vineri, 29 iulie 2011

Despre botezul şi pomenirea copiilor avortaţi

Biserica nu dă voie a se boteza copii care nu au viaţă.
Sunt unele obiceiuri necanonice şi neortodoxe în care unii preoţi pomenesc la slujbe copii avortaţi, adică nebotezaţi. Acesta este un păcat foarte grav pe care unii credincioşi îl săvârşesc tocmai din îndemnul unor preoţi. Aceşti preoţi necinstitori de cele Dumnezeieşti, dacă s-ar aplica canoanele, ar fi trebuit să fie caterisiţi. Ei învaţă pe credincioşi ca la pomelnice să pună nume de fată şi de băiat pentru copilul avortat ca de exemplu:
Ion - Ioana sau Andrei - Andreia etc...
Cei care fac aşa ceva săvârşesc o blasfemie.
După învăţătura Bisericii Ortodoxe, persoana care nu a fost botezată nu poate fi pusă la pomelnicele slujbelor bisericeşti, deoarece încă nu face parte din Biserică. Un om face parte din Biserică odată cu primirea botezului.
Sfântul Nicodim Sachelarie, în Pravila Bisericească, spune că „nu avem voie să ne rugăm pentru cei morţi care au făcut păcate împotriva Duhului Sfânt, cei nebotezaţi, ereticii, ateii...”etc. (vezi „Pravila Bisericească”, ed. Seminarul Cernica, Ilfov, 1940. despre pomenirile morţilor) specificând că: „Astăzi suntem atât de înstrăinaţi de disciplina bisericească, încât mulţi, fără a-şi da seama, primesc slujbe de la orice fel de om, fără de nici o alegere. Clericul să nu creadă că se va îmbogăţii, dacă primeşte cât mai multe pomelnice...” (idem. despre pomeniri la slujbă)
Despre cei morţi, Sfântul Nicodim Sachelarie, spune că: „nu pot fi botezaţi şi nici împărtăşiţi cei care sunt morţi” (idem. despre botez). Pravila lui Nicodim Sachelarie este recunoscută şi aprobată de întreaga Biserică Ortodoxă iar cei ce o încalcă necinstesc învăţăturile Bisericii fie ei clerici sau mireni.
ierom. Eftimie Mitra

Părintele Cleopa Ilie despre copii avortaţi:
Cine a îndrăznit să boteze un copil mort ori avortat, nebotezat, nu mai poate fi preot în veacul veacului. Ce botezi? Ţărâna! Doar sufletul a plecat din clipa când a murit. Cum? Te-ai făcut preot şi te-apuci să botezi la cimitir şi să înşeli lumea? Mare nebunie!
Am auzit pe undeva că preotul botează la Botezul Domnului pe cei avortaţi. Asta-i nebunie! Asta-i ieşire din minţi! Nu se botează în veacul veacului! A plecat sufletul lui. Ştiţi voi unde stau copiii nebotezaţi? Să ţineţi minte, care sunteţi aici! Copiii nebotezaţi ai creştinilor stau în partea de miazănoapte din ceruri, unde este un fel de ceaţă, cum este la noi în zori de ziuă, când nu s-a luminat.
Ei au primit de la Mântuitorul un inel; se cheamă „inelul nemuririi veşnice". Ei stau acolo şi strigă totdeauna împotriva părinţilor: „Doamne, n-am văzut lumina soarelui, n-am văzut lumina lunii, n-am văzut stelele, n-am văzut lumina zilei, n-am văzut florile câmpului, n-am auzit cântând păsările, n-am văzut frumuseţea lumii, de ce ne ţii pe noi în întuneric, că noi nu suntem vinovaţi?" Iar Hristos le va zice: „Staţi acolo, să văd pocăinţa părinţilor voştri!" Că, dacă cei ce au copii morţi nebotezaţi se mărturisesc curat la duhovnic şi fac canonul şi nu mai fac această urgie, se mântuiesc.
Când se mântuiesc părinţii, atunci şi copiii se mântuiesc. Când se mântuiesc părinţii, copiii avortaţi în clipa aceea primesc botezul nădejdii; cum au avut cei din Vechiul Testament, cei ce mai înainte au nădăjduit spre Hristos, zicând: „O să vină Mesia să ne scoată din iad!" Primesc botezul nădejdii şi odată cu părinţii lor zboară la cer. Asta-i soarta copiilor care au murit nebotezaţi.
(Ne vorbeşte Părintele Cleopa vol. 7, pag. 131-132.)

