Cine si de ce vrea sa falsifice istoria schitului Huta din Bihor

 

    Pentru a afla cât de defazat poate fi un episcop ortodox, îi ceri părerea despre un subiect problematic al societății contemporane. Apoi se confruntă alături de cugetul drept-credincioșilor din acea episcopie. Este testul nemincinos care va arăta întotdeauna prezența sau lipsa comuniunii (și implicit a comunicării) ierarhului locului cu credincioșii săi. 

    Nici bine nu a plecat Părintele Eftimie din Eparhia Oradiei, că oamenii Preasfințitului Sofronie au început să răspândească în urmă zvonuri de genul: “a fugit”, “a luat totul”, “e un afacerist”, “a trecut la stiliști”, "are amante", “este un răzvrătit”,“creează tulburări”, „este epileptic” etc.

    Sperând că bihorenii nu vor afla adevărul despre Huta, Episcopia Oradiei i-a interzis în mod abuziv și necanonic Părintelui Eftimie să aibă orice fel de legături cu credincioșii din Bihor. Pentru oamenii episcopului nu mai reprezintă un pericol degradarea spirituală a societății, corupția din propria episcopie, nici prozelitismul sectar sau catolic. Primejdia cea mare a oficialităților eclesiastice bihorene este trecerea prin Bihor a unui biet călugăr ortodox, declarat “persoana non grata” de către ierarhul Sofronie Drincec. Un consilier intim al ierarhului ne-a menționat discret, că ori de câte ori se întâmplă să treacă prin Beiuș, agitația la protopopiat atinge codul roșu: “iar a venit Eftimie prin zonă”.

    Însă, contrar afirmațiilor reprezentanților episcopiei, tot mai mulți bihoreni îl caută pe Părintele Eftimie la “schitul din inima Daciei” unde viețuiește în prezent. Reacția de bun simț a credincioșilor devine deranjantă pentru Preasfințit, cu atât mai mult cu cât aceștia susțin financiar schitul de la Grădiștea.

    Pentru a face uitat numele părintelui Eftimie din amintirea bihorenilor, ierarhul orădean s-a gândit să șteargă orice urmă care să amintească de prezența călugărului de la Huta. Din arhiva schitului au dispărut toate documentele care menționează că părintele Eftimie a întemeiat schitul și a fost egumenul acestuia. Din Sfânta Masă a dispărut actul prin care Prea Sfințitul Ioan Mihălțan îi dădea binecuvântare părintelui Eftimie pentru începerea lucrărilor, iar tabloul votiv al ctitorilor a fost pictat cu chipuri de persoane care nu au nici o legătură cu întemeierea schitului. 

    În schimb, pe un zapis pictat deasupra ușii de la intrarea în biserică este eronat menționat ca egumen “ieromonahul Visarion Tuderici”. Visul acestuia nu a devenit realitate, întrucât promisiunea verbală de a fi numit egumen al schitului nu a fost niciodată îndeplinită. 

    După ce PS Sofronie s-a văzut scăpat de monahul incomod, părintelui Visarion i s-a pus în vedere să părăsească eparhia. Alegerea a făcut-o împreună cu apropiații săi plecânt în eparhia de Ghyula unde avea promisiuni mai vechi de promovare. Părintele Visarion Tuderici nu vrea să facă nici o afirmație oficială despre acest subiect, dar se justifică lamentabil spunând că a trebuit să facă ascultare, fără a menționa față de cine. De asemenea, părintele Visarion a refuzat categoric ca în biserica schitului de la Huta să apară o imagine, cât de mică, în care să fie prezentată icoana Kazanskaya, cea care a lăcrimat în anul 2009 în lăcașul monahal întemeiat de fostul său duhovnic, părintele Eftimie.

     Acesta nu e singurul caz. Monahii care mărturisesc o altă învățătură decât a episcopului orădean au interdicție de a avea legături cu credincioșii din Bihor. Li se interzice să slujească sau să conferențieze în tot județul – totul pornind de la simplul motiv că: “E suficient doar ceea ce îi învățăm noi”.

