luni, 21 decembrie 2020

Istoria si geografia scoase din programa scolara în România. Care este reactia opozitiei.

 AUR despre posibila desființare a Istoriei și Geografiei din școli: 

   O mutilare a programei școlare. 

George Simion: 

"Ar fi semnul clar că se dorește eliminarea identității noastre. Nu vom accepta așa ceva."

Partidul AUR a reacționat la informațiile conform cărora există posibilitatea ca din anul școlar 2020/2021 să se elimine din programa școlară materiile „Istoria” și „Geografia”, care ar urma să fie condensate în „Științe sociale”.

marți, 15 decembrie 2020

Încreștinarea dacilor și formarea poporului român - discursul academicianului Alexandru Surdu

 În memoria profesorului Alexandru Surdu

În luna noiembrie a anului 2008, Senatul Universității de Nord din Baia Mare a decernat, într-o ședință festivă, titlul de Doctor Honoris Causa Academicianului Alexandru Surdu. Domnul Petru Dunca, decanul Facultăți de Litere, a prezentat cuvântul de Laudatio despre personalitatea remarcabilă a filozofului Alexandru Surdu, președintele secției de filosofie, teologie, psihologie a Academiei Române și director al Institutului de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru”. Redăm excepționalul discurs de recepție al marelui filosof despre români și România. Regretatul profesor va fi înmormântat marți, cu toate onorurile, la ora 13.00, pe Aleea Academicienilor de la Cimitirul Bellu. Dumnezeu să-l odihnească cu Drepții!

duminică, 13 decembrie 2020

Două cadre medicale din Anglia au intrat în șoc anafilactic după administratrea vaccinului anti-Covid.

Ce ascunde presa din România despre vaccinarea obligatorie. 

Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Marea Britanie emite un avertisment după ce doi membri ai personalului NHS au suferit reacții alergice la vaccinul Pfizer.

„Vaccinarea trebuie efectuată numai în unități în care sunt disponibile măsuri de resuscitare.”

Persoanele care suferă de reacții alergice „semnificative” nu ar trebui să se vaccineze, avertizează Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Marea Britanie.

vineri, 11 decembrie 2020

Neodacismul de tip MISA si întoarcerea la zalmoxianism în contextul practicilor religioase asiatice din România

 
    În România se vehiculează întoarcerea la religiile politeiste sub pretextul "iubirii de strămoși". Astfel, pentru prima dată în istoria noastră, Gregorian Bivolaru, a lansat ideea că la cetățile dacice, cerul este deschis si astfel s-ar face o legătură directă cu pământul. Acestei fabulații i se adaugă multe altele, despre care vom afla în viitorul apropiat. 

luni, 7 decembrie 2020

IPS Laurentiu Streza a cerut scuze credinciosilor pentru ca i-a tinut in frig datorita legilor absurde ale guvernantilor.

Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza, și-a cerut duminică iertare credincioșilor care au ascultat slujba, afară, în frig, din cauza carantinei, dar cărora le-a permis accesul după slujbă în catedrala mitropolitană, pentru a primi sfintele taine,  potrivit Agerpres.

 

"Iubiți credincioși, vă rugăm să intrați în biserică, respectând acele reguli, care sunt impuse, mai ales astăzi, în ziua de votare. Mergeți pe rând, cu toții, veniți să primiți sfintele taine. V-am așteptat aici, pentru ca să vă cerem iertare, pentru că a trebuit să stați în frig, afară, deși catedrala noastră poate să cuprindă o mare mulțime de credincioși, respectând întru totul distanța. Avem însă bucuria cea mare acestui îndoit praznic", a spus mitropolitul Ardealului, în predică.


marți, 17 noiembrie 2020

Virusul face ravagii între noi, iar unii ne îndeamnă să nu credem. Ce interes au?

 Atenție la lupii în blană de oaie !

Se dovedeste ca habotnicii care administreaza unele site-uri pseudoortodoxe ne-au mințit. Acestia sunt cei care mereu sunt "pe contra" cu tot ce este Biserica Canonică, unii dintre ei ajungând în schismă datorită excesului de zel prin oprirea pomenirii fără discernământ.

Articol apărut pe "ortodoxinfo", administrat de Vasile Vieru (SACCSIV)

miercuri, 11 noiembrie 2020

Papa Francisc rupe relațiile cu Donald Tramp.

