată nu se deşartă;
Bucură-te, Ceea ce alungi setea care topeşte sufletele;
Bucură-te, că din pântecele minţii cei ce beau înţelepţeşte, revarsă râuri dumnezeieşti;
Bucură-te, că tuturor le izvorăşti darul din destul;
Bucură-te, izvor de viaţă primitor care pururea izvorăşte daruri;
Bucură-te, fântâna tămăduirilor, care toată tăria bolilor o arată a fi slabă şi neputincioasă;
Bucură-te, vedere orbilor;
Bucură-te, dumnezeiască curăţie a celor leproşi;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!
Condacul 4:
Izvorăşte-mi mie Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, darurile cuvântu-lui, ca să laud izvorul tău, care izvorăşte viaţă şi dar credincioşilor, că tu pe Cuvântul Cel într-un Ipostas L-ai izvorât nouă şi izvor de tămăduire, de obşte, te-ai arătat tuturor celor ce-I cântă: Aliluia!
Icosul 4:
Biserica ta, Preacurată Fecioară, se arată tuturor casă de doctorie mai presus de fire, că din moarte văzută, ridică arătat pe credincioşii cei ce aleargă la dânsa şi tuturor izvorăşte dulceaţă din destul. Pentru care şi noi nevrednicii cu cântări duhovniceşti, veselindu-ne, zicem:
Bucură-te, apa izvorului celui dătător de viaţă;
Bucură-te, norul care aduci ploaie de mântuire;
Bucură-te, vindecare a celor bolnavi;
Bucură-te, slobozirea celor din primejdii;
Bucură-te, răcoreala celor înfierbântaţi de arşiţa păcatelor;
Bucură-te, luminarea ochilor orbiţi de neştiinţă;
Bucură-te, auzirea celor surzi;
Bucură-te, că pe cei ce zăceau în pat bolnavi, numai cu atingerea i-ai scăpat;
Bucură-te, loc de tămăduire sfinţit cu adevărat;
Bucură-te, că ne izvorăşti din ceruri daruri fără împuţinare;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!
Condacul 5:
Daruri din destul curg din tine, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că izvorăşti apă de tămăduiri din care se adapă sufletele credincioşilor celor însetaţi de viaţă şi goneşti arşiţa păcatelor celor ce cântă: Aliluia!
Icosul 5:
Neamul omenesc te laudă pe tine Preacinstită, că tuturor le izvorăşti din ceruri daruri fără încetare, arătându-te pe tine izvor nemuritor, Dumnezeiască Mireasă, celor ce-ţi aduc aceste cântări de laudă:
Bucură-te, izvorâtoarea apei, Hristos, din care se adapă toată lumea;
Bucură-te, că Făcătorul tuturor întru tine ca o picătură s-a pogorât arătat;
Bucură-te, că pe cel orb l-ai făcut a vedea lumina;
Bucură-te, izvorule care ai dezlegat prin apă firea pietrei cea înfricoşată;
Bucură-te, curăţirea leproşilor şi sugrumarea diavolilor;
Bucură-te, că pe împăraţi i-ai făcut credincioşi desăvârşiţi;
Bucură-te, înţelepciunea celor simpli;
Bucură-te, bogăţie de daruri a săracilor;
Bucură-te, că prin revărsarea apei, tămăduiri de multe feluri le-ai dăruit;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!
Condacul 6:
Lucru cu adevărat necuprins şi mai presus de fire este Cel ce s-a lucrat întru tine, Născătoare de Dumnezeu, că apa izvorului tău este tămăduirea bolilor celor de moarte aducătoare, Ceea ce firea cu adevărat nu a văzut. Pentru care şi noi cu umilinţă ne rugăm: nu ne trece cu vederea, sârguieş-te ajutătoarea noastră grabnică şi ne izbăveşte din cursele vrăjmaşilor ca să te lăudăm zicând aşa: Aliluia!
Icosul 6:
Măririle minunilor izvorului tău, Fecioară Preacurată, cine le va putea spune, ca Ceea ce cu adevărat ai înspăimântat gândul omenesc prin pică-turile izvorului tău, de care povestesc limpede lâna şi mana şi Siloamul şi piatra Ceea ce a izvorât şi pridvorul lui Solomon. Darul tău este mai pre-sus de cuvânt şi de gând; drept aceea şi noi într-o unire de gânduri şi gla-suri cântăm laudele acestea:
Bucură-te, Fecioară că din tine se revarsă apa care vindecă patimile cele de moarte aducătoare;
Bucură-te, că din izvorul tău a curs apa care a vindecat sânul femeii cel cuprins de cangrenă;
Bucură-te, grabnică vindecătoare a bolilor celor cumplite;
Bucură-te, că prin stropirea apei, credincioşii se sfinţesc;
Bucură-te, Fântâna bucuriei celei neîncetate;
Bucură-te, izvorule al frumuseţii celei negrăite;
Bucură-te, dezlegarea tuturor bolilor;
Bucură-te, înecarea tuturor patimilor;
Bucură-te, râul cel prea limpede care faci sănătoşi pe cei credincioşi;
Bucură-te, apa care dai tămăduiri celor bolnavi de felurite boli;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!
