"Apostolii"
New Age, "apără" mănăstirea Frăsinei.
Până în prezent, conducerea mănăstirii
Frăsinei nu a dat nici o explicație legată de implicarea misionarilor New Age
în acest subiect.
"Pomul
după roade se cunoaște" – proverb popular
Cei
doi misionari ai curentelor religioase ezoterice din România, Diana Șoșoacă și
Adrian Singurov, la 23 ianuarie 2023, au avut o descindere la mănăstirea Frăsinei, unde sunt
implicați colaborând cu câțiva monahi de acolo. Din informațiile care le deținem, aflăm că monahii cu care cochetează doamna Șoșoacă sunt în strânse legături cu grupări ale nepomenitorilor, printre
care și cu Grigorie Sanda, din Vâlcea, caterisit de BOR pentru "denigrare și instigare
la adresa ierarhiei canonice ortodoxe" conform unor informații primite de la preoți din cadrul Arhiepiscopiei de Vâlcea. Menționăm că Grigorie Sanda a fost caterisit după oprirea pomenirii ierarhului Varsanufie in contextul Sinodului din Creta. Acesta folosește aceleași argumente, surse, citate, canoane, interpretări teologice etc., pe care le are și ezoterista Diana Șoșoacă.
Legăturile dintre Diana Șoșoacă și nepomenitori sunt mai vechi, de când
aceasta a trecut din barca progresiștilor antiortodocși pozând în așa-zisa "apărătoare"
a ortodoxiei și a neamului. Prima lor acțiune comună au avut-o la Sfânta
Parascheva, când la semnalul acesteia, nepomenitorii au început să îl
huiduiască pe Mitropolitul Teofan în timpul predicii. Doamna Șoșoacă are
concepții ezoterice de tip New Age (crezând în reînmcarnare și militând pentru
întoarcerea la politeism), dar o leagă de nepomenitori faptul că aceștia duc o
intensă activitate împotriva ierarhiei.
Legăturile senatoarei cu falsul preot Adrian Singurov sunt mai
vechi, acesta fiindu-i mentor spiritual și face parte din conducerea partidului
SOS, pe care l-au înființat de curând. S-au cunoscut și când Diana Șoșoacă era
activistă USR. De asemenea, în urmă cu câțiva ani, când BOR a refuzat să facă
slujba înmormântării unui prieten al doamnei Șoșoacă, deoarece a fost incinerat
(după rânduiala zamolxiană), Adrian Singurov a făcut o slujbă, îmbrăcat în
veșminte preoțești. La fel ca și la Frăsinei, și la acea înmormântare, Singurov
a refuzat să fie filmat pentru ca să nu existe probe cum că falsul preot a
săvârșit illegal slujbe ortodoxe. Cu toate acestea, lucrurile s-au aflat și au fost
prezentate în presa acelei perioade.
Despre rătăcirea lui Adrian
Singurov, ASTRADROM a mai publicat la 15 febr. 2020. Detalii vedeți aici: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2020/02/ezoterismul-evolutie-sau-decadere.html
După scandalurile făcute de
senatoarea New Age -istă la Frăsinei, mai mulți conducători de filiale din
partidul SOS s-au retras, nefiind de acord cu lupta acesteia împotriva
ierarhiei BOR, alături de nepomenitori. Senatoarea spune că filialele sale s-au retras datorită amenințărilor mitropolitului Irineu, ceea ce este în contradicție cu ce spun fostii membrii ai partidului SOS. De asemenea, senatoarea spune că a fost amenințată personal, dar nu a dovedit acest lucru.
Senatoarea Diana Șoșoacă, refuză să facă public un Curriculum Vitae al activității politice dinainte de a deveni cunoscută publicului și neagă
orice acuze i se aduc, spunând adepților săi că toate sunt minciuni prin care cineva vrea să o
denigreze pentru că ea ar vrea binele bisericii și a poporului român. Menționăm că senatoarea Diana este singurul parlamentar român care nu este de acord să facă public CV-ul, sub pretextul că "nu e obligatoriu".
În cele ce urmează, vom prezenta
poziția preotului Claudiu Buză pe care a postat-o pe profilul personal de
facebook, după ascensiunea celor doi misionari ezoterici la "biserica din
vale" de la Frăsinei. Menționăm că părintele Claudiu Buză este
nepomenitor, dar, până în prezent, a dat dovadă de o poziție echilibrată.