 Vaticanul tolerează prigoana anti-creștină din China, dar nu renunțăla sume immense de euro pe care le manevrerază prin afaceri imobiliare.


Refuzul discuțiilor cu delegatul presedintelui creștin al SUA, D. Trump, vine în momentul în care rețelele șorosiste susțin pe J. Bilden, contracandidatul progresist la alegerile prezidențiale și la puțin timp după ce papa Francisc a declarat că este de acord cu parteneriatul între homosexuali.

Mai multe detalii, vezi aici:

luni, 9 noiembrie 2020

În SUA vaccinarea va fi obligatorie. Opozanții vor fi siliți.

Americanii au vrut "schimbare".

Acum o au din plin.

 O articol publicat în New England Journal of Medicine face referire la obligativitatea vaccinării împotriva coronavirusului și la posibilele strategii prin care autoritățile le-ar putea folosi pentru a-i convinge pe americani că vaccinul este sigur.

Lucrarea avertizează că impunerea vaccinării ar putea declanșa rezistență și reacții adverse, motiv pentru care, sugerează, la început procesul trebuie să fie voluntar.

luni, 26 octombrie 2020

Sfantul Dimitrie izvoratorul de mir - Tesalonic Grecia

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie este cinstit pe data de 26 octombrie. A trait in timpul imparatilor Diocletian (284-305) si Maximian (286-305). Din viata sa, inscrisa in Sinaxare, aflam ca a fost fiul prefectului din Tesalonic. Dupa moartea tatalui sau a fost  numit guvernator al Tesalonicului. Tinand seama de faptul ca Dimitrie nu a ascuns ca este crestin, a fost intemnitat. In vremea aceea, crestinii erau trimisi sa lupte cu gladiatorii. In aceste lupte, crestinii erau victime sigure. Potrivit traditiei, Nestor - un tanar crestin, cere binecuvantarea de la Sfantul Dimitrie sa-l omoare pe Lie, gladiatorul favorit al imparatului, pentru a pune capat luptelor sangeroase. Dimitrie il va insemna cu semnul sfintei cruci pe frunte si ii va spune: "Du-te si pe Lie il vei birui, iar pe Hristos Il vei marturisi". Prin rugaciunele Sfantului Dimitrie, Nestor reuseste sa-l strapunga cu lancea pe Lie. La finalul acestei lupte, imparatul Maximian porunceste ca lui Nestor sa i se taie capul, iar Dimitrie sa fie strapuns cu sulitele. Din trupul lui Dimitrie, nu a curs sange, ci mir tamaduitor de boli.

Detalii despre sf Dimitrie, vedeti aici: https://www.crestinortodox.ro/religie/sfantul-mucenic-dimitrie-izvoratorul-mir-97170.html

 

 

vineri, 23 octombrie 2020

Catolicismul va face o nouă reformă în creștism? N-ar fi prima inovație contrară învățăturii creștine...

 Papa Francisc profită de suveranitatea asupra catolicismului si impune (influențează) dreptul de parteneriat civil pentru homosexuali invocând pretextul că și aceștia ar fi "copii Domnului". Oare al cărui domn?

Ne întrebam în urmă cu câțiva ani de ce papa Benedict a trebuit să-și dea demisia, în mod spontan, sub pretextul "motivelor de sănătate". Papa Benedict era conservator, nu a acceptat legalizarea păcatului homosexualității și nu era adeptul globalismului. E de înțeles că trebuia înlocuit. A venit pe scaunul Romei un papă care nu strica planurile ocultei, e tocmai actualul papă al Romei, Francisc. Dacă catolicismul avea sinodalitate, aceasta nu s-ar fi întâmplat. Dar... se pare că, printr-o presoană se pun bazele unei reforme morale și teologice în catolicism. Ce vor face credincioșii catolici?

Despre lovitura dată lui Iisus Hristos de către catolicismul mondial, prin liderul de la Vatican, vedeti detalii în cele ce urmează:

 

joi, 15 octombrie 2020

Credincioșii au reușit să se închine la Sfânta Parascheva și fără bulletin. Măsurile impuse de guvern au fost reimpuse după ce s-au mai rărit numărul credincioșilor.

