vineri, 25 decembrie 2009

ASTRADROM va ureaza sarbatori fericite!

sâmbătă, 19 decembrie 2009

Praznicul Nașterii Domnului, bucurie la toată lumea

Joi, 17 decembrie, la sala mare a Primăriei Beiuş, orele 18 și vineri, 18 decembrie 2009, orele 18.oo la Teatrul Arcadia Oradea, Asociația pentru Păstrarea și Promovarea Valorilor Culturale și Naționale ale Poporului Român a organizat conferința cu tema NAȘTEREA LUI HRISTOS, BUCURIE LA TOATĂ LUMEA! Conferința a fost susținută de ieroschimonahul Nectarie Apostol, de la schitul Cergăul Mic, județul Alba.
Părintele Nectarie a vorbit despre însemnătatea nașterii Mântuitorului fără de care noi nu putem dobândi mântuirea. Nașterea lui Hristos a schimbat datele antologice al existenței în sensul că venirea Lui pe lume a adus mântuirea, izbăvirea din păcat. Acest copilas născut într-o peșteră a rupt lumea în două, altfel spus a făcut două istorii: una până la venirea Fiului lui Dumnezeu, fiecare își făcea Dumnezeu, adică fiecare își alegea la cine și cum să se roage; a doua - de la venirea SA în lume, raiul s-a deschis, adica a venit să aducă mântuirea, să ierte păcatele, a venit să se smerească și să se jertfească pe sine Dumnezeu fiind.

Nepăsarea este cel mai mare păcat al omului, care provine din egoism, adică trăim clipa, momentul, nu ne pasă de aproapele, de țară, nici chiar de noi înșine, zicea părintele Paisie Aghioratul într-o scrisoare unei maici de la Surotti "te-a cercetat Hristos unde ai fost?" astfel părintele a atenționat-o într-un fel pe maică să fie pregatită tot timpul că nu știm ziua nici ceasul cand va veni și va bate la ușa inimii noastre, să fim pregătiți pentru a-L primi. Câți dintre noi am postit oare postul cel bine plăcut lui Dumnezeu? Câți dintre noi îl avem pe Hristos veșnic în inimile noastre?
Veșnicia este de fapt prezența vedem că Hristos se naște în inimile și sufletele noastre, la fel Schimbarea la Fața de pe Tabor, Taborul semnificând plinătatea harului, căldura duhului Sfânt.

miercuri, 16 decembrie 2009

Cristian Tabără: „Jurnalismul de sentinţă trebuie stopat”

Cristian Tabara, unul dintre putinii oameni cu frica de Dumnezeu, in presa romaneasca, lamureste cateva lucruri cu referire la rolul presei dar si legate de rostul Bisericii Ortodoxe in lume in momentul de fata. Amanunte veti putea afla accesand linkul de mai jos:

Petre Haiduc

http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Cristian_Tabara-_-Jurnalismul_de_sentinta_trebuie_stopat_0_168583583.html



ANEXA LA ACEST MESAJ

(traducere şi adaptare din limba engleză – autor anonim)

Odată,un om se plimba pe aleile străjuite de cuştile imense ale unei grădini zoologice. Dintr-odată, privind înspre cuşca leului, văzu o fetiţă aplecînd-se prea mult înspre fiorosul animal. În clipa următoare, leul o prinse de haină, trăgînd-o cu putere înăuntru ca să o devoreze. Părinţii începură să urle, oamenii din jur rămaseră înmărmuriţi. Nimeni nu îndrăzni, însă, să se apropie de cuşcă pentru a salva fetiţa. Atunci, în starea de panică generală, omul nostru se îndreptă hotărît de cuşcă, îl lovi pe leu cu putere drept în bot şi pînă ca leul să-şi revină din şocul loviturii, pucă fetiţa de haine, o scoase din ghearele leului şi o lăsă în braţele părinţilor, care îi mulţumiră de nenumărate ori pentru fapta sa de un curaj ieşit din comun. Din întîmplare, un reporter se afla la faţa locului. După ce se calmară spiritele, acesta se îndreptă spre salvator şi îi spuse: Domnule,
aceasta a fost cea mai curajoasă faptă pe care am văzut-o în viaţa mea, şi am văzut destule”. „Nu
a fost mare lucru”, îi replică celălalt. „Leul se afla după gratii şi am ştiut că Dumnezeu mă va apăra, la fel cum l-a apărat pe proorocul Daniel, demult, în vremurile biblice. Nu am făcut mare lucru…” „Aşadar, credeţi în Dumnezeu…”, rosti reporterul. „Da, din toată inima mea. Întotdeauna m-a ajutat cînd am avut nevoie.” „Ei bine, domnule, fapta dumneavoastră nu va trece neobservată. Voi scrie despre ea un articol care va apărea mîine dimineaţă pe prima pagină.” ***
A doua zi dimineaţă, omul nostru a cumpărat ziarul şi a văzut pe prima pagină următorul articol: Fundamentalist creştin de dreapta atacă un imigrant african pentru a-i fura mîncarea”.

marți, 15 decembrie 2009

Colindam, colindam

Ninge, ninge,
Fulgi de zăpadă se-aștern iar pe stradă și ninge și ninge mereu.
Afară, pe stradă…

Colindătorii Astradrom au pornit și anul acesta, să aducă bucuria nașterii Mântuitorului pe la casele oamenilor din Beiuș și satele din zonă. Păstrând tradiția, grupul de colindători au fost îmbrăcaţi în costume naţionale specifice portului tradiţional din Ţara Beiuşului.

Pe tot parcursul vestirii marelui praznic al Nașterii Domnului, colindătorii au fost însoțiți de părintele Visarion Tuderici de la Schitul Huta și care a spus:,, Se apropie sărbătoarea Nașterii Domnului, unul dintre marile praznice ale creștinătății. Lumea se pregătește de acest mare praznic printr-un post premergător și cântând colinde preamărind pe Fiul lui Dumnezeu Care s-a făcut Fiu al Omului, născându-se din Sfânta Fecioară și din Duhul Sfânt pentru noi oamenii și a noastră mântuire. Iius Hristos se naște, bucurie la toată lumea!”
Cu ajutorul și purtarea de grijă a lui Dumnezeu și anul acesta am avut bucuria sufletască să mergem pe la casele creștinilor și să vestim marele praznic al Nașterii Domnului. Nașterea Pruncului Iisus ne descrețește frunțile, ne luminează fețele cu zâmbetul bucuriei, ori cât de grele ar fi suferințele și necazurile noastre. Prin credință, noi auzim mereu glasul mângâietor al îngerului care ne vestește să fim fără teamă căci ne vestește bucurie mare – spune Anca Budău – Astradrom.

Sărbători fericite și pline de bucurii duhovnicești!