Grupări religioase tolerate în Biserica Ortodoxă din România.

Despre mișcarea Oastea Domnului și despre mișcarea Visarionistă

Cu ajutorul lui Dumnezeu cel Bun și Milostiv încerc să pătrund puțin în problematica existenței mai multor grupări care s-au coagulat de-a lungul timpului între unii creștini din Biserica Ortodoxă Română.

Două grupări ne preocupă mai mult, și anume cea numită Oastea Domnului și cea  din jurul diaconului Visarion Iugulescu numită  gruparea visarionistă.

Abordarea pe care încerc să o fac nu are legătură cu o vreo viziune pătimașă sau bazată pe preconcepții, ci una bazată pe eclesiologia Bisericii Ortodoxe, pentru a înțelege acest fenomen în matca lui reală.

Vom începe să analizăm Oastea Domnului prin ramura ei numită Mișcarea Visarionistă.

Conform studiului părintelui profesor David Pestroiu de la Facultatea de Teologie din București aflăm că:

„Visarioniștii constituie o ramură a Oastei Domnului. Se numesc aşa după liderul lor spiritual, ierodiaconul Visarion Iugulescu (treapta sa ierarhică e contestată de către unii cercetători, în special de prof. diac. dr. Petre David, care-l numeşte simplu rasofor).

– liderul s-a născut în 1922, pe Valea Prahovei, numindu-se din botez Vasile. S-a perindat pe la mân. Căldăruşani şi Cernica, după care a ajuns organizator al Oastei Domnului la Biserica Sf. Nicolae Sârbi. După demolarea acesteia în 1983, se retrage la o casă parohială a Bis. Sf. Nicolae Vlădica (11 Iunie). Aici îşi reorganizează gruparea, ajutat de sora Elena. A atras f. mulţi tineri şi tinere, adunaţi sub denumirea de „Lucrarea”; promovează căsătoriile albe, nunta fără lăutari (numai cu cântări ale Oastei Domnului), vestimentaţie specifică (haine negre, basmale albe sau albastre, excluderea podoabelor de orice fel).

– după 1989, mişcarea cunoaşte o dezvoltare puternică: se publică revista Călăuza ortodoxă, cu predici visarioniste şi ilustraţii – icoane pictate de Visarion, în stil naiv. S-au alcătuit filme, proiecţii de diapozitive etc. Din cuprinsul acestor materiale:

– Visarion se pretinde, el însuşi, purtătorul unor revelaţii primite direct, în urma unor „arătări”, viziuni. În predici, reproduce astfel de mesaje, prezentând dialoguri între Dumnezeu, Maica Domnului, îngeri, diavoli, sfinţi, fără bază biblică şi patristică. Abuzează de digresiuni, poveşti şi descrieri imaginare, care fac, însă, deliciul adepţilor. Nu în ultimul rând, creează o psihoză eminamente sectară prin descrierile îngrozitoare ale sfârşitului lumii, ale chinurilor iadului etc. Are, însă, şi meritul de a îndrepta adepţii pe calea moralităţii, prin combaterea aspră a păcatelor şi viciilor.

– într-o vreme, Călăuza a apărut cu binecuvântarea P.S. Galaction (fie s-a obţinut în grabă, fie nu s-a obţinut deloc, căci la ora actuală se publică fără nici o binecuvântare).

– la iniţiativa pr. paroh Ion Grigore, s-a desfiinţat gruparea de la 11 Iunie. Visarion s-a retras, bătrân, la Comarnic, dar adepţii s-au regrupat la alte biserici: Sf. Pantelimon, Sf. Mina, Sf. Silvestru, Sf. Nicolae Şelari, Toţi Sfinţii, Sf. Stelian, Mătăsari etc. De asemenea, au puternice nuclee în ţară: Constanţa, Iaşi, Botoşani, Craiova, Tulcea, Timişoara, Arad.