Nicolae Mateaș

În contextul celor relatate mai sus, vom reda o prezentare detaliată preluată din următoarele surse:

SCRIBD: http://www.scribd.com/doc/117154477/Judecata-de-Acum-a-Lui-Sofronie

MIREM: http://www.mirem.ro/pdfuri/judecatasofronie.pdf

Ioan Coja

Judecata de “Acum” a episcopului Sofronie Drincec

·        Episcopul Sofronie al Oradiei a scăpat de un monah “incomod” și acum vrea să șteargă orice urmă a existenței sale în Bihor. Totul a început de când, în Bihor, ecumenismul se impune sub pretextul “ascultării” față de ierarhul locului. ”Neascultătorii” sunt catalogați răzvrătiți și tulburenți.

   N-au trebuit să treacă câteva secole, să se scorojească pereţii şi să se decoloreze vopselele pictorului, că tabloul votiv al schitului de la Huta ascunde deja misterul ctitorilor săi.

   S-a considerat că un tânăr care-I oferă Mântuitorului biserica şi nişte necunoscuţi cuprinşi de gravitatea momentului vor umple golul lăsat de adevăratul ctitor şi de acei oameni din groapa Beiuşului care i-au fost alături timp de zece ani.

    

    Indiferent dacă te raliezi sau nu luptei pe care Eftimie Mitra  o duce cu sectele sau cu greco-catolicii - adevărată obsesie a „curăţiei Ortodoxiei” - peste faptele sale nu se poate aşterne vălul uitării. A stat ca un primitiv în sălbăticie, trăind de pe o zi pe alta, a reuşit să adune câţiva oameni lângă el şi a transformat o biserică părăsită în mănăstire şi loc de pelerinaj. E greu de intuit traiectoria sa viitoare, dar e sigur că cei care-l prigonesc vor ajunge la treptele acelui iad în care nu cred, după cum, bineînţeles, nu cred nici în raiul pe care-l propovăduiesc. 

   Strămutat într-o mănăstire de la câteva sute de kilometri distanţă, părintele Eftimie se întoarce din când în când în Bihor pentru a împlini trebuinţele duhovniceşti ale celor lăsaţi în urmă. „E mai uşor să meargă unul la o sută, decât să vină aceştia un drum aşa de lung”, spune el. Totuşi, de la slujba de rămas-bun de la Nimăieşti, din primăvara anului trecut, nu a mai slujit în public. Preoţii bihoreni au fost avertizaţi să nu-l mai accepte în altar, deoarece ar atrage mânia episcopului asupra lor. Aşa a ajuns să spovedească, să cuminece şi să boteze în locuri particulare (sau in alte eparhii), într-o absurdă reînviere a vremurilor catacombelor.

    

Hrisovul „pierdut”

  

   Mare parte din turiştii care ajung spre capătul Văii Finişului se abat şi pe la schit. Cei care se-nchină pentru prima oară acolo, vor pleca cu convingerea că aşezarea e nouă, apărută ca o ciupercă, în primăvara acestui an. Timpul nu pare să fi îngăduit nici aşezarea unui hrisov în masa altarului. Însă, pentru cei care în urmă cu zece ani şi-au amânat treburile din gospodărie pentru a ajuta aici, lucrurile sunt foarte clare: au ridicat chiliile şi au acoperit bisericuţa părăginită de la intrare, ajutând un tânăr călugărit de stareţul de la Petru Vodă. Dacă şi în 2002, Iustin Pârvu era un nume a cărui greutate putea s-o contrabalanseze pe cea a Sfântului Sinod, între timp s-a conturat şi numele acestui ucenic – Eftimie Mitra – sinonim, pentru mulţi din Țara Beiușului și nu numai, cu Ortodoxia nealterată de modernitate şi ecumenism. 

ieromonahul Visarion Tuderici

   În orificiul din masa altarului s-a aşezat un act care consfinţea întemeierea schitului şi pomenea numele fondatorilor: „… ieromonah Eftimie şi Florin Bunicău (ulterior rasoforul Haralambie-n.n.)…” După plecarea lui Eftimie Mitra, când la Huta rămăsese doar fostul sau ucenic, părintele Visarion, documentul a dispărut, de negăsit fiind şi exemplarul care ar trebui să se găsească la Episcopia Oradei. Se pare că documentul s-a “pierdut” în perioada imediată după plecarea sa, când părintele Visarion și amicul său Florian Covaciu au făcut reparații la masa din Altar. Visarion spune că nu știa de existența acelui act: “poate știu cei care au lucrat acolo”.