 Ieșenii i-au ajutat pe cei din alte orașe să intre în curtea mitropoliei, iar la sfârșitul slujbei credincioșii de afară au rupt barajele de jandarmi.

    Ziua de Sfânta Parascheva anul acesta a fost una deosebită față de alți ani. Aceasta datorită măsurilor exagerate impuse de Guvernul României sub pretextul așa-zisei pandemii COVID 19. Guvernul a impus ca la această sărbătoare să poată avea acces doar pelerinii din municipiul Iasi, ceea ce a stârnit nemulțumirile credincioșilor din toată țara. La finalul slujbelor religioase, credincioșii au rupt barajele de jandarmi reușind să intre în curtea mitropoliei. După ce au intrat s-au comportat pașnic.

luni, 12 octombrie 2020

Atacul ateismului capitalist asupra ortodoxiei sub pretextul protecției medicale... Explicația unui preot din Iași.

Un preot slujitor din Iași ne confirmă: „Atacul asupra Sărbătorii Sfintei Parascheva este în realitate un atac frontal asupra poporului român”

 

Care sunt semnificațiile atacului asupra Sărbătorii Sfintei Parascheva?

 

Ar fi o copilărie să credem că abuzurile grave care au loc acum la Catedrala din Iași sunt o dovadă a dragostei pe care autoritățile o au față de sănătatea populației! Să fim serioși! Acest argument nu stă în picioare. Mitropolia Moldovei și Bucovinei a arătat limpede că s-a organizat foarte bine și că nu există niciun pericol ca să se infecteze pelerinii care vin la Catedrala din Iași, indiferent de cât de mulți ar putea fi. Nu mai vorbim că sunt atâtea aglomerării umane în țară, care nu au stârnit grija paternală a autorităților. Ne gândim la aglomerările de la metrou sau de la mare, sau la manifestația de bucurie după alegerea primarului neo-marxist de la Timișoara, ori la marele târg de îmbrăcăminte, ExpoTextil, care se desfășoară – culmea! – tot  la Iași, în spațiul închis, între 8 și 14 octombrie a.c.

vineri, 9 octombrie 2020

Cum a decurs prima zi de la Iași, după ce statul ateu a adus noi restricții tocmai la sărbătorile ortodoxe.

Statul ateu a obstrucționat pelerinajul ortodox de la Iași pe motivul pericolului infectării cu COVID 19, la câteva zile după ce a îndemnat populația să iasă la vot.

Statul admite aglomerațiile la metrou, admite aglomerațiile electorale sau post alegeri unde sute de persoane fară mască s-au adunat să petreacă victoriile din alegeri, dar nu admite aglomerațiile din biserici.

Azi, în curtea catedralei din Iași erau mai mulți jandarmi decât pelerini. Aceștia executau ordinele impuse de guvernul liberal de a lasa în curtea mitropoliei doar pe cei cu bulletin de Iași. Mai mulți intelectuali creștini au luat atitudine publică, mii de pelerini au protestat nemulțumiți de îngrădirea libertății religioase prevăzute de Constituția României, în timp ce adepții ateismului iși trimiteau mesaje satisfăcuți de cele impuse de stat.

Mitropolia Moldovei a oferit o variantă igienică pentru ca pelerinii să poată intra în curtea catedralei. Statul ateu încă nu a dat nici un răspuns, până în momentul publicării acestei știri .

Vedeti imaginile foto si video de mai jos :

marți, 6 octombrie 2020

Abuzurile Statului asupra BOR sunt sanctionate de OSCE. Staul ateu a încercat obstrucționarea pelerinajelor sub pretextul infectării cu COVID 19.

OSCE consideră că legile statului încalcă libertatea religioasă, în această situație

Premierul Ludovic Orban si secretarul de stat al MAI, Raed Arafat (in foto), au decis că, datorită pandemiei de Coronavirus, să nu se mai facă pelerinaje religioase la Iasi (cu ocazia Sf. Paraschiva) și la București (cu ocazia Sf. Dimitrie). Motivația conducătorilor politici a fost că există riscul infectării cu virusul COVID 19.