– au legături, pe filiaţie, cu Oastea Domnului (cu cântări şi manifestări similare), cu mişcarea de la Vladimireşti şi Turma Sf. Ilie.”  ( Curs de Misiologie, vol I)

În primul rând nu negăm sinceritatea celor care fac parte din gruparea Oastea Domnului sau Visarionistă și nu negăm faptul că mulți au ajuns să cunoască Biserica Ortodoxă prin intermediul acestei grupari misionare.  Misionarismul, datorită perioadei comuniste, a lipsit în Biserica Ortodoxă, cei mai mulți preoți sau mireni își manifestau credința în mare taină, astfel că mulți mireni, cuprinși fiind de râvna misionară au găsit o grupare prielnică duhului misionar, duh misionar care nu ar fi trebuit să lipsească din viața Bisericii.

Trebuie aici să spunem că Biserica Locală trebuie revigorată printr-un duh misionar autentic ortodox care să fie practicat de către toate treptele ierarhiei Bisericești formate din cele patru trepte, anume Episcop, presbiter, diacon și mirean. Și mirenii au Pecetea Darului Duhului Sfânt primind Succesiune Apostolică prin Taina Mirungerii.  Aceste patru trepte sunt patru Ordine în conducerea Bisericii, laicii- mirenii fiind ultima treaptă, ei sunt numiți în Noul Testament Sfinți, Credincioși, Preoție Împărătească. În Biserica Ortodoxă Autoritatea este prezentă în toate cele patru ordine avându-l pe Episcop în centrul unității, autoritatea episcopului nu este peste Biserică ci în interiorul Bisericii (https://dogmaticaempirica.wordpress.com/2016/12/31/cele-4-trepte-ierarhice-care-guvernează-biserica/). Din păcate Biserica Locală Română nu a oferit șansa pentru mulți de a-și manifesta zelul misionar căzând în diferite capcane sectante sau mișcări de genul celor menționate.

Părintele Adrian Făgețeanu vorbea despre Oastea Domnului și despre Taica Visarion ca despre o grupare care se consideră un fel de elită, gruparea fiind închisă, deși cu valențe misionare, totuși nu se putea participa la întrunirile care semănau a adunări neoprotestante decât a cult liturgic ortodox.  Părintele Cleopa Ilie de asemenea spune că nu poate exista o alta Oaste a Domnului decât cea în care deja suntem înregimentați și anume Oastea Creștinilor Ortodocși, a Membrilor Bisericii botezați, mirunși și împartășiți ce cred drept în Hristos. O altă Oaste paralelă sau o formațiune în cadrul Bisericii nu poate exista. Dacă ar exista Mișcări și Ordine în afară de Episcopat, Presbiterat, Diaconat și Mirenat ar însemna să avem o eclesiologie de tip papistaș în care exista multe Ordine cum ar fi Ordinul Iezuiților sau Mișcarea Iezuită, Ordinul Focolarilor- Mișcarea Focolară care sunt un ordin de tip neoprotestant-penticostal-papistaș cu manifestări așa zis harismatice, apoi ordine călugărești, etc.

Întrebarea care se ridică este în ce situație eclesiologică  se găsesc cele două grupări – Oastea Domnului și Mișcarea Taicii Visarion?

Biserica Ortodoxă este un Trup, un singur Trup, Ea, Biserica, este Una și Unică, este Trupul lui Hristos și fiecare membru al Ei este mădular al acestui Trup. În Biserică există multe Harisme ale Duhului Sfânt care se manifestă la membrii Bisericii dar în cadrul aceluiași Trup. Nu s-a împărțit Hristos.  În Epistola I către Corinteni cap I, versetele 12-13 Sfântul Apostol Pavel spune:  „fiecare dintre voi zice: Eu sunt al lui Pavel, iar eu sunt al lui Apollo, iar eu sunt al lui Chefa, iar eu sunt al lui Hristos! Oare s-a împărțit Hristos? Nu cumva s-a răstignit Pavel pentru voi? Sau fost-ați botezați în numele lui Pavel?”

La fel putem parafraza cuvintele Sfântului Ap Pavel și să spunem că Eu sunt al lui Taica Visarion, eu sunt al Oastei Domnului! …S-a rastignit cumva Taica Visarion pentru voi?