   „Prea Sfinţitul Ioan Mihălţan mi-a dat un Ceaslov şi 50 de lei, spunându-mi să revin peste două săptămâni şi să-i spun dacă pot să trăiesc acolo. După această a doua întâlnire, la puțin timp, am primit actul prin care aveam binecuvântarea să încep lucrările, cu îndemnul de-al păstra cu sfinţenie. L-am aşezat în orificiul pătrat din masa altarului, pe diagonală, şi tot de-abia a încăput. Parcă văd şi acum laturile îmboţite”, îşi aminteşte Eftimie Mitra. 

   Trăind într-o locuinţă improvizată din bârne subțiri și acoperită cu nailon, tânărul călugăr aşteaptă primăvara lui 2002 pentru a se apuca de lucru. Un viscol din iarna lui 1973 dărâmase turnul bisericuţei, ploua prin acoperiş şi păianjenii îşi întinseseră plasele peste tot. Localnicii au reparat acoperișul dar nefiind cine să o îngrijească s-a deteriorat în timp. Aproape un an de zile a trecut până să se obţină aprobările. S-a început apoi ridicarea corpului de chilii… Cine vizitează acum Huta n-ar mai putea să puncteze etapele acestei munci care se întinde pe durata unui deceniu întreg. 

In coltul de jos al imaginii se poate vedea coliba din barne in care a locuit ctitorul schitului Eftimie Mitra. In aceasta s-a locuit indiferent de vreme, iarna in frig sau vara in arsita, ploaie sau vant etc. Atunci era singur. Primii vietuitori au venit doar dupa ce chiliile erau locuibile.

    Dorința de a se face un schit în acel loc a aparținut inițial episcopului Vasile Coman. Datorită regimului comunist nu s-a putut înfăptui rămânând ca acest lucru să fie pus în practică de succesorul său PS Ioan Mihălțan. În zonă se spune că înaintea lui Eftimie a vrut să întemeieze exact în acel loc o vatră mănăstirească un monah cu numele Damaschin, dar condițiile grele l-au determinat să abandoneze înainte de a începe. Cel care a reușit să răzbească vitregiilor a fost Eftimie Mitra, căruia azi i se datorează această frumoasă vatră mănăstirească de la Huta. Dacă nu ar fi fost el, în prezent acel loc era pustiu sau poate prindea viață un alt așezământ, dar... iezuit.

  

Hrisovul din inima oamenilor

  

   Cu toate că schitul de la Hută pare al nimănui şi conducerea eparhiei aşteaptă momentul să-i facă publică o nouă istorie, va trebui să se ţină cont de hrisovul din inima acelor oameni care au trudit acolo timp de zece ani.

   „Lucram la firma care făcea drumul forestier şi vedeam des un călugăr care mergea în sus pe vale. L-am întrebat ce face pe-acolo şi aşa am aflat de Hută. Am mers să văd locul şi m-am mirat cum de poate trăi în asemenea condiţii. Erau patru pari bătuţi în pământ, nişte scânduri şi o folie de nailon. M-am oferit să vin cu tractorul, să-l ajut să ridice o locuinţă omenească. Am vorbit cu soţia şi i-am adus mâncare de câte ori am putut… În primăvara lui 2002 ne-am apucat de fundaţie la corpul de chilii. Am refăcut acoperişul bisericuţei şi participam la maslurile din fiecare lună, aducând şi alţi oameni din sat. De Crăciun am venit cu mai multe maşini şi ultimii şase kilometri i-am făcut pe jos,că era stricat drumul… În anul următor ne-am apucat de paraclis. Tot ce-i acolo, prin mâna părintelui Eftimie s-a făcut”, îşi aminteşte Ioan Brage din Nimăieşti. 