marți, 26 iulie 2011

Scandalul retrocedărilor în Europa de Est

  • poziţia Statului Elen faţă de Biserică comparativ cu situaţia din România
Referindu-ne la ţările ortodoxe din Răsăritul Europei putem vedea o susţinere din partea statelor faţă de catolicism în ce priveşte îmbogăţirea materială, în timp ce Biserica Ortodoxă este şi rămâne o pradă a secularizării.
În România, de exemplu, Biserica Catolică de ambele rituri cere cu insistenţă "ce este al nostru" în timp ce Biserica Ortodoxă este mereu ţinută sub control. Atât romano-catolicii cât şi greco-catolicii din Ardeal au primit tot ce au avut, indiferent cum au obţinut marea majoritate a proprietăţilor în perioada ocupaţiei austro-ungare (silă, confiscări, falsuri etc.). În ce priveşte Biserica Ortodoxă nu a primit nici azi toate proprietăţile confiscate de către comunişti şi regimul Cuza cu toate că le-a primit prin donaţie de la boierii şi domnitorii ţării.
În acest scop Statul Român a dat legi prin care a favorizat pe faţă "Restituţio integrum" atât în perioada guvernării Convenţiei Democrate (PNŢ + PNL) cât şi în timpul guvernării PNL (Tăriceanu) şi PDL. Dacă este să privim procentual, atât în perioada interbelică cât şi după 1989, cultul catolic a fost favorizat cu mult faţă de Biserica Ortodoxă, ţinând seama de numărul credincioşilor contribuabili şi totalul salariilor celor două confesiuni.
Când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a trecut proprietăţile Bisericii Ortodoxe în proprietatea Statului a promis că va da salarii integrale preoţilor ortodocşi pentru a se întreţine (pănă atunci Biserica întreţinea clerul din acele proprietăţi). Deci, salarizarea clerului ortodox este o datorie a Statului faţă de Biserică atâta timp cât nu îi dă înapoi tot ce i s-a luat. Bisericii Romei (ambele rituri) i s-a dat proprietăţile în Ardeal iar clerul catolic primeşte o retribuţie de la stat mai mare decât clerul ortodox (d.p.d.v. procentual).
Se observă o tendinţă a Statului Român de a încerca să ridice salariile de la cler. Pe ortodocşi aceasta îi afectează cel mai mult deoarece ei nu au nici averile din care să se întreţină dar nu au nici veniturile de la Stat suficiente în timp ce, dacă clerului catolic i s-ar lua salariile de la stat, Vaticanul are suficiente resurse materiale, în România, să-şi întreţină clerul. În acest fel Biserica Romei poate ieşi mult mai uşor de sub influenţa Statului iar, ţinută în frâu de situaţia materială, Biserica Ortodoxă rămâne într-o oarecare măsură la cheremul Statului.
Situaţia materială bună a catolicismului în lume (dar şi în România) a devenit o "ispită" pentru unii clerici ortodocşi în ceea ce priveşte duhul ecumenist şi "dragostea interconfesională" pe care Vaticanul o valorifică cu succes în Europa de Est.
O situaţie asemănătoare este cea din Grecia. Statul Grec a confiscat averile bisericeşti oferind Bisericii Ortodoxe salarii de la Stat pentru întreţinerea clerului. Organizaţii antiortodoxe din Grecia acuză Biserica pentru criza financiară a Statului Grec găsind-o ca fiind cel mai bun ţap ispăşitor. Ierarhia Greacă, la rândul ei, acuză ca fiind vinovată Banca Mondială şi slugărnicia politicienilor greci faţă de organismele internaţionale europene.
Biserica Ortodoxă Elenă renunţă la salarii dorind să nu mai depindă de Statul Grec cu condiţia să i se dea înapoi averile bisericeşti confiscate. Guvernul de la Atena nu vede cu ochi buni această dorinţă a ierarhiei greceşti deoarece prin aceasta pierde controlul asupra Bisericii.
Amănunte despre situaţia din Grecia vedeţi accesând linkurile de mai jos:
Marius Nicolescu


vineri, 22 iulie 2011

Ecumenismul slugărnicie sau credinţă?


Accesând link-ul de mai jos veţi vedea imaginea video care arată duhul ecumenismului.
Ecumenismul văzut de înaltele feţe bisericeşti e, zic ei: "dragoste şi toleranţă" iar văzut de marii noştri duhovnici şi de Sfinţii Părinţi e erezie.
Această "dragoste şi toleranţă" nu este altceva decât justificarea cea mai penibilă a unei realităţi dureroase: "slugărnicia" faţă de puternicii lumii.

Viorel Danciu

Declaratii provocatoare ale oficialilor unguri la Universitatea de Vara Baile Tusnad