Condacul 7:
Apa înţelepciunii şi a vieţii izvorând lumii, pe toţi chemi, Născătoare de Dumnezeu, să scoată apele cele de mântuire ţi cu ea să stingă cărbunii înşelăciunii şi ai necurăţiei; drept aceea şi noi credem cuvintele Fiului tău, Stăpână, care a zis: "că în veci nu vor înseta cei ce cu credinţă vor bea din ea" zicând: Aliluia!
Icosul 7:
Pântece mai înainte sterp ai dezlegat arătat, cu curgerile izvorului tău, că şi naşteri dăruieşti, ca Ceea ce ai născut pe Stăpânul tuturor, pentru care şi noi bucurându-ne zicem:
Bucură-te, curgerea înţelepciunii care curăţeşte necunoştinţa;
Bucură-te, amestecăre care picură dumnezeiască dulceaţă inimii;
Bucură-te, paharul manei cel de viaţă turnător;
Bucură-te, baie de Dumnezeu izvorâtă;
Bucură-te, Ceea ce izvorăsti liniştea neputinţelor;
Bucură-te, Ceea ce stingi văpaia bolilor;
Bucură-te, Ceea ce ai liniştit frigurile şi ai stins aprinderea înfocării;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!
Condacul 8:
Minunile tale cele neauzite Stăpână, fac pe toţi credincioşii cei ce le aud a se minuna de apa izvorului tău; pe cei muţi şi surzi ca şi cum ar fi grăitori îi face, iar pe cei ce pătimesc cumplit îi vindecă, şi tămăduieşte desăvârşit pe cei ce cântă cu credinţă: Aliluia!
Icosul 8:
Pe toate apele le covârşeşte Fecioară Curată, apa izvorului tău, care dăruieşte arătat izbăvirea de boli cumplite şi dă sufletelor toată sănătatea, ca Ceea ce se revarsă mai presus de fire tuturor celor ce cântă:
Bucură-te, că pe cei ce aleargă la tine îi scoţi din cuptorul necazurilor;
Bucură-te, uşa prin care străbate razele luminii şi luminează ochii trupeşti şi sufleteşti;
Bucură-te, Ceea ce singura eşti mângâierea pământenilor;
Bucură-te, izvor prea cinstit;
Bucură-te, că prin curgerea izvorului Tău, diavolii s-au înfricoşat;
Bucu'ră-te, că pe Leon l-ai făcut călăuză orbului neştiutor spre al tău izvor;
Bucură-te, că a fi împărat l-ai încredinţat;
Bucură-te, că el spre mulţumire Biserică în numele tău a ridicat;
Bucură-te, că tu dar făcător de minuni de la Dumnezeu ai primit;
Bucură-te, că pătimaşii ce cu credinţă năzuiesc la izvorul tău se tămăduiesc;
Bucură-te, vas de apă neîmpuţinată şi de boli vindecătoare;
Bucură-te, că izvorul tău tuturor este îndeajuns îndestulător;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!
Condacul 9:
Lumină şi tămăduire tuturor mădularelor omeneşti făcându-te, Născă-toare de Dumnezeu Fecioară, care ai născut pe Făcătorul şi Ziditorul tutu-ror, din amestecarea tinei şi a apei ai luminat negrăit ochii orbului, cel ce se născuse orb şi care nici cum nu vedea soarele cel dulce, care dobândind vederea şi văzând lumina şi marea minune izvorâtă din milostivirea ta cea negrăită a zis: Aliluia!
Icosul 9:
Siloamul vindeca bolile, însă mai presus s-a arătat, Preasfântă Stăpână, izvorul tău făcător de minuni, fiindcă acesta nu numai odată într-un an şi nu numai acei ce iau mai întâi, dobândesc sănătate, ci de-a pururea vinde-că toată rana sufletească şi trupească a celor ce cu bună credinţă şi cu dra-goste vin către tine strigând:
Bucură-te, scăldătoarea în care se afundă toate durerile noastre cele sufleteşti şi trupeşti;
Bucură-te, vas cu care primim bucuria şi mântuirea;
Bucură-te, piatră care ai adăpat pe cei însetaţi de viaţă;
Bucură-te, lemn care îndulceşti apele cele amare ale mării lumeşti.
Bucură-te, izvor nesecat al apei cele dătătoare de viaţă;
Bucură-te, Ceea ce îndulceşti necazurile noastre cele amare;
Bucură-te, apa care curăteşti spurcăciunea păcatului;
Bucură-te, încetarea întristărilor noastre;
Bucură-te, vindecarea bolilor noastre;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!
Condacul 10:
Vrând să vădeşti minunile cele de la izvorul tău, ai poruncit, Stăpână, lui Leon să ducă orbul în partea cea mai dinlăuntru a pădurii şi să-i stingă setea cea trupească cu apă; iar cu tină să-i ungă ochii lui cei întunecaţi pentru ca să cunoască puterea ta şi să nu fie tăinuit izvorul vindecărilor care îl dai în dar tuturor celor ce au nevoie. Pentru aceasta şi noi nu tăinu-im minunile şi facerile tale de bine către noi robii Tăi, ci cu mulţumire proslăvim pe Dumnezeu şi cântăm: Aliluia!
Icosul 10:
Viaţa noastră pământească afundată fiind în tina păcatelor, sufletul de păcate îmbolnăvit, trupul de dureri chinuit, pentru că mânia lui Dumnezeu pentru păcatele noastre ne pedepseşte, către tine dar alergăm, Maica lui Dumnezeu, şi înaintea izvorului tău cădem, rugându-te: spală tina păcatelor vindecă sufletele îmbolnăvite şi trupurile chinuite le în-dreptează, ca noi cu bucurie să strigăm ţie:
Bucură-te, vindecarea patimilor sufleteşti;
Bucură-te, izbăvirea durerilor şi chinurilor trupeşti;
Bucură-te, voinţa cea bună a lui Dumnezeu către noi cei păcătoşi;
Bucură-te, adevărata îndreptare a celor ce se căiesc înaintea lui Dumnezeu, pentru păcatele lor;
Bucură-te, baie care speli cugetele noastre murdare de fărădelegi;
Bucură-te, Ceea ce ai născut pe Izbăvitorul care în dar curăţă fărădelegile noastre;
Bucură-te, că prin tine, după măsura credinţei se dau vindecări;
Bucură-te, mijlocitoarea bucuriei celei veşnice;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!
Condacul 11:
S-a înălţat apa izvorului tău, Curată, mai presus de ceruri, aceasta fiind hrana sufletului, miere din piatră şi dăruire de mană, slobozitoare de boli şi mântuitoare, pentru aceasta mulţimea credincioşilor veselindu-se saltă cântând: Aliluia!
Icosul 11:
Fântână izvorâtoare de viaţă plină de daruri dumnezeieşti s-a arătat nouă preacinstit izvorul tău, Stăpână, spre băutura, sfinţirea şi mângâierea noastră; iar noi cu dragoste cinstindu-l şi cu credinţă îngenunchind înain-tea lui strigăm ţie:
Bucură-te, chezăşuitoarea mântuirii păcătoşilor;
Bucură-te, vindecarea a toate neputinţele;
Bucură-te, Ceea ce duci rugăciunile credincioşilor Fiului tău şi Dumnezeului nostru;
Bucură-te, pământul făgăduinţei din care ne izvorăsc toate bunătăţile cereşti şi cele pământeşti;
Bucură-te, Ceea ce adăpi brazdele pe care cresc mulţmile îndurărilor;
Bucură-te, Ceea ce ne povătuieşti pe noi către patria cerească;
Bucură-te, roua florilor celor nevestejite;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!
Condacul 12:
Născătoare de Dumnezeu Fecioară, fă-ne vrednici de darurile tale şi te rugăm, treci cu vederea păcatele noastre, dând tămăduire celor ce cu cre-dinţă se apropie de izvorul tău şi cer binecuvântare şi iertare de păcate cântând: Aliluia!
Icosul 12:
Nu cerem mai multă îndurare de la tine, Stăpână, decât precum te-ai milostivit şi ai dat tuturor acelora care mai înainte de noi au ajuns la izvo-rul tău şi au dobândit cele de folos, aşa te milostiveşte deci şi spre noi cei ce suntem cuprinşi de faptele cele rele ca să te slăvim pe tine, zicând unele ca acestea:
Bucură-te, nădejdea noastră în viaţa aceasta şi după moarte;
Bucură-te, cununa cea slăvită a celor ce au credinţă şi se luptă împotriva ispitelor;
Bucură-te, Ceea ce dai veşnică mântuire celor ce se ostenesc în viaţa călugărească;
Bucură-te, Ceea ce izbăveşti omenirea din foametea sufletească şi trupească;
Bucură-te, tare ajutătoare în războaie;
Bucură-te, Ceea ce ne păzeşti pe noi de năvălirea altor neamuri;
Bucură-te, păzitoarea celor ce călătoresc pe pământ, pe apă şi prin aer;
Bucură-te, comoara legii noastre creştineşti;
Bucură-te, că în orice vreme secetoasă cerem ajutorul tău, îl dobândim;
Bucură-te, stâlp neclintit al creştinătăţii;
Bucură-te, că prin minunile tale ai bucurat tot neamul creştinesc;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!
Condacul 13:
O, întru tot cântată Stăpână, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, izvo-rul cel nedeşertat al îndurărilor, noianul cel necurmat al iubirii de oameni, adâncul cel nemăsurat al bunătăţii, nădejdea şi mântuirea tuturor creşti-nilor, la tine ridicăm ochii sufletelor şi a trupurilor noastre, către tine tin-dem mâinile noastre cele slabe şi din adâncul inimii strigăm ţie: Caută spre noi dintru înălţimea ta cea sfântă, vezi credinţa şi umilinţa sufletului nostru, ascultă rugăciunea noastră care o facem către tine din inima noas-tră cea împietrită depărtează de la noi toate nevoile, toată răutatea şi toată întristarea ce vine asupra noastră, întru această vremelnică viaţă. Vindecă toate bolile şi neputinţele noastre cele sufleteşti şi trupeşti, dăruieşte-ne sănătate şi ne izbăveşte de veşnica muncă prin rugăciunile tale ca să cântăm neîncetat: Aliluia!(de trei ori)