Atunci, având în vedere că Gura Duhului Sfânt, Pavel spune că această împărțire nu este de la Hristos ci este nebisericească putem să corelăm această grupare cu Canonul I al Sfântului Vasile cel Mare care numește trei categorii de cădere din Biserică – Eresuri, Schisme și Adunări ilicite (nelegiuite).  Dacă despre eres și schismă Sfântul Vasile cel Mare spune că ereticii sunt aceia care s-au despărțit cu totul prin concepții eronate de credință, iar schismaticii sunt cei care greșesc în anumite chestiuni și întrebări bisericești corijabile, despre  adunările ilicite (nelegiuite)  spune că „au numit adunările ce se fac de presbiteri sau episcopi neascultători şi de poporul neînvățat; precum dacă cineva fiind găsit în greşeală a fost înlăturat din slujbă, şi nu s-a supus canoanelor, ci singur şi-a atribuit sieşi întâietate şi slujbă, şi împreună cu dânsul au plecat si alţii, părăsind catoliceasca (adevărata) Biserică (ortodoxă), aceasta este adunare ilegală;”

Orice grupare ilicită sau parasinagogă sau schismă pune în pericol iminent mântuirea celui care se găsește în ea.  O grupare care nu este în duhul Bisericii, care se separă prin cântare, obiceiuri, ethos de Biserică, deși se consideră pe ea ca făcând parte din Biserică de fapt se delimitează de Biserică, căpătând alt ethos și alte învățături. Ei se separă de duhul Bisericii în sensul unei înșelări duhovnicești care întotdeauna duce și la erezie.

Unele grupări au o orientare apocaliptică și se imită concepțiile neoprotestante despre studierea Bibliei, despre ritmul cântărilor, despre modul de viață al celor care se consideră că fac parte din acel Ordin, Grupare, Mișcare, fie a Oastei Domnului fie a Visarioniștilor.

Iată ce rol nefast a jucat primirea în Biserica Ortodoxă a ideilor neoprotestante care au prins viață fie prin mișcări eronate apocaliptice de tip adventist, fie prin crearea de parasinagogi gen Oastea Domnului sau Visarioniști. Acestea au dus la crearea de erezii, de grupări parasinagogale în care membrii lor își periclitează mântuirea rămânând în aceste false evlavii de tip pietist.

Cântările pietiste de natură neoprotestantă și icoanele viu colorate, forme de falsă cumințenie și stări ale înșelării sufletești cu accente de mândrie legate de apartenența la așa numita Lucrare sau Mișcare duce la pierderea sufletelor multor oameni atrași în aceste curse subtile, greu de reperat pentru omul care nu cunoaște eclesiologia Bisericii.

Îmi aduc aminte de cântecele de genul „Cruce Sfântă părăsită, tristă stai plecată-n jos și nu-i nimeni să te îndrepte, o ce lucru dureros…”, sau O Maicuță Sfântă te rugăm fierbinte… că noi suntem fii lacrimilor tale – toate aceste cântece creează o anumită stare de spirit lacrimogen, pietist.  Aceste cântece au un duh pietist moralist, fără conținut dogmatic. Nu se simte nici duhul ascetic nici duhul dogmatic nici duhul sacramental specific textelor liturgice ale Bisericii. Aceasta este ”generația emo” din creștinism care își trage seva din dolorismul papistaș și din pietismul protestant. Se exacerbează niște emoții exterioare, fără profunzimea metanoiei, fără puterea de a vindeca, de a curăța, de a lumina și îndumnezei pe om. Omul rămâne cu mintea încețoșată, într-un soi de adormire psihotică care îl duce la moarte sufletească. (un fel de psyhe versus pneuma).

Canonul 9 de la Laodiceea interzice a se cânta cântecele neaprobate de Biserică.

Sunt cântări care aduc o înfocare psihologica, inclusiv cu lacrimi care îl ține pe om captiv într-o zona psihologică și nu duhovnicească.

Poporul simplu, necatehizat corect este atras de aceste pietisme și ajunge să trăiască un creștinism deformat, mutilat, eretic.

