luni, 7 decembrie 2009

PELERINAJ LA MORMÂNTUL PĂRINTELUI ARSENIE BOCA, SFÂNTUL ARDEALULUI

La sfârşitul lunii noiembrie, pe data de de 28 noiembrie 2009, ASTRADROM Bihor a organizat un pelerinaj la mănăstirea Prislop, mănăstire situata în apropierea satului Silvaşu de Sus din judeţul Hunedoara. Pelerinajul a fost făcut pentru participarea la parastasul de 20 de ani de când Preacuviosul părinte Arsenie Boca, fost stareţ al mănăstirii Prislop, s-a mutat la Domnul.
Părintele Arsenie Boca s-a născut la 29 septembrie 1910 la Vaţa de Sus în judeţul Hunedoara. În anul 1939 petrece trei luni la Schitul Românesc Prodromu de la Muntele Athos, unde Maica Domnului l-a dat în grijă Sfântului Serafim de Sarov ce trăia pe pământ de 200 de ani pentru poveţe duhovniceşti. Reîntors în ţară, imediat după instaurarea regimului comunist, Părintele Arsenie a intrat în vizorul Securităţii, fiind arestat pentru prima oară în 1948, pentru a-i fi ajutat creştineşte pe luptătorii anticomunişti din Munţii Făgăraşului. Atât pentru aceste bănuieli, cât şi datorită notorietăţii sale în creştere printre credincioşii creştini, este anchetat de Siguranţă, invocându-se pretinse legături cu Mişcarea Legionară. Arsenie Boca a respins însă acuzaţiile, demonstrând inexistenţa oricărei legături cu lumea politică.
Strămutat forţat de la Sîmbăta la Mănăstirea Prislop (1948), devine acolo stareţ, iar după ce sălaşul s-a transformat în mănăstire de maici, a rămas ca duhovnic, până în 1959, când comuniştii au risipit obştea şi părintelui Arsenie Boca i-au stabilit domiciliu forţat la Bucureşti. Între timp mai fusese încă o dată arestat şi dus la Canal, unde a stat aproape un an întreg.
A urmat pribegia la Bucureşti, unde a fost ţinut în marginalitate, ca simplu pictor bisericesc, mereu supravegheat de Securitate (iar ultima acţiune de urmărire, consemnată în dosarul său, datează din perioada 5 februarie 1975 - 29 septembrie 1989).
În ultima parte a vieţii avea să se lege mult de două locuri: Drăgănescu - unde a pictat biserica timp de 15 ani, începînd din 1968 - şi Sinaia, unde, din 1969, şi-a avut chilia şi atelierul de pictură, unde obişnuia să se retragă tot mai des, şi unde a şi închis ochii, la 28 noiembrie 1989, în vîrstă de 79 de ani. A fost înmormântat, după dorinţa
proprie, la mănăstirea Prislop, la 4 decembrie 1989.
În timpul vieţii, părintele Arsenie era văzător cu duhul, ştiindu-le oamenilor ce veneau la dânsul numele, necazurile, dar şi păcatele. După moartea , părintele a săvârşit şi săvârşeşte multe minuni şi întoarceri la credinţă.

Astfel, mai mult ca niciodată, în 28 noiembrie 2009, am dorit cu mic, cu mare să venim la Prislop şi să ne închinăm părintelui. Fiind în autocar, poliţia ne-a oprit la vreo 5 km de mănăstire, la intrare în satul Silvaşu de Sus, asta în condiţiile în care am ajuns la ora 6 dimineaţa. Cei care au venit mai târziu, au fost oriţi şi mai în faţă, fiind nevoiţi să parcurgă chiar şi 11 km pe jos până la mănăstire. Un râu de oameni urca încet spre mănăstire. Pe drum existau autocare şi maşini din judeţele Sibiu, Bucureşti, Constanţa, Olt, Argeş, Giurgiu, Timişoara, Arad, Satu Mare, Maramureş, Braşov, Neamţ, Bihor, Suceava, Sălaj, Hunedoara. Peste tot, oameni de toate vârstele. Pe drumul spre mănăstire am auzit în spate o voce de bătrânică spunea , parcă întărindu-ne : ,, calea spre mântuire nu e uşoară, mântuirea se face prin jertfă şi rugăciune. Să aducem lui Dumnezeu o mică jertfă prin mersul pe jos până la mănăstire, căci Sfântul nostru de aici, părintele Arsenie, va mijloci în faţa lui Dumnezeu pentru noi !”. Când m-am întors să văd cine vorbea, nu am identificat bătrânica care vorbea ci am văzut un părinte în spatele meu, având o statură şi un fizic impresionant, asemeni părinţilor de la Petru- Vodă, care parcă-mi spunea din priviri de ce mai caut dacă ştiu adevărul şi calea de urmat!
Ajunşi în curtea mănăstirii, când am văzut marea de oameni, îţi venea să plângi de bucurie la vederea atâtor ortodocşi veniţi la cinstirea părintelui Arsenie, Sfântul Ardealului.