In deschiderea lucrarilor Universitatii de Vara de la Baile Tusnad, vicepremierul maghiar, Semjén Zsolt, a declarat ca maghiarii din Transilvania trebuie sa decida singuri daca vor vota la alegerile din Ungaria si ca dubla cetatenie nu poate fi dezlipita de acordarea dreptului la vot. Semjén Zsolt a anuntat ca, pana in prezent, au fost inregistate 120.000 de cereri pentru dubla cetatenie si 50.000 de cereri de schimbare a numelui. “Pentru ca natiunea maghiara sa supravietuiasca istoriei trebuie sa sustinem pastrarea culturii si a limbii dar asta nu este de ajuns. De aceea avem nevoie si de unificarea natiunii maghiare si de aceea avem nevoie de dubla cetatenie”, a spus oficialul maghiar. (…)
Daca luam din punct de vedere istoric, putem face o analogie intre natiunea maghiara si un scaun cu trei picioare. Unul din picioare este reprezentat de maghiarimea din interiroul Ungariei, al doilea picior sunt maghiarii care traiesc in bazinul Carpatic iar al treila picior maghiarii emigrati in toate colturile lumii. Aceste trei entitati compun un tot. Daca unui scaun cu trei picioare ii pica unul din picioare, atunci tot scaunul cade. Responsabilitatea noastra nu este doar pentru maghiarii din Ungaria, ci si pentru cei din Transilvania si cei emigrati in alte parti.
Guvernul maghiar instalat in urma cu un an a urmat indeaproape ideile expuse mai sus si a adoptat legislatia prin care se recunoaste apartenenta la natiunea maghiara. Acesta noua lege spune, spre deosebire de legile anterioare, ca statul maghiar nu numai ca se simte responsabil de comunitatea mghiara de pretitutindeni, ci si ca este responsabil pentru maghiarimea din toate partile lumii. Exista o singura natiune maghiara.
Datele demografice arata ca procesul de asimilare al maghiarilor din afara granitelor tarii s-a intetit. Au fost luate cateva masuri anterior dar nici una care sa rezolve problema asimilarii. Astfel, acordarea dublei cetatenii reprezinta solutia pentru asimilarea maghiarilor din afara tarii.
Daca privim un alt aspect istoric, chiar si daca Trianonul nu ar fi existat, tot trebuia acordata dubla cetatenie. Dupa Trianon este un obiectiv de importanta strategica pentru ca maghiarimea rupta de tara mama care si-a pastrat limba si cultura sa fie ajutata sa reintre in randul natiunii maghiare. Pentru ca natiunea maghiara sa supravietuiasca istoriei trebuie sa sustinem pastrarea culturii si a limbii dar asta nu este de ajuns. De aceea avem nevoie si de unificarea natiunii maghiare si de aceea avem nevoie de dubla cetatenie. (…)
Dupa ce anul trecut dubla cetatenie a fost aprobata va anunt ca recent am ajuns la 120.000 de duble cetatenii acordate. In plus, au fost inregistrate 50 000 de cereri de schimare a numelui, asta inseamna jumatate de milion de acte. Asta inseamna ca oamenii au cerut ca pe documente sa nu scrie Tiberiu Szabo nascut in Cluj ci Szabo Tibor nascut in Koloszvar. (…)
Nu vreau sa evit nici problema autonomiei. Suntem obligati si devotati fata de problema autonomiei. Presa intreaba despre autonomie ca despre o chestiune nemaivazuta. Maghiarimea fie ea in Romania sau alte parti nu a cerut niciodata nimic ce nu se incadra in normele europene. Nu putem accepta ca mebrii maghiarimii si minoritatii maghiare sa fie considerati cetateni de mana a doua in Uniunea Europeana. De ce noi nu am avea dreptul la ce altii deja au primit in cadrul UE? Exista un singur set de reguli atat pentru minoritatea maghira, catalana, tiroleza si altele. Pe ce baza se spune ca ce altora le este permis noua ne este interzis mai mult ca nici sa nu ne gandim la asta? As vrea sa spun clar ca suntem devotati fata de problema autonomiei. As vrea sa le transmit prietenilor romani ca ceea ce cerem noi nu este cu nimic mai special decat precedentele deja existente in Uniunea Europeana.
Romania va fi o tara de succes numai daca si maghiarimea de aici va fi multumita si fericita. De aceea, suntem obligati sa ne ajutam unii pe altii. Ungaria a depus eforturi uriase pentru ca Romania sa intre in spatiul Schengen. Eu cred ca Romania a facut tot ceea ce trebuia facut pentru a intra in Schengen. Este incorect ce s-a intamplat, pentru ca tarile din occident din cauze de politica interna au pus piedici peste piedici intrarii Romaniei si Bulgariei in spatiul Schengen. Ministerul de Externe s-a luptat pentru Romania. Pot sa va spun ca intrarea in Schengen este in linie dreapta.
Secretarul de stat ungar a recunoscut că acum 10 ani el nu ar fi sprijinit acordarea cetăţeniei duble, ci mai degrabă emigrarea maghiarilor care trăiesc în afara graniţelor Ungariei. Németh Zsolt a subliniat că acordarea cetăţeniei întăreşte acum intenţia maghiarilor de a rămâne pe plaiurile lor natale. Politicianul a accentuat importanţa comuniunii popoarelor din Europa Centrală şi a afirmat că înfiinţarea regiunii Ţinutului Secuiesc nu ar slăbi suveranitatea României. “Între români şi maghiari există o legătură puternică iar înfiinţarea regiunii Ţinutului Secuiesc nu ar slăbi ci mai degrabă ar întări suveranitatea românească”, a spus Németh Zsolt.
La deschiderea Universităţii de Vară a luat cuvântul şi preşedintele executiv al Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), Toró T. Tibor. El a vorbit despre faptul că, recent, Tribunalul Bucureşti a refuzat, pe fond, înregistrarea Partidului Popular Maghiar din Transilvania. El a menţionat că refuzul instanţei de a înregistra noul partid maghiar nu influenţează existenţa Universităţii de Vară Bálványos. “Evenimentul (refuzul înregistrării, n.r.) nu influenţează existenţa taberei, deoarece Tusványos este instituţia cea mai stabilă a Europei Centrale şi de Est, iar procesul Bálványos, curge în continuare cu vârtejul lui puternic, în propria albie”, a spus Toró T. Tibor.
sursa : http://www.razbointrucuvant.ro/

Legaturi:

Conflict diplomatic intre Ungaria si Romania dupa declaratiile grave ale vicepremierului maghiar: “Ţinutul Secuiesc, o problemă de viaţă şi de moarte pentru etnicii maghiari”
http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2011/06/16/statutul-minoritatilor-presa-evacuata-de-la-dezbaterile-comisiei-udmr-preseaza-pentru-autonomie/

(Video) UNGARIA SE BAGA IN DISCUTIA REGIONALIZARII SI VORBESTE DESPRE ARBITRAJ EUROPEAN. ”Registrul national” al ungurilor din toata lumea
http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2011/06/23/video-ungaria-se-baga-in-discutia-regionalizarii-si-vorbeste-depsre-arbitraj-european/


Vicepresedintele Parlamentului Ungariei cheama la lupta pentru autonomia “Tinutului Secuiesc”
http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2011/05/29/vicepresedintele-parlamentului-ungariei-cheama-la-lupta-pentru-autonomia-tinutului-secuiesc/


TINUTUL SECUIESC ISI DESCHIDE “AMBASADA” LA BRUXELLES. Laszlo Tokes, agentul destramarii Romaniei isi face “datoria”, in timp ce reprezentantii statului roman dorm…
http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2011/05/27/tinutul-secuiesc-isi-deschide-ambasada-la-bruxelles-laszlo-tokes-agentul-destramarii-romaniei-isi-face-datoria-in-timp-ce-reprezentantii-statului-roman-dorm/

OBSESIA REVIZIONISTA: actiuni maghiare provocatoare de contestare a Tratatului de la Trianon prin care Transilvania s-a unit cu Romania. 91 ANI DE LA SEMNAREA TRATATULUI
http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2011/06/04/obsesia-revizionista-actiuni-maghiare-de-contestare-a-tratatului-de-la-trianon-prin-care-transilvania-s-a-unit-cu-romania-91-ani-de-la-semnarea-tratatului/


Provocari grave ale oficialilor unguri din Covasna. LIDERII SECUILOR INSTIGA LA DEMONSTRATII STRADALE SI LA NESUPUNERE CIVICA
http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2011/06/15/consiliul-national-secuiesc-si-lideri-ai-udmr-instiga-la-demonstratii-stradale-si-la-nesupunere-civica-pentru-autonomie-intr-o-prima-faza-nesupunerea-este-%E2%80%9Dfara-arme%E2%80%9D/

Politicienii dau cu pensula pe ochii oamenilor: CHIAR VOR SECUII AUTONOMIE?
http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2011/07/04/politicienii-dau-cu-pensula-pe-ochii-oamenilor-udmr-vrea-autonomie-pentru-tinutul-secuiesc-dar-nu-a-facut-nimic-de-21-ani-pentru-maghiarii-din-regiune/

