În conferinţa de la Oradea, organizată de
Episcopia Oradiei, la catedrala din Centrul Civic, din data de 14 februarie 2017, preotul
ecumenist Constantin Necula, consilier al mitropolitului Laurenţiu Streza de la
Sibiu, manipulează credincioşii prezenţi la „seara duhovnicească” lăsând să se
înţeleagă că Biserica Bulgariei ar fi controversată. Conferinţa a avut loc cu
binecuvântarea PS Sofronie Drincec.
Pentru a da această impresie, foloseşte un joc de cuvinte, neclar, dar pe un ton convingător, ca şi cum ar fi sincer în ceea ce spune. În acest sens, părintele Eftimie Mitra, arată care este adevărata „schismă” despre care vorbeşte preotul Necula şi demontează diversiunea creată de acesta la Oradea:
Pentru a da această impresie, foloseşte un joc de cuvinte, neclar, dar pe un ton convingător, ca şi cum ar fi sincer în ceea ce spune. În acest sens, părintele Eftimie Mitra, arată care este adevărata „schismă” despre care vorbeşte preotul Necula şi demontează diversiunea creată de acesta la Oradea:
Sinodul din Creta,
Patriarhia Bulgariei şi “argumente”
confuze scoase din context
Se
ştie că Sinodul Ortodox al Bisericii Bulgare a respins textele controversate
ale sinodului din Creta catalogându-le ca fiind neortodoxe. Această ştire nu a
apărut în sursele de informare oficiale ale Bisericii noastre, ca şi cum informaţia
ar fi fost neimportantă. Vestea s-a răspândit, în pofida cenzurii oficiale, pe diferite
site-uri şi blog-uri din România, fiind preluată de pe siteuri-le oficiale ale
Patriarhiei Ruse şi ale Patriarhiei Bulgare.
Am
primit şi eu, pe adresa personală de email, conferinţa părintelui profesor dr.
Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, susţinută la
Oradea. În această înregistrare video, la minutul: 1:39:00, referindu-se la poziţia
oficială a Bisericii Bulgariei în legătură cu documentele controversate
adoptate la “Sinodul” din Creta, părintele profesor Necula spunea:
“În primul rând vreau să vă atrag atenţia,
şi îmi pare rău să o spun. M-am uitat la poziţia Bisericii Bulgare, pe care
unii dintre purtătorii de canoane o jubilează. Vreau să vă atrag atenţia că
Biserica Bulgariei a fost într-o mare schismă. Foarte gravă schismă. S-au rupt
de patriarh, s-au rupt în două. Când s-au împăcat schismaticii cu patriarhul,
toţi membrii aceloraşi Biserici care au fost prezente la Creta au fost
prezenţi, şi Bulgarii scriau atunci că a fost un sinod panortodox. Deci când ne
convine e cumva, când nu ne convine e altcumva?”
Nu
vreau să-l acuz pe părintele Necula de falsitate în prezentarea situaţiei sau
de încercare de deturnare a informaţiei, dar consider că unele rectificări ar
trebui făcute deoarece sensul afirmaţiilor părintelui profesor sunt scoase din
context. Cu atât mai mult că lucrurile sunt prezentate neclar, astfel încât se
poate lăsa loc de interpretări şi să se dea naştere unor mari confuzii. Pentru
a se înţelege mai bine cum stau lucrurile cu aşa-zisa “schismă” bulgară pe care
o menţionează părintele profesor, voi aduce câteva precizări:
Până în anul 1944, ortodocşii din Bulgaria erau
organizaţi administrativ în forma unui exarhat care funcţiona canonic sub
ascultare faţă de Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol. În anul 1953, noul
patriarh al Bulgariei, Kiril I, a primit recunoaşterea altor patriarhii
ortodoxe, urmând ca în timp de câţiva ani să fie recunoscută de către toate
patriarhiile (sinoadele) ortodoxe canonice.
În anul 1989, după căderea comunismului,
Uniunea Forţelor Democrate din Bulgaria (UFDB) a creat o “biserică” paralelă
încercând să destabilizeze Biserica Bulgară recunoscută de toate celelalte
Biserici Ortodoxe din lume, al cărei patriarh, la acea vreme, era PF Maxim.
