Un nepomenitor care luptă împotriva
schismei.
Situaţia nepomenitorilor din România
este în direcţie greşită deoarece se îndreaptă spre schismă în mod foarte
evident. Unul dintre nepomenitorii care s-a opus acestor tendinţe extremiste
este ieromonahul Macarie Banu. Din acest motiv a fost ponegrit şi considerat
„trădător” de către cei care întreţin duhul de tulburare şi îndeamnă la ruperea
de Biserică prin oprirea comuniunii cu clericii din Biserica Ortodoxă. Deşi
susţinătorii acestor concepţii sunt în scădere, gălăgia pe internet, prin
anumite bloguri (pe care le întreţin) continuă cu acelaşi duh de tulburare şi
agresivitate, contrar duhului Sfinţilor Părinţi care erau cu adevărat luptători
pentru dreapta credinţă.
Pentru că a fost calomniat şi atacat mereu cu
aceeaşi agresivitate, părintele Macarie Banu s-a decis să arate public care este
motivul real care stă la baza acţiunilor de calomniere a sfinţiei sale.
Totodată se evidenţiază greşala celor care încearcă să îşi impună concepţiile
folosindu-se de posibilitatea comunicării prin internet (facebook, whats’upp, wieber,
bloguri etc.) prin articole sau comentarii. Cu regret o spunem, dar realitatea
arată că, până în prezent, singurul dintre nepomenitori care luptă public
împotriva schismei este părintele Macarie de la Schitul Oituz şi părintele
Atanasie, de la acelaşi schit. Părintele Macarie susţine că orice greşală ar
face în viaţă se poate repara, dar schisma şi erezia este fatală căci aceasta
este o urmare a părerii de sine. În cele ce urmează, vom publica o scrisoare pe
care sfinţia sa a scris-o domnului Ciprian Staicu, ca răspuns la atacurile
insistente de pe blogul: „Prietenii Sfântului Efrem”. Conţinutul acesteia este
valabil si pentru ultimul articol cu aceleaşi tendinţe, semnat de părintele
Grigorie Sanda de la Lacul Frumos (jud. Vâlcea).
Nepomenitorilor
care au oprit și comuniunea
„Am ajuns deci vrăjmașul vostru, pentru aceea că v-am spus adevărul?”
(Ep. Sf. Ap. Pavel către Galateni 4,16)
În articolul părintelui Ciprian Staicu
„Cu durere, dar cu responsabilitate față
de părintele Macarie Banu” este formulat un răspuns la documentul „Trezvie și iubire în mărturisirea dreptei
credințe”, unde Sfinția Sa afirmă următoarele: „pomenirea episcopului cu cuget
eretic te face părtaș la credința lui, deci ești în stare de erezie, adică de
hulire a lui Dumnezeu”. Astfel, din moment ce dânsul a participat ca
purtător de cuvânt sau translator atât la „Sinaxa de la Rădeni din 19 ianuarie
2017 - Sinaxa Preoților, monahilor și mirenilor nepomenitori ai ierarhilor ce
au semnat documentele eretice în Creta”, precum și la „Sinaxa Panortodoxă din
Grecia” din data de 4 aprilie 2017, cât și la „Sinaxa Națională a clericilor,
monahilor și credincioșilor ortodocși care au întrerupt comuniunea cu ierarhii
adepți ai pseudo-sinodului din Creta” din data de 18 iunie 2017, înseamnă că
ceea ce afirmă și susține dânsul este de fapt gândirea tuturor celor care au
organizat aceste sinaxe.
Citind cu atenție cele afirmate de
Părintele Ciprian Staicu și făcând o analiză duhovnicească, logică și etică, se
pot evidenția urmările grave ce rezultă din ea, acest mod de gândire nefiind în duhul Sfinților Părinți și conținând o mulțime de
contradicții. Odată facută această afirmație de mai sus, care a fost
susținută de mai multe ori, cu diferite ocazii, cei care au facut-o trebuie să
aibă totală responsabilitate, asumându-și și consecințele care decurg din ea.
Prin urmare, este de mare folos pentru
toți cei care în aceste vremuri tulburi ne frământăm și luptăm pentru a rămâne
în Dreapta Credință, să cunoaștem clar urmările grave ce decurg din afirmațiile
și atitudinile nepomenitorilor care au întrerupt și comuniunea. Deci, conform cu
ceea ce s-a scris și se susține, ar însemna în mod eronat că:
1)
Toți preoții care pomenesc sunt eretici și hulitori.
Din
aceasta se trage concluzia că preoții
pomenitori nu ar mai avea Har, deci nu ar mai avea Taine valide, ceea ce se
traduce în practică astfel:
-
toate
Sfintele Liturghii ar deveni un spectacol liturgic și ar fi săvârșite fără
prezența Mântuitorului Iisus Hristos, iar Sfânta Împărtășanie ar fi doar o
simplă pâine, pentru că la epicleză nu s-ar mai pogorî Sfântul Duh;
-
Sfânta
Taină a Botezului ar fi doar o spălare trupească de suprafață, pentru că apa nu
s-ar mai sfinți, iar Taina Mirungerii nu ar mai transmite noului botezat
darurile Duhului Sfânt, pentru că arhiereii care fac Sfântul Mir, o dată în an,
nu ar mai putea sfinți untdelemnul, întrucât tot sinodul Bisericii Ortodoxe
Române (B.O.R.) ar fi căzut în erezie și fără Har;
-
Sfânta
Taină a Cununiei ar deveni doar un simplu ceremonial, în care cei doi tineri nu
ar mai deveni un singur trup și n-ar mai primi binecuvântările cuvenite;
-
Sfântul
Maslu nu ar mai avea puterea de vindecare, pentru că untdelemnul nu s-ar mai
sfinți;
-
Sfânta
Taină a Hirotoniei ar fi doar o punere formală a mâinilor arhiereului peste
capul unui candidat, care nu ar primi nimic, nici Har, nici putere;
-
înmormântarea
ar fi doar o aruncare în groapă, și nu o petrecere a unui suflet către
Împărăția Cerurilor.
