O explicatie pertinentă folositoare celor cu exces de zel care au pus etichete de "eretic" ca pe bandă rulantă.

Acrivia și iconomia sunt moduri de pastorație în egală măsură

de Pr. Nicolae Manolis

Acesta este un mic ajutor pentru cei care mă asaltează verbal pe rețelele sociale pentru articolul meu: “Pr. Nicolae Manolis, Răspuns la minciunile monahului Sava (Lavriotul)”. Observ o confuzie serioasă între termenii „eretic – cel ce eretizează (care profesează o erezie)”, „acrivie – iconomie” și am nădejde că prin această completare vor primi un ajutor corespunzător comentatorii mei bine intenționați.

Acrivia și iconomia sunt moduri de păstorire în egală măsură

Pe motiv de lipsă a unei gândiri teologice, cei mai mulți nu putem, din păcate, să înțelegem diferența dintre eretic și cel ce profesează o erezie. Acest fapt provoacă confuzie și menține neclarificate subiectele despre erezii, care au un caracter mântuitor. Întrerupem pomenirea episcopului ce profesează o erezie. Adică a acelui pseudo-episcop sau pseudo-învățător care propovăduiește «cu capul descoperit» o erezie condamnată de Sinod sau de Sfinții Părinți. Nu întrerupem pomenirea episcopului eretic, adică a celui condamnat de Sinod. un episcop care a fost condamnat de Sinod se numește eretic și firește că toți se depărtează de cel anatematizat (nu este nevoie de întreruperea pomenirii lui) și cei care-l urmează sunt eretici la fel.

Deci este de la sine înțeles și necesară discernerea condamnării sau nu a acestui episcop. Dacă nu a fost condamnat de Sinod, Tainele pe care le săvârșește sunt valabile. Nu survine vreo contaminare de la Taine, ci de la comuniunea cu învățătura și acțiunea lui eretice. După condamnarea de către Sinod, Tainele pe care le săvârșește nu au har. Pe aceasta se întemeiază iconomia patristică (trebuie semnalat că respingerea ei îi insultă pe Sfinți).

Cei care urmăm acrivia, cealaltă linie a îngrădirii, pentru a păși pe o bază patristică, nu trebuie să respingem iconomia pentru că astfel ne punem împotriva harului Domnului, care s-a exprimat prin sfinții care s-au folosit de iconomie ca de o progresie spre acrivie. Exemplele pe care le expun în articolul meu, a creștinilor evlavioși în alte privințe, care folosesc iconomia, și nu numai a celor nou inițiați, sunt copleșitoare și un păstor care are de-a face cu astfel de situații menține și sporește credința acestor oameni. Se pare că și monahul cu pricina a înțeles acest fapt, schimbându-și, după cum se pare, poziția neînduplecată pentru acrivia unilaterală. Poate să vorbească despre iconomie «de pe sub mustață» după cum reiese din interviul său, nu în chip foarte limpede, cu dificultate, încercând să mențină sceptrul de conducător al acriviei, dar înțelege că o astfel de acrivie este utopie și nădăjduiesc să înțeleagă în sfârșit că este, de asemenea, împotriva tradiției.

Acrivia și iconomia sunt moduri de păstorire în egală măsură, ajunge să știe cineva cum să le aplice fără exagerări sau diminuări.

Sursa: http://www.katanixis.gr/2018/05/blog-post_34.html

Traducere din limba greaca de ieromonah Lavrentie Carp