Despre pomenirea sinucigaşilor la slujbele Bisericii Ortodoxe

Canoanele bisericii ortodoxe nu acceptă pomenirea sinucigașilor la vreo slujbă.

Preoții care pomenesc sinucigașii cad sub osândă.

Pomenirea sinucigașilor după o perioadă de câțiva ani e în contradicție cu învățătura Bisericii Ortodoxe. Aceasta este o practică ocultă venită din păgânism.

Uciderea de sine este cel mai mare păcat pe care îl poate săvârşi o persoană deoarece prin acest gest omul protestează împotriva existenţei sale.

Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe nu îngăduie să îi pomenim la nici o slujbă pe cei ce şi-au luat viaţa. Din păcate unii preoţi îngăduie pomenirea la slujbe a sinucigaşilor şi, ceea ce e mai grav, sfidează învăţăturile Bisericii îndemnând pe alţii să pomenească sinucigaşii după şapte ani de la săvârşirea faptei. Credicioșii care fac aşa ceva cad sub osânda Bisericii împreună cu preoţii părtaşi la această învăţătură. Această practică vine din păgânism. Adepți ai religiilor asiatice, care cred în reîncarnare, susțin că omul după șapte ani de la deces se poate reîncarna pentru a începe o altă viață pământească. Erezia a pătruns între creștini cu ajutorul superstițiilor.

Părintele Iustin Pârvu de la mănăstirea Petru Vodă spunea despre un sinucigaș: “Nu îl putem pomenii pentru că a refuzat să își ducă până la capăt crucea dată de Hristos”. Părintele Cleopa Ilie de la mănăstirea Sihăstria spunea: “Dacă nu a vrut să trăiască pe pământ cum să mai trăiască în Cer?”. Afirmațiile celor doi duhovnici par a fi dure, dar, dacă privim cu ochi realiști, exprimă un adevăr pe care unii încearcă să îl ignore înșelându-se pe sine și odată cu aceasta pe cei din preajma lor.

Canoanele Bisericii Ortodoxe spun clar şi limpede că ucigaşul de sine nu are voie să fie pomenit la nici o slujbă şi nici nu e voie să fie înmormântat în cimitir. (vezi detalii: „Pravila Bisericească de la Govora”, ediţia 1640, pg. 101, apud. „Pravila Bisericească” a Sfântului Nicodim Sachelarie, ed. Seminarul Monahal Cernica, 1940, despre sinucigaşi).

„Orice om de se va arunca pe sine, de voia lui, dintr-un ţărmure (înălţime –n.n.) jos şi va muri, sau într-o apă, sau dintr-o piatră, sau se va junghia pe sine însuşi, sau în ce chip de moarte, sau cu o funie se va spânzura; unul ca acela să nu se îngroape ca creştin, nici să-i cânte, ci să-l lepede pe dânsul ca pe un spurcat. Iar de va fi făcut aceasta pentru Dumnezeu, să nu se cruţe că nişte bunătăţi ca acelea şi moarte n-a învăţat Dumnezeu pe nimenea. Iar de-i va fi făcut lui altcineva aceasta, pe acela să-l cânte şi să-l îngroape, şi pomeniri să-i facă ca tot creştinului” (P.B.G., 1640, pg.121, apud. idem). Aşadar, din cele prezentate mai sus, reiese clar că nu avem voie să pomenim deloc pe sinucigaşi, nici pe aceia care se aduc pe sine jertfă lui Dumnezeu – aceasta fiind o înşelare deavolească. Nicăieri, în nici un canon sau învăţătură a Bisericii, nu se pomeneşte cum că sinucigaşul ar putea fi pomenit după şapte ani sau după vreo rânduială anume decât cel care e bolnav psihic neavând discernământ.

Canonul 14 al Sfântului Timotei Alexandrinul spune în acest sens: „...clericul trebuie să lămurească, dacă s-a făcut aceasta ieşit din minţi fiind. Căci de multe ori rudeniile celui ce a pătimit aceasta, vrând să obţină aducerea jertfei şi rugăciune pentru el, minţesc, şi zic că era ieşit din minţi. Uneori însă a făcut aceasta datorită tratamentului jignitor al oamenilor, sau altminteri oarecum din scârbă şi pentru acesta nu trebuie să se aducă jertfă; că însuşi de sine ucigaş este. Deci, clericul trebuie să cerceteze cu deamănuntul ca să nu cadă sub osândă”. După cum se observă din acest canon, clericul care face slujbe pentru un sinucugaş, înafară de a fi bolnav psihic, cade sub osânda Bisericii.

Pravila Bisericească de la Govora, Pravila Bisericească a Sfântului Nicodim Sachelarie, Canoanele Bisericii Ortodoxe reprezintă autoritatea indiscutabilă a Bisericii Ortodoxe şi cine nu le respectă necinstesc însăşi Biserica, fie ei clerici sau mireni.

ieromonah Eftimie Mitra