2)
Doar preoții care au oprit pomenirea nu sunt eretici și
hulitori de Dumnezeu.
Din aceasta rezultă
că doar preoții nepomenitori ar avea Har și doar în ei ar sta Sfânta Biserică,
deci doar ei s-ar putea numi „singura
biserică adevărată”. Acest lucru poate fi o explicație a faptului că preoții care au oprit pomenirea și au întrerupt și
comuniunea, au recomandat imediat
după pseudo-sinodul din Creta și încă recomandă oamenilor, să meargă sute de kilometri
doar la preoții nepomenitori. Așadar, în viziunea lor, sute de mii de oameni ar
trebui să participe la Sfânta Liturghie, să se boteze, să se cunune și să-și îngroape
morții, doar la acești câțiva preoți nepomenitori, iar cei care nu au cum să
ajungă la un preot nepomenitor sunt îndemnați să stea acasă fiind nevoiți să nu
participe cu lunile la Sfânta Liturghie.
Sintetizând cele de mai sus rezultă fals că: toată Biserica ar fi în erezie, în afară de cei câțiva nepomenitori,
înțelegându-se totodată că tot B.O.R.-ul (clerici și mireni), ar fi lipsiți de Har.
Se pun întrebările: Cum se poate spune
în Sinaxe și în comunicate că este Har în B.O.R., iar pe de altă parte să se
facă afirmații precum cea de mai sus, care contrazic flagrant existența Harului
în B.O.R.? Cum se poate susține că nu s-a rupt comuniunea cu Biserica, când de
fapt, se transmite indirect laicatului, monahilor și monahiilor de rând, să
meargă doar la nepomenitori, deoarece numai ei mai au Har?
Totodată
se deduce din afirmația inițială, că toți preoții care au continuat să-și
pomenească ierarhii după pseudosinodul din Creta ar fi fost în stare de erezie,
până în momentul în care au oprit pomenirea, deci toți preoții pomenitori ar fi devenit eretici, ar
fi pierdut Harul, și toate Sfintele Taine săvârșite de către ei în această
perioadă nu ar fi fost valide.
Aici, se cer răspunsuri la alte întrebări: Sunt conștienți preoții nepomenitori care au întrerupt comuniunea că majoritatea lor au fost o perioadă de timp, după evenimentul din Creta în postura de a-și pomeni episcopul, situație pe care tocmai ei o osândesc? Realizează ei că indirect se acuză chiar pe ei înșiși, deoarece când își pomeneau ierarhul ar fost în situația de a pierde Harul? Dacă au pierdut Harul, și au devenit eretici ei au căzut din treapta preoției și nu au mai putut rămâne nici măcar în treapta de simpli mireni? Să înțelegem că preoții nepomenitori au reintrat automat în posesia Harului după ce au aplicat oprirea pomenirii ierarhului locului?
Aici, se cer răspunsuri la alte întrebări: Sunt conștienți preoții nepomenitori care au întrerupt comuniunea că majoritatea lor au fost o perioadă de timp, după evenimentul din Creta în postura de a-și pomeni episcopul, situație pe care tocmai ei o osândesc? Realizează ei că indirect se acuză chiar pe ei înșiși, deoarece când își pomeneau ierarhul ar fost în situația de a pierde Harul? Dacă au pierdut Harul, și au devenit eretici ei au căzut din treapta preoției și nu au mai putut rămâne nici măcar în treapta de simpli mireni? Să înțelegem că preoții nepomenitori au reintrat automat în posesia Harului după ce au aplicat oprirea pomenirii ierarhului locului?
De ce îi
osândiți pe cei care nu au oprit pomenirea, atâta timp cât o vreme ați fost în
aceeași situație și nu v-a osândit nimeni? De ce nu îi așteptați, cu dragoste
și pe alți preoți, rugându-vă pentru ca și lor să li se dăruiască puterea și
curajul mărturisirii, conștienți fiind că acest lucru nu ar știrbi cu nimic din
intâietatea mărturisirii Sfințiilor Voastre?
În concluzie, dacă se acceptă ceea ce a afirmat părintele Ciprian Staicu, rezultă că atâta timp cât
ați pomenit ierarhul locului după evenimentul din Creta, ați fost eretici, fără
Har și hulitori de Dumnezeu, și v-ați pierdut preoția chiar și postura de
mireni. V-a refăcut cineva mirungerea, ca să puteți intra ca mireni în „noua biserică adevărată” în care
credeți că sunteți? V-a refăcut vreun arhiereu Taina Hirotoniei, ca să puteți
opri pomenirea în calitate de preoți? Din câte știm nu există niciun arhiereu din
B.O.R. sau din afara ei, care să vă susțină în aceste convingeri străine de învățătura
Sfintei Biserici și a Sfinților Părinți, ba chiar și arhiereii care au luat
atitudine publică împotriva pseudo-sinodului din Creta, nu au onorat cu
prezența sinaxele organizate de preoții nepomenitori tocmai pentru motivul că
aceștia îndemnau la ruperea comuniunii.
Considerându-ne în duhul canoanelor lăsate de Sfinții
Părinți și conform tâlcuirilor corecte ale acestora, susținem cu tărie că oprirea pomenirii este doar un semnal de
alarmă, un protest, nu modalitatea prin care luptăm împotriva ereziei. Împotriva
ereziei luptăm prin mărturisirea fermă a Dreptei Credințe, prin rămânerea
statornică în Sfânta Biserică Ortodoxă și prin osândirea tuturor ereziilor,
care au fost osândite în decursul timpului, de către Sfinții Părinți, la
Sinoadele Ecumenice, și, mai nou, prin osândirea panereziei ecumenismului.
