Ierarhii ucraineni rup tăcerea. Care este situația ortodoxiei din Ucraina și care sunt consecințele recunoașterii schismaticului Filaret Denișenko de către fanarioți.

Despre viitorul Ortodoxiei în Ucraina și în lume

O discuție cu Arhiepiscopul Teodosie (Snighirev)

Sergei Geruk, interviu cu Arhiepiscopul Teodosie (Snigiryov) de Boyarka

de ÎPS Teodosie de Boyarka

Luna trecută a fost în mod deosebit alarmantă pentru credincioșii ortodocși din Ucraina. „Sinodul unificării” din Kiev, adoptarea primei legi anti-Biserică de Rada Supremă și defăimarea Bisericii Ortodoxe în presă. Care sunt perspectivele pentru viața Bisericii în Ucraina? Vor recunoaște Bisericile Locale legalizarea schismaticilor? Există har lucrător în Tainele săvârșite de Patriarhia de Constantinopol? Discuția cu Arhiepiscopul Teodosie (Snighirev) de Boyarka, Vicar al Mitropoliei de Kiev și Președintele Tribunalului bisericesc al Eparhiei de Kiev, va dezbate aceste teme.

— Vlădica, binecuvântați! Ce s-a schimbat, în viziunea voastră, după legalizarea schismaticilor ucraineni de către Patriarhul Bartolomeu și ruperea comuniunii euharistice cu Constantinopolul; care este atitudinea credincioșilor BOU față de așa-zisul „tomos”?

— Doamne, ajută! Ceea ce s-a schimbat este că situația a început să se deplaseze treptat mai mult de la intimidarea credincioșilor la represalii asupra Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Au trecut de la percheziții și interogatorii la acțiuni concrete. A fost adoptată prima lege anti-biserică, nr. 5309, pe care a semnat-o președintele, însemnând că a intrat în vigoare; seria de confiscări de biserici a început. Bisericile sunt confiscate după o schemă total invadatoare: Își aduc oamenii într-un sat cu autobuzele, țin o „ședință a comunității religioase” cu participarea lor și sub supravegherea autorităților guvernamentale și totul e luat de bun. Oamenii sunt conduși afară în stradă și autoritatea legală a parohiei și biserica sunt acum la „BOdU”[1]. Au vrut să adopte, de asemenea, o altă lege invazivă special pentru aceasta – nr. 4128, dar se pare că se descurcă până acum[2]. Cine-i va împiedica? Biserica aparține oricui are puterea. Și, atunci, asta est Europa! – o Europă medievală… A apărut o informație în presă că a venit un ordin de sus câte biserici trebuie „stoarse” de la credincioși pentru “Tomos.” Mai mult, rezervațiile pe a seama cărora există complexurile Lavrelor Peșterilor din Kiev și Poceaev au fost obligate să se prezinte la tribunal și să anuleze prin tribunal înțelegerile contractuale pe termen lung cu comunitățile monahale ale acestor Lavre. Doar că trebuia făcut în surdină ca să nu sperie Istanbulul înainte de vreme.

Rugăciune a credincioșilor din Biserica Ortodoxă canonică la Rada Supremă în ziua când a fost adoptată Legea anti-Biserică nr. 5309 despre redenumirea BOU.

— Totul este ca sub guvernul ateu din ultimul secol…

— Exact. Cel mai interesant este că nici nu ezită să să se împăuneze că Lavrele noastre și alte locuri sfinte „aparțin statului” sau, cum le place să spună, „poporului„! De aceea, ei spun că voi, monahii și clerul, nu aveți temei legal aici. Și nu vor să-și amintească cum au cotit-o cu proprietatea statului[3]. Acestea sunt amintiri neplăcute și periculoase pentru ei. Biserica a creat locurile sfinte ortodoxe ale pământului nostru de-a lungul secolelor, timp de o mie de ani. Și chiar în acele cazuri când persoane concrete, ctitori sau împărați, au alocat fonduri pentru a construi biserica asta sau aceea, le-au dat Bisericii ca proprietate, ca un dar veșnic. Apoi au venit bolșevicii în secolul XX și au luat și au furat totul cu forța de la Biserică. Acum o întrebare pentru autoritățile moderne: Dacă se dovedește că ceea ce aveți în mâini a fost furat și știați perfect de bine asta, atunci ce ar trebui să faceți? Să-l returnați proprietarului în drept? Sau să vindeți obiectul furat ca al vostru propriu fără rușine și chiar bătându-vă joc de proprietarul legal? Să se intereseze cum a fost rezolvată problema restituirii în Europa modernă. Și, dacă vom avea vreodată legi europene, atunci, fie că vreți sau nu, va trebui să returnați totul proprietarului legal – Biserica istorică, inclusiv ceea ce ați transferat anterior către BOU-PK, BOAU și BOdU și știu bine asta.