Prinsi in haosul Marelui Diversionist, intre fumul petardelor si menghina “reformatoare” a cioclilor de la capataiul Romaniei… CE NE MAI RAMANE?
http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2011/06/24/prinsi-in-haosul-marelui-diversionist-intre-fumul-petardelor-si-menghina-reformatoare-a-cioclilor-de-la-capataiul-romaniei-solutia-finala/

joi, 21 iulie 2011

Un martir al închisorilor comuniste

22 iulie – prăznuirea Sfântului Ilie Lăcătuşu

„Un slujitor devotat pentru Hristos, a fost preotul Ilie Lăcătuşu, de loc din judeţul Vâlcea, care a petrecut mai mulţiani în închisori şi a pătimit ca un martir. În vara anului 1998, la 15 ani de la moartea sa, a fost găsit în mormânt întreg şi neputred, ca semn că Dumnezeu a primit jertfa vieţii lui şi l-a numărat în ceata celor drepţi” (Arhimandrit Ioanichie Bălan)

În istoria creştinismului, o singură categorie de oameni au acest dar: sfinţii.


Cine sunt sfinţii?

Întemeiată pe argumente biblice şi istorice, Biserica învaţă că acelui creştin care a dus o viaţă exemplară în comunitatea creştină, concretizată prin fapte şi minuni, li se acordă o cinstire deosebită. Prin viaţa lor plină de sfinţenie cei ce au urmat în dreapta credinţă pe Mântuitorul Hristos şi nu s-au abătut de la poruncile Lui se învrednicesc de darul îndumnezeirii. Despre această mare taină Sfântul Apostol Petru le spune ucenicilor săi în una din epistolele sale:Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit toate cele ce sunt spre viaţă şi spre bună cucernicie, făcându-ne să cunoaştem pe Cel ce ne-a chemat prin slava Sa şi prin puterea Sa, prin care El ne-a hărăzit mari şi preţioase făgăduinţe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi dumnezeieştii firi, scăpând de stricăciunea poftei celei din lume (II Petru 1,3-4), arătând aici posibilitatea omului (a creaţiei) de a fi părtaş harului dumnezeiesc al Creatorului. Astfel Sfântul Atanasie al Alexandriei trăitor din veacul al IV-lea spunea: Dumnezeu s-a făcut om pentru ca şi omul să se poată îndumnezei.

Sfinţii, aceşti prieteni ai lui Dumnezeu (vezi Ioan 15,14), jertfindu-se şi rugându-se pentru lume (Apoc. 5,8; 8,3-4; Efeseni 1,16; II Tesal. 2,11) s-au învrednicit de slava lui Dumnezeu. Ei sunt „zidiţi pe temelia apostolilor şi a proorocilor” (Efes. 2,20) şi vor fi părtaşi la judecata lumii (I Cor. 6,2). Biserica ne învaţă să-i luăm pe sfinţi ca modele de viaţă (Evrei 18,7).

În vieţile lor vedem cum plăcuţii lui Dumnezeu au petrecut în curăţie şi rugăciune, în pace şi armonie cu tot ce este în această lume. Găsim nenumărate exemple de sfinţi care nedorind a se închina idolilor şi a se lepăda de Hristos, au fost chinuiţi şi omorâţi. Biserica îi cinsteşte şi astăzi pe toţi aceştia şi le acordă zi de prăznuie în calendar.

Având temei în Sfânta Tradiţie şi în Sfânta Scriptură, la Sinoadele Ecumenice IV din anul 451 şi VII din anul 787, Biserica a hotărât cinstirea sfinţilor, iar cine nu mărturiseşte că toţi sfinţii cei care au plăcut lui Dumnezeu, atât cei dinainte de lege cât şi cei de sub har, sunt vrednici de cinstire după trup şi după suflet, ori nu fac rugăciuni către sfinţi… să fie anatema (Sinodul IV Ecumenic).

Ce sunt sfintele moaşte?

Sfintele moaşte sunt trupurile sfinţilor păstrate de-a lungul timpului (după moartea biologică a acestora) fără a fi atinse de stricăciune, bine mirositoare şi înzestrate cu darul facerii de minuni, căci trupurile lor s-au făcut încă din viaţa pământească Biserică a Duhului Sfânt.

Sfinţenia moaştelor este strâns legată de învăţătura despre lucrarea energiilor divine necreate asupra omului, de legătura reală şi esenţială dintre harul dumnezeiesc şi firea umană, de lucrarea sfinţitoare a Sfintelor Taine asupra primitorilor, şi de Trupul înviat al Mântuitorului. Legătura sufletului cu trupul (a duhului cu materia) stă la temelia caracterului incoruptibil al sfintelor moaşte. Taina sfinţirii moaştelor reprezintă posibilitatea duhului de a pătrunde şi înduhovnici materia, acţiune de depăşeşte logica şi limitele intelectului uman. Astfel fericitul Augustin spune: Cine nu e duhovnicesc în trupul său, devine carnal până în duhul său.

Mai direct, incoruptibilitatea sfintelor moaşte provine din lucrarea permanentă, constantă şi profundă a harului divin din care se împărtăşeşte credinciosul, mai ales prin sfânta taină a Euharistiei. Sfântul Irineu al Lionului spune: Cum pot oamenii să pretindă că este incapabilă carnea de a primi darul lui Dumnezeu, constând din viaţa veşnică, atunci când ea este hrănită de Trupul şi Sângele lui Hristos şi este mădularul Aceluia?, iar Sfântul Nicolae Cabasila argumentează: În ce chip ar gusta moartea, cele care pururea stau în strânsă legătură cu inima Celui ce nu moare?.

Biserica prin al VII-lea Sinod Ecumenic a hotărât ca la sfinţirea unei biserici, episcopul are obligaţia de a pune în Sfânta Masă părţi din sfinte moaşte, iar cei care defaimă moaştele sfinţilor care stau la temelia vieţii bisericeşti se caterisesc şi afurisesc.