Dacă oprirea pomenirii ar fi condiția „sine qua non” lăsată
de Sfinții Părinți pentru a lupta contra ereziei, ar rezulta că, Canonul 15
I-II Constantinopol, ar trebui să fie aplicat obligatoriu, că preotul care a
oprit pomenirea n-ar mai trebui să fie lăudat pentru că își face doar datoria, că
preotul care n-a oprit pomenirea ar trebui caterisit pe loc ca eretic pentru că
a acceptat prin pomenire deja erezia (ceea ce nu specifică canonul), iar
arhiereul care propovăduiește erezia cu capul descoperit n-ar mai fi trebuit
judecat de un Sinod, pentru că l-au judecat anticipat și osândit ca eretic toți
cei care au oprit pomenirea.
„Îngrădirea de erezie” este o expresie pe care au folosit-o greșit stiliștii și
pe care au asociat-o cu oprirea pomenirii. Atunci cum vă explicați că tocmai
stiliștii, care la timpul lor au oprit pomenirea, au căzut în schismă și erezie,
creându-și o „biserică” proprie, paralelă cu Biserica Ortodoxă Română? Corect se
spune „aprindem lumina” și nu „ne îngrădim de întuneric”, „să facem căldură” și nu „să ne îngrădim de frig” deci „mărturisim Dreapta Credință” și nu „ne îngrădim de erezie”, „rămânem în Adevăr” și nu „ne îngrădim de minciună”.
Deoarece s-a considerat că doar oprirea pomenirii este
îngrădire de erezie, această atitudine s-a transformat într-o stare
asemănătoare cu cea a unui om întemnițat. Când s-a oprit și comuniunea, oprirea
pomenirii a devenit asemenea unor cătușe, care cu cât te împotrivești mai tare,
cu atât se strâng mai mult în jurul tău, limitându-ți continuu sfera de
acțiune. Astfel, se observă că sinaxele care s-au organizat ulterior, în loc să
fie din ce în ce mai extinse și să adune câți mai mulți mărturisitori ai
Dreptei Credințe, care osândesc panerezia ecumenismului, au devenit tot mai
restrictive, având acum ca singur criteriu de selecție doar oprirea pomenirii
și întreruperea comuniunii.
„Deși sunt lăudați cei care întrerup pomenirea episcopului, aceștia nu au voie să rupă comuniunea cu restul Bisericii sau cu cei care încă îl pomenesc pe episcop până la sinodiceasca judecată, canonul lăsând loc și pomenirii episcopului care învață erezia până la judecarea sa de către sinod - și este firesc, deoarce episcopul își poate înțelege greșeala și se poate pocăi în fața sinodului).” (Pr. Matei Vulcănescu – „În ce condiții întrerupem comuniunea cu episcopul ce învață erezia? Cine o poate face? Cum se aplică Canonul 15 I-II Constantinopol?”)
Situația de criză actuală a Bisericii ar fi avut nevoie
de sinaxe ale celor care luptă împotriva ecumenismului ca panerezie și atât,
acestea cuprinzând atât nepomenitori, cât și pomenitori care să lupte fiecare
cum poate în aceeași direcție. Oprirea comuniunii cu ceilalți membrii ai
Bisericii i-a determinat astfel să se retragă din sinaxe pe toți cei care nu au
acceptat acest duh zelotist.
Este neortodoxă sintagma „Sinaxa nepomenitorilor și a celor care au
oprit comuniunea” (ATENȚIE: fiind vorba despre ultima „Sinaxa Națională de
la Botoșani a preoților, monahilor și și credincioșilor ortodocși care au
întrerupt comuniunea cu ierarhii adepți ai pseudo-sinodului din Creta” și ale
ei „Liste de adeziune la Rezoluția Sinaxei clericilor, monahilor și
credincioșilor ortodocși, care au întrerupt comuniunea cu ierarhii adepți ai
pseudo-sinodului din Creta, desfășurată pe 18 iunie 2017, la Botoșani” - deci și
întreruperea pomenirii și întreruperea comuniunii), deoarece se
insinuează că oprirea pomenirii implică și oprirea comuniunii, iar aceste
două condiții au devenit criteriu de bază, dogmă, pentru a fi în Dreapta Credinţă.
Dacă un preot nu a oprit pomenirea la timp și nu semnează Lista de adeziune, atunci
înseamnă că acesta nu mai este în Biserică; este eretic și nu mai are Har; nu se
mai poate alătura și participa în viitor la „sinaxa
nepomenitorilor”; nu va mai putea lupta cu erezia, pentru că este deja
eretic? Aceasta, însă, este o mentalitate sectară, exclusivistă. Dacă aceste
măsuri „antiecumeniste” nu se aplică acum și preoților care s-au aflat imediat
după Creta în această situație, cum este și în cazul Sfințiilor Voastre, atunci
înseamnă că sunteți subiectivi, puneți
sarcini grele numai asupra altora, și că v-ați făcut în mod mincinos pe voi
înșivă măsură și dreptar al Dreptei Credințe.
Dacă „sinaxa
nepomenitorilor și a celor care au oprit comuniunea” a hotărât deja cine este
eretic și cine nu, cine are Har și cine nu, cine face parte din „sinaxă” și cine nu, atunci înseamnă că,
din punctul de vedere al membrilor „sinaxei”,
un Adevărat Sinod nu-și mai are rostul. În realitate însă, „sinaxa” s-a erijat deja în Sinod, dar nu trebuie să uităm că
Sfântul Maxim Mărturisitorul, deși a rămas singur în Dreapta Credință, nu s-a
făcut pe sine Sinod.
