Idei de predici la duminica a XXX-a după Pogorârea Duhului Sfânt ale PS Ioan Mihălțan al Oradiei

Duminica a treizecea după Pogorârea Sfântului Duh

Ev. Luca XVIII, 18-27.

 

 

 

1.Unele evenimente din viața Mântuitorului redate de Sf. Evanghelii se aseamănă dar se și deosebesc. Depinde de sfântul evanghelist. Unele redate de Matei sunt mult mai narative pe când cele redate de Ioan care sunt mult mai adâncite în idei teologice.

2.Evanghelia de la Luca redă un eveniment prezentat și de evanghelistul Matei. Se aseamănă dar se și deosebesc.

3.Acolo era prezentat un tânăr iar aici un om oarecare. Ceea ce este interesant în ființa noastră omenească rămâne partea aceea a întrebărilor bazate pe diferite curiozități. De foarte multe ori aceste întrebări privind curiozități nu se ocupă de ceva principal ci de mărunțișuri care nu aduc folos duhovnicesc și de mântuire.

4.Cea mai serioasă și mai folositoare preocupare este aceea a mântuirii.

5.De data aceasta, în ambele cazuri cei ce întreabă sunt preocupați  de mântuire după întrebările ce le pun. Depinde cât erau de preocupați de această problemă în interiorul lor. Întrebările urmăresc diferite afirmări ale persoanei. De dorit ar fi ca aceste preocupări despre mântuire să fie puse cu toată seriozitatea pentru că mântuirea este o problemă foarte principală, care cere lupte duhovnicești, nu de scurtă durată, fiind la mijloc lupta cu ispitele diavolești și atunci nu se poate reduce doar la niște întrebări și răspunsuri. Apoi viața veșnică este o realitate foarte serioasă care privește nu un an sau doi ci veșnicia și ea cere meditații mai lungi și un fel de cunoaștere a ei încă din lumea aceasta.

6.Problema pusă la început – despre bunătate – este din nou o problemă serioasă. Nu știm cât își dădeau seama cei ce au adus-o în discuție încă de la început. De ce? Pentru că unii au convingerea că bunătatea este o slăbiciune; cei ce se străduiesc însă să fie buni au în viața lor o realitate a luptelor contra unor patimi care slăbesc bunătatea. Ca să devii bun trebuie să fii un mare luptător contra atâtor răutăți ce calcă bunătatea. Deci bunătatea este o mare virtute. Nu știm dacă acești doi își dădeau seama de valoarea bunătății. Mântuitorul cu siguranță știa valoarea ei și cât de greu se dobândește. De aceea răspunde:”Nimeni nu este bun decât numai singur Dumnezeu”.

7.Și-a dat seama că pentru noi muritorii de rând este greu de a împlini această bunătate, rămânând pe drept cuvânt să fie atribuită numai lui Dumnezeu.

8.Mântuitorul e conștient că între bunătate și păzirea poruncilor e o strânsă legătură șă că în  păzirea poruncilor te întâlnești cu puteri străine de Dumnezeu. Poruncile nu sunt puține, nici simple; ei împlineau o parte din porunci și li se părea că le-au împlinit pe toate și chiar ușor.

9.Reiese că poruncile nu sunt la fel de greu de împlinit sau mai ușor de împlinit. Această realitate o cunoștea foarte bine Mântuitorul , de aceea a vru să-i descopere celui ce l-a întrebat că ceea ce a plinit el din porunci nu a fost foarte greu și a descoperit una din cele mai grele porunci: lepădarea de ale tale și ajutorarea altora.

10.Au fost pentru el ușor de împlinit cele ce le-a spus Mântuitorul la început, dar ultima foarte apăsătare pentru că trebuia să-și vândă averea și o să o dea săracilor, adică era vorba de porunca iubirii. Foarte interesant, la această probă omul nu a mai răspuns nimic; ce a fost în sufletul său nu se știe, a plecat trist. Un lucru e sigur: n-a înțeles porunca iubirii și apoi e sigur că n-au avut ca scop plinirea poruncilor. Dumnezeu știe cu ce scop plinea el aceste porunci.

11.Scopul păzirii tuturor poruncilor este de a ajunge la sfânta minune a iubirii. Dacă păzirea poruncilor nu urmărește scopul iubirii în zadar sunt păzite.

12.Sf. Scriptură este plină de astfel de afirmații și învățături ce le-a dat Mântuitorul oamenilor.

13.Mântuitorul era conștient că se ajunge foarte greu la practicarea iubirii, de aceea S-a arătat înțelegător față de noi oamenii în păzirea acestei porunci încât a descoperit și Sfinților Apostol cât de departe suntem noi de lepădarea de sine și la practicarea iubirii.

14.Faptul că s-au îngrijorat ucenicii dându-și seama ce greu se ajunge la iubire, au rămas întrucâtva descurajați și chiar oarecum fără nădejde în mântuire dacă mântuirea constă în iubire. Dar Mântuitorul ca unul ce stăpânea iubirea din plin și a practicat-o pe cărările vieții a încercat să-i facă să înțeleagă că bunătatea lui Dumnezeu trece dincolo de slăbiciunile noastre omenești.

15.Pe cărările vieții nu totdeauna vom fi la fel de străduitori în plinirea poruncilor. În slăbiciunile noastre vom cunoaște mai puțin iubirea, de aceea dacă nu putem plini să ne pară rău, și parerea de rău este tot o virtute mântuitoare. Amin.

 

(Text preluat din PS Ioan Mihălţan, episcopul Oradiei  „Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile duminicilor şi sărbătorilor de peste an”, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, 1999,p.151)