Pentru a afla cât de defazat poate fi un episcop ortodox, îi ceri părerea
despre un subiect problematic al societății contemporane. Apoi se confruntă
alături de cugetul drept-credincioșilor din acea episcopie. Este testul
nemincinos care va arăta întotdeauna prezența sau lipsa comuniunii (și implicit
a comunicării) ierarhului locului cu credincioșii săi.
Nici bine nu a plecat Părintele Eftimie din Eparhia Oradiei, că oamenii Preasfințitului
Sofronie au început să răspândească în urmă zvonuri de genul: “a fugit”, “a
luat totul”, “e un afacerist”, “a trecut la stiliști”, "are amante", “este un răzvrătit”,“creează
tulburări”, „este epileptic” etc.
Sperând că bihorenii nu vor afla adevărul despre Huta, Episcopia Oradiei
i-a interzis în mod abuziv și necanonic Părintelui Eftimie să aibă orice fel de
legături cu credincioșii din Bihor. Pentru oamenii episcopului nu mai reprezintă
un pericol degradarea spirituală a societății, corupția din propria episcopie,
nici prozelitismul sectar sau catolic. Primejdia cea mare a oficialităților
eclesiastice bihorene este trecerea prin Bihor a unui biet călugăr ortodox,
declarat “persoana non grata” de către ierarhul Sofronie Drincec. Un consilier
intim al ierarhului ne-a menționat discret, că ori de câte ori se întâmplă să
treacă prin Beiuș, agitația la protopopiat atinge codul roșu: “iar a venit Eftimie prin zonă”.
Însă, contrar afirmațiilor reprezentanților episcopiei, tot mai mulți
bihoreni îl caută pe Părintele Eftimie la “schitul din inima Daciei” unde
viețuiește în prezent. Reacția de bun simț a credincioșilor devine deranjantă
pentru Preasfințit, cu atât mai mult cu cât aceștia
susțin financiar schitul de la Grădiștea.
Pentru a face uitat numele părintelui Eftimie din amintirea bihorenilor,
ierarhul orădean s-a gândit să șteargă orice urmă care să amintească de
prezența călugărului de la Huta. Din arhiva schitului au dispărut toate
documentele care menționează că părintele Eftimie a întemeiat schitul și a fost
egumenul acestuia. Din Sfânta Masă a dispărut actul prin care Prea Sfințitul
Ioan Mihălțan îi dădea binecuvântare părintelui Eftimie pentru începerea
lucrărilor, iar tabloul votiv al ctitorilor a fost pictat cu chipuri de persoane
care nu au nici o legătură cu întemeierea schitului.
În schimb, pe un zapis pictat deasupra ușii de la intrarea în biserică este
eronat menționat ca egumen “ieromonahul Visarion Tuderici”. Visul acestuia nu a
devenit realitate, întrucât promisiunea verbală de a fi numit egumen al
schitului nu a fost niciodată îndeplinită.
După ce PS Sofronie s-a văzut scăpat
de monahul incomod, părintelui
Visarion i s-a pus în vedere să părăsească eparhia. Alegerea a făcut-o împreună
cu apropiații săi plecânt în eparhia de Ghyula unde avea promisiuni mai vechi
de promovare. Părintele Visarion Tuderici nu vrea să facă nici o afirmație
oficială despre acest subiect, dar se justifică lamentabil spunând că a trebuit
să facă ascultare, fără a menționa față de cine. De asemenea, părintele
Visarion a refuzat categoric ca în biserica schitului de la Huta să apară o
imagine, cât de mică, în care să fie prezentată icoana Kazanskaya, cea care a
lăcrimat în anul 2009 în lăcașul monahal întemeiat de fostul său duhovnic,
părintele Eftimie.
Acesta nu e singurul caz. Monahii care mărturisesc o altă învățătură decât
a episcopului orădean au interdicție de a avea legături cu credincioșii din
Bihor. Li se interzice să slujească sau să conferențieze în tot județul – totul
pornind de la simplul motiv că: “E suficient doar ceea ce îi învățăm noi”.