Concluzia
care reiese din cele redate mai sus, este că doar preoții care au oprit pomenirea
și comuniunea sunt în Dreapta Credință, doar ei mai au Har și că „sinaxa nepomenitorilor și a celor care au
oprit comuniunea” ar fi doar ea „ADEVĂRATA
BISERICĂ”, ceea ce este un lucru fals.
Felul zelotist în care s-a dus lupta celor care au întrerupt
pomenirea dar și comuniunea, a
determinat confuzie în popor, a dus la demoralizarea preoților care ar fi dorit
să lupte mai vădit împotriva ecumenismului și, nu în ultimul rând, a dus la distanțarea
de nepomenitori a oricărui ierarh care ar fi dorit cu timpul să li se alăture.
Atragem atenția Sfințiilor Voastre că încercând să
luptați împotriva răului, prin îngrădire continuă, veți ajunge la noi și noi
autoetichetări și nu veți mai ști care vă este identitatea. Din ortodocși ați
ajuns ortodocși antiecumeniști, apoi antiecumeniști nepomenitori, apoi nepomenitori
care au întrerupt și comuniunea, și în cele din urmă, izolându-vă în
necomuniune, veți ajunge precum o sectă (care-și inventează în mod continuu
reguli, crezând că deține singură adevărul și că doar membrii ei se mântuiesc,
și că respectând doar regulile ei se poate obține Harul). Dacă se va continua
așa, atunci Sinodul care se așteaptă, pentru a osândi panerezia ecumenismului,
va fi nevoit să condamne și pe schismaticii care au oprit comuniunea cu toți
membrii Bisericii.
Rămânem fermi pe poziția care am avut-o dintru început și
osândim panerezia ecumenismului,
așteptând un Adevărat Sinod Ortodox care să își exercite autoritatea. Condamnăm
pseudo-sinodul tâlhăresc din Creta, dar așteptăm întoarcerea la pocăință a
ierarhilor semnatari cât și a celor care sunt de acord cu hotărârile luate în
cadrul acestuia. Am oprit pomenirea ierarhului locului care a semnat în Creta,
dar nu am rupt comuniunea cu Sfânta Biserică, cu clericii care deși n-au oprit
pomenirea au cuget ortodox.
Nu suntem de acord cu atitudinea pacifistă și lipsită de
fermitate a „tuturor
reprezentanțiilor celor 20 de Mănăstiri din Sfântul Munte Athos, adunați în
Sfânta Sinaxă Dublă Extraordinară” din data de 17/30 iunie 2017,
unde au recunoscut ca „mare și sfânt
pseudo-sinodul din Creta”. De la Sfântul Munte întreaga lume
ortodoxă aștepta un cuvânt puternic, clar și luminos ca o rază de soare în
întuneric, însă după atâta timp de așteptare s-a primit un comunicat total
lipsit de duhul mărturisitor al Dreptei Credințe, ceea ce a dezamăgit și mai
mult pe cei care sperau la o luminare
din inima ortodoxiei.
Însă nu putem
accepta nici atitudinea zelotistă a unor monahi aghioriți conduși de Părintele Sava
Lavriotul. Aceștia au adus și în țara noastră un duh de răzvrătire și au
deviat lupta împotriva ecumenismului influențând pe cei care au oprit pomenirea
până într-acolo încât i-au convins să rupă și comuniunea. În
conferințe și sinaxe au spus la început
că mai este Har în Sfânta Biserică, apoi potrivindu-se în duh cu zelotiștii
din România, au spus că este Har, dar
Sfintele Taine sunt valide doar pentru cei inconștienți (neștiutori, bătrâni,
copii), iar într-un final au afirmat că
este Har dar cei conștienți să nu mai meargă în Bisericile unde se pomenesc
ierarhii, ci doar la nepomenitori deoarece numai acolo sunt Taine valide și nu
se împărtășesc spre osândă. La început s-au prezentat în România ca fiind
reprezentanții a sute de monahi aghioriți, iar cu timpul au ajuns să semneze
comunicatele doar câțiva dintre aceștia. Unde sunt sutele de monahi din Sfântul
Munte pe care Părintele Sava a spus că îi reprezintă? De ce nu semnează în
documente alături de Sfinția Sa, dacă știm cu toții că în vremurile în care
este afectată Dreapta Credință și cei mai mari pustnici ies pe față la luptă și
întăresc poporul?
Astfel, doar analizând o singură frază
dintr-un material scris de cel care se consideră „primul care am fost judecat de ereticii ecumeniști și încununat, din
voia lui Dumnezeu, pentru mărturisirea dată” (respectiv, Pr.Ciprian Staicu),
au ieșit la iveală, de fapt, o mulțime
de abateri de la Adevăr, care nu reflectă altceva decât starea reală care se
ascunde în spatele comunicatelor sinaxelor și, deopotrivă, lipsa dragostei și a
discernământului.
Vă îndemnăm frățește: să reveniți la comuniunea cu Sfânta
Biserică, cu frații preoți care mărturisesc ortodox deși n-au oprit pomenirea,
să readuceți poporul în Sfânta Biserică și să lupte din interiorul ei prin
trezvie și mărturisire continuă; vă rugăm să aveți răbdare și smerenie până
când un Adevărat Sinod va lua deciziile corecte după voia Domnului impotriva panereziei
ecumeniste, și ieşind din neiubirea de aproapele să vă rugați pentru toți fiii
Sfintei Biserici: „Căci lupta noastră nu
este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva
stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva
duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh”. (Ep. Sf. Ap. Pavel către Efeseni
6,12)
Aşa să ne ajute Bunul
Dumnezeu. Amin!