   În anul 2001, lângă o stâncă de pe valea Finişului şi-a pierdut viaţa un tânăr alpinist. Mama lui povesteşte printre lacrimi cum l-a găsit vegheat de un călugăr care-i citea din Psaltire. „Ploua şi deschisese umbrela să nu se stingă lumânarea. Mi-a vorbit, mi-a spus că poate Dumnezeu mi-a chemat copilul în ceata sfinţilor lui… Ulterior m-am întors în acele locuri cu mai mulţi cunoscuţi, simţind că e o datorie să ajut la ridicarea schitului. Chiar la intrare e crucea copilului meu şi simt că o parte din el a rămas acolo. De-asta continui să particip la slujbe şi să mă interesez de bunul mers al lucrurilor. Regret numai plecarea părintelui Eftimie, care şi-a lăsat acolo o bună bucată de viaţă şi atâta sacrificiu”, spune ea.

   Un pădurar din apropiere spune că drumul a fost terminat doar la câțiva ani după ce Eftimie a demarat lucrarea: “Ducea sacii de ciment cu roaba de la câțiva khilometri. Nu pot să uit imaginea cu roaba în care avea un generator de curent pentru betonieră. A pornit dimineața devreme din sat să ajungă pe lumină la locul unde a început lucrările.”

   Una dintre persoanele care au răspuns acestui apel este Catiţa Rif, o consăteană care a venit la lucru din primele zile, alături de soţ şi vecini: „Nu era nimic acolo, doar o groapă unde spuneau că ridică mănăstire. Un călugăr cu fruntea îmbrobodită de sudoare şi cu respiraţia întretăiată căra pietre cu dulama deja ruptă. Nici măcar găleată nu avea! Aşa l-am văzut prima oară pe părintele Eftimie! Era slab de-l mâna vântul şi când l-am întrebat din ce trăieşte a zis, cu seninătate, că are Dumnezeu grijă de asta. Am avut şi noi, căci mergeam să-i ducem merinde şi să ajutăm la lucru. Până la urmă ne-am ales vreo 20 de persoane care făceau asta regulat. Anul trecut, când a plecat, era turnată fundaţia pentru sala de mese şi erau cumpăraţi bolţarii și tabla pentru acoperiș” îşi aminteşte ea. 

Monahus non-gratus 

   

Arhimandritul Antim Oprea

    Oamenii au însemnat în suflete, cu durere, şi plecarea forţată a călugărului. În aprilie 2011, la presiunile conducerii eparhiei, s-a întors la Petru Vodă, mănăstirea în care fusese călugărit. După mutarea sa la Tărcăița părintele Eftimie ne spunea cu amărăciune: „Părintele Antim de la Oradea mi-a spus să plec cât mai departe de Bihor că altfel PS Sofronie mă caterisește. Nu am plecat. Am rămas la Huta și am stat aici (arătând cu degetul în jos), la Tărcăița, pentru Visarion și pentru oamenii de acolo. N-am vrut să-l las singur în groapa cu lei. Nu m-am temut de caterisire că stiam că nu am abateri, așa că nu aveau ce să-mi facă. După ce au reușit să-l atragă de partea lor pe Visarion, a început declinul Hutei. Din toată această poveste nu a câștigat ortodoxia ci doar ambițiile preasfințitului. Pentru cine să mai rămân? Mi-am luat mâna de pe Visarion, fiecare va avea drumul pe care și l-a ales! Voi face o altă Hută într-o altă eparhie”. Inițial PS Siluan le-a oferit amândorora posturi “la birou”, la Ghyula. Eftimie a refuzat, iar Visarion nu a dat un răspuns concret față de duhovnicul său dar, ulterior mai fusese la Gyula fără să spună nimănui. Războiul era mai vechi „A câştigat cine a fost mai tare… în cele lumeşti!”, le-a spus Eftimie celor apropiaţi.

   Într-adevăr, imediat după venirea pe scaunul episcopal al Oradei, Sofronie Drincec a început prigoana împotriva călugărului antiecumenist de la Hută. Pe 15 noiembrie 2007 îl destituia din funcţia de egumen, invocând lipsa studiilor teologice adecvate, oprindu-l şi să ia parte la viaţa duhovnicească a satelor din jur: „…vi se interzice să participaţi şi să predicaţi la Taina Sf. Maslu, cât şi la alte sfinte taine şi ierurgii săvârşite în parohiile învecinate”, spune actul. Oamenii își amintesc că acolo unde participa călugărul Eftimie slujbele se făceau în întregime: “Unde era el nu se sărea peste nimic” spune Daniela, o credincioasă din Beiuș. 