Nicolae Mateaș
În contextul celor relatate mai sus, vom reda o prezentare detaliată
preluată din următoarele surse:
SCRIBD: http://www.scribd.com/doc/117154477/Judecata-de-Acum-a-Lui-Sofronie
MIREM: http://www.mirem.ro/pdfuri/judecatasofronie.pdf
Ioan Coja
Judecata de “Acum” a episcopului Sofronie Drincec
·
Episcopul Sofronie al Oradiei a scăpat de un
monah “incomod”
și acum vrea să șteargă orice urmă a existenței sale în Bihor. Totul a început
de când, în Bihor, ecumenismul
se impune sub pretextul “ascultării” față de ierarhul locului. ”Neascultătorii” sunt catalogați răzvrătiți și
tulburenți.
N-au trebuit să treacă câteva secole, să se scorojească pereţii şi să se
decoloreze vopselele pictorului, că tabloul votiv al schitului de la Huta
ascunde deja misterul ctitorilor săi.
S-a considerat că un tânăr care-I oferă Mântuitorului biserica şi nişte
necunoscuţi cuprinşi de gravitatea momentului vor umple golul lăsat de
adevăratul ctitor şi de acei oameni din groapa Beiuşului care i-au fost alături
timp de zece ani.
Indiferent dacă te raliezi sau nu
luptei pe care Eftimie Mitra o duce cu
sectele sau cu greco-catolicii - adevărată obsesie a „curăţiei Ortodoxiei” -
peste faptele sale nu se poate aşterne vălul uitării. A stat ca un primitiv în
sălbăticie, trăind de pe o zi pe alta, a reuşit să adune câţiva oameni lângă el
şi a transformat o biserică părăsită în mănăstire şi loc de pelerinaj. E greu
de intuit traiectoria sa viitoare, dar e sigur că cei care-l prigonesc vor
ajunge la treptele acelui iad în care nu cred, după cum, bineînţeles, nu cred
nici în raiul pe care-l propovăduiesc.
Strămutat într-o mănăstire de la
câteva sute de kilometri distanţă, părintele Eftimie se întoarce din când în
când în Bihor pentru a împlini trebuinţele duhovniceşti ale celor lăsaţi în
urmă. „E mai uşor să meargă unul la o
sută, decât să vină aceştia un drum aşa de lung”, spune el. Totuşi, de la
slujba de rămas-bun de la Nimăieşti, din primăvara anului trecut, nu a mai
slujit în public. Preoţii bihoreni au fost avertizaţi să nu-l mai accepte în
altar, deoarece ar atrage mânia episcopului asupra lor. Aşa a ajuns să
spovedească, să cuminece şi să boteze în locuri particulare (sau in alte
eparhii), într-o absurdă reînviere a vremurilor catacombelor.
Hrisovul „pierdut”
Mare parte din turiştii care ajung
spre capătul Văii Finişului se abat şi pe la schit. Cei care se-nchină pentru
prima oară acolo, vor pleca cu convingerea că aşezarea e nouă, apărută ca o
ciupercă, în primăvara acestui an. Timpul nu pare să fi îngăduit nici aşezarea
unui hrisov în masa altarului. Însă, pentru cei care în urmă cu zece ani şi-au
amânat treburile din gospodărie pentru a ajuta aici, lucrurile sunt foarte
clare: au ridicat chiliile şi au acoperit bisericuţa părăginită de la intrare,
ajutând un tânăr călugărit de stareţul de la Petru Vodă. Dacă şi în 2002,
Iustin Pârvu era un nume a cărui greutate putea s-o contrabalanseze pe cea a
Sfântului Sinod, între timp s-a conturat şi numele acestui ucenic – Eftimie
Mitra – sinonim, pentru mulţi din Țara Beiușului și nu numai, cu Ortodoxia
nealterată de modernitate şi ecumenism.