— Și care este dispoziția turmei și a clerului acum în Kiev?

— Pot spune că, în primele zile după deciziile Istanbulului, turma noastră a fost pur și simplu dată pe spate. Nimeni nu s-a așteptat la așa ceva. Peste toate, în ciuda, așa zicând, autorității dubioase a Patriarhiei de Constantinopol în rândul credincioșilor, perfect justificată de altfel, am încercat totuși mereu să sprijinim numele bun al Constantinopolului în fața celor din afară. Dar deciziile luate de Fanar în Istanbul s-au dovedit a fi o trădare a milioane de credincioși de-ai noștri. O trădare neașteptată și mișelească. Nu doar că se împotrivesc logicii canonice, sunt deschis dăunători și periculoși pentru Ortodoxia din Ucraina. Este absolut clar oricui dintre parohienii noștri, chiar și celor mai necultivați. Dar, din același motiv, nu este evident Patriarhului Bartolomeu. Ceea ce-i mai mult, pentru clerul și mirenii din Ucraina, este o condamnare inevitabilă la mărturisire și, probabil, la mucenicie. Dar ce s-a petrecut s-a petrecut.

La început, mulți au fost îngrijorați. La urma urmei, a fost neclar ce vor face schismaticii și autoritățile sub acoperirea „Tomosului” Fanarului. Ce-i poate opri? Constituția? Legea? Poliția? Prima vărsare de sânge? Nu este clar.

Și acum, după ce Biserica Ortodoxă Ucraineană și-a exprimat puternic poziția ei canonică, ierarhii și preoții au vorbit cu curaj, neghina a început să se separe de făină și credincioșii răsuflă a ușurare. Suntem împreună, umăr la umăr. Încă stăm pentru Adevăr.

— Ați vorbit despre autoritatea scăzută a Patriarhului de Constantinopol printre credincioși. La ce v-ați referit?

— Biserica noastră, ca și un număr dintre celelalte Biserici, a închis ochii multe decenii la boala duhovnicească ce s-a copt în decursul a mult timp în pământul Fanarului. Credincioșii au uitat astfel de trădări ale Fanarului, precum „legalizarea renovaționiștilor și condamnarea Sfântului Patriarh Tihon de către Biserica din Istanbul în anii 1920. Și aceea a fost o vreme în mod deosebit dificilă pentru Biserica mărturisitoare Rusă: Preoții și mirenii erau împușcați cu miile și episcopii erau închiși. bineînțeles, asta nu a diminuat faptele Fanarului. Istoria cunoaște un număr întreg de astfel de întâmplări. Dar am fost tăcuți, nedorind să le expunem rufele lor. Am încercat să acționăm conform cu Evanghelia: să salvăm fața și reputația fraților noștri în Hristos în fața lumii dinafară. Mai ales de vreme ce nici lor nu le este comod. Am putut să vorbim despre aceste lucruri în comunicarea personală dintre noi înșine. Astfel, în 1939, cel mai mare Sfânt modern – Sfântul Ierarh Ioan de Șanghai și San Francisco – a scris cu mare durere: „Patriarhia de Constantinopol… pierzându-și din însemnătate ca și stâlp al adevărului și devenind ea însăși o sursă de dezbinare și fiind, în același timp, stăpânită de o iubire exagerată de stăpânire – reprezintă spectacolul jalnic ce ne amintește de cele mai rele perioade din istoria Scaunului de Constantinopol”. Această problemă nu a apărut ieri; credincioșii sunt foarte conștienți de ea. Prin urmare acum, când istoria secolului XX se repetă, când Fanarul încearcă din nou să folosească statul secular pentru scopurile sale în detrimentul Bisericii, rămășița de autoritate în ochii credincioșilor noștri s-a prăbușit pur și simplu.