Motivul invocat de forţele politice ale Uniunii Democrate, era “obedienţa
patriarhului Maxim faţă de guvernul comunist de la Sofia”. Acelaşi model l-au
folosit democraţii şi în Ucraina, unde forţele politice pro Europene au
susţinut schisma lui Filaret Denişenco. Scopul fiind acelaşi: subminarea
Bisericii Ortodoxe canonice a Ucrainei care funcţiona sub forma unei mitropolii
din cadrul Sinodul Bisericii Ruse.
UFDB
reuşeşte, cu implicarea ieromonahului Hristofor Sabiev, să confişte câteva
imobile (case parohiale, reşedinţe episcopale, lăcaşuri de cult etc.) pe care
să le ofere noii administraţii bisericeşti necanonice. Ulterior, IPS Pimen,
este impus de către Forţele Democrate, patriarh al Bulgariei, dar acesta nu a
fost recunoscut de marea majoritate a credincioşilor şi nici de către vreuna
dintre celelalte Biserici Ortodoxe (Constantinopol, Antiohia, Ierusalim,
Alexandria, Romania, Rusia...). Cu toate acestea, democraţii susţin acţiuni de
confiscare în forţă a mai multor imobile din jurisdicţia patriarhului Maxim,
care era cel canonic.
Din
acest motiv, patriarhul Maxim, în perioada 30 sept. - 1 oct. 1998, convoacă, în
catedrala “Sfântul Alexandru Nevski” din Sofia, un Sinod panortodox. Acest
sinod avea menirea să declare, în mod oficial, gruparea lui Pimen, susţinută de
UFDB, ca fiind necanonică. Pimen se căieşte în faţa tuturor patriarhilor
prezenţi şi este reprimit ca mitropolit, de către sinodul canonic al Bulgariei
prezidat de PF Maxim. După plecarea reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe,
Pimen revine la schismă, dar la puţin timp moare în schismă. În locul său, UFDB
îl aşează, în mod necanonic, pe Inochentie. La câţiva ani după ce este
“instalat”, la 26 noiembrie 2012 (când patriarh canonic era PF Neofit), Inochentie
se căieşte şi este reprimit în sinodul canonic al Bisericii Ortodoxe Bulgare.
În acest fel schisma din Biserica Bulgariei dispare definitiv.
Actualul patriarh al Bisericii Bulgare este PF Neofit, successor al PF
Maxim. Acesta a fost instalat în 26 februarie 2012 în prezenţa reprezentanţilor
Bisericilor Ortodoxe autocefale şi este recunoscut de către toate patriarhiile
ortodoxe canonice, inclusiv de către patriarhul Daniel Ciubotea al României.
În concluzie:
- Sinodul panortodox din Sofia (capitala Bulgariei) nu a discutat chestiuni teologice, ci avea doar menirea să declare oficial care este patriarhul canonic al Bisericii Bulgare şi să osândească schisma creată de Uniunea Forţelor Democrate.
- Sinodul panortodox din Sofia nu are legătura cu “Sinodul” din Creta, contextul este altul, şi a avut loc la o perioadă de 19 ani diferenţă.
- În catedrala din Sofia au fost reprezentanţi ai tuturor patriarhiilor, în timp ce în Creta nu au fost reprezentanţi ai patru patriarhii canonice. Nu toate patriarhiile canonice recunosc caracterul de “panortodox” al pseudosinodului din Creta. Acestea sunt patriarhiile Georgiei, Bulgariei, Antiohiei şi Rusiei.
- Schisma din Bulgaria a avut la bază interese politice, fiind doar la un nivel local, în timp ce disputele despre “Sinodul” din Creta au un caracter strict dogmatic şi canonic, la nivel panortodox.
- Biserica canonică a Bulgariei nu s-a rupt niciodată de celelalte patriarhii, schisma fiind doar o chestiune internă şi nu a avut temei religios, ci politic-administrativ.
- Bisericile Georgiei şi Antiohiei au respins documentele controversate ale “Sinodului” din Creta, nu doar Biserica Bulgariei. Biserica Rusă a respins denumirea de “panortodox” atribuită de către unele patriarhii “sinodului” din Creta şi până în prezent nu a dat vreun comunicat prin care să recunoască valide documentele teologice din Creta.