Apoi se zice iarăşi

Icosul 1
Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Ceea ce ai născut fără de sămânţă pe Cuvântul Tatălui, Cel mai înainte de veci, deschide-mi gura mea spre lauda ta, ca să te slăvesc strigând către izvorul tău unele ca acestea:
Bucură-te, ocean înţelegător care asemenea norilor reverşi minuni pes-te toată lumea;
Bucură-te, Siloame al doilea, care covârşeşti curgerile Nilului cu revăr-sarea darului;
Bucură-te, apa care izvorăşti ca dintr-o piatră cu preaslăvire, şi a Iorda-nului lucrare ai primit; Bucură-te, mană de mântuire care te faci arătată spre trebuinţa celor ce cer bogata ta apă cu adevărat îndestulătoare;
Bucură-te, izvor din care curge toată bunătatea şi îndestularea de tămăduire;
Bucură-te, că din tine izvorăsc din destul facerile de bine;
Bucură-te, că tuturor le dai celor ce cer, întărire sufletelor şi sănătate trupurilor;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!
Condacul 1:
Pe fântâna cea pururea curgătoare şi de viaţă dătătoare, pe izvorul cel dumnezeiesc care izvorăşte apele darului, mai presus de cuvânt, cu un glas să-l lăudăm cei ce cerem lui dar, ca cel ce izvorăşte tămăduiri în toate zilele. Pentru aceasta după datorie apropiindu-ne u dragoste, să scoatem apă cu credinţă şi să zicem rugămu-ne rourează-ne cu darul tău, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Rugăciune :

Prea Sfânta Stapână de Dumnezeu Născatoare, ocrotitoarea neamului omenesc, căreia Stăpânul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos ne-a înfiat când era pe Crucea patimilor Sale, văzându-Te pe Tine Maica Sa şi pe ucenicul pe care-l iubea, a zis : Femeie iată fiul Tau şi ucenicului Fiule iată Mama ta, deci prin aceasta toţi câţi credem în patima Lui cea făcătoare de viaţă, cei care am fost atinşi de veninul şarpelui şi de acul morţii şi care prin "Rana Lui ne-am vindecat", Ţie ne-a încredinţat Stăpânul ca să ne fii Maică, pentru ca numai o maică adevarată poate să cunoască toate durerile şi suferinţele fiilor săi. Tu Prea Sfântă Stăpână, care din neamul omenesc fiind ştii câte suferinţe au căzut asupra acestui neam, din pricina păcatelor lui; dăruitu-ne-ai Izvorul Tău cel dătător de multe vindecări pe care-l prăznuim astăzi. Tu ai facut ca orbul să se rătăcească în căutarea izbăvirii, iar pe bunul şi blândul Leon să-l găsească şi să-i stingă setea cu apa izvorului Tău şi prin spălare i-ai dăruit vederea. Dar nu numai orbul s-a îndulcit de mila Ta, ci şi Leon, pentru bunătatea inimii lui i-ai dăruit împărăţia Bizanţului. Lui Iustinian împăratul i-ai dăruit vindecare de boala lui cea fără de leac şi tuturor celor ce au alergat cu credinţă le-ai dăruit izbăvire din multe feluri de boli, prin multele minuni date de Atotputernicul Dumnezeu prin mijlocirea Ta de Maică, pe care cine le va putea spune după vrednicie şi ce grai le va putea grăi. De aceea şi noi acum cădem în genunchi în faţa milostivirii Tale, ca uneia care cunoşti cât de mare este slăbiciunea noastră, cât de groaznică ne este căderea, cât de departe suntem de adevărata cale a dreptăţii dumnezeieşti; am căzut, ne-am depărtat, toţi ne-am abătut, împreună netrebnici ne-am făcut. Cine ne va ajuta, cine ne va ridica pe noi, dacă nu Tu care eşti Maica noastră cea bună şi milostivă, care totdeauna mijloceşti la Fiul Tău şi Dumnezeul nostru pentru iertarea păcatelor noastre celor multe, de aceea şi acum în această zi în care prăznuim amintirea Izvorului Tău celui făcător de minuni; cădem la Tine şi cu umilinţă ne rugăm, să mijloceşti la Cel Atotputernic şi Atotmilostiv, ca să trimită acestei ape Sfinţite în această zi de praznic, darul Siloamului, puterea îngerului de la lacul Vitezda, şi marea Ta milostivire de la izvorul cel arătat lui Leon, ca să curăţească pacatele noastre şi să tămăduiască toată boala şi toata neputinţa noastră cea sufletească şi trupească, că unde s-a înmulţit păcatul să prisosească harul şi unde lipseşte sănătatea să plinească aceasta lipsa bogăţia darurilor Izvorului Tău celui făcător de minuni. Ca totdeauna binecuvântând pe Stăpânul şi pe Tine mărindu-Te să ne învrednicim de împărăţia Fiului Tău şi Dumnezeului nostru, ca să strigăm Ţie cu mulţumire miluieşte-ne pe noi Împarateasa a Izvorului tămăduirii. Amin!