Data: 12.07.2017
Cu
dragoste frăţească întru Domnul Iisus Hristos,
Ieromonah Macarie Banu
Ieromonah
Atanasie Parfeni
O
carte care arată detalii despre tendinţele schismatice ale unor nepomenitori
din România poate fi găsită accesând aici: http://psaltirea.ro/files/Trezvie_si_iubire.pdf
Sursa:
psaltirea.ro
Nota noastră:
Susţinem tot ce scriu
cei doi părinţi în această scrisoare, cu excepţia că noi nu recunoaştem preoţia
domnului Staicu, nu din „răutate” aşa cum insinuează dânsul, ci pentru că atâta
timp cât consideră invalid botezul unui preot ortodox şi a rupt comuniunea cu
preoţii din Biserica Ortodoxă (considerând că doar cei din gruparea sa sunt
„adevărata” Biserică), caterisirea sa este validă.
Detalii
vedeţi aici: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2017/07/o-scurta-analiza-caterisirii-fostului.html
Urez tarii cati mai multi parinti ca cei de la Oituz. Verticalitate, blandete si intelepciune.
RăspundețiȘtergereAsteptam sa se trezeasca si ceilalti carora le e frica sa marturiseasca situatia duplicitara in care se afla.
G. Dima Bv
Asa este
ȘtergereDvs sunteti cel care a organizat la brasov conferinta parintelui sava (la care se fac referiri critice in prezenta scrisoare).
ȘtergereSa inteleg ca atunci v'ati grabit sa promovati un zelot?
Se poate numi duplicitara o situatie in care esti nepomenitor al episcopului pe care il reprezinti, dar ai pretentia ca "esti in comuniune" cu biserica al carei sinod il numesti eretic
ȘtergereNu e frica nimanui de nici o situatie duplicitara care exista numai in perceptia dvs
ȘtergerePur si simplu episcopii nostri NU sunt eretici pt ca nu au modificat nici o dogma
In schimb duplicitari sunt cei care se pretind "in comuniune" cu BOR desi acuza sinodul de erezie
E o constructie mentala bizara pe care noi nu o intelegem
Miroase a lutheranism.
http://psaltirea.ro/files/82.Comunicat_schitul_oituz_12.07.2017.PDF
RăspundețiȘtergerede acord cu cele scrise mai sus. pentru nepomenitori toata stima. pentru cei care au oprit comuniunea nu. asta este inceputul unei schisme. si din schisma usor se cade in erezie si omul repede se indraceste. unde este iubirea pentru aproapele lor a celor care rup comuniunea? unde este rugaciunea celor care rup comuniunea pentru trezirea romanilor din ceata ecumenista in care se afla ortodoxia noastra? ajunge doar 1 an pentru trezirea unei natii? va pierdeti cumpatul si dragostea in asa de scurt timp, voi cei care ati rupt comuniunea. si atunci va intreb doar: dupa ce carti de cult va rugati voi, caci cele ortodoxe toate au binecuvantarea unui ierarh vadit de voi a fi toti eretici deja? daca presupunem ca in neamul sau familiile voastre personale sunt si membrii care sunt inca pomenitori, pentru ca asa cred si simt ei, ce veti face: iesiti din comuniunea cu ei = va distrugeti unitatea familiei? ii dati afara din casa = din Biserica? sau cu rugaciune si cuvant intelept incercati, ani la rand daca este nevoie, sa-i convingeti de justetea nepomenirii voastre? mantuire de unul singur nu exista. si la Judecata Neamurilor, cea de obste, oare ce raspuns veti da in apararea intregului neam romanesc?
RăspundețiȘtergereMultumim pentru remarcile blogului "ASTRADROM". Ne rugam ca Domnul sa scoata adevarul la iveala!
RăspundețiȘtergerenu este adevarat! harul lucreaza la sfintele liturghii,prin iconomie ,pentru cei ce sant neputinciosi,,,dar pentru cei ce pot sa cerceteze adevarul si care au obligatia,lucreaza acrivia,,,dc pentr acest lucru noi care stimce sa intamplat,ne-am delimitat de ecumenism,,nu putem fi in comuniune cu pomenitori,,,incepand pe linia----preot--episcop--patriarh bucuresti---patriarh constantinopol--si acesta pe papa si acesta pe lucifer,,,ne contaminam,,intram in duhul lor,nici la rugaciune nu putem sa stam,,,a se vedea in scrierile sfintilor parinti,,,cititi strajerii ortodoxiei,,pozitia monahilor athoniti rin scrisoarea adresata in secolul 13 imparatului mihail paleologul cu privire la erezie si acest aspect discutat dspre comuniune...cred ca aveti reaua intentie de a destabiliza de a face un joc care primejduieste adevarul,,,
RăspundețiȘtergerecu timpul, izolandu-va prin necomuniune va veti inrai, veti uita iubirea de aproapele si va veti indraci facand schisma. si pentru schisma voastra va veti uita fratii si parintii care nu va inteleg, pentru ca nu le-ati dat timp sa inteleaga (si nu aveti intelepciunea de a va face intelesi) si pentru ca voi credeti ca doar voi salvati Biserica, cand adevarul este ca Biserica lui Hristos va salveaza si pe voi. daca ar fi sa ne luam dupa conceptiile voastre, copii care se nasc de acum inainte ca fii ai BOR se nasc deja eretici si nu se vor putea mantui, neavand sansa de a deveni sfinti sau cel putin luptatori impotriva ecumenismului. doar voi aveti calea sa va mantuiti ?!
ȘtergereSunt intru totul de acord cu cele scrise de cei doi parinti de la Schitul Oituz!
RăspundețiȘtergereSunt intru totul de acord cu cele scrise de cei doi parinti de la Schitul Oituz!
RăspundețiȘtergereIn sfarsit, incepe sa vina Lumina! Se ia atitudine,dar mai mult incepe a se intelege adevarata pozitie a parintelui Macarie Banu.Pozitiile ieromonahilor Macarie Banu si Atanasie Parfene nu sunt cele de " copii suparati pe parintelor lor" asa cum s a sustinut in mod oficial, ci de aparatori adevarati ai credintei ortodoxe. Sa ne ajute bunul Dumnezeu si Maicuta Domnului pe toti!
