“Mănăstirea
de la Groapa seacă” izvorăște apă vie pentru sufletele însetate după Dumnezeu.
În inima Parângului, pe drumul care face legătura dintre
Petroșani și Voineasa, trecătorul întâlnește o lumină duhovnicească. Această „lumină
dintre brazi” e rodul jertfei unui om care s-a gândit să-i mulțumească lui
Dumnezeu pentru binefacerile Sale, Gui Ioan-Nicolae. Visul acestui om s-a
concretizat când Dumnezeu a chemat aici pentru a-I sluji pe ieromonahul Vasile
Radu împreună cu obștea de măicuțe. Ctitorul și viețuitorii acestui așezământ
monahal au transformat pustietatea locului într-o oază duhovnicească din care
izvorăște apa cea vie.
La aproximativ 20 kilometri de Petroşani, pe
teritoriul localitatății Petrila, judeţul Hunedoara, mergând spre Voineasa, în creierul
munţilor, la doar câţiva kilometri de Transalpina, într-un cadru natural
deosebit de pitoresc se află situat schitul Jieţ, un loc de rugăciune pentru majoritatea celor care trec prin zonă, dar
pentru părintele ieromonah Vasile Radu şi obştea mănăstirii reprezentă locul
unde Dumnezeu i-a chemat la slujire şi jertfă. Localnicii îi spun “mănăstirea de la Groapa
seacă”, după denumirea zonei. Prin jertfa unor oameni cu
dragoste de Dumnezeu, această “groapă” e plină de
lumină și credință. Rugăciunile și viața celor care se ostenesc aici au adus
multă lumină duhovnicească transformând Groapa
seacă într-un izvor de apă vie.
Schitul Jieţ a fost înfiinţat în anul
2008 şi a funcţionat ca şi metoc al protopopiatului Petrosani, devenind unul
dintre cele mai noi lăcaşuri sfinte ortodoxe din Eparhia Devei şi a Hunedoarei,
lucrările de construcţie fiind iniţiate de către domnul Gui Ioan-Nicolae, ctitorul
acestei sfinte mănăstiri: “Am lucrat 10
ani pe valea unde e schitul și am dorit să aduc o mulțumire lui Dumnezeu pentru
binefacerile din timpul vieții. Zona aceea era ca un pom de crăciun căruia îi
lipsea lumânarea. Așa e frumos ca un pom să aibă o lumânare și acea mănăstire e
ca o lumânare aprinsă pentru vecie, care are rolul de a înfrumuseța locul și a
deschide inimile celor care trec pe acolo. Acest schit este satisfacția vieții
mele și mă bucur că am putut să fac și eu ceva pentru suflet. Trupului îi dăm
tot ce are nevoie, dar pentru suflet facem prea puțin”.
Poienița în care este construit lăcașul
monahal are 1800 ari, fiind o moștenire a familiei Gui din partea soției.
Candelabrul din biserică a fost donat de domnul Avrămescu din Petroșani, iar
clopotele au fost dăruite de Emil Părău, ctitorul schitului Straja, un apropiat
prieten al familiei Gui. Pentru construcția chiliilor, domnul Gui Nicolae a
primit sprijin și din partea primăriei din Petrila.
Piatra de temelie a fost pusă la data de 21
mai 2008 de către ÎPS Timotei al Aradului. Construcția corpului de chili a
durat aproximativ 3 ani. În anul 2011, luna august, ziua 14, a fost sfinţită biserica cu hramul
"Adormirea Maicii Domnului" de catre P.S. Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei,
însoţit de P.S. Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, înconjuraţi de un
impresionant sobor de preoţi si peste 2000 de credincioşi. În fiecare an, de 15
august, la schitul dintre brazi vin mulți preoți și credincioși pentru a o
sărbători împreună, prin slujbe și cântări, pe Maica Domnului, cea care l-a
ținut pe Mântuitorul Iisus Hristos în brațele sale. Ea fiind bucuria și
mângâierea noastră a tuturor.