Izvorul Tămăduirii - un praznic închinat Maicii Domnului

Azi, vineri, 20 aprilie 2012, Biserica ortodoxă sărbătorește Izvorul Tamaduirii. Această sărbătoare este ținută de fiecare dată în prima vineri dupa Sfintele Pasti. Sărbătoarea âși are originea în a doua jumătate a primului mileniu creștin. Credincioşii se grăbesc să se trezească de dimineaţă, se spală, se închină şi, lăsând deoparte veselia sărbătorii celei mari, se grăbesc spre biserica înţesată de lume şi pregătită ca pentru o a doua Boboteaza, find ziua în care slăvim Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare legată de Maica Domnului. Azi, preoţii săvârşesc a doua sfinţire a apei. Nu este vorba, cum cred unii, de o celebrare biblică a scăldătorii din Videzda, ci de un miracol săvârşit în urmă cu sute de ani.
Această mare sărbătoare a creştinătăţii ortodoxe, are o istorie veche de 1.500 de ani, avându-şi originea în perioada domniei împăratului bizantin Leon cel Mare, evlavios şi binecredincios. Pe când încă nu era pe tronul Bizanţului, Leon a întâlnit un orb, pe care l-a luat de mână spre a-l călăuzi. Acest bătran însă era un om luminat de Dumnezeu şi neîncetat predica creştinilor că, în pădurile imperiale, sunt izvoare şi lacuri ce sunt ocrotite de Maica Domnului, apărătoarea sihaştrilor din acele locuri. Tradiţia spune că cei doi, afundaţi în discuţiile lor teologice despre marele praznic al Învierii Domnului, s-au rătăcit în acele sălbatice împrejurimi împădurite. Bătrânul i-a cerut lui Leon apă de băut, dar negăsind, s-a întristat. Atunci, un glas de sus i-a spus: „Nu este nevoie să te osteneşti Leon, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone împărate, mai adânc în pădurea acesta! Şi luând cu mâinile apă tulbure potoleşte setea orbului şi apoi udă cu ea ochii cei nevăzători şi se va cunoaşte de îndată cine sunt Eu". Minunea s-a petrecut în clipa în care tânărul a făcut întocmai cum i s-a relevat de sus, şi a descoperit într-o poiană un izvor miraculos cu „apă dumnezeiască".
După ce şi-au potolit setea, Leon i-a atins cu apă ochii orbului, care şi-a recăpătat lumina. „Maica Domnului, eşti aici! Te-am găsit!", a strigat bătrânul cu lacrimi în ochi. Copleşit de minune, Leon a căzut în genunchi şi a rostit: „Am văzut lumina cea adevărată, pe Maica Preacurată... Aici este Izvorul Tămăduirii... fântâna dătătoare de sănătate". Bătrânul înţelept i-a prezis lui Leon că, nu după multă vreme, va ajunge împărat. Prima grijă a noului împărat a fost să ridice o biserică în cinstea Maicii Domnului, lângă izvorul dătător de tămăduiri, cu apă miraculoasă.
Biserica ridicată de Leon se vede şi azi la Constantinopole, oraş cunoscut acum ca Istanbul. Puţin mai târziu, spune legenda, chiar împăratul Justinian (527-565), împăratul cel mare al Bizanţului, care suferea de o boală grea, a dobândit de la izvor vindecare. Mulţumind pentru aceasta Fecioarei Maria, el a ridicat o biserică şi mai mare. Iar în vremea urmaşilor lui, izvorul şi-a continuat darul de minuni. Iar după alţi mulţi ani, la izvor s-a arătat un semn încă şi mai mare! Căci s-a stârnit atunci un cutremur crunt, iar biserica cea mare a început să se surpe cu totul, pe mulţimea strânsă înăuntru. S-a arătat atunci chiar Fecioara Maria, care a ţinut cu mâinile Ei de aer biserica, până ce oamenii s-au salvat toţi, spune cartea cu vieţile sfinţilor. În amintirea acelui izvor miraculos de la Constantinopole, izvor ce dăinuieşte şi azi şi mai săvârşeşte încă minuni, Vinerea Izvorului Tămăduirii a devenit o sărbătoare a Maicii Domnului - iubită ca un „izvor" binefăcător revărsat peste oameni. Maica revărsându-se peste noi, prin mijlocirea apei.
De acest izvor făcător de minuni mai sînt legate şi alte povestiri. Se spune că izvorul a înviat şi un mort. Omul era din Tesalia şi, plecând el cu corabia în pelerinaj la izvor, a murit pe drum. Dar înainte să-şi dea duhul, i-a rugat pe corăbieri să nu-l arunce în mare, ci să-l ducă să-l îngroape la biserica izvorului, şi acolo să toarne pe el de trei ori din apa tămăduitoare. Corăbierii au făcut întocmai, iar mortul, stropit cu apă, a înviat.
Secolele au trecut unul după altul şi, în ciuda vitregiilor istoriei, Izvorul Tămăduirii de la Constantinopol nu a secat niciodată, aducând celor credincioşi bucurie şi vindecare sufletească şi trupească. După Primul Război Mondial, statul turc, pe teritoriul căruia se află acest binecuvântat izvor, a reamenajat zona, transformând-o într-o adevărată oază de odihnă şi tratament, păstrandu-i însă numele de Izvorul Tămăduirii. Şi noi serbăm cu mare evlavie şi bucurie această zi, rugandu-ne Maicii Domnului, cum zice o cantare bisericească. „Izvor eşti cu adevărat stăpană, al apei celei vii, că Tu speli bolile cele cumplite, Cea ce ai izvorît pe Hristos, apa cea de mîntuire...".
Astradrom