S-a săvârşit de dimineaţă Taina Sfântului Maslu. A urmat Sfânta Liturghie cu un sobor de peste 50 de preoţi. IPS Daniil al Daciei Felix de Vârşeţ, Serbia, şi ucenic al părintelui Arsenie, a vorbit la predică şi despre proclamarera canonizării părintelui Arsenie, părinte care este,, unul dintre cei mai mari sfinţi şi care a întors pe mulţi la credinţă prin Darul Duhului Sfânt ce se odihnea în dumnealui! ’’
Am pornit spre peştera Sfântului Ioan de la Prislop şi spre mormântul părintelui. În ambele părţi, coloane de oameni ce aşteptau cuminţi, răbdători şi smeriţi să se închine. Chiar dacă oboseala şi foamea au slăbit puterile oamenilor, lumea aştepta cu înţelegere şi dovedea multă iubire faţă de aproapele. Te aşteptai parcă să-ţi apară în faţă părintele Arsenie Boca, atât de tare îi simţeai duhul lui în preajmă !



O parte dintre noi am început să aşteptăm să ne închinăm la peştera Sfântului Ioan.


Aici simţi o linişte care îţi inundă sufletul şi te înalţă .


După închinarea în peştera sfântului, am coborât la mormântul părintelui Arsenie

Aici ne închinăm şi citim acatistul părintelui. În timpul citirii acatistului, am simţit o căldură inexplicabilă care inundă fiinţa, îţi scutură conştiinţa încărcată de patimi şi păcate, aducându-ţi apoi linişte şi o pace deplină.
Tot la Prislop, în curtea mănăstirii, pentru unii pelerini bihoreni, încă un motiv de bucurie duhovnicească a fost reîntâlnirea cu părintele Crăciun Oprea, un preot născut în Bihor, cu parohia în satul Cinciș, judeţul Hunedoara.



Părintele Crăciun a fost închis în perioada comunistă la fel ca și părintele Arsenie, pe care l-a cunoscut personal împreună cu familia dânsului.
Ieșind pe poarta mănăstirii, am simțit cu toții în suflet binecuvântarea parintelui Arsenie care veghează pentru neamul românesc din Cer.
Andreea Filip


Rugăciune

Doamne, Iisuse Hristoase, primește ostenelile, slujbele și sfintele rugăciuni ale robului Tău, Părintele nostru Arsenie, care mult s-a ostenit și a slujit Ție, ca să-ți câștige suflete, întorcându-le de la viața și faptele cele păcătoase ale lor (că de la moarte, de câteva ori a surprins și a scăpat o tânăra în momentul când voia să se sinucidă) și pildă de răbdare și dragoste părintească ne-a dat.
Te rugăm , Stăpâne, ajută-ne să slujim și noi cu dragoste, în curăție trupească și sufletească, prin rugăciuni neîncetate să Te mărim, să Te binecuvântăm și să urmăm sfaturile robului Tău, Părintele nostru Arsenie, pe care îl rugăm : roagă-te , Sfinte, Prea Cuvioase Părinte Arsenie, ca și noi, în viața ce ne-o petrecem să împlinim poruncile Domnului și sfaturile ce ni le-ai dat și învățăturile din multele și minunatele predici pe care le-ai rostit.
Pomenește-ne, acum, din Împărăția Cerurilor, unde Te veselești cu toti Sfinții și cu Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, care te-a încredințat în Muntele Athosului sfântului ce trăia acolo cu 200 de ani în urmă și cu tine să ne veselim în veci. Amin.

2 comentarii:

  1. Buna ziua,

    Tuturor celor care doresc cazare la Manastirea Prislop, Vila Silva situata la doar 3 km de manastire la intrarea in satul Silvasul de Sus, va pune la dispozitie intr-un cadru mirific, patru camere insumand un numar total de 16 locuri de cazare si doua bai complete.

    Pentru mai multe detalii: 0742 015 519,
    0745 008 056
    0254 770 903

    sau puteti accesa www.vila-silva.ro

    Va multumim,

    Vila Silva

    RăspundețiȘtergere
  2. Mergem din nou la pr arsenie boca. Traseul este exceptional de frumos. Mai multe detalii aici: http://paginadefolos.blogspot.com/2010/07/pelerinaj-in-transilvania-28-29-august.html Ma puteti contacta pe mail: io_konstant@yahoo.com sau pe mess: io_konstant sau la tel 0746106781

    RăspundețiȘtergere

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.