- Patriarhul Neofit, cel care a respins documentele teologice controversate din Creta, este recunoscut canonic de către toţi patriarhii ortodocşi şi este în comuniune cu aceştia.
În documentul oficial al Bisericii Bulgare,
ierarhii din Sinodul acestei Biserici Locale menţionează că sunt în comuniune
cu toate Bisericile locale: “Biserica
Ortodoxă Bulgară este
parte integrantă, un membru viu al Uneia, Sfinte, Sobornicești și
Apostolești Biserici. Ca parte a trupului lui Hristos, așa
cum trupul însuși pe
teritoriul local al Bulgariei și al diecezelor bulgare în
străinătate,
Biserica Ortodoxă Bulgară va
continua să rămână în
euharistice frățească,
spirituală, dogmatică și
comuniune canonică cu toate Bisericile Ortodoxe locale rămase,
atât cu cei care au participat în
cadrul Sinodului din Creta și cu cele care nu au participat”.
Documentul
integral, tradus în limba română poate fi găsit aici: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/12/textul-integral-prin-care-biserica.html
Despre istoria Bisericii Ortodoxe a Bulgariei,
mai multe detalii pot fi găsite în “Istoria
Bisericii Ortodoxe a Bulgariei – o scurtă introducere”, Ed. Sophia,
Bucureşti, 2015, trad. Gheorghiţă Ciocoi. Informaţii despre schisma sus
amintită se găsesc la pag. 99-107.
ieromonah Eftimie
Mitra
Din nefericire nu e la prima exprimare de genul!
RăspundețiȘtergerePr Necula e purtator de cuvant, nu e baba Floarea din piata, el ca OFICIAL trebuie sa inteleaga limitele pe care i le impune fisa postului la nivel de discurs public fata de alte patriarhii si eparhii ortodoxe.
Oriunde merge e reprezentantul mitropoliei Ardealului si angreneaza institutia, de pe solee sau de la pupitru intr-o conferinta nu are dreptul sa cultive atitudini de ostilitate fata de alte patriarhii ortodoxe, altfel pune si el umarul cu sarg la tensionarea relatiilor si aduce o presiune suplimentara pe ierarhul pe care il reprezinta si pe BOR.
Daca un oficial al altei mitropolii ortodoxe ( deci nu un „trepadus” sau „zelotist izolat”) s-ar fi exprimat de pe solee sau de la vreo catedra impotriva BOR, Necula si altii care inteleg sa faca „misiune pastorala” prin denigrarea altor ortodocsi erau primii care sareau ca oficiali din afara BOR se implica unde nu le e locul.
Altfel, el are dreptul ca in numele „combaterii instigarii” sa raspunda cu instigare, patima si trunchierea din context a unor fapte istorice care vizeaza alte jurisdictii canonice.
Se impune mai mult tact din partea lui, daca nu stie cum sa puna mana sa invete de la agentia de presa Basilica sau de la alti purtatori de cuvant precum Vasile Banescu sau Bogdan Ivanov(purtatorul de cuvant al mitropoliei Clujului) care prin politica redactionala si luarile de cuvant nu inteleg sa amplifice si mai rau o situatie tensionata si negativa pentru B.O.R ci actioneaza asertiv fara atac, mai ales cand vine vorba de relatiile cu alte jurisdictii ortodoxe.
Daca se exprima in cercul sau intim de prieteni ca simplu preot era altceva, asa functia nu-i permite orice comportamente daca vrea ca institutia pe care o reprezinta sa fie luata in serios si sa nu dea pricini care sa tot serveasca la noi si noi divergente.
intelegem ca pr. Necula a facut aceasta afirmatie cu binecuvantarea PSofronie de la Oradea si cu a IPS Laurentiu Streza de la Sibiu, cei doi ierarhi care i-au dat binecuvantarea pentru aceasta conferinta. Daca pr. Necula ar fi vorbit impotriva ecumenismului, cu siguranta nu ar fi avut binecuvantarea niciunui ierarh din BOR sa tina conferinta. Aceasta este mafia bisericeasca in care un pion este si parintele Necula.
RăspundețiȘtergere