Lectia unui copil mucenic

Poate nu toata lumea stie ca sfanta mucenita pe care am praznuit-o astazi, imediat dupa Sfantul Mare Ierarh Nicolae, era un simplu copil, o fetita de 12 ani ucisa chiar de… parintii ei. Este o ocazie nimerita pentru a ne problematiza si a constientiza, prin cuvintele aceluiasi minunat parinte Nicolae Tanase cu privire la boala uriasa, la cancerul duhovnicesc care mistuie de cel putin doua decenii, pana la nimicire, neamul nostru si care, duhovniceste, nu ne prevestesc nimic altceva decat dezintegrarea. Este vorba de pruncuciderile mascate sub numele de… intreruperi de sarcina sau de “mijloace contraceptive”, care, in realitate, lichideaza fara mila viata deja conceputa a unui prunc, aflat in stadiul de embrion sau de fat. Intr-un cuvant: avortul, direct sau indirect, vazut sau nevazut.
Aparent s-ar spune ca suntem un popor extrem de credincios. Fiecare mare sarbatoare sau sfant praznuit, cu sfinte moaste, aduna mii si uneori chiar zeci sau sute de mii de inchinatori. Si ieri, si astazi, moastele Sfantului Nicolae si cele ale Sfintei Filofteia au strans in jurul lor mii de oameni. Ceea ce, daca am judeca pripit si superficial, cu cuget trupesc, am putea spune ca este foarte bine. Sigur ca evlavia si ravna, daca sunt sincere, sunt datatoare de bucurie si nadejde, sigur ca este bine ca macar suferinta, disperarea si frica ii aduc pe romani mai aproape de Dumnezeu. Si asta nu este ceva de batjocorit si de blasfemiat, asa cum fac tot mai veninos si mai intetit, canalele media, obsedate sa arate cu degetul “inapoierea medievala” a “fraierilor” de romani ortodocsi, care, vezi Doamne, sunt atat de prosti incat, in loc sa se apuce sa caute solutii cu mintea lor ca sa traiasca mai bine sau… sa plece cu totii din tara, stau cu orele in frig ca sa pupe niste simple oase…
Problema este, totusi, daca afluxul de credinciosi denota o credinta autentica sau daca, nu cumva, tinand cont de explozia uciderilor in masa, a gandirii lumesti si a rautatii generalizate pe care le vedem zi de zi in jurul nostru, o mare parte din acesta isi are zidurile cladite pe temelia minciunii, a autoamagirii primejdioase pe care o denunta parintele Nicolae: “Nu este posibil sa umplem si bisericile, si clinicile de omorat copiii”. Nu este posibil sa cinstim pe sfintii lui Hristos, iar pe El insusi sa-L prigonim, si pe cei prea mici si fara aparare dupa chipul Lui sa-i ucidem… Asa cum nu este posibil sa lupti, chipurile, pentru Hristos dupa principiul “scopul scuza mijloacele”, viclenind, barfind, uneltind, inseland, calomniind, batjocorind, semanand otrava urii si a violentei. Sau, pe de alta parte, asistand pasiv, cu un egoism si o lasitate crancene, dintr-o comoditate camuflata in  “dorinta de linistire”, la nedreptatile facute semenilor nostri si la formele monstruoase, demonice, de asa-zisa “marturisire” care prolifereaza sub ochii nostri, murdarind numele Ortodoxiei.
Din pacate, adevarul este ca pentru foarte multi credinta este mai degraba o forma de superstitie, de ritual utilitarist, un sentiment religios vag si amestecat cu gandire magica, cu credinte si practici vrajitoresti, orientale sau cu… orice poate sa “ajute” si sa ne faca viata mai buna, sa ne… implineasca dorintele. In rest, viata noastra obisnuita nu are nicio legatura cu Dumnezeu si cu poruncile Sale, cu Viata Sa.  Curvim in tot felul, ne distram cat putem sau ne lasam copiii sa curveasca, “sa-si traiasca viata”, “sa fie in randul lumii”, sa fie cat mai la moda, cat mai lumesti si cat mai nepasatori... In loc sa daruim si sa jertfim pentru ceilalti, furam si suntem “smecheri”, in loc sa ne interesam de cei care sufera si sunt neajutorati, noi cautam sa ne aranjam, sa ne capatuim cat mai bine pe noi, sa ne facem loc cu coatele, calcand si pe cadavre, daca se poate.
Pentru altii, iarasi, “Ortodoxia” este numai un alibi ideologic sub acoperirea caruia cred ca isi pot manifesta nestingheriti toate frustrarile si toata grosolania sau cred ca pot da curs nestingherit legiunilor de demoni pe care i-au lasat sa locuiasca si sa-si faca de cap inlauntrul lor, spumegand si parjolind tot ce misca. De atata “explozie” de credinta si ravna… abia mai putem respira unii de altii…
Si atunci, daca nu avem credinta adevarata, daca evlavia noastra este o minciuna, cand “roadele” faptelor noastre o vadesc amarnic, la ce ne putem astepta?
sursa:   www.razboiintrucuvant.ro

 Interviu din 05.12.2009, la Radoi Romania Cultural,  cu parintele Nicolae Tanase, paroh in Valea Plopului, Prahova, membru fondator al Asociatiei PROVITA

- Noi suntem intr-un fel campionii Europei la o astfel de faradelege din punct de vedere ortodox. Cum credeti ca s-a ajuns, sau se impaca astfel de lucruri: 87% ortodocsi si campioni la avorturi?

- Din populatia romaneasca suntem 98%. Din intreaga populatie suntem 87% ortodocsi.

