Întregul comunicat al Bisericii Ortodoxe Române:
„Îndrumări ale Cancelariei Sfântului Sinod, aprobate de Patriarhul României, privind slujbele care vor fi săvârșite în perioada dintre sâmbăta Floriilor și sărbătoarea Izvorului Tămăduirii (24 aprilie – 7 mai 2021), în condițiile stării de alertă.
Având în vedere că, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 432/8 aprilie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 aprilie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 369 din 9 aprilie 2021, starea de alertă a fost prelungită pe întreg teritoriul țării pentru o nouă perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13 aprilie 2021,
Ținând cont de prevederile Ordinului comun al Ministrului Sănătății și al Ministrului Afacerilor Interne nr. 1.103/95/2020 pentru aprobarea regulilor privind accesul în lăcașele de cult, distanța minimă de siguranță și măsuri sanitare specifice pentru desfășurarea activităților religioase, publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 520 din 17 iunie 2020,
Cancelaria Sfântului Sinod a elaborat prezentele Îndrumări, adresate tuturor unităților de cult din România ale Bisericii Ortodoxe Române, privind sfintele slujbe care vor fi săvârșite în perioada dintre sâmbăta Floriilor și sărbătoarea Izvorului Tămăduirii (24 aprilie – 7 mai 2021):
Sfintele slujbe vor fi săvârșite potrivit prevederilor liturgice și tipiconale specifice perioadei, cu respectarea actelor normative privind starea de alertă pe teritoriul României.
Sfintele slujbe pot fi oficiate în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecție sanitară prevăzute de Ordinul comun al Ministrului Sănătății și al Ministrului Afacerilor Interne nr. 1.103/95/2020, dintre care amintim: dezinfectarea mâinilor la intrarea în lăcașul de cult; purtarea obligatorie a măștii sanitare, astfel încât aceasta să acopere gura și nasul; asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană și o distanță de minimum 2 m între persoane, în interior, și 1,5 m între persoane, în exterior.
Fiecare unitate de cult va pregăti mai mulți voluntari, care vor purta ecusoane personalizate, pentru a asigura desfășurarea în bune condiții a sfintelor slujbe și a activităților specifice perioadei prepascale și pascale.
Preoții vor aduce, din timp, la cunoștința credincioșilor programul evenimentelor religioase și prezentele recomandări, făcând apel la respectarea normelor igienico-sanitare.
Preoții parohi, stareții sau ecleziarhii, după caz, vor calcula numărul persoanelor care pot intra în lăcașul de cult și în incinta acestuia, îngrijindu-se de marcarea corespunzătoare a locurilor în care pot sta credincioșii, astfel încât să fie respectate normele legale privind distanțarea fizică dintre persoane.
Pentru evitarea deplasărilor și aglomerărilor, se recomandă credincioșilor să participe la sfintele slujbe săvârșite la unitățile de cult de care aparțin din punct de vedere teritorial (biserica parohială).
Întrucât „organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reședința în localitatea unde se desfășoară respectiva activitate” (art. 1 pct. 10-11 din Anexa 3 a HG nr. 432/8 aprilie 2021), se recomandă ca, acolo unde există această tradiție, procesiunile de Florii să fie organizate în ajunul sărbătorii de către fiecare unitate de cult, cu proprii credincioși, prin înconjurarea lăcașului de cult. Ramurile de salcie sau finic vor fi binecuvântate în Sâmbăta lui Lazăr, 24 aprilie 2021, după Vecernie, dacă se organizează procesiune în jurul lăcașului de cult, sau în Duminica Floriilor, 25 aprilie 2021. Ramurile binecuvântate vor fi distribuite de către preoți și voluntari în exteriorul lăcașului de cult, iar credincioșii vor fi îndemnați să aștepte pe locurile marcate până când vor primi ramurile. Pe tot parcursul slujbei și al procesiunii se va respecta distanța fizică prevăzută de reglementările legale.