Sfanta Lumina de la Ierusalim

Lumina Sfanta este un miracol al Ortodoxiei care se intampla in fiecare an de Pastele Ortodox la Ierusalim, cand in timpul Vecerniei Mari din Sambata Mare, intre orele 12.30-14.30, deasupra Sfantului Mormant se aprinde Sfanta Lumina, un foc care se pogoara din cer, manifestandu-se diferit in fiecare an si care in primele minute nu arde.

In mod suprafiresc ea este o minune dumnezeiasca necuprinsa de mintea noastra, care se repeta din an in an, in Sambata Mare, de aproape 20 de veacuri. Este cea mai mare minune din zilele noastre vazuta atat de credinciosi, cat si de necredinciosi. Este minunea care uimeste toata mintea si dovedeste oamenilor pana la sfarsitul veacurilor ca Hristos, lumina lumii si Mantuitorul sufletelor noastre, a inviat din morti a treia zi, daruind tuturor viata vesnica.
Despre felul cum se savarseste aceasta minune a aprinderii sau mai corect spus, a venirii Sfintei Lumini pe Mormantul Domnului, s-a scris prea putin. Nici in zilele noastre nu se vorbeste cat s-ar cuveni despre aceasta negraita minune. Poate tocmai pentru ca este o minune publica, vazuta de toti si verificata, asupra careia ortodocsii nu au nici o indoiala! Sau, poate, peentru a nu crea discutii si controverse omenesti inutile asupra acestei, sfinte minuni, Biserica Ortodoxa din Ierusalim nu accepta nici un fel de publicitate zgomotoasa, nici discutii si scrieri polemice despre . Cine crede in Hristos si voieste sa vada o mare minune a zilelor noastre, cine doreste sa se intareasca mai mult in dreapta credinta, sa mearga la Mormantul Domnului de si va vedea minune negraita.

Si acum sa relatam pe scurt cum se aprinde Sfanta Lumina la Sfantul Mormant. Sfanta Lumina se aprinde pe Mormantul Domnului nostru Iisus Hristos in Sambata Mare, ziua, intre orele 12.30-13.30, in timpul Vecerniei Mari. Se stie ca, de-a lungul secolelor, Sfanta Lumina nu se aprinde decat numai la ortodocsi, ca o dovada incontestabila ca numai ei pastreaza dreapta credinta apostolica. Este cea mai puternica dovada care marturiseste ca Ortodoxia este credinta cea adevarata.
Este controlat inca din noaptea Vinerii Mari, dupa prohod, de catre cativa politisti civili necrestini - un arab, un turc si o persoana din partea statului Israel. Ei verifica toate obiectele din interior sa nu aiba vreo sursa de foc, verifica lespedea Sfantului Mormant si controleaza corporal pe arhiereul grec care presara vata pe mormantul Domnului. Apoi se sting toate luminile si se pecetluieste usa Sfantului Mormant cu doua mari peceti, benzi de panza alba cu ceara si sigilii la capete, in forma de X. Gardienii raman de paza la usa Mormantului pana cand se aprinde Sfanta Lumina.

