duminică, 31 martie 2013

Monahul Teodor Stanescu: despre masonerie






În contextul celor menționate de monahul Teodor Stănescu, în pelicula de mai sus, vom face, în cele ce
urmează, o scurtă prezentare a masoneriei alcătuită de Ioan Murgu și Marius Pop:

Masoneria este un instrument de dominație a lumii folosit de iudaism.
Biserica Ortodoxă Română a anatemizat masoneria în anul 1937.
Masoneria nu putea firește să mărturisească că este o instituție a evreilor. Ea avea tot interesul să lase să se creadă că era o continuare normală a unor asociațiuni deja existente din timpuri imemorabile (Bord), protejată întotdeauna de șefii statelor” (Nicolae Trifon). Ea este o organizație secretă răspândită în diverse țări a cărei membrii, organizați în loji, sunt adepți ai principiilor iluministe și se recunosc între ei prin embleme. Masoneria se infiltrează în deosebi în toate funcțiile cheie la nivel de state și organism internaționale (NATO, UE, FMI, Banca Mondială, Organizația pentru apărarea drepturilor omului etc.), create chiar de ei special ca prin intermediul acestora să conducă popoarele. Vasile Trifu (1932) în Parlamentul României spunea: “…considerăm Francmasoneria ca asociație criminal cu atât mai mult cu cât această asociație își îngăduie ca unelte de luptă mijloace pe care legile tuturor țărilor le pedepsesc cu drept cuvânt: mita, minciuna și mai ales asasinatul… ținta fiind domnia lui Israel. Pentru atingerea acestui scop se lucrează mai mult sau mai puțin evident, în absolute toate lojele masonice”.
“Prin masonerie se înfăptuiesc planurile iudaismului de globalizare lumii unde totul să fie condus de un govern mondial cu o monedă unică, economie unică, armată unică, religie unică, cultură unică etc. Toate acestea sub controlul unor cercuri de interese demonice care vor să-l excludă pe Dumnezeu din viața de zi cu zi. Infiltrată fiind la nivelul tuturor ramurilor societății, masoneria, are în plan construirea unei noi lumi în care învățătura creștină e ignorată sau chiar apostrofată. Această nouă lume, zidită pe principii necreștine, exclude pe Creatorul ei din viața creaturii (a omului –n.n.): din gândire, credință, mod de voață, educație, simțăminte etc.” (ieromonah Iosif Pașca)
Francmasoneria s-a schimbat la față luând înfățișări diferite și a urmărit alte scopuri decât cele inițiale, datorită elementului evreiesc care a pătruns în ea și a aservit-o intereselor evreiești. Evreii au pus stăpânire în toate țările pe finanțe, industrie, comerț, presă etc. nu puteau să scape din mână un instrument de dominație așa de minunat” (G.N. Dimitriu).
În gândirea masoneriei “Dumnezeu e doar o născocire omenească, tot ce face omul e realizat prin propriile forțe”. Astfel IPS Nicolae Bălan al Ardealului spunea că “în mândria masoneriei e implicată negarea divinității”.  În 1937 Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, la inițiativa mitropolitului Nicolae Bălan, a hotărât anatemizarea francmasoneriei, fiind considerată anticreștină. Această decizie e valabilă și azi.

4 comentarii:

  1. Bine Fraților, dacă tot știm asta, ce facem cu masonul ăla din Dealul Mitropoliei, despre care ziceam că dacă va ajunge în Scaunul Patriarhal, va submina Ortodoxia Tradițională Românească, și cu Sofronea ăsta al nostru care se opune din răsputeri continuarii bunelor Tradiții, prin obstrucționarea unor pelerinaje la Bătrânii Bisericii Ortodoxe Române, adevărați Sfinți în viață?!!! Să meargă mirenii și să-i scoată de bărbi din lăcașurile pe care le spurcă prin săvârșirile lor diavolești, sau, care ar fi o altă alternativă de a ne lepăda de ei?!...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Problema mare e aceea ca si popii din Beius il sustin. E clar ca totul e comercial. Se stie ca pentru popii din Bins banul e mai important decat ortodoxia.
      Nu vedeti ca umbla cu moastele de la Izbuc dupa bani prin satele din zona in cardasie cu popii nostri. Ce sa mai spun de felul in care ne scoate banul din buzunare la botezuri, cununii, inmormantari etc. Toti sunt la fel, pe adevaratii preoti i-a alungat din subordinea lor ca nu se complaceau cu ei in afaceri.

      Ștergere
    2. Da, batjocoresc Buna - Credință a oamenilor simpli, căutători ai Căii lui Hristos!!!... Dar, largu-i Iadul...chiar dacă ei, nu cred o iotă din ce predică...

      Ștergere
    3. Pana sa-i judece Dumnezeu pe popii astia ne vom pierde rabdarile.
      Au distrus tot ce a fost duhovnicesc prin modul lor comercial de a trai ortodoxia noastra sfanta.

      Ștergere

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.