În ultimii trei ani, numărul
cetăţenilor Ungariei a crescut cu 500.000 – vorbim doar despre persoane care locuiesc în alte ţări, dar au dovedit
că au strămoşi maghiari. Mulţi dintre aceştia sunt din România – persoana
care a obţinut cetăţenia cu numărul 500.000 este din Deva. O jumătate de milion
de noi cetăţeni care pot apela la ajutoarele sociale din statul vecin, pot
călători în SUA fără viză şi care pot vota în Ungaria. În fiecare zi
lucrătoare, în consulate Ungariei din Secuime câteva sute de ochi lăcrimează în
timp se aud cuvintele „Doamne, binecuvântează-l pe maghiar”, începutul imnului
naţional al statului vecin. Apoi, toţi cei care au terminat de jurat credinţă
Ungariei ciocnesc o cupă de şampanie, se sărută pe obraji şi ies pe uşile
consulatului având în mâini o mapă galbenă, pe care este imprimată imaginea
unui simbol naţional, un „spirit al libertăţii”. În fiecare zi, în trei ani,
câteva sute de maghiari din Secuime devin cetăţeni ai Ungariei. Aceasta după ce
partidul Fidesz, ajuns la putere în 2010, şi-a onorat promisiunea electorală şi
a demarat proceduri ample pentru acordarea dublei cetăţenii pentru toţi etnicii
maghiari din statele vecine şi nu numai. În acest moment, când ies cu mapele
galbene şi cetăţenia maghiară în mâini, am vorbit şi noi cu câţiva unguri din
Miercurea Ciuc, în faţa consulatului Ungariei din centrul acestui oraş. Era 24
octombrie, a doua zi după o importantă sărbătoare a Ungariei, iar toate
monumentele şi intrările în instituţii erau încununate cu flori mici şi mari,
înfăşurate în paglici colorate în roşu, alb şi verde. Vizavi de consulat este
un magazin care vinde vopsea, pensule de zugrăvit, tapet, găleţi şi costume
populare maghiare. Premierul Viktor Orban a spus că „legea adoptată în 2010 a rupt lacatele de pe porţi, deschizându-le
tuturor celor care pretind că sunt maghiari. Furtunile din istoria secolului XX
i-au imprăştiat pe maghiari în toată lumea, acum există maghiari în toate
colţurile lumii. Noi credem că, indiferent de locul de rezidenţă, toţi sunt
membri ai naţiunii noastre”.
Citeste mai mult: adev.ro/mxmokv
Citeste mai mult: adev.ro/mxmokv
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.