O viaţă de martir

Părintele Ilie s-a născut pe 6 decembrie 1909 în satul Crăpăturile, judeţul Vâlcea, din părinţi binecredincioşi. Îşi doreşte de mic copil să-I slujească lui Dumnezeu şi astfel în 1934 absolveşte Facultatea de Teologie din Bucureşti şi la puţin timp după aceea este hirotonit. Slujirea preoţească i-a adus multe satisfacţii duhovniceşti. Pentru mărturisirea lui Hristos a fost ca un ghimpe pentru regimul ateu al veacului trecut şi din acest motiv a avut mult de suferit. Aceasta nu l-a împiedicat deloc în propovăduirea „Cuvântului Adevărului” căci el mai mult se temea de Dumnezeu decât de oameni. A suferit pentru Biserica şi neamul său, pe care le-a iubit, ducându-şi crucea grea prin închisori, asemenea părintelui Dumitru Stăniloae, ieroschimonahului Daniil (Sandu) Tudor – mort la închisoarea Aiud, preotul Dimitrie Bejan, protosinghelul Nicodim Mândiţă, ieromonahul Arsenie Boca, arhimandritul Benedict Ghiuş, tânărul Constantin Oprişan – mort la închisoarea Piteşti, Valeriu Gafencu şi mulţi alţii.

A fost arestat în anul 1952 şi dus în judeţul Constanţa la coloniile Galeşu şi Peninsula, în anul 1954 este eliberat, iar din 1959 până în 1964 este arestat şi condamnat la muncă silnică în Deltă, la Periprava, unde-l întâlneşte pe părintele Iustin Pârvu. Acolo s-au petrecut fapte demne de vieţile sfinţilor. După ce a fost eliberat se stabileşte forţat la Bolintin unde lucrează ca zidar.

Între anii 1965-1970, părintele Ilie a slujit într-o parohie din judeţul Teleorman, iar în 1970 este transferat în judeţul Ilfov, la Cucuruz, unde în ianuarie 1978 este pensionat. Suferinţele din timpul vieţii i-au afectat foarte mult sănătatea şi din acest motiv îşi petrece sfârşitul vieţii în spital, unde a spus că dacă nu va muri până în 22 iulie, va mai trăi încă doi ani.

După cum a spus, părintele Ilie, trece la cele veşnice exact la 22 iulie acelaşi an (1983). Tot atunci a mai spus că dacă soţia sa va înceta din viaţă peste 15 ani, să fie îngropată lângă el, ceea ce s-a împlinit. Pe 29 septembrie 1998, la înmormântarea soţiei părintelui Ilie, cei prezenţi s-au aflat în faţa unui fapt neaşteptat: trupul părintelui era neputrezit, uscat şi plăcut mirositor.

La aflarea sfintelor moaşte, fiica părintelui Ilie, Maria Sabina Spirache, singurul urmaş atunci încă în viaţă, sesizează descoperirea Arhiepiscopiei Bucureştilor, care primeşte cu bucurie această veste. Câteva luni mai târziu, pe postul naţional de televiziune, se difuzează filmul documentar Semne, realizat de regizorul Cornel Ciozmâzgă, în care este prezentată descoperirea.

Dovada de dincolo de mormânt

Moaştele părintelui Ilie Lăcătuşu au fost descoperite în data de 29 septembrie 1998, întregi şi plăcut mirositoare. Trupul neputred al sfântului, în greutate de 7-8 kg, a fost găsit la 15 ani după moartea sa, în condiţiile corespunzătoare sfintelor moaşte: nestricăcios, frumos mirositor, uscat şi uşor, pielea de culoarea alunului, păstrându-şi dimensiunile şi aspectul, pe care privindu-l nu provoacă spaimă, ci bucurie duhovnicească, dând impresia unui om care doarme.

Cauzele care pot determina neputrezirea trupului sunt îmbălsămarea (cum a fost în cazul lui Lenin), menţinerea trupului în condiţii biologice care împiedică alterarea, moartea survenită iarna când este foarte frig şi o compoziţie aparte a solului, mai ales când pământul în care e depus trupul are un grad ridicat de salinitate. Odată cu scoaterea trupului la aer începe să se descompună.

Alte două motive sunt de ordin duhovnicesc: sfinţenia sau pedeapsa lui Dumnezeu. În cazul blestemului arhieresc sau al păcatelor grele săvârşite în viaţă, trupul are următoarele însuşiri: nepăstrarea proporţiilor şi deformarea lui, degetele zbârcite, părul şi unghiile crescute foarte mult, provocând spaimă celor ce-l privesc. În nici un caz nu putem atribui aceste caracteristici trupului părintelui Ilie Lăcătuşu, aşadar rămâne un singur motiv al neputrezirii trupului său: sfinţenia vieţii lui şi mai ales harul lui Dumnezeu dăruit în urma suferinţelor îndurate în „şcolile de reeducare” ateo-comuniste.

O altă minune de acest fel este descoperirea în aceleaşi condiţii (întregi, neputrezite şi frumos mirositoare), în anul 1980 a moaştelor Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ, care a vieţuit în pustia Hozevei din Ţara Sfântă şi care a fost canonizat în anul 1992.

Asemenea moaştelor Sfântului Ilie Lăcătuşu, în România mai sunt: moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, Sfântul Dimitrie Basarabov din Bucureşti, Sfânta Filofteia de la Curtea de Argeş, Sfântul Iosif de la Partoş...

Închis, dar liber

Părintele Ilie era un om al rugăciunii. Indiferent de ce se întâmpla în jurul său, era mereu cu mintea şi cu inima la Dumnezeu. Rugăciunea lui era profundă şi neîncetată, ceea ce-l făcea să vadă lucrurile mai clare în profunzimea lor, mai aproape de Adevăr. Era un bun sfătuitor şi nu se implica decât în probleme de ordin duhovnicesc. Stătea mereu retras şi medita, iar de câte ori apărea câte o problemă în cadrul închisorii, mereu găsea soluţia duhovnicească spre salvarea colegilor săi de suferinţă. Mulţi dintre deţinuţi nu rezistau presiunilor psihice şi fizice la care erau supuşi, de aceea unii încercau să evadeze, alţii intenţionau să se sinucidă, iar alţii să se lepede de Hristos pentru a scăpa de chinuri. Foamea şi suferinţa atinsese culmi maxime. Experimentul reeducăriiîşi punea amprenta tot mai mult pe aceşti eroi ai credinţei. Pe mulţi îi îmbărbăta, altora le era alinare, făcând ca sfaturile sale să fie un bun leac pentru cei închişi împreună cu el.