    Tot în acel act se precizează că mănăstirea de maici de la Fiziş, o altă iniţiativă a lui Eftimie Mitra, nu primeşte „arhiereasca binecuvântare”. Această mănăstire făcea parte din planul lui Eftimie de a face câte un mic schit în jurul satelor afectate de prozelitismul sectar și greco-catolic. Pentru aceasta a avut și binecuvântarea fostului său ierarh Ioan Mihălțan. După judecata lui Sofronie “Eftimie e periculos” deoarece dacă va face mai multe schituri în zonă „va avea mai multă influiență” în rândul credincioșilor. Actualul episcop al Oradiei făcea crize de nervi de fiecare dată când oamenii din zonă ascultau de cuvintele lui Eftimie. O altă obsesie a arhiereului era aceea că la hramurile și maslurile de la Hută participau mai mulți oameni decât la slujbele arhierești de la Izbuc.

   Au urmat câţiva ani în care Eftimie Mitra a trăit retras pe unul dintre vârfurile munţilor Codru Moma, coborând la schit doar în duminici şi sărbători. A reuşit să termine Facultatea de teologie, adăugând încă o licenţă celei de inginer, pe care o avea deja, şi a crescut câteva generaţii de miei: „Mi-a interzis să predic şi să scriu despre greco-catolicism şi ecumenism pe motivul că nu am diplomă în teologie. Aşa că a trebuit să fac şi facultatea de teologie să nu mai aibă motiv de a mă opri” spune Eftimie privind de pe creasta muntelui de la Tărcăiţa spre Huta.

Pentru mai multe detalii - documentul sus amintit poate fi gasit in format scanat accesand linkul:  http://www.razbointrucuvant.ro/2007/11/27/sofronie-inchizitorul/

   Un preot de lângă Beiuş îşi aminteşte frânturi din acea perioadă: „În toamna lui 2008 am urcat la coliba părintelui de pe munte. Cu barba şi părul în vânt, îmi vorbea despre lupta Ortodoxiei de-a lungul veacurilor. Ajunşi sus, ne-am închinat sub steagurile României şi Bizanţului. Într-un moment în care steagul Uniunii Europene flutura, nu doar pe instituţiile laice, ci şi pe biserici, aici se păstra o oază de arhaism binecuvântat. Mi-era clar că nu putem fi cu toţii aşa, dar ştiam că asemenea oameni creează echilibrul acestei lumi schimbătoare. De-asta s-o fi temut şi diavolul, care se pare că-i iubeşte mai mult pe călugări decât pe fraţii săi. S-a instalat la Hută şi a dezbinat mica obşte de-acolo. Eftimie şi Visarion, care pe vremuri înconjurau pământul mănăstirii cu icoana Maicii Domnului, rugându-se pentru izbândă, s-au situat din acel moment în tabere diferite. Ucenicul a fost aţâţat împotriva celui care-i îndrumase viaţa de până atunci şi aceasta a fost doar o mişcare bine calculată a episcopului. La cei zece ani în care ieromonahul Eftimie s-a nevoit în capătul Văii Finişului, episcopul Sofronie nu ar putea alătura nici măcar zece zile de trai asemănător, cunoscut fiind faptul că preţuieşte mesele îmbelşugate şi tovărăşiile alese”.

    Inevitabil, acest călugăr desprins de lume a intrat într-un lung şir de comparaţii cu ierarhul său. Inginerul care a electrificat Mc Donald`s Oradea şi Vama Salonta s-a călugărit în perioada în care Radu Drincec, Zecistu` de la Medicină, s-a hotărât pentru aceeaşi cale. Dacă primul trudea la animalele mănăstirii Petru Vodă, după buna tradiţie moldovenească a ascultării, cel de-al doilea se instala în palatul patriarhal din capitală. Când Efimie Mitra venea să însufleţească biserica părăginită de la Hută, în scaunul episcopal de la Ghyula se instala cel devenit Sofronie Drincec. Cât timp unul a strâns piatră pe piatră şi a pornit vatră mănăstirească, celălat a împrăştiat averea lăsată de Emanuil Gojdu românilor transilvăneni. Eftimie a renunțat la sine și a apărat cu mult zel schitul său ce era amenințat de tăvălugul retrocedărilor străduindu-se din răsputeri să păstreze o unitate între preoții din zonă, în timp ce, Sofronie trăia doar pentru poftele sale “pierzând” bisericile rând pe rând și creând dezbinare între preoții subalterni. Întâlnirea nu putea să-i situeze decât pe poziţii antagonice. Destituit şi refugiat pe munte, Eftimie Mitra rămânea totuşi o comparaţie periculoasă pentru episcop, care i-a cerut răspicat, prin subalternii săi, să părăsească eparhia.