— Ați vorbit despre represiuni împotriva BOU. Într-adevăr, în decursul ultimului an, președintele a spus lucruri care îi aduc pe credincioșii din Ucraina la consternare – Biserica nu are loc în țară, că noi suntem „coloana a cincea” și tot așa mai departe – un lucru mai ofensator și mai tendențios ca altul. Care vă este atitudinea personală despre această poziție a autorităților noastre față de BOU?

— Cu tot regretul nostru, aceste atacuri sunt consecințe naturale ale politicii de discriminare împotriva BOU promovată intenționat în ultimii ani. Există sentimentul că oficialii și politicienii concurează unii cu alții cine poate depăși pe celălalt în defăimarea și insultarea Bisericii Ucrainei foarte în suferință. Toți sunt implicați – ministerele și consilierii, autoritățile locale, deputații la diferite nivele, diplomații, presa. Nu se tem nici de Dumnezeu, nici de om, nici de Constituție, nici de Codul Civil din Ucraina. Totul îmi amintește tot mai mult de promisiunea lui Hrușciov din 1961 că în curând „va arăta pe ultimul preot la televizor”. Și unde este Hrușciov? Și ce loc are în istorie?

— De unde vine această ură față de Biserica Ucraineană canonică și cea mai răspândită?

— Cred că din cauză că Biserica noastră este ultima instituție publică din Ucraina care la bază nu minte. Biserica poate rămâne tăcută. Poate pur și simplu să nu spună nimic. Dar nu va minți și puterile de orice fel nu se pot împăca cu asta. Au nevoie de o „biserică” ce va aproba totul, ce va justifica totul, va explica orice insultă cu cuvinte pompoase, îi va nedumeri pe oameni. În orice caz, când trăiești într-un regat cu oglinzi strâmbe, unde oglinzile înșeală și măgulesc pe aceia care se uită în ele, unde totul este în roz și negrul se reflectă ca alb, fiarele sunt văzute chipeșe și broaștele ca prințese – un astfel de loc nu are loc pentru o oglindă simplă și adevărată. La urma urmei, ar putea reproduce adevărul neplăcut – totul așa cum este. Și, dacă o oglindă adevărată este descoperită dintr-o dată undeva, vor încerca fie să o ascundă sau pur și simplu să o spargă. Asta experimentăm acum.

— O întrebare despre Constantinopol: După amestecul Constantinopolului în problemele Bisericii Ucrainei, situația doar s-a înrăutățit. Schisma nu s-a vindecat, comuniunea euharistică a fost întreruptă între Biserici și BOU este sub amenințarea unei persecuții la scară generală. Chiar n-ar fi putut prevedea un asemenea ierarh experimentat ca Patriarhul Bartolomeu toate aceste consecințe? În opinia voastră, ce a cauzat aceste acțiuni?

— Ei bine, mai întâi de toate, Patriarhul Bartolomeu este om, de asemenea, și oricine poate face greșeli. Și, cu cât are cineva un rang mai înalt, cu atât mai ample și mai tragice pot fi consecințele greșelilor lor. Asta în primul rând. Mai mult, oricine tinde să nu observe propriile greșeli sau să le diminueze importanța. Este o reacție comună a naturii umane stricată de păcat. Este foarte periculos când cineva își pierde abilitatea de a-și evalua critic acțiunile, neputând să-și recunoască greșelile și, în ciuda tuturor, să le vadă până la capăt…

În al doilea rând, mulți experți au vorbit deja despre resentimentele Patriarhului Bartolomeu față de Întâistătătorii Bisericilor care nu au luat parte la Sinodul din Creta, față de Întâistătătorul Bisericii Ruse. Pentru oamenii din Răsărit, jignirile au o importanță mai mare față de cât ne atașăm noi, europenii, la ele. Chiar la Sinodul din Creta au propus să aprobe într-un final proiectul ciornă despre acordarea statutului de autocefalie Bisericilor. Această schiță, care a fost aprobată în prealabil de toți, propune rânduiala ca acordarea autocefaliei cuiva prin consens general. Adică nimeni nu o poate face unilateral. Un Sinod pan-ortodox nu a survenit pentru cauze obiective și acest document nu a fost aprobat oficial niciodată[4]. Și acum Patriarhul Bartolomeu se consideră îndreptățit la propria discreție, individualitate. Probabil, motivul aici stă în resentimente ascunse. Și, indiferent cât de deplorabil este, în ciuda tuturor apelurilor noastre să rezolvăm diferențele care s-au iscat într-o manieră frățească, în duhul dragostei evanghelice și al unității, nu mai au nici un efect asupra fraților noștri. Răsăritul este o problemă delicată – deși spun că un întreg număr de alte pârghii de influență sunt implicate în luarea deciziilor în Constantinopol.