 |
| ieromonahul Visarion Tuderici |
În orificiul din masa altarului
s-a aşezat un act care consfinţea întemeierea schitului şi pomenea numele
fondatorilor: „… ieromonah Eftimie şi
Florin Bunicău (ulterior rasoforul Haralambie-n.n.)…” După plecarea lui Eftimie Mitra, când la Huta rămăsese doar
fostul sau ucenic, părintele Visarion, documentul a dispărut, de negăsit fiind
şi exemplarul care ar trebui să se găsească la Episcopia Oradei. Se pare că
documentul s-a “pierdut” în
perioada imediată după plecarea sa, când părintele Visarion și amicul său
Florian Covaciu au făcut reparații la masa din Altar. Visarion spune că nu știa
de existența acelui act: “poate știu cei care au lucrat acolo”.
„Prea Sfinţitul Ioan Mihălţan mi-a dat un Ceaslov şi 50 de lei,
spunându-mi să revin peste două săptămâni şi să-i spun dacă pot să trăiesc
acolo. După această a doua întâlnire, la puțin timp, am primit actul prin care
aveam binecuvântarea să încep lucrările, cu îndemnul de-al păstra cu sfinţenie.
L-am aşezat în orificiul pătrat din masa altarului, pe diagonală, şi tot
de-abia a încăput. Parcă văd şi acum laturile îmboţite”, îşi aminteşte
Eftimie Mitra.
Trăind într-o locuinţă improvizată
din bârne subțiri și acoperită cu nailon, tânărul călugăr aşteaptă primăvara
lui 2002 pentru a se apuca de lucru. Un viscol din iarna lui 1973 dărâmase
turnul bisericuţei, ploua prin acoperiş şi păianjenii îşi întinseseră plasele
peste tot. Localnicii au reparat acoperișul dar nefiind cine să o îngrijească
s-a deteriorat în timp. Aproape un an de zile a trecut până să se obţină
aprobările. S-a început apoi ridicarea corpului de chilii… Cine vizitează acum
Huta n-ar mai putea să puncteze etapele acestei munci care se întinde pe durata
unui deceniu întreg.
 |
| In coltul de jos al imaginii se poate vedea coliba din barne in care a locuit ctitorul schitului Eftimie Mitra. In aceasta s-a locuit indiferent de vreme, iarna in frig sau vara in arsita, ploaie sau vant etc. Atunci era singur. Primii vietuitori au venit doar dupa ce chiliile erau locuibile. |
|
Dorința de a se face un schit în
acel loc a aparținut inițial episcopului Vasile Coman. Datorită regimului
comunist nu s-a putut înfăptui rămânând ca acest lucru să fie pus în practică
de succesorul său PS Ioan Mihălțan. În zonă se spune că înaintea lui Eftimie a
vrut să întemeieze exact în acel loc o vatră mănăstirească un monah cu numele
Damaschin, dar condițiile grele l-au determinat să abandoneze înainte de a începe.
Cel care a reușit să răzbească vitregiilor a fost Eftimie Mitra, căruia azi i
se datorează această frumoasă vatră mănăstirească de la Huta. Dacă nu ar fi
fost el, în prezent acel loc era pustiu sau poate prindea viață un alt
așezământ, dar... iezuit.
Hrisovul din inima oamenilor
Cu toate că schitul de la Hută
pare al nimănui şi conducerea eparhiei aşteaptă momentul să-i facă publică o
nouă istorie, va trebui să se ţină cont de hrisovul din inima acelor oameni
care au trudit acolo timp de zece ani.