La etajul corpului de chili este un
paraclis de iarnă cu hramul Sfântul Efrem cel Nou din Grecia, ale cărui sfinte
moaște se află întregi la mănăstirea Nea Macri, în apropiere de Atena. Sfântul
Efrem a fost martirizat de turci în sec XV fiind prăznuit în sinaxar la 5 mai. În
acest paraclis părintele Vasile
împreună cu obștea de măicuțe, condusă de monahia Pelaghia Butură, slujesc
zilnic sfânta Liturghie și cele șapte laude, specific rânduielilor monahale.
Aflați în trecere prin zona Hunedoarei,
am remarcat ca şi mulţi alţii înaintea noastră, că cei din cinul monahal
reprezintă lumina lumii, după cum bine spun părinţii filocalici. Un monah s-a
rupt de lume, dar câtă dragoste faţă de aproapele are, o simte doar pelerinul,
cel care îşi pleacă capul pentru o binecuvântare şi primeşte pace, linişte şi o
dragoste nepământească în suflet.
Orice monah este un veşnic şi neobosit luptător al lui Iisus Hristos pentru
readucerea oamenilor la credinţă. Un astfel de luptător este şi părintele
ieromonah Vasile Radu, care într-o scurtă discuţie ne spunea următoarele: “Dumnezeu nu intervine forţat în istoria
poporului. Orice lucrare se face cu jertfă şi sacrificiu, după modelul
domnitorilor Neagoie Basarab, Sf. Ştefan cel Mare, Constantin Brâncoveanu şi nu
în ultimul rând al martirilor din perioada comunistă.
Ce înseamnă ORTODOXIA? Ortodoxia reprezintă împlinirea existenţei, sentimentul că eşti acasă. Din păcate, cei convertiţi la anumite secte sunt pro-ecumenism, dorind doar prezentarea ortodoxiei ca şi o parte din istoria religiilor, nedorind să cunoască frumuseţea rugăciunii ortodoxe. Cum putem să îi combatem pe sectari decât cunoscundu-ne ortodoxia şi citind mereu o literatură ortodoxă de calitate. Acelaşi lucru recomand şi tinerilor, o lectură de calitate şi o viaţă trăită în acord cu poruncile lui Dumnezeu. După cum spunea şi părintele Serafim Rose, azi tinerii rătăcesc prin experienţă, adică viaţa tinerilor este umplută cu surogate, mass-media, oferind aşa zisele plăceri care sunt anticreştine. Tinerii, de cele mai multe ori din curiozitate, doresc să afle sensul existenţei pe pământ. Ce poate însemna o viaţă fără de Hristos? Nimic. Aşa precum femeia cananeeancă, cu o credinţă mult mai mare decât a celor din Israel, care striga lui Hristos, aşa şi noi toţi trebuie să credem în Dumnezeu cel întreit în persoane, în Maica Domnului şi în toţi sfinţii pentru a ne putea duce fiecare crucea sa şi să înţelegem cu toţii că o viaţă fără Dumnezeu şi credinţa în El nu inseamnă decât moartea sufletească încă din timpul vieţii pământești. Dumnezeu ne aşteaptă pe toţi la El! El ne spune că stă la uşă şi bate. Să-L primim aşadar din toată inima şi cu toată inima!”

Îndrumăm cu drag pe toţi ortodocşii
care trec prin zona Hunedoarei să facă un popas pentru suflet şi la lăcasul
monahal de la Jieţ, unde cu
siguranţă vor găsi dragoste, pace şi bucurie duhovnicească.
Anca Budău, Daniel Nasta
Poziționare: Poienița se află în masivul
Parâng între vârfurile munților: Sliveiului, Coasta lui Rus, Ciban și
Capra.
Traseu: soseaua DN 7A de la Petrosani
spre Voineasa - la
20 km de Petrosani. De la schit 13 km spre Voineasa se află o pârtie de schii.
Altitudinea: 1400
metri - langă altarul bisericii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.