marți, 15 ianuarie 2019

Mihai Eminescu - Lupta împotriva Bisericii Ortodoxe e mai veche si are scopul deznaționalizării noastre

"Despreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională; dispreţuind limba prin împestriţări şi prin frazeologie străină, au lovit un al doilea element de unitate; despreţuind datinele drepte şi vechi şi introducând la noi moravurile statelor în decadenţă, ei au modificat toată viaţa noastră publică şi privată în aşa grad încât românul ajunge a se simţi străin în ţara sa proprie. Odinioară o Biserică plină de oameni, toţi având frica lui Dumnezeu, toţi sperând de la El mântuire şi îndreptându-şi vieţile după învăţăturile Lui. Spiritul speculei, al vânătorii după avere fără muncă şi după plăceri materiale a omorât sufletele.(…) Biserica lui Mateiu Basarab şi a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului, ea care domneşte puternică dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională în ţări unde românul nu are stat, ce va deveni ea în mâna tagmei patriotice?
(14 august 1882, Mihai Eminescu, “Timpul”, în “Opere”, Vol 13. pp. 168-169)




6 comentarii:

  1. Mare om, mare Român, mare Poet (poate cel mai mare al tuturor timpurilor), pe care îl consider și sfânt, este Mihai Eminescu. Bunul Dumnezeu să-l aibă în Fericirea celor Sfinți!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Il apreciez pe Eminescu, dar sa spui ca e sfant e cam exagerat. Vezi mai Luciane sa nu cazi in erezie. Vad ca ai inceput sa faci erezii si hule la adresa sfintilor.

      Ștergere
    2. ,,Domnule” Gheorghe Nistor
      Da Arsenie Boca este sfânt sau nu? Da Iustin Pârvu? Da Ilie Lăcătușu? Da Valeriu Gafencu? Da Mihai Viteazu? Da cei din Capela de la Râpa Robilor de la Aiud?
      De ce ești ,,orb” și ,,surd” și ,,fără minte”? Tu măcar îți poți imagina cât bine a făcut și face Eminescu celor care îl citesc? Câtă sfințenie emană scrierile lui Eminescu? Tu crezi că doar sfinții din Calendar sunt sfinți? Tu nu-ți dai seama câte milioane, dacă nu miliarde, de sfinți există fără a fi recunoscuți?
      Vai cum vorbești tu în loc să taci! Presupun că știi că la Judecată vom da seamă nu numai pentru fiecare faptă ci și pentru fiecare gând și vorbă.
      Îți imaginezi oare câți se roagă pentru Eminescu, vii și morți, dacă mai e nevoie de așa ceva, sau se roagă el pentru noi în Fața Scaunului Sfintei Treimi?
      Deci, căiește-te pentru hula împotriva ,,Poetului nostru Național”!

      Ștergere
    3. Gheorghe Nistor
      Oare nu ,,Ești cam mic pentru un război atât de mare”?

      Ștergere
  2. Mihaela Gavra (Cluj-Napoca)16 ianuarie 2019 la 11:55

    De ce politicienii au inceput sa reduca din programa scolara si din activitatile culturale din operele poietului Eminescu?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De sataniști și slugi ale evreilor ce sunt.

      Ștergere

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.