Cu toate presiunile ce se făceau asupra lor, rugăciunea, răbdarea, iubirea, nădejdea şi mai ales credinţa îl ajutau pe părintele Ilie să-şi menţină pacea interioară, rămânând astfel neclintit în faţa urii şi a răutăţii, a violenţei şi a tuturor lucrărilor cu adevărat demonice ce se exercitau asupra celor întemniţaţi. Mereu găsea soluţii pacificatoare şi împotriva lui „ighemonii” închisorii nu aveau nimic de obiectat. Singura lui vină era că nu putea fi „reeducat”.

Prigoana naşte sfinţi

Un argument concret al prigoanei Bisericii Ortodoxe Române din veacul care a trecut, sunt moaştele Sfântului Ilie Mărturisitorul şi a tuturor acelora care în regimul ateo-comunist au suferit şi au murit în închisori pentru dreapta credinţă în Hristos.

La Mănăstirea Petru-Vodă din judeţul Neamţ, în Sfântul Altar se găsesc moaşte ale sfinţilor mucenici de la închisoarea Aiud. Ca dovadă a sfinţeniei acestora este culoarea şi mirosul specific sfintelor moaşte, starea de linişte interioară care îi cuprinde pe cei ce stau în preajma lor, precum şi puterea exorcismelor ce se fac acolo cu ajutorul acestora. De un asemenea dar se bucură şi alte mănăstiri din ţară unde se află părticele din sfintele moaşte ale sfinţilor martiri căzuţi în închisorile comuniste din România.

În faţa acestor minuni incontestabile, prin care se dovedeşte încă o dată forţa duhovnicească a Bisericii Ortodoxe, a rămas realmente fără glas atât ateismul instituţionalizat, cât şi întreg creştinismul apusean (catolicismul şi protestantismul) incapabile să beneficieze de astfel de comori

Pe lângă sfintele moaşte, Biserica mai are şi alte două argumente practice şi de asemenea incontestabile: nealterarea apei sfinţite şi Lumina Sfântă de la Ierusalim (apare doar la „Învierea ortodoxă”). Azi, când confuziile spirituale se înmulţesc, aceste trei daruri sunt semne de reper pentru cei ce caută adevărul şi nu „adevărurile”.

Cultul sfântului mărturisitor

Cazul părintelui Lăcătuşu a stârnit o vie şi firească bucurie în rândul credincioşilor.Mai multe asociaţii non-guvernamentale au cerut Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române deschiderea unui dosar de canonizare, ceea ce înseamnă primele demersuri pentru trecerea oficială a părintelui Ilie în rândul sfinţilor Bisericii Ortodoxe Române, în calendar şi la sfintele slujbe. Ulterior s-a deschis şi un dosar pentru canonizare. Chiar dacă demersurile oficiale merg greu, evlavia populară îl cinsteşte pe părintele Ilie în rândul sfinţilor. La moaştele sale se fac minuni, foarte mulţi dintre cei ce îi cer ajutorul îl primesc în mod minunat. În viitor va apărea şi o carte cu viaţa şi minunile sale, săvârşite după plecarea din lumea aceasta, relatate tocmai de cei care le-au trăit. Credincioşii i-au compus tropare şi cântări şi mulţi au în casele lor icoane ale sfântului mărturisitor.

Vestea aflării moaştelor părintelui Ilie Lăcătuşu s-a răspândit în toate colţurile ţări. Credincioşi, călugări şi preoţi îl cinstesc pe părintele Ilie ca un sfânt şi mult se roagă pentru grabnica lui canonizare. Astfel, prima icoană a Sfântului Ilie Mărturisitorul a fost pictată pe peretele exterior al bisericii Mănăstirii Petru Vodă. Stareţul mănăstirii, protos. Iustin Pârvu este unul dintre aceia care a petrecut ani grei de închisoare (17 ani) şi cunoscându-l pe părintele Ilie a rămas profund impresionat de viaţa sa duhovnicească.

În prezent moaştele părintelui Ilie se află în cripta de la cimitirul Giuleşti (Adormirea Maicii Domnului) din Bucureşti, unde a fost înmormântat, într-un sicriu nou din sticlă, pentru a putea fi văzut de oricine. În fiecare an, monahi de la Petru Vodă şi credincioşi din ţară schimbă veşmintele sfântului cu altele noi. Mulţi credincioşi, preoţi, călugări şi chiar unii arhierei au fost şi merg în continuare să se închine şi să-i ceară ajutorul sfântului mărturisitor. Sunt tinere familii al căror patron spiritual este Sfântul Ilie Lăcătuşu.

În veacul care a trecut, Dumnezeu a binecuvântat poporul român cu doi sfinţi cu sfinte moaşte. Este vorba de sfântul Ioan Iacob de la Neamţ (stil vechi), al cărui cult s-a răspândit în întreaga ţară şi sfântul Ilie Lăcătuşu (stil nou) pe care evlavia populară îl numeşte şi sfântul Ilie Mărturisitorul, un martir care a pătimit pentru mărturisirea lui Hristos.