„Lucram la firma care făcea drumul forestier şi vedeam des un călugăr
care mergea în sus pe vale. L-am întrebat ce face pe-acolo şi aşa am aflat de
Hută. Am mers să văd locul şi m-am mirat cum de poate trăi în asemenea
condiţii. Erau patru pari bătuţi în pământ, nişte scânduri şi o folie de
nailon. M-am oferit să vin cu tractorul, să-l ajut să ridice o locuinţă
omenească. Am vorbit cu soţia şi i-am adus mâncare de câte ori am putut… În
primăvara lui 2002 ne-am apucat de fundaţie la corpul de chilii. Am refăcut
acoperişul bisericuţei şi participam la maslurile din fiecare lună, aducând şi
alţi oameni din sat. De Crăciun am venit cu mai multe maşini şi ultimii şase
kilometri i-am făcut pe jos,că era stricat drumul… În anul următor ne-am apucat
de paraclis. Tot ce-i acolo, prin mâna părintelui Eftimie s-a făcut”, îşi
aminteşte Ioan Brage din Nimăieşti.
În anul 2001, lângă o stâncă de pe
valea Finişului şi-a pierdut viaţa un tânăr alpinist. Mama lui povesteşte
printre lacrimi cum l-a găsit vegheat de un călugăr care-i citea din Psaltire. „Ploua şi deschisese umbrela să nu se stingă
lumânarea. Mi-a vorbit, mi-a spus că poate Dumnezeu mi-a chemat copilul în
ceata sfinţilor lui… Ulterior m-am întors în acele locuri cu mai mulţi
cunoscuţi, simţind că e o datorie să ajut la ridicarea schitului. Chiar la
intrare e crucea copilului meu şi simt că o parte din el a rămas acolo. De-asta
continui să particip la slujbe şi să mă interesez de bunul mers al lucrurilor.
Regret numai plecarea părintelui Eftimie, care şi-a lăsat acolo o bună bucată
de viaţă şi atâta sacrificiu”, spune ea.
Un pădurar din apropiere spune că
drumul a fost terminat doar la câțiva ani după ce Eftimie a demarat lucrarea: “Ducea
sacii de ciment cu roaba de la câțiva khilometri. Nu pot să uit imaginea cu
roaba în care avea un generator de curent pentru betonieră. A pornit dimineața
devreme din sat să ajungă pe lumină la locul unde a început lucrările.”
Una dintre persoanele care au
răspuns acestui apel este Catiţa Rif, o consăteană care a venit la lucru din
primele zile, alături de soţ şi vecini: „Nu
era nimic acolo, doar o groapă unde spuneau că ridică mănăstire. Un călugăr cu
fruntea îmbrobodită de sudoare şi cu respiraţia întretăiată căra pietre cu
dulama deja ruptă. Nici măcar găleată nu avea! Aşa l-am văzut prima oară pe
părintele Eftimie! Era slab de-l mâna vântul şi când l-am întrebat din ce
trăieşte a zis, cu seninătate, că are Dumnezeu grijă de asta. Am avut şi noi,
căci mergeam să-i ducem merinde şi să ajutăm la lucru. Până la urmă ne-am ales
vreo 20 de persoane care făceau asta regulat. Anul trecut, când a plecat, era
turnată fundaţia pentru sala de mese şi erau cumpăraţi bolţarii și tabla pentru
acoperiș” îşi aminteşte ea.
Monahus non-gratus
 |
| Arhimandritul Antim Oprea |
Oamenii au însemnat în suflete,
cu durere, şi plecarea forţată a călugărului. În aprilie 2011, la presiunile
conducerii eparhiei, s-a întors la Petru Vodă, mănăstirea în care fusese
călugărit. După mutarea sa la Tărcăița părintele Eftimie ne spunea cu
amărăciune: „Părintele Antim de la Oradea
mi-a spus să plec cât mai departe de Bihor că altfel PS Sofronie mă
caterisește. Nu am plecat. Am rămas la Huta și am stat aici (arătând cu
degetul în jos), la Tărcăița, pentru
Visarion și pentru oamenii de acolo. N-am vrut să-l las singur în groapa cu
lei. Nu m-am temut de caterisire că stiam că nu am abateri, așa că nu aveau ce
să-mi facă. După ce au reușit să-l atragă de partea lor pe Visarion, a început
declinul Hutei. Din toată această poveste nu a câștigat ortodoxia ci doar
ambițiile preasfințitului. Pentru cine să mai rămân? Mi-am luat mâna de pe
Visarion, fiecare va avea drumul pe care și l-a ales! Voi face o altă Hută
într-o altă eparhie”. Inițial PS Siluan le-a oferit amândorora posturi “la birou”, la
Ghyula. Eftimie a refuzat, iar Visarion nu a dat un răspuns concret față de
duhovnicul său dar, ulterior mai fusese la Gyula fără să spună nimănui. Războiul era mai vechi „A câştigat cine a fost mai tare… în cele
lumeşti!”, le-a spus Eftimie celor apropiaţi.