Tot în această perioadă au avut loc alegerile administrației locale, care s-au soldat cu manifestații ("de bucurie") ale unor formațiuni politice care au câștigat alegerile în unele zone. Aceste manifestații nu au respectat regulile impuse pentru combaterea COVID, depășindu-se numărul de persoane maxim admis, distanța regulamentară, iar participanții neavând mască.

luni, 5 octombrie 2020

IPS Teodosie este atacat de presa anti-ortodoxă pentru că respectă canoanele Bisericii Ortodoxe. Reacții ortodoxe...

Preotul Eugen Tănăsescu și mănăstirea Petru Vodă au reacționat la manipularea din mass-media și slăbiciunea Patriarhiei Române...

Presa subordonată sistemului politic antiortodox din România a găsit motiv de scandal. În susținerea prozelitismului catolicizant din România, publicația anti ortodoxă "Adevărul" minte cu nerușinare scoțând din context cuvintele unui ierarh orthodox pe care le interpretează asmuțindu-și adepții împotriva ÎPS Teodosie al Tomisului. Nu ne interesează religia celui care a promovat scandalul, dar vom relata mai jos poziția preotului Eugen Tănăsescu din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului care lămurește lucrurile.

 

Ce ne-a surprins, a fost reacția purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, care a cedat în fața presiunilor presei, încălcând canoanele Bisericii și slugărnicind puternicilor zilei, de frica unei discriminări în presa anti ortodoxă. Cu siguranță că domnul Vasile Bănescu nu a vorbit fără să-l consulte pe PF Daniel. Referitor la aceasta, în comunicatul mănăstirii Petru Vodă, pe care îl vom reda mai jos, se menționează că dl. Bănescu nu reprezintă ortodoxia.

 

vineri, 2 octombrie 2020

Soros este gata să arunce America într-un Război Civil dacă Trump este reales

Se pare că declarațiile lui Donald Trump de susținere a concepțiilor creștine i-a deranjat pe cei care conduc lumea din umbră.

Miliardarul George Soros se află în spatele unei ample coaliții de grupuri militante de stânga pregătite să declanșeze o mișcare de „rezistență” masivă dacă Joe Biden pierde alegerile din SUA.

Coaliția de grupuri răspândite în toate cele 50 de state americane, de conivență cu aliații lor politici, ar putea provoca un haos de asemenea proporții încât să eclipseze „manifestațiile” violente din această vară, arată o investigație Breitbart.

De asemenea, se pare că liderii coaliției sunt gata să găsească un pretext – cum ar fi o eventuală contestare de către Trump a alegerilor, refuzul de a accepta înfrângerea sau proclamarea de către acesta a victoriei înainte ca toate voturile să fie numărate – pentru declanșa manifestații de protest în toată țara, acțiuni de nesupunere civică și de blocare a economiei dacă Biden nu câștigă.

joi, 24 septembrie 2020

Se va retrage facebook din Europa? Care a fost decizia instantei judecatoresti.

Facebook avertizează că s-ar putea retrage din Europa, dacă comisarul irlandez pentru protecția datelor va impune interzicerea transferului de date din și către SUA.

Mișcarea gigantului din social media vine după o hotărâre în acest sens a Curții Europene de Justiție din iulie, care a constat că Facebook nu a putut aduce garanții suficiente care să înlăture bănuielile de spionaj din partea agențiilor guvernamentale americane.

O asemenea interdicție ar bloca activitatea Facebook, a arătat reprezentantul companiei deținute de Mark Zuckerberg din Irlanda, într-o întâmpinare depusă în instanță.

luni, 21 septembrie 2020

Explicatie - de ce se împotrivesc purtării măștii (dr. Mircea Pușcașu)

Presa românească progresistă a luat în derâdere evenimentul minimalizându-l și prezentându-l eronat.

Prezentăm mărturia celor care au fost acolo, așa cum a fos în realitate.


duminică, 20 septembrie 2020

Pr Cosmin Tripon - predică la duminica după Înălțarea Sfintei Cruci

Părintele Cosmin Tripon din Beiuș vorbește despre puterea crucii și credinței.

Crucea este semnul bireinței lui Hristos.

Crucea o cinstim doar împreună cu jertfa lui Hristos pe ea, prin care a răscumpărat păcatele întregii omeniri.

