marți, 14 iunie 2022

Ortodoxie sau erezie la biserica Sfântul Vasile din București? (1)

Despre învățăturile greșite ale medicului ezoterist Constantin Dulcan transmise credincioșilor ortodocși din București

 

Recent a avut loc la biserica "Sf. Vasile cel Mare" din București o conferință la care a participat și domnul Dumitru Constantin Dulcan, cunoscut în mediul ortodox ca fiind un "apostol" al religiei New Age în România. Acesta, în prezența preotului Cristian Trandafir, care a fost și gazda evenimentului, a făcut referiri la învățături eretice care au fost combătute de către Biserica Ortodoxă la vremea respectivă. Pentru a aduce câteva clarificări, un teolog din București, colaborator al redacției noastre, ne-a trimis prin email câteva explicații teologice pe care le vom publica în cele ce urmează. Câteva detalii am prezentat și noi în nota redacției de la final.

             Vineri, 3 iunie 2022, a avut loc conferința „Ateism sau Creștinism” pentru lansarea cărții domnului Mihail Neamțu, "Iisus la Niceea", la Biserica „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare”, de pe Calea Victoriei din București, organizată de pr. Cristian Trandafir cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, fiind transmisă la Trinitas TV. Vorbitori au fost dl prof. Constantin Dulcan, dl. Mihail Neamțu, dl Claudiu T. Arieșan și pr. Cristian Trandafir.