RăspundețiȘtergereIn sfarsit! Incepe sa curga Lumina cea adevarata! Se ia atutudine, dar mai ales este inteleasa adevarata pozitie a parintilor Macarie Banu si Atanasie Parfene. Oficial, acum un an s-a afirmat ca : " sunt copii suparati pe parintele lor", dar de fapt se dovedesc a fi aparatori ai credintei adevarate!
RăspundețiȘtergereSpre deosebire de multi care si-au exprimat opiniile in legatura cu atitudinea,comportamentul sau faptele altora,ier.Macarie Banu si-a exprimat clar si documentat propia opinie,a actionat in nume propiu si si-a asumat toate declaratiile,raspunzand cu calm si discernamant tuturor celor care au fost cu adevarat interesati de subietele dezbatute.Nu s-a erijat in "cel drept" si a fost mereu deschis la discutii si opinii fondate(nu ne referim la clevetitorii "de meserie" care nu pot emite o opinie dar sunt critici consacrati la adresa unor oameni cu opinie si atitudine).Avem nevoie de marturisitori si ei au nevoie de sustinerea noastra.Multumim Astradrom ca puneti in lumina astfel de oameni,care lupta pentru pastrarea dreptei credinte si sunt dispusi sa o faca pana la capat!
RăspundețiȘtergerePentru ca tocmai am trecut printr-o experienta medicala traumatizanta voi face o mica analogie: noi credinciosii mergem la biserica ca la singurul spital duhovnicesc care ne permite sa ne vindecam sufletele. Dar in momentul in care terapeutii nostri ( preotii) prezinta false protocoale de recuperare, noi pacientii suntem datori sa le atragem atentia ca miza este mult prea mare si ca inainte de a lua o hotarare ar trebui sa se gandeasca la toate consecintele pe care aceasta le are asupra sufletelor noastre. Ca aici nu e loc de orgolii, incapatanari si erori de judecata deoarece responsabilitatea e pe masura investirii pe care au primit-o si a datoriei lor: mantuirea sufletelor noastre. Semnat: un om in suferinta ca de altfel toti oamenii care astepta salvarea din singurul loc din care poate veni: biserica. Va rugam: nu rupeti trupul lui Hristos! Vindecati-l cu harul care vi s-a dat. Multumesc!
RăspundețiȘtergerePentru un creştin care ţine legătura, uneori de mulţi ani, cu un părinte duhovnic, este normal ca acest creştin să îşi însuşească în cele ale credinţei, punctul de vedere al părintelui său duhovnicesc. Şi este de înţeles pentru că ceea ce face duhovnicul pentru tine nu numai că seamănă cu ceea ce a făcut pentru tine învăţătorul şi profesorul în cele ale ştiinţei, dar întrece toate acestea pentru că te veghează pe o componentă foarte specială a fiinţei tale. Aşa încât este firesc ca eu, ca fiică duhovnicească a părintelui Macarie Banu, să consider corectă această poziţionare a sfinţiei sale în problema adunării din Creta. Şi, în cazul meu, nici n-ar putea fi altfel: sunt mulţi ani în care am adunat încredere în învăţătura pe care ne-a predicat-o. Dar predici bune şi frumoase am mai ascultat (fie direct, fie din mediul online). E mai mult decât atât; este un permanent acord între vorbă şi faptă care te face să-l crezi. Este vorba de faptul că te invită să participi, să judeci cu mintea ta, cu simţirea ta, că poţi să lămureşti problemele discutând. Este vorba de un duh al păcii în ceea ce face. Mă uimeşte cum poate să nu riposteze la multele lucruri incorecte care se spun despre sfinţia sa. Dar sfinţia sa desparte lucrurile în importante sau nu pe alte criterii decât o facem cei mai mulţi. A început să fie preocupat de ce urma să fie în Creta cum mult înainte de a exploda acest subiect, a făcut demersurile pe care le-a considerat necesare încât să fie mărturisitor al dreptei credinţe pe toate fazele pre şi post-cretane. A făcut acest lucru conştient, asumat, într-o veghe continuă, dorind să conştientizeze cât mai multă lume de momentul de cumpănă din ortodoxie. Unii spun că rămâne pe poziţia pe care se află din diferite motive care mai de care mai neadevărate. Cei care îl cunosc ştiu că face acest lucru pentru că în felul acesta crede. Eu mă rog să îl ocrotească Bunul Dumnezeu şi să înmulţească numărul celor fac cele bineplăcute Lui! Elena Buhaiu
RăspundețiȘtergereSf. Apostol Pavel spunea: “Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia”. Să nu lăsăm situația actuală să “ne lipsească” de aceste daruri, ci să urmăm îndemnul și exemplul Părinților de la Schitul Oituz, și cu multă dragoste și răbdare față de semenii noștri, cu trezvie și smerită cugetare, să mărturisim continuu Adevărul!
RăspundețiȘtergerePseudo-episcopul Sofronie suspect de homosexualitate...Astradrom are dovezi în acest sens ?
RăspundețiȘtergerehttp://www.comisarul.ro/articol/explodeaza-bor-inca-trei-nume-doi-arhiepiscopi-si-_898727.html
In sfarsit, se pare ca isi face loc Lumina! Se ia atitudine, dar mai mult se intelege pozitia celor doi ieromonahi, Macarie Banu si Atanasie Parfene. Sa dea bunul Dumnezeu sa ne lumineze pe toti!