Detalii vedeți aici: https://soundcloud.com/mihai-silviu-chirila/predica-la-duminica-dupa-inaltarea-sf-cruci

sâmbătă, 19 septembrie 2020

Yoga - o practică religioasă asiatică care induce un mod de viață străin neamului românesc

Yoga si creștinism

Câteva considerații legate de aspectul credinței și al modului de gândire, întâlnite în practicile religioase asiatice (ezoterism). Reîncarnare, politeism, dumnezeu impersonal, etc.

 

Yoga este o practică religioasă asiatică răspândită în țările creștine sub forma ascunsă a gimnasticii, științei, sau orice altă formă care să acopere caracterul mistic-religios al acesteia. Despre acest subiect, vom prezenta o discuție cu preotul dogmatist dr. Nicolae Paicu din Suceava, care explică despre aceasta, din punct teologic, răspunzând la câteva întrebări:

 

joi, 17 septembrie 2020

Inchiziția ateilor și trucajele fake-news îndreptate împotriva BOR. Cum se lansează stiri si imagini fake-news sub protecția facebook.

 BOR a devenit victimă a îndoctrinării ateiste pe facebook.

Organizațiile antidiscriminare nu se amestecă în situația creată.

Ateii care activează pe diferite grupuri de facebook, unii cu conturi reale, dar mulți cu conturi fictive, lansează falsuri, calomnii, insulte etc., la adresa credinței ortodoxe, dar mai ales la adresa Bisericii Ortodoxe a României.

Astfel, printre aceste grupuri coordonate de atei, găsim și "Observator creștin". Despre acest grup controversat, ASTRADROM a mai relatat aici: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2020/09/reteaua-facebook-din-romania-ofera.html

Membrii acestui grup fac poze trucate la adresa BOR și a preoților, pe care apoi le lansează la postări sau comentarii, mesaje subliminale, lozinci, mesaje pro LGBT-iste, lansează zvonuri false despre preoți sau despre BOR, majoritatea scoase din context sau chiar ireale. Acestea, lansate pe internet, circulă alimentând facebook-ul cu diversiuni anti BOR create de către acest grup de atei.

marți, 15 septembrie 2020

Dani Șfarț se justifică aruncându-se într-o mocirlă mai mare decât a fost. Recunoaște că are legături cu liderul "Bisericii KGB" si MISA.

 De la impostorul Gherasim Bratu, la "Biserica KGB" a lui Ioan Valahul

În urma anchetei noastre, din 18 august 2020,  legată de falsa preoție a impostorului Dani Șfarț, acesta, în ziua următoare, ne-a trimis un mesaj scurt prin care ne-a anunțat că a trecut sub jurisdicția unui alt fals ierarh care funcționează clandestin în România. Cerându-ne să stergem că a făcut parte din gruparea lui Gherasim Bratu.

Ancheta noastră a fost publicată aici: https://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2020/08/impostor-la-drumul-mare-daniel-marius.html

 I-am oferit dreptul la o replică, dar nu a vrut să își exprime nici un punct de vedere în public. Singurele sale explicații le oferă doar în privat adepților săi astfel încât să nu poată fi verificat.

 

duminică, 13 septembrie 2020

Firmele care produc vaccin anti COVID au intrat într-un impas. Afaceri eșuate?

Adăugați o legendă
Militanții anti-vaccin, în extaz după ce vaccinarea COVID a fost oprită din cauza apariției unei boli misterioase! Erau comandate 300 de milioane de doze

Mai multe companii farmaceutice se luptă pentru a scoate pe piață vaccin împotriva COVID-19, însă distribuția acestora în masă se pare că va mai dura.

Zilele trecute, una dintre companiile care se lăudau cu un ser eficient a anunțat că ia o pauză de la testarea la nivel mondial pe care o începuse deja. Compania farmaceutică AstraZeneca a anunţat marţi o pauză la nivel mondial în testele clinice ale vaccinului său experimental împotriva COVID-19 după apariţia unei boli neexplicate la un participant, scrie AFP conform Agerpres.

miercuri, 9 septembrie 2020

marți, 8 septembrie 2020

Rețeaua facebook din România oferă sprijinul conturilor și grupurilor calomniatoare la adresa creștinismului