- Din etnia romaneasca…

- Spun asta pentru ca adesea se vorbeste ca se inmultesc tiganii. Trebuie sa admiram tiganii pentru gandirea lor pentru viata, si sigur sa fim impotriva unor practici de-ale lor: lipsa de munca, furtul, injuraturile, vrajile sau ce mai fac ei aiurea. Dar lucrul acesta este un lucru pentru care trebuie sa-i admiram. Solutia nu este sa-i condamnam pe ei ca se inmultesc. Solutia este sa ne inmultim si noi.

Kosovo a avut 2% musulmani si 98% ortodocsi in urma cu 250 de ani. Dupa 250 de ani procentul s-a inversat, a aparut scandalul, si a aparut si razboiul. Spunem asta si ne aflam in preajma Craciunului, si Sfantul Ierarh Nicolae este ocrotitor al copiilor si al familiei – deci ne-nasterea duce la razboi, daca mai e cazul, cand e cazul; pentru ca, de obicei,  ne-nasterea duce la disparitie. Adica te pierzi, ca natie, ca popor, credinta.

- Dar cum credeti ca s-a ajuns aici? Ca procentul e zdrobitor. Suntem ortodocsi, crestini ortodocsi si totusi unul dine cele mai incriminate pacate in Biserica este avortul, iar noi il facem.

- Cum s-a ajuns aici? Mintindu-ne, adormindu-ne constiinta. Suntem mintiti in primul rand de medici, si in al doilea rand de preoti.

- Preotii mint!?…

- Preotii mint la acest capitol.

- Adica, ca doar nu spun ca nu-i pacat?

- Nu, dar nu opresc de la Sfanta Impartasanie, nu dau canon, nu tuna si fulgera in fata altarului impotriva avortului, nu spun oamenilor: “iubiti credinciosi, aveti cancer“. Ce inseamna cancer? Aveti acest mare pacat al avortului. Tratati-va! Cum? Cu medicamente si metode specifice acestie boli. Si permit credinciosilor sa ia aspirina. La cancer nu trebuie aspirina. O iei degeaba, si atunci la capitolul acesta noi mintim oamenii. Noi preotii. Adica suntem ingaduitori cu un pacat care nu are justificarea in capitolul material.

- Cum e de exemplul furtul, sa zicem, nu?

- Deci avorturile se fac din comoditate si din lipsa de credinta. Acestea sunt cele doua cauze ale avortului. Nu exista a treia cauza. A treia cauza intotdeauna este inventata, si anume aspectele materiale. Dovada: cei cu stare buna, cei cu bogatie au putini copii.

- Adica fac multe avorturi.

- Fac multe avorturi in multe feluri, pentru ca avortul nu se face numai prin chiuretaj. Cifra asta pe care o avem acuma ca statistica in 20 de ani, dar nu o avem in 20 de ani, o avem numai in 19. Deci deja populatia omorata a depasit populatia actuala a Romaniei. Deci avem peste 20 de milioane, noi, poporul roman am avortat. Dar asta este statistica oficiala. Dar mai sunt pe atatea avorturi facute in cabinete particulare si neinregistrate, si mai sunt de vre-o trei ori [pe atat] avorturi facute la 14 zile de la conceptie, prin sterilet si prin pastilute, prin asa zisa contraceptie chimica, dar nu e contraceptie este contagestiva.

Deci in momentul in care inotam in sange pana la gat, ne e greu sa ne bucuram de Craciun, cum s-ar zice nu prea mai avem dreptul, pentru ca avortul nu este altceva decat prigonirea lui Hristos. Cand auzim in Evanghelie ca Irod a omorat 14 mii de prunci, cand auzim in istorie ca Hitler a omorat, a gazat, a facut… se produce in sufletul nostru o revolta foarte puternica, dar constatam in ca Irod, Hitler, si altii, chiar si Stalin, nu ca ar zice ca a omorat 80 de milioane, dar e foarte putin ce au omorat ei fata de ce omoram noi in Romania si nu numai. Este de neexplicat, adica nu poti sa explici ca un popor care l-a avut pe Brancoveanu cu 11 copii, prigonit pentru inmultirea neamului, condamnat si prigonit pentru inmultirea neamului, sa recurga la atata crima. Nu este posibil sa umplem si bisericile, si clinicile de omorat copiii.

(…) Biserica se implica politic, indemnand oamenii la gandire, indemnand oamenii sa se orienteze dupa valorile morale, dupa valorile culturale, dupa valorile religioase. Tine treaza aceasta constiinta, nu face nimic Biserica sub aspect partinic, pentru ca Hristos nu a fost partinic, si atunci n-are nimic comun prezenta unui preot intr-un partid sau altul, sau cu un indemn sau altul, desi uneori se intampla. Intotdeauna Biserica, daca a scapat caii – biserica sub aspect administrativ vorbesc, ca Biserica ca institutie divino-umana e infailibila – cand a scapat caii intr-o parte sau alta intotdeauna in istorie a gresit in amestecul politicii. De aceea politicienii gresesc cand ne condamna, ca de ce nu ne amestecam, sau chiar credinciosii. “Parinte de ce nu va amestecati? De ce nu faceti dumneavoastra? De ce nu ne spuneti dumneavoastra?“, si noi raspundem “nu asta este misiunea si directia noastra. Noi ne ocupam de cu totul altceva“. Dar si aspectele politice sunt ale Bisericii in masura in care noi putem sa supervizam aceasta stare morala in politica, desi se poate vorbi foarte greu de morala politicii, poate ar trebui sa se faca teze de doctorat intregi despre morala in politica, ca despre politica morala s-a scris indeajuns.

Iata deci ca, privind in trecut eu cred ca nu am facut decat obisnuitul si acesta cu scapari, si privind in viitor ar trebui sa sfarsim, si sfarsitul nostru pe care-l scontam este daca aruncam copii crescuti, in societate, in echilibru”.