La fel și astăzi Oastea Domnului și Visarionismul sunt mișcări în afara Bisericii lui Hristos ca și ethos, manifestare. Eclesiologic ele nu se încadrează în Biserica lui Hristos, fiind mișcări parasinagogale.  Predicile Taicii Visarion au fost inspirate în mare proporție  din Chiriakodromionul marelui predicator Mitropolitul Ilie Miniat. Însă nicăieri Taica Visarion nu dă sursa…Dar acest lucru nu este rău.

Readucerea credincioșilor sinceri , care se afla în aceste înșelări în Biserica lui Hristos să se facă cu multă delicatețe, dragoste. Pentru că mulți nu sunt conștienți de pericolele acestea. Este important ca ei să părăsească ideea de a face parte dintr-o grupare, dintr-o Lucrare, dintr-o Mișcare și să se identifice numai cu calitatea de Membru al Bisericii lui Hristos.

Chiar dacă sunt adunate în jurul anumitor biserici ortodoxe, chiar dacă se împărtășesc, ei rămân desprinși de ethosul ortodox, înșelarea lăsând urmări adânci în sufletele acestor oameni prin rămânerea în sfera pietismului, e eclectismului (cei aleși). Nu ne putem închina la doi domni.  În Ortodoxie Hristos rămâne centrul existenței noastre.

protopresbiter Matei Vulcănescu

sursa: https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2019/05/20/despre-miscarea-oastea-domnului-si-despre-miscarea-visarionista/

PS:

   La fel cum există o mișcare obsedată de venirea lui antihrist care este condusă și ea pe același drum alunecos al depărtării de ethosul Bisericii Ortodoxe, care este Biruitoare, care nu se preocupă de antihrist ci de Hristos, înțelegând bine semnele vremurilor. Eshatologia Bisericii este luminoasă.

   Eshatologia de tip neoprotestant adoptată din păcate de mulți credincioși fără repere serioase duhovnicești în care mai mult observăm repere materialiste, frica de antihrist, frica de sistem, frica și groaza în general, obsesia sfârșitului lumii acesteia decât pregătirea pentru sfârșit creștinesc vieții noastre, neînfruntat, în pace și răspuns bun la Înfricoșătoarea Judecată a lui Hristos.

   Ideile vehiculate de aceștia sunt că orice formă de control – cipuri, biometrie, etc sunt lepădare de Hristos, semnul fiarei și pecetea lui antihrist.  Alții au afirmat ca e jumătate de lepădare sau sfert de lepădare, că e pre-pecete, pre-mergător, etc. Toate aceste idei sunt de origine neoprotestantă, s-a început cu codul de bare a fi considerat semnul fiarei și până la cipuri în zilele noastre.  Toate aceste idei sunt exagerate, și chiar conduc oamenii către o fobie apocaliptica eshatologică de amorțire a conștiințelor, ducând inclusiv la boli psihice și psihoze. Una este vigilența creștinului de a nu se lăsa călcat în picioare de un Stat păgân și dornic de opresiune și control absolut care poate deveni antihristic așa cum este statul comunist și orice dictatură, și alta este să afirmi că cine ia un cip, un CNP, buletin , etc pierde Harul Duhului Sfânt lepădându-se de Hristos, de Biserică și de Botez. Hristos Prunc fiind a mers în Betleem ca să primească CNP, să fie înscris în Statul antihristic roman păgân. Cum a acceptat Hristos asta? Maica Lui a mers să fie înscris. Hristos întreabă: „Al cui chip este pe monedă? Al Cezarului! ” răspund iudeii care vroiau sa-L prindă în cursă. Cine era Cezarul? Era un simplu Împărat? Nu. Era scris pe monedă că Cezarul este dumnezeu! Deci nu era o simplă problemă legată dacă să dăm impozitul sau nu. Ci moneda era antihristică. Hristos nu spune: nu acceptați aceste monede, ardeți-le, etc ci cere ca să se dea Cezarului ceea ce îi aparține, dar nu închinare sau Adorare.