RăspundețiȘtergerePentru un creştin care ţine legătura, uneori de mulţi ani, cu un părinte duhovnic, este normal ca acest creştin să îşi însuşească în cele ale credinţei, punctul de vedere al părintelui său duhovnicesc. Şi este de înţeles pentru că ceea ce face duhovnicul pentru tine nu numai că seamănă cu ceea ce a făcut pentru tine învăţătorul şi profesorul în cele ale ştiinţei, dar întrece toate acestea pentru că te veghează pe o componentă foarte specială a fiinţei tale. Aşa încât este firesc ca eu, ca fiică duhovnicească a părintelui Macarie Banu, să consider corectă această poziţionare a sfinţiei sale în problema adunării din Creta. Şi, în cazul meu, nici n-ar putea fi altfel: sunt mulţi ani în care am adunat încredere în învăţătura pe care ne-a predicat-o. Dar predici bune şi frumoase am mai ascultat (fie direct, fie din mediul online). E mai mult decât atât; este un permanent acord între vorbă şi faptă care te face să-l crezi. Este vorba de faptul că te invită să participi, să judeci cu mintea ta, cu simţirea ta, că poţi să lămureşti problemele discutând. Este vorba de un duh al păcii în ceea ce face. Mă uimeşte cum poate să nu riposteze la multele lucruri incorecte care se spun despre sfinţia sa. Dar sfinţia sa desparte lucrurile în importante sau nu pe alte criterii decât o facem cei mai mulţi. A început să fie preocupat de ce urma să fie în Creta cu mult înainte de a exploda acest subiect, a făcut demersurile pe care le-a considerat necesare încât să fie mărturisitor al dreptei credinţe pe toate fazele pre şi post-cretane. A făcut acest lucru conştient, asumat, într-o veghe continuă, dorind să conştientizeze cât mai multă lume de momentul de cumpănă din ortodoxie. Unii spun că rămâne pe poziţia pe care se află din diferite motive care mai de care mai neadevărate. Cei care îl cunosc ştiu că face acest lucru pentru că în felul acesta crede. Eu mă rog să îl ocrotească Bunul Dumnezeu şi să înmulţească numărul celor fac cele bineplăcute Lui!
RăspundețiȘtergereNu va mai mirați de ce lumea este nehotărâtă, derutată și NU MAI CREDE, sau - mai rău - îmbrățișează alta credints
RăspundețiȘtergereCatre,
RăspundețiȘtergereParintii care au intrerupt pomenirea ierarhilor care au semnat sau sunt de acord cu Sinodul din Creta
Am urmarit cu atentie Sinodul din Creta, documentele aprobate acolo si punctele de vedere pro si contra. Chiar daca suntem simpli mireni, gandul si simtirea de crestini care nu baga capul in nisip ne-au condus treptat catre luarea unei pozitii de respingere a ratacirilor din documentele aprobate in Creta si, in general, a panereziei ecumenismului. Aceasta atitudine am transpus-o, in ultimul an, in diverese actiuni (convorbiri si scrisori adresate clericilor si Arhiepiscopiilor de care apartinem, participarea la dezbateri si predici cu referire la subiect).
Nu suntem singurii indurerati de faptul ca au aparut dezbinari intre sfintiile voastre, cei care ati marturisit si din aceasta cauza ati fost prigoniti. Am ajuns deseori in situatia de a spune: parca Parintele X are ACUM indreptatire in cele ce scrie/predica si nu celalalt(i). Trece putin timp si aflam ce a spus si celalalt/alt parinte care a intrerupt pomenirea si ni se pare ca acesta din urma pare acum mai indreptatit in cele ce scrie sau predica... si tot asa... ceea ce naste indoiala, neincredere. In cine? In Parintii care sunt prigoniti pentru apararea dreptei credinte!!!...
Va rugam din suflet sa cautati/acceptati buna intelegere intre sfintiile voastre pentru a ne putea strange cat mai multi si cat mai aproape in jurul sfintiilor voastre si a promova astfel o marturie comuna.
Bine a scris Parintele Macarie mai sus:
„Situația de criză actuală a Bisericii ar fi avut nevoie de sinaxe ale celor care luptă împotriva ecumenismului ca panerezie și atât, acestea cuprinzând atât nepomenitori, cât și pomenitori care să lupte fiecare cum poate în aceeași direcție. Oprirea comuniunii cu ceilalți membrii ai Bisericii i-a determinat astfel să se retragă din sinaxe pe toți cei care nu au acceptat acest duh zelotist.”
Sa ne iertati daca v-am suparat prin acest apel!
Domnul sa ne lumineze pe toti!
Ioan Rudu, in numele unui grup de crestini
De ce? Pt ca se inchina la eretici (nil d.) si isi bate joc de sf. Taine si spovedeste prin bip-uri! De asemenea inselati nu avem nevoie.
RăspundețiȘtergereAstea sunt teoriile lui Staicu. Sunt abureli si pretexte, calomnii cu răutate în stil "marturisitor".
ȘtergerePrefer să mă împărtăşesc la cutiuţă, dar să nu mă rup de Biserică..., e clar. Nu?
Abureli? Pretexte? Nu! Nu sunt abureli! Sunt constatari ale faptelor parintelui Macarie! Pai daca e asa cum zice ,,Anonim'' mai sus, ca spovedeste prin beep-uri, asta nu e ceva normal! As vrea sa vad si eu un singur exemplu in istoria Bisericii, cand spovedania sau dezlegarea, s-a dat altfel decat clasic, fata in fata cu duhovnicul! Fara suparare, intreb si eu!
Ștergere@ Anonimule
ȘtergereDeocamdata nu a dovedit nimeni ca spovedeste prin bip.
Ori esti prost orit esti rau intentionat.
Iar daca te iei dupa Staicu dezbinatorul, vei ajunge ca si el... Rupt de Harul lui Hristos.
Sunt ucenic de-al parintelui Macarie. De 18 ani. In acesti 18 ani parintele Macarie mi-a salvat viata cel putin o data. Nu ii voi putea rasplati binele facut, ma rog insa la Maica Domnului sa o faca Ea.