“Observator creștin”, un grup pe facebook creat pentru profanarea creștinismului

    Pe rețeaua facebook din România s-a înființat un grup intitulat "Observator Creștin". La prima vedere foarte mulți creștini (în special ortodocși) s-au înscris în acest grup crezând că vor putea socializa creștinește, având posibilitatea să schimbe păreri și opinii din interiorul creștinătății, dar și din alte subiecte legate de religie, într-un mod decent și ziditor. Dezamăgirea a fost când miile de membri înșcriși au constatat că persoanele care dețin monopolul acestui grup aduc hule și blasfemii la adresa lui Iisus Hristos și a Bibliei, înjosind și calomniind tot ce este legat de principiile învățăturii creștine.

duminică, 6 septembrie 2020

Antim: sfântul care a invins zeii și idolii

De ce se teme diavolul de sfinți?

Antim a trăit în perioada împăratilor Dioclițian și Maximian, fiind episcop în cetatea Nicomidiei (azi Izvin -Turcia), aproape de Constantinopol. De mic copil a luptat pentru dobândirea virtuților, având o educație bună din familie. La maturitate a fost un exemplu de viețuire pentru toți care l-au cunoscut, deoarece avea trupul smerit, fără invidie, fără mândrie (orgolii), harnic, pașnic, purtnd dragste și pace cu toată lumea etc. După mortea sfntului Chiril al Nicomidiei, a fost numit ierarh în locul acestuia.


vineri, 4 septembrie 2020

File de Pateric - pr Ioan Sabău (1)

Florin Fărăgău din Orăștie este unul dintre cei care l-au cunoscut mai
de aproape pe preotul mărturisitor Ioan Sabău, fost deținut politic din
perioada comunistă.
Părintele Ioan a fost preot ortodox în județul Hunedoara la Fold și
Bobâlna, în apropiere de Orăștie. Anii grei de închisoare comunistă nu
l-au depărtat de Hristos, ci mai mult l-au întărit în credință și l-au călit.

 

 

luni, 31 august 2020

Ziua Limbii româme - ce trebuie să știm despre această sărbătoare? Este zi de bucurie și pentru românii din diaspora istorică, români care au rămas în afara granițelor țării din conjuncturi politice nedorite de ei.

 Ziua Limbii Române se sărbătorește în România la data de 31 august, la aceeași dată cu Limba Noastră, o sărbătoare similară celebrată în Republica Moldova din 1990.

În 31 august, este marcată Ziua Limbii Române, o sărbătoare instituită, în România, prin Legea nr. 53/2013 publicată în Monitorul Oficial nr. 145 din 19 martie 2013.

 

joi, 27 august 2020

William Barr, procurorul general al SUA vorbeste public despre distrugerea planificată a creștinismului

William Barr, procurorul general al SUA:

„Suntem într-o perioadă similară cu zilele Bisericii timpurii,
când autorităţile îi obligau pe creştini să-si încalce credinţa”

 

„Acesta nu este un declin al religiei, ci distrugere planificată. Seculariştii şi aliaţii lor progresişti s-au folosit de forţa comunicării în masă, a culturii populare, a industriei de divertisment şi a universităţilor pentru a declanşa un atac neîntrerupt asupra religiei” – William Barr, procurorul general al SUA

Săptămâna trecută, procurorul general al SUA, William Barr a ţinut un discurs despre libertatea religioasă la Notre Dame Law School. Barr arată că unul dintre cele mai importante aspecte ale libertăţii religioase este libertatea de a-ţi transmite credinţa copiilor. Aici se dă una dintre bătăliile centrale ale acestor ani.

marți, 25 august 2020

Duhovnicul, fratele meu mai mare

Duhovnicul... Cine este? Ce este? Unde este? De ce este? etc... Care este relatia mea cu el? Acestea sunt doar cateva dintre aspectele discutate cu preotul Mircea Cristian Pricop, profesor la facultarea de Teologie Ortodoxa din Constanta si paroh la biserica Nasterea Sf. Ioan Botezatorul, tot din Constanta. Drumul spre sfintenie, cainta (sau pocainta), viata duhovniceasca in (cu) Hristos, duc la desavarsirea spirituala spre care tind multi dintre noi. 

Interviu realizat de Maricica Pandele. Emisiunea "Puncte Cardinale".

sâmbătă, 22 august 2020

O rețea de pedofili extinsă la nivel mondial corupe justiția din multe țări moderne si ucid mii de copii cu implicațiile și protecția organizațiilor internaționale de apărare a drepturilor copiilor.