— Primele „clopote de alarmă” au sunat de la Fanar în Sinaxa de la Istanbul din septembrie trecut: Declarațiile despre primatul de putere al Tronului de Constantinopol, raporturile critice ale ierarhilor despre istoria Mitropoliei Occidentale rusești de pe teritoriul Ucrainei moderne…

— Sunt total de acord. Tonul general al Sinaxei a fost foarte ciudat pentru o înțelegere ortodoxă. Pretențiile papiste ale Constantinopolului au fost declarate foarte deschis pentru prima dată la un asemenea nivel. Aceasta a devenit probabil cea mai mare problemă în Ortodoxia mondială astăzi. Amenință cu o schismă generală, ca acum 1.000 de ani. Chestiunea ucraineană a fost doar un catalizator aici.

În plus, în decursul alocuțiunii către diaspora grecească la Istanbul, o notă de rasism/șovinism a fost adăugată la tonul papist al Patriarhului Bartolomeu. Iată citatul: „…Nu suntem nicidecum o simplă piesă a lumii romeice (etnia greacă bizantină). Suntem, aș spune, chiar dacă vorbim despre noi înșine, o piesă aleasă a lumii romeice pentru că aici bate inima poporului nostru. Este pântecele poporului nostru. Este Patriarhia noastră Ecumenică. De aici se întind idealurile și valorile poporului nostru, slava poporului nostru, suferințele și mucenicia poporului nostru… Fie că le place sau nu fraților noștri ruși, mai devreme sau mai târziu, vor urma soluția pe care o va furniza Patriarhia Ecumenică deoarece nu au altă alternativă”.

Adoptarea de către Sinodul Patriarhiei de Constantinopol a deciziei de a îndepărta sancțiunile și recunoașterea BOU-PK și BOAU.

Am crezut că, după tragedia europeană a secolului XX, ideea unei superiorități etnice a fost considerată pentru noi inacceptabilă pe continent, rușinoasă și chiar sancționabilă penal. Într-o societate civilizată, bineînțeles, și chiar mai mult într-o societate bisericească. Și iată discursuri arogante despre superioritatea rasială și exclusivitate religioasă: „’Dumnezeule, Îți mulțumesc’ și celelalte cuvinte nebune…” (Canonul Sf. Andrei Criteanul, Cântarea 9). Patriarhul spune asemenea lucruri atât de deschis și pretențios că a devenit chiar înfricoșător. Suntem deja chiar așa de departe deraiați? Abia acum devine clar…

— Dar Biserica din Ucraina este sub presiune, de asemenea, chiar acum pe baza unor idei naționaliste?

— Exact; și nici autoritățile, nici schismaticii nu o ascund. Tocmai premiza „ucrainismului” insuficient este cea folosită ca bază pentru persecutarea Bisericii din Ucraina. Nu vreau să cred că Biserica din Istanbul și persecutorii noștri locali au același fundament ideologic. Mai mult, etnofiletismul a fost condamnat la un Sinod din Constantinopol ca erezie în secolul XIX.

— Este posibil să fie trasă o linie despărțitoare între patriotism și șovinism? De exemplu, în lumea greacă?

— Patriotismul grecesc nu este doar un fenomen pozitiv, ci eroic. Istoria luptei grecilor pentru puritatea credinței lor, pentru Ortodoxia poporului lor, pentru obiectele sfinte și peentru pământul măreților lor strămoși, stârnește respect și admirație. În același timp, patriotismul grecesc este profund ortodox. Este un exemplu minunt pentru poporul nostru ucrainean. Patriotismul nostru, din păcate, a fost ortodox numai în vremea cazacilor, dar acum totul este exact pe dos – deși uneori face mascaradă de simboluri ortodoxe.