Este foarte important de înţeles ce înseamnă părintele Ilie pentu fiecare dintre noi, un exemplu de trăire creştină a acestor vremuri în care ni se arată că încă se mai poate dobândi Harul Duhului Sfânt. Este un semn pe care Dumnezeu ni-l dă pentru că ne iubeşte. Să-L iubim şi noi şi să-i cântăm asemenea proorocului David: Lăudaţi pe Dumnezeu întru sfinţii Lui, Lăudaţi-L pe El întru puterile Lui. (Psalm 150).

ieromonah Eftimie Mitra

Tropar, Glas 8

Îndelung pătimitorule, de Dumnezeu purtătorule Părinte Ilie, văpaia muncilor cu focul lucrător ai înrourat-o, ruşinând pe vrăjmaşi. Pentru aceasta părinte, cu hlamida lui Hristos îmbrăcându-te, pe Acesta roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

Condac, Glas 8

Următor cuvântului Stăpânesc te-ai făcut, pentru păstoriţi sufletul punându-ţi. Pentru aceasta te lăudăm pe tine, cel ce întru adânc de smerenie coborându-te, ca o cetate în vârf de munte ai strălucit. Ci tu, dumnezeiescule părinte, mărturisitorule al Ortodoxiei, luminea-ză-ne calea către Hristos, pe Care roagă-L să ne mântuiască.

miercuri, 20 iulie 2011

Ecumenismul combatut de un teolog grec

Teologul grec Ioannis Tatsis dezaprobă slugărnicia unor ierarhi ortodocşi faţă de Episcopul Romei.
Pe zi ce trece vedem o slugărnicie a unor feţe bisericeşti faţă de occident şi catolicism. Aceasta şi datorită puterii politice şi influenţei pe care Biserica Romei o are in toate planurile lumeşti: politic, economic, social, cultural etc.
Marii duhovnici şi trăitori ai Bisericii Ortodoxe nu au acceptat niciodată această slugărnicie numită de unii "ecumenism", "toleranţă", "dragoste interconfesională" etc. Chiar dimpotrivă Sfinţii Părinţi ai Bisericii s-au dezis categoric de astfel de fapte. Din păcate mulţi dintre clericii din zilele de azi nu mai ţin seama de învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi ai duhovnicilor noştri, sunt interesaţi de ranguri, imagine, salarii, titluri, etc. De ce să n-o spunem pe faţă, la mulţi dintre clericii noştrii credinţa trece prin stomac şi buzunar. În astfel de situaţii e firesc să pui pe prim plan puterea lumească iar de cele duhovniceşti... Dumnezeu cu mila.
Să nu uităm de ce spunea părintele Dumitru Stăniloaie: "Ecumenismul e produsul masoneriei".
Iată dar de ce teologul grec Ioannis Tatsis e supărat pe cei ce neglijează învăţăturile Sfinţilor Părinţi în schimbul unor beneficii lumeşti:
Marius Nicolescu

luni, 18 iulie 2011

“Rătăcirea baptistă” si "Rătăcirea penticostală"

 Apariţie 
editorială


Colecţia: 
"Rătăciri sectare"













   
 De curând a ieşit de sub tipar o nouă carte de apologetică ortodoxă „Rătăcirea baptistă” – 96 pagini.

   Cartea cuprinde informaţii legate de apariţia sectei baptiste în lume şi în România, combate teoriile dogmatice şi cultice greşite ale acestei grupări religioase despre Botez, Împărtăşanie, cinstirea sfinţilor, a icoanelor, a Maicii Domnului etc.

   De asemenea sunt prezentate greşelile de traducere din bibliile sectare în mod special a traducerii lui Dumitru Cornilescu.

   Din cuprinsul ei amintim capitolele: „Baptismul. Istorie şi credinţă”, „Sola Scriptura. Autoritate şi deviaţii”, „Mântuirea doar prin credinţă”, „Despre Botez şi Euharistie”, „Deformarea Scripturii”...

   Autorii: ieromonahul Visarion Moldoveanu, Bogdan Mateciuc şi Mihai Oară.

   Referenţi de specialitate: prof. Fabian Seiche (teolog) şi drd. Maria Cătălina Muraru.

   Prezenta ediţie, îngrijită de ASTRADROM, a apărut anul acesta la editura Babel. Este a doua carte apărută în colecţia „rătăciri sectare”. Prima a apărut la editura Vicovia în urmă cu un an: „Rătăcirea penticostală” al cărei autor este ierom. Visarion Moldoveanu. În ambele lucrări sunt combătute ereziile şi inovaţiile cultice ale celor două secte protestante.

   Difuzarea se face prin ASTRADROM: asociatia.astradrom@yahoo.com
                                                                   Telefon: 0744/282.735, 0761/088.654;
Preţul: 3 RON.

Obs.
Pentru mai multe informaţii apologetice vedeţi şi:
Marius Drăgan



sâmbătă, 16 iulie 2011

Biserica Greco-Catolică a acceptat dialogul punând condiţii şi victimizându-se

În răspunsul ierarhilor greco-catolici din 8-10 iunie 2011, întruniţi la Blaj, se menţionează că s-a stabilit o comisie de dialog care să reprezinte oficial Biserica Greco-Catolică în discuţiile cu reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române.
În „răspunsul” BRU se pun anumite condiţii cu privire la problemele patrimoniale victimizându-se cu acest prilej spunând că minoritatea greco-catolică din România este supusă opresaliilor ortodocşilor. În acelaşi comunicat ierarhii uniţi cu Roma menţionează (fără a argumenta) că ierarhii ortodocşi, întruniţi la Râmeţi, au incitat la ură interconfesională.
Accesând link-ul de mai jos puteţi citi în întregime comunicatul ierarhilor greco-catolici:
http://www.bru.ro/documente/scrisoarea-sinodului-episcopilor-bru-catre-conducerea-bor/

joi, 14 iulie 2011

Icoana Kazanskaia a fost sărbătorită la Oradea


Vineri 8 iulie 2011 la biserica Sfântul Acoperământ din Oradea a avut loc o ceremonie dedicată icoanei Kazanskaia (originalul din Rusia). S-au săvârşit slujbele religioase, acatistul Fecioarei din Kazan şi Liturghia. La sfârşitul Liturghiei a avut loc o procesiune în care preoţii şi credincioşii prezenţi au înconjurat biserica parohiei împreună cu icoana făcătoare de minuni.

Preotul paroh Florin Puşcaş a anunţat că în zilele de 28 şi 29 august, când icoana va împlini doi ani de când a lăcrimat, se va face procesiune şi se vor săvârşi rugăciuni dedicate Maicii Domnului din Kazan. De asemenea preotul Puşcaş a mai spus ca până atunci va încerca să traducă din limba rusă slujba completă a acestei sărbători.