Procesiunea pentru Vecernia Sambetei Mari se formeaza la sediul Patriarhiei Ortodoxe. Toti slujitorii se imbraca in odajdii albe. La ora 9 dimineata procesiunea se porneste spre Biserica Sfantului Mormant. Inainte merg patru "dragomani", civili greci, in tintita speciala, cu toiege metalice in maini, pentru a anunta inceperea procesiunii: apoi urmeaza doi diaconi care duc pe maini Sfanta Cruce care are in ea lemn din Crucea Mantuitorului. Apoi urmeaza cortegiul sutelor de slujitori, care strabate culoarul viu al miilor de inchinatori, ce umplu toate ulitele, curtea, biserica, galeriile.
In biserica, slujitorii, in frunte cu Patriarhul, se opresc in fata Sfantului Mormant pecetluit. Apoi inconjoara de trei ori Sfantul Mormant pe partea dreapta, in sunetul clopotelor, cantand "invierea Ta, Hristoase. Mantuitorule, ingerii o lauda in ceruri si pe noi, pe pamant, ne invredniceste cu inima curata sa Te slavim". La a treia ocolire se canta imnul vecerniei de la vohod "Lumina lina a sfintei slave". Apoi patriarhul cu toti slujitorii se retrag in altarul bisericii ortodoxe de vizavi si stau in asteptare. Intre timp, vin diferiti delegati oficiali, autoritati locale si bisericesti armene, romano-catolice si copte. Miile de credinciosi stau cu felinarele speciale in maini sa duca acasa, in tara lor, Sfanta lumina. Cei mai multi insa, tin in maini cate un manunchi de 33 de lumanari albe, legate intre ele, pe care este imprimata icoana Invierii Domnului, ca sa le aprinda la vreme.

Acest manunchi simbolizeaza numarul anilor pe care i-a trait Mantuitorul pe pamant. Se face o tacere mormantala! Fiecare se roaga, fiecare asteapta cu emotie Lumina divina, fiecare sta concentrat in sine insusi, cuprins de fiorul tainic al minunii.
Pe la orele 11.30 vin de la Betleem cateva sute de arabi ortodocsi, sa ia Sfanta Lumina. Ei sunt foarte evlaviosi, dar si galagiosi in acelasi timp, inconjoara Sfantul Mormant, se roaga tare cu mainile in sus, se urca unii pe umerii altora, se agata de peretii baldachinului Sfantului Mormant, de jur-imprejur, ca albinele pe fagur, si ridica mainile, cerand Sfanta Lumina: "Doamne, trimite-ne din cer Lumina!".

In jurul orei 12, in timp ce preotii stau la vohod de la altarul Bisericii Invierii pana la Sfantul Mormant, patriarhul se dezbraca de omofor, de sacos si de mitra, si ramane numai in stihar alb, cu epitrahil, manecute si brau. Apoi este condus de doi diaconi si de eclesiarhul bisericii in fata Sfantului Mormant. Aici, mai intai este controlat peste tot de politisti necrestini, in prezenta reprezentantilor oficiali armeni, romano-catolici si copti, sa nu aiba vreo sursa de foc. Apoi patriarhul desigileaza usa Sfantului Mormant, prin ruperea pecetilor si intra in prima incapere, numita "Capela Ingerului", insotit, dupa traditie, de un arab musulman. Diaconii si eclesiarhul raman afara, la usa. Ceara de la cele patru sigilii se aduna intr-o cupa de argint si se duce la altar, unde se pastreaza pana la Pastele anului urmator.
Patriarhul intra apoi in a doua incapere si ingenuncheaza in fata lespedei Sfantului Mormant, iar musulmanul ramane in Capela Ingerului si supraveggheaza. Se sting toate lumanarile, candelele, luminile, in biserica se face o mare tacere. Emotia minunii cuprinde pe toti. Numai arabii agatati deasupra fac mereu semne de implorare a Sfintei Lumini. Se zice ca daca nu vin arabii sa se roage, intarzie venirea Sfintei Lumini. Tooti se roaga strigand "Doamne, da-ne Lumina!" "Sa vina Lumina!", "Trimite-ne din cer lumina!"
Dupa 15-20 de minute de fierbinte rugaciune, toata lumea din biserica observa o lumina puternica, ca o scanteie luminoasa de fulger, coborand in zigzag prin cupola mare a Bisericii, in multime se aud glasuri de emotie in toate limbile. Scanteia dumnezeiasca coboara deasupra Capelei Sfantului Mormant, ca un glob de lumina ce se sfarama in mici bucaati. Apoi intra inauntru ca o subtire raza de foc. coboara pe lespedea Mormantului si aprinde vata presarata deasupra. Deja vata si lespedea se incarca de o roua divina, in timpul rugaciunii. In aceasta clipa Sfanta Lumina a venit! Minunea s-a savarsit! Multimile asteapta cu nerabdare Sfanta Lumina, cu mainile intinse. Fruntile si obrajii tuturor sunt transpirate de emotia minunii! O mare bucurie si trezire spirituala se savarseste in inimile si constiintele tuturor.