RăspundețiȘtergereInsa sper ca ce voi scrie aici sa nu fie emanatia unui prozelitism lipsit de discernamant. Pentru ca tot parintele Macarie m-a invatat ca atunci cand in joc e mantuirea sa fim ucenici doar ai Mantuitorului Hristos. Ori acum, simt ca mantuirea noastra a tuturor se joaca pe masa mai abitir ca oricand.
In 18 ani am auzit multi batjocorindu-l pe parintele Macarie. Din diverse motive si in diverse forme. Ultimul an insa a fost o incununare a tuturor mizeriilor si insultelor pe care le-a primit. Troglodit, prost, inselat, eretic, schismatic...Astea dupa ce a intrerupt pomenirea. Acum, de vreo doua luni altele: inselat, prost, eretic, fara studii.... Aoleu, dar sunt aceleasi! Doar ca vin dinspre nepomenitori! Ar fi amuzant daca nu te-ar podidi plansul.
Cred ca este de datoria mea ca ucenic atat de vechi sa nu asist impasibil la tot felul de alte rautati si sa spun si eu ce stiu(atata cat stiu) si ce cred despre acest om:
Macarie nu este un erou, un sfant sau vreun mare intelept.Macarie nu este un erudit sau vreun mare teolog.Stiu insa ca: Parintele Macarie este omul care de 20 de ani se razboieste cu Satana in toate felurile si dupa maxima lui putinta. Parintele Macarie este omul care a facut bine in mod personal si direct la sute si mii de oameni ce i-au calcat pragul cu diferite necazuri. Obstea Schitului Oituz a hranit de-a lungul anilor mii de oameni necajiti. Il vad pe parintele Macarie de 18 ani de cand urc la spovedit in aceeasi chilie de 10 metri patrati. Il vad de 18 ani spovedind si 12 ore pe zi cu aceeasi rabdare si iesind cocosat de stat in scaunul de spovedanie cu acelasi zambet pe buze, stiind sa imparta si in miez de noapte o cana de ceai cu cel venit sa auda o vorba buna.
Cred ca ortodoxia a ajuns astazi la o prapastie. In fata noastra se aliniaza sute de punti. Ecumenistii ne spun ca putem trece dincolo pe oricare din ele. Gresit! In afara de una toate sunt putrezite. Se vor rupe sub noi si vom muri. Sunt convins ca multi dintre episcopi si preoti au inteles care este puntea adevarata. Nu au curajul insa sa ne spuna despre ea. Nici sa paseasca...deocamdata. Sunt la fel de convins ca sunt multi care ar face totul ca sa ne impinga pe cele putrezite... Nepomenitorii au avut curajul sa calce pe ea si sa ne strige noua tuturor: "Aveti grija ce alegeti. Aveti grija caci puteti muri!"
Cinste lor! Au toata admiratia mea. Din pacate insa pe unii dintre ei se pare ca aerul tare al inaltimilor si golul prapastiei incepe sa ii ameteasca. Unii sunt aproape sa cada in stanga sau in dreapta, in schisma sau in erezie. Mai grav este ca unii au inceput sa impinga pe altii deoarece nu inainteaza asa cum cred ei ca ar trebui...Nu inteleg de ce unii nepomenitori simt nevoia sa il "imbranceasca" pe Macarie. Oare nu au inteles ca adevaratul inamic sunt cei care ne pun sa calcam pe puntile putrezite, nu cei care au ales aceeasi punte ca si ei? Parintele Macarie incearca sa stea in echilibru, sa nu impinga pe nimeni si sa tina aprinsa o torta ca si altii multi si nehotarati sa capete curajul sa apuce calea pe puntea cea buna. Cei ce spun ca toti preotii pomenitori sunt eretici, la fel si poporul ce merge in bisericile lor, au impartit lumea in doua: cei de pe punte si ceilalti pe care ii considera deja morti! Eu cred insa ca sunt multi ce acum nu stiu ce punte sa aleaga dar vor ajunge la cunostinta Adevarului si vor alege drumul cel bun. Nu pot crede ca poporul roman s-a impartit intr-o mana de marturisitori si milioane de eretici din cauza a cateva zeci de semnaturi nefericite din Creta.
Dar asta cred eu. Poate adevarul este in alta parte. Eu insa acum asta simt si cred ca din toata lupta ce se duce cu sufletele noastre doar maxima smerenie si dragostea de Adevarul Persoana ne poate scoate la lumina. Caci El a venit in lume sa mantuiasca pe cei pacatosi, dintre care cel dintai sunt eu!
Cand am vazut titlul acestui articol am cdezut ca este o ironie,atat de flagranta este contradictia din cuprinsul lui.
RăspundețiȘtergereComuniunea se face prin pomenirea ierarhului
Un parinte apostolic martirizat pe vremea imparatului traian ne'a lasat scris ca nimic din cele ale preotiei sa nu savarsiti fara episcop
Pacat ca se trece cu vederea ekklesiologia ortodoxa in favoarea unui sofism neolutheran (biserica fiind hristocentrica nu episcopocentrica, putem liturghisi fara a pomeni kiriarhul locului)
Desi neaga,calugarul makarie este schismatic ca si cei de care in mod ipocrit se deosebeste
Iar duplicitar este el nu cei care au ramas sub ascultarea sinodului
PS starea de monah e data de cele 3 voturi. Stie cineva DE CINE face ascultare aparatorul ortodoxiei macarie banu?
Deci Episcopi au voie să intre în sinagoga satanei și călcând canoanele nu ne interesează, nu? Nu contează că teofan savu este mason? Ce contează? Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Fotie cel Mare, Sfântul Maxim Mărturistorul, Sfântul Grigore Palama etc. care au întrerupt pomenirea cu Episcopii lor au fost schismatici?
Ștergere