Într-adevăr, imediat după venirea
pe scaunul episcopal al Oradei, Sofronie Drincec a început prigoana împotriva
călugărului antiecumenist de la Hută. Pe 15 noiembrie 2007 îl destituia din
funcţia de egumen, invocând lipsa studiilor teologice adecvate, oprindu-l şi să
ia parte la viaţa duhovnicească a satelor din jur: „…vi se interzice să participaţi şi să predicaţi la Taina Sf. Maslu,
cât şi la alte sfinte taine şi ierurgii săvârşite în parohiile învecinate”,
spune actul. Oamenii își amintesc că acolo unde participa călugărul Eftimie
slujbele se făceau în întregime: “Unde era el nu se sărea peste nimic” spune Daniela, o credincioasă din
Beiuș.
Tot în acel act se precizează că
mănăstirea de maici de la Fiziş, o altă iniţiativă a lui Eftimie Mitra, nu
primeşte „arhiereasca binecuvântare”. Această mănăstire făcea parte din planul
lui Eftimie de a face câte un mic schit în jurul satelor afectate de
prozelitismul sectar și greco-catolic. Pentru aceasta a avut și binecuvântarea
fostului său ierarh Ioan Mihălțan. După judecata lui Sofronie “Eftimie e
periculos” deoarece dacă va face mai multe schituri în zonă „va avea mai multă influiență” în rândul
credincioșilor. Actualul episcop al Oradiei făcea crize de nervi de fiecare
dată când oamenii din zonă ascultau de cuvintele lui Eftimie. O altă obsesie a
arhiereului era aceea că la hramurile și maslurile de la Hută participau mai
mulți oameni decât la slujbele arhierești de la Izbuc.
Au urmat câţiva ani în care
Eftimie Mitra a trăit retras pe unul dintre vârfurile munţilor Codru Moma, coborând
la schit doar în duminici şi sărbători. A reuşit să termine Facultatea de
teologie, adăugând încă o licenţă celei de inginer, pe care o avea deja, şi a
crescut câteva generaţii de miei: „Mi-a
interzis să predic şi să scriu despre greco-catolicism şi ecumenism pe motivul
că nu am diplomă în teologie. Aşa că a trebuit să fac şi facultatea de teologie
să nu mai aibă motiv de a mă opri” spune Eftimie privind de pe creasta
muntelui de la Tărcăiţa spre Huta.
Un preot de lângă Beiuş îşi
aminteşte frânturi din acea perioadă: „În
toamna lui 2008 am urcat la coliba părintelui de pe munte. Cu barba şi părul în
vânt, îmi vorbea despre lupta Ortodoxiei de-a lungul veacurilor. Ajunşi sus,
ne-am închinat sub steagurile României şi Bizanţului. Într-un moment în care
steagul Uniunii Europene flutura, nu doar pe instituţiile laice, ci şi pe
biserici, aici se păstra o oază de arhaism binecuvântat. Mi-era clar că nu
putem fi cu toţii aşa, dar ştiam că asemenea oameni creează echilibrul acestei
lumi schimbătoare. De-asta s-o fi temut şi diavolul, care se pare că-i iubeşte
mai mult pe călugări decât pe fraţii săi. S-a instalat la Hută şi a dezbinat
mica obşte de-acolo. Eftimie şi Visarion, care pe vremuri înconjurau pământul
mănăstirii cu icoana Maicii Domnului, rugându-se pentru izbândă, s-au situat
din acel moment în tabere diferite. Ucenicul a fost aţâţat împotriva celui
care-i îndrumase viaţa de până atunci şi aceasta a fost doar o mişcare bine
calculată a episcopului. La cei zece ani în care ieromonahul Eftimie s-a nevoit
în capătul Văii Finişului, episcopul Sofronie nu ar putea alătura nici măcar
zece zile de trai asemănător, cunoscut fiind faptul că preţuieşte mesele
îmbelşugate şi tovărăşiile alese”.
