
Zvonurile care circulau într-o perioadă în eparhia Oradiei aducea o speranţă preoţilor bihoreni de a scăpa de actualul episcop, venind în locul său altul mai omenos şi mai cu frică de Dumnezeu. Persoanele apropiate episcopului ortodox din Ungaria răspândeau zvonul că PS Sofronie va ajunge în curând mitropolit la Banat, iar în locul său va veni la Oradea episcopul Siluan de la Gyula. Alte zvonuri, pornite de la mănăstirea Izbuc, vesteau bihorenilor că, după plecarea PS Sofronie la Timişoara, locul său va fi precedat de actualul exarh şi stareţ al mănăstirii Izbuc, Mihail Tărău Bujor. Cert este că actualul stareţ de la Izbuc ar face pentru PS Sofronie orice compromis i s-ar cere doar să îl lase în locul său la Oradea. În urmă cu câţiva ani, la catedrala episcopală, se zvonea că pr. Antim Oprea (ridicat de PS Sofronie la rangul de arhimandrit) va merge arhiereu vicar la Arad ca de acolo să susţină plecarea lui Sofronie la Timişoara. Acest lucru nu a mai avut loc deoarece cei de la Arad au aflat de „moralitatea” lui Antim şi distracţiile lui cu studentele în discotecile orădene.
Pe lângă zvonurile de ascensiuni în ranguri menţionate mai sus, mai mult sau mai puţin fondate, prin Timişoara se mai vorbeşte că PS Paisie îl va susţine pe Sofronie la Banat, ca la rândul său, Sofronie să îi lase locul la Oradea. Se pare că fiecare speră la un scaun mai comod şi avansare în ranguri în timp ce, de omul simplu la prea puţini le pasă. Mai mizerabil decat în lumea politicului.
Zvonul că PS Sofronie va ajunge la Banat circulă în Bihor încă de la venirea sa la Oradea. Când a fost instalat a spus că va locui sub acelasi acoperis cu PS Ioan Mihălţan si a venit in Oradea din dragoste pentru bihoreni: „nu am venit pentru a pleca din această eparhie” - spunea cu cinci ani în urmă tânărul ierarh. Timpul a dovedit ca episcopul nu a fost sincer cu proprii preoti si enoriasi de pe seama carora duce o viata de lux. De PS Ioan s-a scăpat uşor, iar averea episcopiei orădene a tocat-o satisfăcându-şi poftele, fără nici cea mai mică reţinere sau mustrare de conştiinţă justificându-şi modul de viaţă spunând că e un călugăr atipic şi: „...nu trebuie să mă judecaţi sau să vă smintiţi. Trebuie să mă înţelegeţi că sunt gurmand. Asta e o boală ca oricare alta”.
Eram de faţă la prima conferinţă a PS Sofronie susţinută la Oradea, organizată de ASCOR la universitate, când la intrarea ierarhului în sală a fost întâmpinat de preotul Gheorghe Nemeş (pe atunci la biserica albastră din cartierul Rogerius). Acesta l-a felicitat pentru ocuparea scaunului de episcop la Oradea spunându-i: „Ne bucurăm că aţi venit printre noi şi vă fom fi alături în toată această perioadă de tranzacţie spre Banat”. De unde stia pr. Nemeş de dorinţa episcopului Sofronie de a ajunge la Banat si cum de era atât de sigur de cele afirmate? Unii spun că ar face parte din aceeasi lojă. Cert este că, cele afirmate de pr. Nemeş în urmă cu cinci ani, azi tind să devină realitate. Cel puţin spre acolo se tinde. Ierarhul orădean speră că mai marele BOR să ţină seama şi de darurile „modeste” făcute de când e episcop la Oradea.
O adeverire a zvonurilor emise de subalternii PS Sofronie ne face să credem că situaţia în sinodul BOR e tristă. Dacă PS Sofronie va ajunge la Banat, e clar că masoneria are putere de decizie în sinod. Pentru noi orădenii ar fi o bucurie, dar în acelaşi timp ne întristăm de confraţii noştri din Timişoara. Ştim ce îi aşteaptă.
PS Sofronie aştepta de mult timp momentul ieşirii din schemă a IPS Nicolae sperând că la „porunca patriarhului” se poate face o excepţie la regula celor şapte ani de stat într-o eparhie. Se mai pare că patriarhul Daniel are obligaţii mai mari faţă de PS Ioan Sălăjan şi PS Casian Crăciun care l-au susţinut în cursa pentru patriarhie în concurenţa cu IPS Bartolomeu Anania.
Indiferent care ar fi dorinţa noastră sau a confratilor ortodocsi din Banat soarta nu noi o decidem. Cărţile se joacă în cabinetul patriarhului Daniel şi în culisele politicianismului ateu din România. Nouă ne rămâne doar să acceptăm situaţia şi eventual să ne mai plângem amarul.
ing. Nicolae Farcas, Oradea
Despre acest subiect s-a scris si in presa locala: http://www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-6/sofronie-du-te-cum-isi-pregateste-episcopul-avansarea-ca-mitropolit-102907.html#show_comment