Falsul din pictură

   Ceea ce se întâmplă acum nu e decât operaţia banală de ştergere a urmelor. Poate fără să-și fi dat seama, la acest act mârşav e complice şi Visarion Tuderici, „ucenic” al lui Eftimie şi numit de Sofronie „superior administrativ al schitului” (econom – în termeni mănăstirești) după 15 noiembrie 2007. Pictorul Adrian Mihuţ spune că Visarion a comandat pictura şi acel controversat tablou votiv. „Eu am făcut doar cum mi-a spus părintele Visarion” spune pictorul Mihuţ. Zapisul îi şi acordă statutul de egumen, pe care de-altfel nu l-a avut niciodată, funcţia aceasta rămânând vacantă până în 2011, la numirea părintelui Macarie, izgonit de la Stâna de Vale, pentru motivul că nu avea studii adecvate. 

Zapisul fals - pictat de Adrian Mihut deasupra usii de la intrarea in biserica de la Huta

  

   Visarion stia că nu are numire de egumen al schitului și nici nu a fost instalat în această funcție - fapt ce nu i-ar fi dat dreptul să se autointituleze egumen. În actul de destituire al lui Eftimie cu nr. de înregistrare 2963/14.11.2007, alin. 3, scrie că „ieromonahul Visarion Tuderici va ocupa funcţia de superior cu probleme administrative, iar funcţia de egumen rămâne vacantă până la numirea unui nou egumen”. Acest act a fost semnat de episcopul Sofronie și de exarhul Mihail Tărău (actual stareț la mănăstirea Izbuc, atunci vicar). 

   Surse din cadrul episcopiei spun că această funcție i-a fost promisă odată cu plecarea lui Eftimie, iar ucenicul se vedea egumen “pe viață” la Huta. Se pare că socoteala de acasă era alta decât cea din târg. Visarion n-a mai apucat să se bucure de statutul oficial de egumen la Huta. Al doilea egumen canonic instituit este protosinghelul Macarie si nicidecum Visarion aşa cum pictorul Adrian Mihiț zugrăvise pe zapisul deasupra ușii bisericii. Dacă părintele Visarion a făcut acestea la presiunile episcopului sau din proprie iniţiativă, rămâne o dilemă. Nici Visarion si nici episcopul Sofronie nu vor să aducă subiectul în discuţie. Toți cei implicați tac şi, când sunt constrânşi, fiecare aruncă vina în ograda celuilalt. După ermineutica picturilor bisericești în tabloul votiv trebuiau pictați fondatorii (ctitorii) ținând în mână o biserică pe care să o dăruiască Mântuitorului.

  

   Prin gestul său, susținut din interior de Visarion Tuderici, Sofronie Drincec a reușit să ofere un frumos cadou episcopului greco-catolic Virgil Bercea, de la Oradea, care demult visa anihilarea lui Eftimie din zonă. 

 

       La câteva luni după plecarea părintelui Eftimie, ucenicul Visarion a primit funcția de secretar eparhial la Ghyula. Acesta refuză să facă vreo declarație, însă spune apropiaților săi că nu a vrut să fie "avansat", dar a trebuit să facă ascultare. Despre zapisul deasupra usii, tabloul votiv și documentul din masa altarului le spune acestora că “toate sunt minciuni”. 

Al cincilea blestem de la Hută

   

    Se spune că la plecarea sa de la Hută, Eftimie Mitra ar fi rostit patru blesteme menite să-i depărteze pe cei nevrednici de ctitoria sa. Ele nu l-au împiedicat însă pe episcop să răsufle uşurat, conştient că scăpase de cel mai „recalcitrant” element din eparhie. S-a aşternut imediat la următoarea etapă, deja pomenită, aceea de a-i face uitat numele. 