Inevitabil, acest călugăr desprins
de lume a intrat într-un lung şir de comparaţii cu ierarhul său. Inginerul care
a electrificat Mc Donald`s Oradea şi Vama Salonta s-a călugărit în perioada în
care Radu Drincec, Zecistu` de la
Medicină, s-a hotărât pentru aceeaşi cale. Dacă primul trudea la animalele
mănăstirii Petru Vodă, după buna tradiţie moldovenească a ascultării, cel de-al
doilea se instala în palatul patriarhal din capitală. Când Efimie Mitra venea
să însufleţească biserica părăginită de la Hută, în scaunul episcopal de la
Ghyula se instala cel devenit Sofronie Drincec. Cât timp unul a strâns piatră
pe piatră şi a pornit vatră mănăstirească, celălat a împrăştiat averea lăsată
de Emanuil Gojdu românilor transilvăneni. Eftimie a renunțat la sine și a
apărat cu mult zel schitul său ce era amenințat de tăvălugul retrocedărilor
străduindu-se din răsputeri să păstreze o unitate între preoții din zonă, în
timp ce, Sofronie trăia doar pentru poftele sale “pierzând” bisericile rând pe rând și
creând dezbinare între preoții subalterni. Întâlnirea nu putea să-i situeze
decât pe poziţii antagonice. Destituit şi refugiat pe munte, Eftimie Mitra
rămânea totuşi o comparaţie periculoasă pentru episcop, care i-a cerut
răspicat, prin subalternii săi, să părăsească eparhia.
Falsul din pictură
Ceea ce se întâmplă acum nu e
decât operaţia banală de ştergere a urmelor. Poate fără să-și fi dat seama, la
acest act mârşav e complice şi Visarion Tuderici, „ucenic” al lui Eftimie şi
numit de Sofronie „superior administrativ al schitului” (econom – în termeni
mănăstirești) după 15 noiembrie 2007. Pictorul Adrian Mihuţ spune că Visarion a
comandat pictura şi acel controversat tablou votiv. „Eu am făcut doar cum mi-a spus părintele Visarion” spune pictorul
Mihuţ. Zapisul îi şi acordă statutul de egumen, pe care de-altfel nu l-a avut
niciodată, funcţia aceasta rămânând vacantă până în 2011, la numirea părintelui
Macarie, izgonit de la Stâna de Vale, pentru motivul că nu avea studii
adecvate.
 |
| Zapisul fals - pictat de Adrian Mihut deasupra usii de la intrarea in biserica de la Huta |
Visarion stia că nu are numire de
egumen al schitului și nici nu a fost instalat în această funcție - fapt ce nu
i-ar fi dat dreptul să se autointituleze egumen. În actul de destituire al lui
Eftimie cu nr. de înregistrare 2963/14.11.2007, alin. 3, scrie că „ieromonahul Visarion Tuderici va ocupa
funcţia de superior cu probleme administrative, iar funcţia de egumen rămâne
vacantă până la numirea unui nou egumen”. Acest act a fost semnat de
episcopul Sofronie și de exarhul Mihail Tărău (actual stareț la mănăstirea
Izbuc, atunci vicar).
