Pretinsul ieromonah Onufrie înşală credincioşii
ortodocşi din Bucureşti -
Întrucât în Bucureşti, într-o încăpere amenajată în două garaje, un fost ieromonah Onufrie – Căruntu Emilian provoacă confuzie şi derutează credincioşii ortodocşi prin oferirea spre închinare a unei icoane a Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou şi oficierea de pretinse slujbe religioase, Arhiepiscopia Bucureştilor precizează:
În şedinţa din 8 mai 2014, Consistoriul monahal al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor a pronunţat caterisirea ieromonahului Onufrie – Căruntu Emilian de la mănăstirea Sihăstria Rarăului pentru abateri canonice, încălcarea sistematică a unor prevederi din regulamentul vieţii monahale şi practici liturgice neconforme cu rânduiala ortodoxă. Astfel, prin caterisire, fostul ieromonah Onufrie – Căruntu Emilian a pierdut calitatea de slujitor al Bisericii Ortodoxe Române şi, în consecinţă, dreptul de slujire.
După caterisire, Căruntu Emilian a continuat practicile liturgice interzise de Biserica Ortodoxă prin care înşală credincioşii ortodocşi din Bucureşti, cărora la început se recomanda drept cleric al unei autointitulate „Mitropolii Autonome de Milano şi Aquileea”, nerecunoscută nici de statul italian şi nici de vreuna dintre Bisericile Ortodoxe surori. Mai nou, Căruntu Emilian pretinde în mod abuziv şi ilegal că este preot al Asociaţiei Mitropolia Autonomă după Vechiul Calendar – „Episcop Gherasim”,însă nici aceasta nu este recunoscută de stat ca fiind cult religios.
Credincioşii sunt derutaţi de faptul că acest pretins ieromonah Onufrie foloseşte în mod abuziv veşminte preoţeşti şi oficiază în mod necanonic şi ilegal slujbe ortodoxe pentru obţinerea de foloase materiale în interes personal, îndemnând credincioşii ortodocşi să vină la el pentru a venera icoana Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou şi a oferi pomelnice cu donaţii ca să fie pomeniţi la slujbe. În plus, pe mai multe site-uri au fost postate cereri de ajutor financiar şi recomandări de trimitere de pomelnice pentru pretinsul ieromonah Onufrie.
Circa 13 de Poliţie din Bucureşti a sesizat Arhiepiscopia Bucureştilor,în luna septembrie 2014,despre activitatea necanonică şi ilegală a fostului ieromonah, solicitând informaţii referitoare la situaţia canonică a pretinsului preot călugăr Onufrie care organizează slujbe religioase într-un garaj amenajat în sectorul 3.
În concluzie,Arhiepiscopia Bucureştilor recomandă credincioşilor ortodocşi să nu se lase înşelaţi de acest fost preot călugăr şi să sesizeze autorităţile abilitate ale statului când li se solicită să ofere bani şi bunuri materiale, pentru a fi pomeniţi la slujbele religioase.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI BUCUREŞTILOR.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.