Despre blestemele de la Huta:

 http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2011/05/intoarcerea-la-metanie.html

 http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2011/06/blestemele-de-la-schitul-huta.html

   Abia atunci s-a auzit blestemul nerostit al celui alungat. Numele său – şi acesta e blestemul – e de-ajuns să creeze panică şi nesomn în palatul episcopal. Fiii duhovniceşti din groapa Beiuşului fac pelerinaje la mănăstirea de departe în care vieţuieşte acum şi insistă să se întoarcă, măcar din când în când, să-i cuminece. Şi-n mintea şi-n casele lor, Efimie Mitra rămâne neplecat, după cum neplecat a fost în faţa mâniei arhiereşti. 

    La insistenţa acestor oameni, ieromonahul Eftimie a solicitat acceptul conducerii eparhiale pentru a sluji din când în când în schitul pe care l-a ctitorit şi în parohiile preoţilor cu care a colaborat în trecut, cerând totodată şi îndreptarea greşelilor din pictura bisericii, unde de-altfel, numele şi figura ierarhului şi-au găsit locul. Surse din cadrul Episcopiei ne-au detaliat izbucnirea isterică a ierarhului, care spera c-a pus capăt epopeii predicatorului antiecumenist de la Hută. Credincioşii care erau lângă părintele Eftimie la deschiderea plicului ce conţinea răspunsul relatează că formula de adresare conţinea doar numele din buletin a acestuia, cererile sale fiind socotite „inadmisibile”.

   Juristul episcopiei, Ciprian Balint (fiul protopopului de Beius), consideră că slujirea în bisericile ortodoxe din Bihor sunt doar “pretenții exagerate” ale lui Eftimie. Același Ciprian Balint susține că Eftimie face parte dintr-o altă eparhie și nu are voie să se amestece în treburile interne ale Eparhiei Oradiei. Așadar, după opinia sa, nu e treaba lui Eftimie și a nimănui ce se petrece acum la Huta. Actualul egumen, Macarie Ferariu, spune că e neutru: “Nu știu, nu mă bag. Vă rog să nu mă amestecați în toate acestea. Întâi de toate eu trebuie să fac ascultare. Lăsați-mă că am destule pe cap”.

  

 Cu statutul perpetuu de proaspăt ales şi fără teama că mandatul i s-ar putea sfârşi, Sofronie Drincec se face însă că nu aude glasul acestor oameni. A semnat un concordat cu însuşi Dumnezeu şi nici măcar Acesta nu i-ar mai putea retrage privilegiile. La Judecata de Acum a dat o sentinţă definitivă: “Eftimie Mitra nu există!”

   Ca orice dregător al lumii acesteia, poate determina prezentul şi viitorul supuşilor săi, iar în cazul lui Efimie Mitra a hotărât să intervină şi în trecut. Lucrurile nu merg însă pe cât de uşor păreau, căci vopseaua acelui fals zapis și tablou votiv îi mânjeşte deja veşmintele arhiereşti. Devine evident pentru toată lumea că nu doar câţiva centimetri de tencuială pictată sunt actul de naştere al unei mănăstiri şi mulţi ani de trudă nu se şterg cu câteva rânduri scrise la întâmplare deasupra ușii. Oamenii care au muncit alături de Eftimie Mitra la Hută povestesc despre aceasta copiilor, vecinilor şi tuturor celor care vor să-i asculte. 

   Reprezentanții episcopiei nu au nimic de declarat solicitărilor noastre aducându-ne la cunoștință că nu trebuie să ne intereseze treburile interne ale Bisericii. Dar oare credincioșii nu au voie să afle adevărul?

   Eftimie trăiește la un schit – asemenea celui de la Huta – situat în munții istorici ai Daciei lui Burebista, unde mulți bihoreni merg pentru a primi binecuvântare. Nu i-a uitat nici el pe cei pentru care și-a asumat o responsabilitate spirituală, singura problemă fiind o chestiune de khilometri.

   În faţa acestei rezistenţe, deja clar conturate, rămâne doar dilema următorului pas arhieresc: dacă nu reuşeşte să şteargă numele ctitorului, va şterge schitul de pe faţa pământului?

Mircea Dragomir

Dacian Badea

Nicoleta Bejan

Oradea, febr. 2012