Părintele Eftimie Mitra a spus că are de gând să lase icoana la Oradea o perioadă mai lungă: „Am văzut că aici este cinstită cu multă pietate, atât de către preoţii din parohie cât şi de către credincioşi. În mod deosebit apreciez că preoţii cărora am încredinţat-o spre păstrare nu strâng fonduri şi nici nu primesc donaţii pentru icoană. Se pune accentul strict pe partea duhovnicească. Tocmai de aceea aici s-a format o comunitate de credincioşi frumoasă din punct de vedere duhovnicesc.”

Icoana Kazanskaia de la Oradea este ocrotitoare împotriva ereziilor. E sărbătorită în Duminica Ortodoxiei şi în 29 august – ziua în care a lăcrimat.

Cornelia Cadar



vineri, 8 iulie 2011

Toxicomania – o boală sinucigaşă


Drogurile legale sunt la fel de periculoase ca şi cele ilegale. Ambele, legale sau ilegale, duc la degradarea fiinţei umane şi chiar la moarte. La prima vedere par a fi o joacă sau o curiozitate inconştientă, dar după ce ai luat prima doză e târziu, sfârşitul e trist. Încă din viaţă toxicomanul e abandonat de-ai săi iar după moarte nu-l plânge nimeni. Atenţie părinţi, atenţie copii…

Drogurile au o influienţă nefastă asupra trupului dar şi a psihicului celui ce le consumă. Sunt interzise în România dar ele sunt distribuite în mod ilegal. Într-o perioadă Statul Român a legalizat anumite tipuri de droguri considerate dintre cele uşoare. Drogurile legale (numite şi etnobotanice) sunt cele mai periculoase deoarece atacă într-un timp foarte scurt imunitatea organismului şi are consecinţe psihice însoţite de tulburări.

Consumatorii încep fără să ştie că după prima doză devin dependenţi. Unii o fac din teribilism considerându-se astfel „în rând cu şmecherii”, alţii din curiozitate, alţii influienţaţi de anturaj sau simţindu-se marginalizaţi de familie si prieteni etc. Cert este că dintre cei ce le-au început sunt foarte mulţi care ar vrea să se lase dar nu au puterea să o facă. Pe masură ce se adâncesc în consumul lor se înmulţesc şi viciile.

Drogurile legale sunt fixate în mare parte pe sistemul imunitar asemenea virusului HIV şi din acest motiv mulţi dintre consumatori, după un consum mai abundent, ajung să moară din cauza unor boli care par a fi uşoare ca: gripa, o mică infecţie, răceală uşoară etc.

În ultimii ani aceste droguri, considearte slabe (la prima vedere), se găsesc şi prin licee, chiar şi în oraşe mai mici. Printre consumatori întâlnim şi copii de 12 ani, fie ei din familii înstărite sau scăpaţi de sub supravegherea părinţilor. Cel mai mult sunt distribuite la chefuri, petreceri, discoteci etc. Copii se ascund de părinţi sau de profesori iar cercul consumatorilor se lărgeşte în mod tainic. După ce au luat prima doză strădaniile părinţilor sunt zadarnice, copilul devine dependent şi pentru a-şi procura noi doze e capabil să fure sau să vândă lucruri din casă.

Pentru a-şi face rost de bani consumatorul devine şi distribuitor ceea ce duce la lărgirea traficului de astfel de substanţe. În unele ţări, etnobotanicele, au fost scoase din legalitate dar pentru difuzarea lor s-au găsit alte forme, tot legale, cunoscute de cei din reţea.

Din ce în ce mai mulţi toxicomani mor uitaţi de cei dragi şi abandonaţi de familiile în care au crescut. După moarte sunt uitaţi de toţi, chiar şi de cei care le erau camarazi de consum. Azi, drogurile au devenit o afacere colosală pe seama viciilor şi inconştienţei unor indivizi; o afacere în care clientul e garantat, după ce a luat prima doză.

Drogurile se administrează injectabil (intravenos) sau sub formă de prafuri. Prafurile respective se aseamănă foarte mult cu cele folosite în ritualurile oculte ale triburilor păgâne. „Vraja” lor constă în starea de visare în care se afundă consumatorul. În această stare toxicomanul se rupe virtual de realitatea în care trăieşte şi se complace în mod conştient într-o altă lume: a„înşerării faţă de sine”.




în imaginea alăturată se observă evoluţia nefastă a unui consumator de droguri în timp de şapte ani. În prima imagine se vede cum arăta o persoană după trei ani de consum de droguri (anul 2001) şi şapte ani mai târziu (anul 2008)



SEVRAJUL este perioada când individul încetează a mai consuma. Majoritatea consumatorilor ajung în această stare că nu mai au bani pentru procurarea lor. Foarte puţini sunt aceia care ajung în sevraj pentru că doresc să le abandoneze. Cei care ajung în mod voit la starea

de sevraj nu o pot face singuri. Au nevoie lângă ei de o persoană care să le ofere dragoste şi afecţiune. În această persoană ei îşi pun mare încredere că vor duce împreună suferinţa până la vindecare.

În sevraj organismul e foarte slăbit iar viciile cer să fie hrănite, lupta individului fiind foarte grea. Credinţa în Dumnezeu şi dragostea oferită de însoţitor îi oferă celui ajuns în această fază un impuls încurajator în lupta cu sine pentru a putea trece de perioada mai grea. Mulţi consumatori se tem să intre in această stare deoarece durerile trupeşti sunt foarte mari iar lupta psihică e greu de dus.

ISPITA de după sevraj constă în gândul că „iau doar o doză mică” şi toxicomanul a luat-o de la capăt. Speranţele de a redeveni om normal i se spulberă şi are de ales două căi. Să o ia de la capăt trecând printr-un alt sevraj sau sinuciderea prin consumul lor mai departe.

ieromonah Eftimie Mitra

mănăstirea Petru Vodă


Pliculeţ de droguri legale (etnobotanice)

Denumirea de pe ambalaj: „Pure by Magyc”

În româneşte: magie curată, magie pură