Surse din cadrul episcopiei spun
că această funcție i-a fost promisă odată cu plecarea lui Eftimie, iar ucenicul
se vedea egumen “pe
viață” la Huta. Se pare că socoteala de acasă era alta decât cea din
târg. Visarion n-a mai apucat să se bucure de statutul oficial de egumen la
Huta. Al doilea egumen canonic instituit este protosinghelul Macarie si
nicidecum Visarion aşa cum pictorul Adrian Mihiț zugrăvise pe zapisul deasupra
ușii bisericii. Dacă părintele Visarion a făcut acestea la presiunile
episcopului sau din proprie iniţiativă, rămâne o dilemă. Nici Visarion si nici
episcopul Sofronie nu vor să aducă subiectul în discuţie. Toți cei implicați
tac şi, când sunt constrânşi, fiecare aruncă vina în ograda celuilalt. După
ermineutica picturilor bisericești în tabloul votiv trebuiau pictați fondatorii
(ctitorii) ținând în mână o biserică pe care să o dăruiască Mântuitorului.
Prin gestul său, susținut din interior de Visarion Tuderici, Sofronie
Drincec a reușit să ofere un frumos cadou episcopului greco-catolic Virgil
Bercea, de la Oradea, care demult visa anihilarea lui Eftimie din zonă.
La câteva luni după plecarea părintelui Eftimie, ucenicul Visarion a
primit funcția de secretar eparhial la Ghyula. Acesta refuză să facă vreo
declarație, însă spune apropiaților săi că nu a vrut să fie
"avansat", dar a trebuit să facă ascultare. Despre zapisul deasupra
usii, tabloul votiv și documentul din masa altarului le spune acestora că “toate sunt minciuni”.
Al cincilea blestem de la Hută
Se spune că la plecarea sa de la
Hută, Eftimie Mitra ar fi rostit patru blesteme menite să-i depărteze pe cei
nevrednici de ctitoria sa. Ele nu l-au împiedicat însă pe episcop să răsufle
uşurat, conştient că scăpase de cel mai „recalcitrant” element din eparhie. S-a
aşternut imediat la următoarea etapă, deja pomenită, aceea de a-i face uitat
numele.
Despre blestemele de la Huta:
Abia atunci s-a auzit blestemul
nerostit al celui alungat. Numele său – şi acesta e blestemul – e de-ajuns să
creeze panică şi nesomn în palatul episcopal. Fiii duhovniceşti din groapa
Beiuşului fac pelerinaje la mănăstirea de departe în care vieţuieşte acum şi
insistă să se întoarcă, măcar din când în când, să-i cuminece. Şi-n mintea şi-n
casele lor, Efimie Mitra rămâne neplecat, după cum neplecat a fost în faţa
mâniei arhiereşti.
La insistenţa acestor oameni, ieromonahul
Eftimie a solicitat acceptul conducerii eparhiale pentru a sluji din când în
când în schitul pe care l-a ctitorit şi în parohiile preoţilor cu care a
colaborat în trecut, cerând totodată şi îndreptarea greşelilor din pictura
bisericii, unde de-altfel, numele şi figura ierarhului şi-au găsit locul. Surse
din cadrul Episcopiei ne-au detaliat izbucnirea isterică a ierarhului, care
spera c-a pus capăt epopeii predicatorului antiecumenist de la Hută.
Credincioşii care erau lângă părintele Eftimie la deschiderea plicului ce
conţinea răspunsul relatează că formula de adresare conţinea doar numele din
buletin a acestuia, cererile sale fiind socotite „inadmisibile”.
Juristul episcopiei, Ciprian
Balint (fiul protopopului de Beius), consideră că slujirea în bisericile
ortodoxe din Bihor sunt doar “pretenții
exagerate” ale lui
Eftimie. Același Ciprian Balint susține că Eftimie face parte dintr-o altă
eparhie și nu are voie să se amestece în treburile interne ale Eparhiei
Oradiei. Așadar, după opinia sa, nu e treaba lui Eftimie și a nimănui ce se
petrece acum la Huta. Actualul egumen, Macarie Ferariu, spune că e neutru: “Nu știu, nu mă bag. Vă rog să nu mă
amestecați în toate acestea. Întâi de toate eu trebuie să fac ascultare.