În săptămâna Sfintelor Pătimiri, sfintele slujbe (Sfânta Liturghie, slujbele Deniilor, Taina Sfântului Maslu, Taina Spovedaniei etc.) vor fi oficiate în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult, potrivit rânduielilor liturgice și tipiconale, cu respectarea regulilor de protecție sanitară. Ținând cont că circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este interzisă în intervalul orar 22,00-5,00, iar în localitățile cu rată mare de incidență a cazurilor de persoane infectate circulația în afara locuinței/gospodăriei este interzisă în intervalul orar 20,00-5,00 (art. 2 alin. 1 pct. 2-4 din Anexa 3 a HG nr. 432/8 aprilie 2021), sfintele slujbe săvârșite seara vor fi programate, după caz, într-un interval orar care să permită revenirea credincioșilor la casele lor, astfel încât să fie respectate prevederile legale în vigoare.
În Sfânta și Marea Vineri, la momentul înconjurării bisericii cu Sfântul Epitaf, voluntarii vor îndemna pe credincioși să respecte distanța fizică. Dacă biserica nu are ieșiri laterale și nu poate fi asigurat un flux de intrare-ieșire, clericii vor aștepta în curtea bisericii până când toți credincioșii vor trece pe sub Sfântul Epitaf, apoi vor intra în biserică pentru partea de final a slujbei. Dacă în biserică nu există spațiu suficient pentru credincioși, după închinare, aceștia vor aștepta în curtea lăcașului de cult, pe locurile marcate.
Potrivit tradiției începută în anul 2009, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în ziua de sâmbătă, 1 mai 2021, spre seară, și va fi oferită delegațiilor eparhiilor la Aeroportul Internațional Otopeni. Delegații vor purta mască de protecție și vor respecta distanța fizică prevăzută de lege. Ulterior, Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui, în timp util, Sfânta Lumină fiecărei parohii.
Ținând cont că „în toate localitățile se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în perioada 1 mai-2 mai 2021, în intervalul orar 20,00-5,00 pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase” (art. 2 pct. 6 din Anexa 3 a HG nr. 432/8 aprilie 2021), slujba Învierii Domnului din noaptea zilei de duminică, 2 mai 2021, va fi săvârșită în prezența credincioșilor, potrivit rânduielii liturgice a Bisericii Ortodoxe. Astfel:
– pentru a evita aglomerația, la unitățile de cult cu pangarul în interiorul
bisericii, vor fi organizate din timp, în locuri special amenajate în afara
lăcașului de cult, mai multe puncte de distribuire a Paștilor (pâine
binecuvântată și stropită cu agheasmă și vin, pregătită și ambalată din vreme
în pachete/punguțe de unică folosință închise, respectând regulile de igienă),
a lumânărilor, a candelelor și a obiectelor de colportaj;
– credincioșii vor aștepta, în afara lăcașului de cult, pe locuri individuale
special marcate, primirea de la clerici a Sfintei Lumini, la ora 00.00,
păstrând distanța de 1,5 m între persoane;
– după oferirea Sfintei Lumini, se vor citi Sfânta Evanghelie și Pastorala;
– la finalul slujbei de afară, pentru săvârșirea Canonului Învierii şi a
Sfintei Liturghii, clericii vor intra în lăcașul de cult împreună cu
credincioșii, în limita spațiului disponibil, potrivit prevederilor sanitare în
vigoare, sau vor continua slujba în afara lăcașului de cult, în cazul în care
numărul credincioșilor este mare.
În prima zi de Paşti, slujba Vecerniei sau A doua Înviere, se săvârşeşte în biserici, începând cu ora 12.00, cu participarea credincioşilor mireni, respectându-se regulile sanitare în vigoare.
În ziua de vineri, 7 mai 2021, cu prilejul sărbătorii Izvorului Tămăduirii, slujba de sfințire a apei va fi săvârșită, în exteriorul bisericii, după rugăciunea amvonului de la Sfânta Liturghie. După sfințirea apei, aceasta va fi oferită credincioșilor în afara lăcașului de cult de către voluntari, credincioșii păstrând în mers distanța de 1,5 m și purtând mască de protecție.
Cancelaria Sfântului Sinod,
19 aprilie 2021.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.