Avem un mare respect și apreciere pentru profețiile sfinților greci ai secolului XX despre restabilirea viitoare a slavei Sfintei Sofia în Constantinopol și alte locuri sfinte. În același timp, de notat: Asceții greci ai evlaviei din secolul XX din Sfântul Munte și alte locuri au avut mereu mare respect și venerație pentru Bisericile slave – îndeosebi pentru Biserica Ortodoxă Rusă și credincioșii ei, nu ca alți contemporani ai lor – rasiștii bisericești. Comparați atitudinea caldă și inimoasă față de Sfinții slavi din ultimul secol din vremea contemporană, a Sf. Paisie Aghioritul, cu declarația Mitropolitului Hrisostom de Zakint, de exemplu, din 1947:

Biserica Ortodoxă Greacă, alcătuită din Patriarhiile Grecești Ortodoxe și alte Biserici Grecești autocefale, are ca dușmani nu doar papismul și Biserica Apuseană Catolică, ci slavismul de asemenea și Bisericile Ortodoxe slave de sub protecția Patriarhiei Ruse… Și, dacă popoarele slave uită că grecii le-au dat cultura și că au primit lumina credinței creștine de la candela creștină a Bizanțului grecesc prin misionarii greci și că ar trebui să dea, de aceea, din recunoștință, respectul cuvenit și favoarea rasei grecești care i-a educat și luminat și să nu se prezinte ca adversari josnici și nemulțumitori, atunci conștiința pan-ortodoxă va mătura planurile lor negre și mișelești… Biserica Ortodoxă Grecească de Răsărit este chemată din nou să poarte o luptă bisericească gigantică, pe de o parte, împotriva Bisericii Occidentale Romano-Catolice și propagandei ei, și, pe de altă parte, împotriva Bisericilor slave. Dar, trecând prin aceste Scila și Caribda, va ieși puternică și intactă.

Situația nu s-a schimbat deloc de atunci. Lumea greacă este foarte diferită. Eu, și mulți alți credincioși, suntem norocoși să avem comunicare obișnuită câțiva părinți duhovnicești din Athos și Grecia și, de asemenea, cu clerici și ierarhi greci. Ce pot să spun? Cei ce slujesc lui Dumnezeu în podvig și rugăciune sunt patrioți față de poporul lor, dar rămân „cetățeni ai Bisericii”, unde nu este grec, nici evreu… (Col. 3:11). Mai mult, cu cât unul sau altul din clerici se potrivesc definiției unui „nevoitor al evlaviei”, este cu atât mai cald și iubitor față de Biserica Rusă. Se observă atât la preoții și monahii bătrâni, cât și tineri. De ce aceasta? Este un motiv de reflecție. În același timp, sunt șovini religioși obișnuiți în Bisericile de tradiție greacă. Dar șovinismul și rasismul, deși de nuanță bisericească, nu are indicii nici de credință mare, nici de minte mare.

— În cazul acesta, se ridică o întrebare. Pot urma Bisericile grecești exemplul Fanarului și să recunoască pe schismaticii ucraineni ca Biserică legală a Ucrainei?

— Nu poate fi exclus cu totul. Unii dintre ei, probabil, îi vor recunoaște temporar. N-ar trebui să uităm că structura modernă a lumii ortodoxe este foarte complexă. Câteva Biserici care au un statut de autocefalie sunt puternic dependente nu mai puțin de Patriarhia de Constantinopol. Întâistătătorii individuali ai Bisericilor grecești nici nu pot trece granița fără binecuvântare de la Patriarhul Bartolomeu. Pare ciudat pentru noi, dar așa este. Apropo, „autocefalia” care este creată acum în Ucraina va fi construită pe exact același principiu: numită tare autocefalie, dar supusă Fanarului într-o serie întreagă de puncte importante. Nu mai este un secret, nu-i așa? Așa că, cu acest aranajament, cu o independență incompletă, este destul de posibil că unele Biserici vor fi forțate să urmeze Fanarul și să recunoască legalizarea schismaticilor. Ar putea fi chiar forțați să slujească împreună public cu schismaticii.

— Dar asta subminează principiile fundamentale, să zicem așa, ale axiomelor viziunii ortodoxe. Mereu am crezut că deplinătatea Bisericilor Ortodoxe din lume este capabilă să separe grâul de pleavă.

— Pot. Dar nu ar trebui să dramatizăm situația de astăzi, chiar dacă se întâmplă astfel de evenimente. Amintiți-vă, de exemplu, că în secolul XX, când Fanarul a recunoscut pe renovaționiștii de sub autoritatea sovietică drept Biserică legală și au defăimat pe Patriarhul Tihon, nu a fost singur în această încălcare. Exemplul lui a fost urmat de Patriarhiile de Ierusalim și Alexandria, dependente de el. Au recunoscut public pe renovaționiști și chiar au slujit cu ei. Dar adevărul lui Dumnezeu și istoria au pus totul la punct. De aceea sunt profund încrezător că, dacă se întâmplă ceva asemănător, va fi pentru un timp scurt. Adevărul va prevala, cum a făcut-o cu schismaticii renovaționiști și cu Biserica adevărată.