Patriarhul aduna cu mainile vata aprinsa de o flacara galben-verzuie, care timp de cateva minute nu arde. Apoi pune vata aprinsa in doua cupe de aur cu gauri si iese in Capela Ingerului. Aici aprinde doua buchete maari de cate 33 de lumanari, in prezenta musulmanului, iar cupele aprinse le da, pe doua ferestre mici, afara, la cei doi diaconi ortodocsi. Acestia duc o cupa la Sfantul Altar, iar a doua la biserica Sfintilor Imparati Constantin si Elena de la Patriarhie. Apoi patriarhul iese in fata Sfantului Mormant cu cele doua faclii aprinse si striga de trei ori: "Veniti de luati lumina!"
Minunea continua, in clipa cand patriarhul iese din Sfantul Mormant, se aprind singure cele sase candele ale ortodocsilor de deasupra, o parte de lumanari din sfesnice si candelele din Altarul Bisericii Mari, sub privirile uimite ale tuturor. Apoi, doi diaconi iau pe patriarh si il duc in Sfantul Altar, in cel mult trei minute, toti credinciosii adunati aprind felinarele si buchetele de cate 33 de lumanari. Biserica este parca o flacara vie. Multi se ating de flacara cu fata, cu mainile, cu hainele, pentru binecuvantare, fara a se arde. Abia dupa cateva minute flacara arde in mod normal. Tot acum iau Sfanta Lumina de la patriarh, romano-catolicii, armenii si coptii si o duc in altarele lor. unde o pastreaza tot anul. La urma, patriarhul tine o scurta predica de multumita Mantuitorului si de intarire a credintei ortodoxe. Timp de doua ore se scurg zeci de mii de pelerini prin fata Sfantului Mormant, cu Sfantta Lumina in maini si cu caldura credintei in inimi. La orele 3 dupa amiaza Vecernia si procesiunea Sfintei Lumini iau sfarsit. Pelerinii se intorc la gazdele lor, cu fetele luminate si cu faclii aprinse, zicand fiecare in limba sa: "Slava Tie. Mantuitorule, pentru aceasta negraita minune!" In noaptea de Sfintele Pasti la ora 11 se pornesc din nou in mare procesiune, de la patriarhie spre Biserica Sfantului Mormant, toti slujitorii in frunte cu patriarhul, inainte merg cei patru dragomani, apoi saisprezece diaconi cu prapuri, doi diaconi cu Crucea mare de procesiuni, in care se afla lemn din Crucea Mantuitorului si, in continuare, preotii, episcopii, patriarhul si mii de credinciosi.
La intrarea in marea biserica, intai se inconjoara de trei ori Sfantul Mormant cu crucea si cu faclii aprinse din Sfanta Lumina, cantand "Hristos a inviat din morti, cu moartea pe moarte calcand si celor din mormanturi viata daruindu-le". Apoi se citeste Evanghelia Invierii in fata Sfantului Mormant si se incepe slujba Invierii, dupa randuiala. In timpul cantarii fiecarei pesne, un arhiereu, cu cativa preoti si diaconi, cu Crucea si cu Sfanta Lumina in maini cadeste si inconjoara Mormantul Domnului. Dupa slujba Invierii se face in continuare Sfanta Liturghie pe Sfantul Mormant. Slujeste patriarhul cu mai multi preoti si diaconi. Slujba este mareata, dumnezeiasca! Inimile tuturor simt din belsug bucuria Invierii. La ora 2 dupa miezul noptii. Liturghia Invierii ia sfarsit.

Arhimandritul Ioanichie Balan

sursa :www.crestinortodox.ro

HRISTOS A INVIAT!

Bucuria Invierii Domnului nostru Iisus Hristos sa aduca in casele tuturor crestinilor ortodocsi pace, liniste si bucurii duhovnicesti!
Lumina Sfanta a Invierii sa coboare in sufletele tuturor!

Hristos a inviat!



ASTRADROM