Lăsați-mă că am destule pe cap”.
Cu statutul perpetuu de proaspăt ales şi fără
teama că mandatul i s-ar putea sfârşi, Sofronie Drincec se face însă că nu aude
glasul acestor oameni. A semnat un concordat cu însuşi Dumnezeu şi nici măcar
Acesta nu i-ar mai putea retrage privilegiile. La Judecata de Acum a dat o
sentinţă definitivă: “Eftimie
Mitra nu există!”
Ca orice dregător al lumii
acesteia, poate determina prezentul şi viitorul supuşilor săi, iar în cazul lui
Efimie Mitra a hotărât să intervină şi în trecut. Lucrurile nu merg însă pe cât
de uşor păreau, căci vopseaua acelui fals zapis și tablou votiv îi mânjeşte
deja veşmintele arhiereşti. Devine evident pentru toată lumea că nu doar câţiva
centimetri de tencuială pictată sunt actul de naştere al unei mănăstiri şi
mulţi ani de trudă nu se şterg cu câteva rânduri scrise la întâmplare deasupra
ușii. Oamenii care au muncit alături de Eftimie Mitra la Hută povestesc despre
aceasta copiilor, vecinilor şi tuturor celor care vor să-i asculte.
Reprezentanții episcopiei nu au
nimic de declarat solicitărilor noastre aducându-ne la cunoștință că nu trebuie
să ne intereseze treburile interne ale Bisericii. Dar oare credincioșii nu au
voie să afle adevărul?
Eftimie trăiește la un schit –
asemenea celui de la Huta – situat în munții istorici ai Daciei lui Burebista,
unde mulți bihoreni merg pentru a primi binecuvântare. Nu i-a uitat nici el pe
cei pentru care și-a asumat o responsabilitate spirituală, singura problemă
fiind o chestiune de khilometri.
În faţa acestei rezistenţe, deja
clar conturate, rămâne doar dilema următorului pas arhieresc: dacă nu reuşeşte
să şteargă numele ctitorului, va şterge schitul de pe faţa pământului?
Mircea Dragomir
Dacian Badea
Nicoleta Bejan
Oradea, febr. 2012
Cine viziteaza
schitul Huta din Bihor, poate vedea in mijlocul poienitei o frumoasa troita, ce
se impune atat prin frumusetea artistica, dar si prin mesajul pe care il
transmite fiecarui vizitator. Este inchinata sfintilor Visarion, Sofronie si
Oprea, pe care fostul egumen al schitului, ieromonahul
Eftimie Mitra, s-a gandit sa o ridice cand lacasul de cult pe care il conducea,
a fost chemat in instanta de catre Episcopia Greco-Catolica de Oradea. Astfel,
in ziua sfintirii troitei calugarul spunea: “In zilele noastre cand tara este supusa intereselor occidentului, ma gandesc
ca doar sfintii ne mai pot ajuta. Oamenii isi urmaresc interesele lor, ii
intereseaza sa isi pastreze rangurile si relatiile facand fel de fel de
compromisuri, au uitat de neam si de biserica. Azi ne trezim ca autoritatile
statului si justitia sunt puse in slujba intereselor materialiste, ele au
devenit instrumente de subminare a valorilor romanesti si ortodoxe. Asa s-a
ajuns ca cei ce ar trebui sa ne sustina au devenit cei mai vicleni tradatori.
Stiu de coruptia din politica si justitia bihoreana, nu am incredere in acesti
oameni. Sunt sigur ca ce strica omul, in neputinta lui, vor repara sfintii
marturisitori. Se pregateste o repetare a istoriei din secolele XVII-XVIII,
atata doar ca azi, in locul tunurilor lui Bukow se foloseste justitia”.