Biserica Sf. Andrei din Kiev, sec. 18, dată Patriarhiei de Constantinopol de Președintele Poroșenko

Văd două căi în care pot evolua evenimentele – optimist și pesimist.

— Să începem cu scenariul pesimist.

— Bine. Deși nu cred, ar putea fi cam așa ceva. O persecuție la scară largă împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene ar începe în Ucraina cu mărturisitori și mucenici pentru credință. La fel, Constantinopolul nu va admite greșelile sale, ca în secolul XX; va insista pe corectitudinea deciziilor și pe primatul său de autoritate – „papismul” răsăritean. Prin asta, reprezentanții schismaticilor ucraineni, fără să aibă harul preoției, vor fi îngăduiți la slujbe hulitoare în toate locurile sfinte din lume, inclusiv la Sfântul Mormânt și la Sfântul Munte. În această situație, Bisericile Locale vor fi forțate treptat să se hotărască dacă vor rămâne cu Ortodoxia sau vor fi cu noul „papă”. În plus, disensiunea ar putea fi nu doar despre granițele Bisericilor, asta însemnând între Bisericile Locale, ci și în interiorul Bisericilor. Înăuntru – adică între nevoitorii credinței, râvnitorii canoanelor Ortodoxiei, pe de o parte, și ecumeniști, „liberalii” religioși și etnofiletiști, pe de alta. Asta înseamnă că lumea cândva unită a Ortodoxiei s-ar putea diviza din nou. Este ca și cum ar merge divergent spre doi poli duhovnicești diferiți, ca în 1054, dar divizați acum între Ortodoxie și fanarodoxie. Prin asta, apropo, pe lângă conflictul pur religios, sunt un număr de cazuri unde o luptă începe pentru clădirile bisericii și ale mănăstirii între ortodocși și „fanarodocși” în Bisericile cândva unite. Ar putea crea tensiuni civile în unele state. Ce a suportat Europa sute de ani în urmă ar putea începe din nou în țările ortodoxe în secolul XX.

Acesta este scenariul pesimist. Doar o persoană poate aduce o poziție abruptă și mândră în această tragedie totală – Patriarhul de Constantinopol, care se consideră îndreptățit să decidă pentru toată Biserica lui Hristos, pentru toată Ortodoxia. Și, greșind, nu a găsit în interior puterea de a mărturisi și corecta această eroare. Dacă se întâmplă asta, atunci, fără îndoială, urmașii lui îl vor numi noul Herostrat. Cred că, dacă se întâmplă toate astea, atunci din acest punct, pentru comunitățile care se mișcă tot mai departe de adevărul Bisericii lui Hristos, deși păstrează la exterior aparența structurilor Bisericii, harul va începe să se usuce în Taine. În procesul abaterii lor de la Ortodoxie, harul Sfântului Duh se va usca tot mai mult până când se va epuiza de tot. Unde domnește mândria și erezia, acolo nu mai este har. Să nu fie așa cu frații noștri!

— Credeți că scenariul optimist este posibil în principiu în această situație?

— Bineînțeles că este posibil. Biserica lui Hristos pe pământ este ca un ocean: Se curăță constant de la sine. Nu contează cât noroi și mizerie este aruncată în ocean, nu contează câte vapoare se scufundă în el, nu contează câte generații întregi de pești, rechini și balene se nasc și mor în el, oceanul este totuși curat. Se curăță singur. Biserica este astfel.