Mii de copii sunt răpiți, abuzați, uciși și jertfiți diavolului de către rețeaua internațională de pedofilie patronată de Jeffrey Epstein

 Mii de copii sunt răpiți, abuzați, uciși și jertfiți diavolului din motive care au legătură cu puterea. O spun victimele și dovezile. Am colectat mărturii care vorbesc despre legătura dintre pedofilie și satanism, iar fenomenul este dincolo de controlul poliției. Războiul dintre bine și rău se joacă cu victime inocente”. Sunt doar câteva dintre afirmațiile zguduitoare făcute de Robert David Steele, fost ofițer CIA,  ex ofițer în corpul pușcașilor marini, actualmente consilier șef al Comisiei judiciare de anchetă privind traficul de persoane și abuzuri sexuale asupra copiilor.

Într-un interviu pentru site-ul italian Nuova Bussola Quotidiana Steele dezvăluie  detalii cutremurătoare despre un întreg mecanism diabolic, în urma relatărilor persoanelor implicate în abuzuri sau ale victimelor, după ce abuzatorii lor sexuali au fost acuzați de pedofilie și au ajuns în închisoare.

Publicăm mai jos interviul  integral:

vineri, 21 august 2020

Diversiunea lui Dan Oltean si Daniel Roxin împotriva unui preot incomod care a demascat scopul zalmoxianismului în România.

 Zalmoxianiștii duc o campanie de denigrare a creștinismului și a slujitorilor Bisericii Ortodoxe.

Profitând de toleranța Bisericii Ortodoxe au crescut în România fel de fel de secte, creștine sau necreștine. Acestea se ascund sub ideea de "adevăr", "patriotism", "progres", "evoluție" etc. Cert este că acum, după ce au început să câștige adepți, au pornit un război împotriva ortodoxiei, unii pe față, iar alții doar în cercuri mai restrânse. Dintre cei care subminează ortodoxia și vor să ne convingă de o altă istorie a neamului nostru sunt neodaciștii zalmoxieni. Aceștia au apărut prima dată în țara noastră la inițiativa MISA, iar apoi s-au divizat în mai multe ramificații, toate cu caracter ezoteric. Astfel se explică atitudinea dură a lui Daniel Roxin, Oreste Teodorescu și alții, față de preoții ortodocși care dau în vileag caracterul anti creștin al noii religii zalmoxiene. Aceștia, prin intermediul internetului si a canalelor media unde au acces, promovează false teorii legate de istoria dacilor, precum și noi concepții religioase provenite din politeismul asiatic.

Mai multe detalii în cele ce urmează:

miercuri, 19 august 2020

PS Sofronie Drincec al Oradiei se va retrage din funcția de episcop?

 O stire falsă a făcut reacții între ortodocșii bihoreni.

Pe un cont de facebook, intitulat "Episcopia Oradiei" s-a anunțat că PS Sofronie Drincec se retrage din funcția mult râvnită și va aduce un arhiereu vicar la Oradea. Informația este șocantă pentru bihoreni deoarece PS Sofronie este cunoscut ca un om căruia îi plac rangurile, tocmai cu câțiva ani în urmă candidând pentru scaunul de mitropolit de la Banat.

marți, 18 august 2020

Impostor la drumul mare: Daniel Marius Șfarț înșală lumea pretinzând că este preot ortodox

Michael Lutsch, un magnat, protestant, din jud. Alba, adăpostește și protejează o grupare de impostori care au înființat o organizație schismatică paralelă, creată din clerici caterisiți de BOR.

  A fi predicator sau preot pentru unii e vocație, iar pentru alții un scop în viață. Fiecare cu idealurile sale și nivelul său duhovnicesc. Unul dintre cei care de mulți ani se zbate să-și facă adepți în plan religios este așa-zisul "preot" Daniel-Marius Șfarț, de loc din Orăștie, dar care, în prezent "slujește" într-o capelă protestantă după modelul cultului Evanghelic-Luteran în localitatea Vințu de Jos, jud. Alba.

  Acesta poartă ilegal veșminte preoțești înșelând lumea că ar fi preot. 

  Nu este recunoscut ca preot de către nici o patriarhie ortodoxă din lume.