Deciziile Patriarhilor, Soboarelor și uneori chiar „Sinoade” întregi care sunt dăunătoare pentru Biserică nu sunt primite de Biserică în decursul timpului, se depărtează în trecutul lipsit de glorie și încetează să fie valide pentru Biserică. Așa a fost cu deciziile Fanarului despre renovaționiști și cu multe alte decizii dăunătoare de la diferiți ierarhi ai Bisericii. Din exterior, ar părea că cineva cu viziuni false s-a cocoțat chiar în vârf și-și duce de acolo politica și apoi este ireparabil pentru Biserică și pentru istorie. La urma urmei, așa merg lucrurile pentru societatea pământească. Dar nu este așa pentru Biserica lui Hristos. Sfântul Duh, călăuzind Biserica, corectează situația mai apoi în moduri cunoscute doar de El, prin alți oameni. Și chiar o pânză/velă biciuită de astfel de caractere se întoarce în consecințe bune și această persoană devine „ramură moartă” în dezvoltarea Bisericii. Pronia atotînțeleaptă și atotputernică a lui Dumnezeu acționează adesea de așa fel când este necesar. Dacă n-ar fi fost așa, Biserica lui Hristos ar fi fost pierdută și ar fi dispărut cu mult în urmă în vicisitudinile istoriei umane. Gândiți-vă câte lucruri prostești, ciudate și groaznice au fost în viața Bisericii de-a lungul secolelor. Dar Biserica este vie și sfântă! Biserica este un ocean al sfântului duh; un ocean auto-curățitor.

Așa că, pentru situația curentă cu Constantinopolul, tot ce este posibil să vedem scenariul optimist. Dar, pentru asta, noi, credincioșii, trebuie să facem un efort. Și, peste toate, acest efort trebuie făcut de credincioșii, clerul și ierarhii lumii grecești. Greșelile Constantinopolului ar trebui conștientizate și amendate și „papismul” ar trebui condamnat în Ortodoxie ca o erezie. Nu este ușor, dar este posibil.

Procesiunea Crucii făcută de Biserica Ortodoxă Ucraineană în Kiev, 27 iulie 2018

— Ce sfat ați da credincioșilor, preoților și episcopilor asupra cărora stă soarta Bisericii din Ucraina astăzi? Ce trebuie făcut pentru a nu cădea în deznădejde, pentru a supraviețui la ce se întâmplă? Unde poate fi găsită puterea pentru a putea să o purtăm?

— Mai presus de toate, trebuie să înțelegem cu tărie că soarta Bisericii Ortodoxe este în mâinile Creatorului și Capului ei – Domnul nostru Iisus Hristos. Și numai în mâinile Lui, nu în mâinile politicienilor sau puterilor acestei lumi. Oamenii pot fi doar unelte, instrumente în implementarea proniei lui Dumnezeu pentru Biserică. Ce dorește va veni la îndeplinire. Ceea ce nu vrea nu se va întâmpla. Și misiunea noastră, misiunea credincioșilor, este să devină unelte ascultătoare în mâinile lui Dumnezeu. Trebuie să căutăm voia Lui și să trăim potrivit cu ea, chiar dacă pare dificil și primejdios. Trebuie să ne amintim că, dacă slujim lui Dumnezeu, atunci nici un singur fir de păr nu va cădea din capul nostru fără voia Lui și atenția lui pentru acest păr.

Domnul ne cunoaște pe fiecare dintre noi personal. Gândurile inimii fiecărui om sunt în palma Lui. Drept aceea, dacă oricine dintre noi va fi pus la încercare în credința noastră, atunci va fi la măsura precisă cu care ne-o trimite Domnul: măsura puterii și talentelor fiecărui om. Dacă Domnul vede în cineva putere să îndure închisoare, o poate trimite pentru o mare cunună în veșnicie. Și, dacă cineva abia are suficientă putere să privească ce încearcă să facă cu Biserica – această nevoință a tristeții va fi de ajuns pentru el. Și, pentru asta, credinciosul va primi cununa credincioșiei și a slavei la timpul cuvenit. Domnul este dragoste și înțelepciune. Dacă El este pentru noi, atunci cine este împotriva noastră?

Sursa: http://orthochristian.com/118852.html

(Traducere de ieromonah Lavrentie Carp)

---

[1] Așa-zisa „Biserică Ortodoxă din Ucraina”, creată necanonic de Patriarhia de Constantinopol.

[2] Această lege a fost adoptată pe 17 ianuarie.

[3] Adică aceste proprietăți, care au fost construite mereu din străbuni de și au aparținut de Biserica Ortodoxă, au fost confiscate de guvernul sovietic. În altă parte, în spațiul post-sovietic, proprietățile Bisericii au fost returnate treptat Bisericii, întimp ce în Ucraina, nu se știe pentru ce motiv, nu au fost și încă aparțin legal statului.

[4] Subiectul autocefaliei fusese scos de pe agenda Sinodului cu câteva luni înainte de a începe.