Teologul Mihai Silviu Chirila condamna atitudinea lumeasca blasfemiatoare fata de ierarhii traditionalisti pe care au avut-o ierarhi ecumenisti care au sustinut Sinodul Talharesc din Creta.

Biserica Ortodoxă e singura Biserică creştină

  

Despre Sinodul „panortodox” si retorica francmasonico - new-age-istă a duşmanilor Bisericii

Daca relatările din presă sunt adevărate, atunci, cu părere de rău, la sinodul din Creta au participat şi unii episcopi vânduţi, care vorbesc direct în retorica francmasonico-new-agistă a duşmanilor Bisericii, numindu-i pe creştinii practicanţi şi pe teologii ortodocşi „fanatici şi fundamentalişti”, exact aşa cum îi numeşte presa mondialistă sau discursul ateist-secularist.

Îndrăznesc să aspir şi eu bucuros (dar fără a merita această cinste) la titulatura de teolog „fundamentalist şi fanatic”, deoarece cred şi marturisesc că:

1. Nu există nicio părtăşie între Ortodoxie şi heterodoxie, canoanele Sfinţilor Părinţi nepermiţând nici măcar şederea la masă cu heterodocsii, în niciun caz participarea la slujbe cu ei sau împreuna-liturghisire.

2. Biserica Ortodoxă este cea Una pe care o mărturisim în Crez, afirmaţia acelui episcop fiind de un eretism pentru care el trebuie caterisit imediat. Dacă am admite că Biserica este alcătuită şi din heterodocşi, atunci de fapt Ortodoxia nu ar avea niciun rost, de vreme ce te poti mântui peste tot în comunităţile creştine şi nu trebuie să fii ortodox şi să trăieşti după asprimea canoanelor ortodoxe. Mai mult, acceptarea ideii că Biserica din Crez îi cuprinde şi pe heterodocsi (eretici) înseamnă a spune că Biserica e în sine plină de contradicţii, de vreme ce în Biserică s-ar afla şi unii care o cinstesc pe Maica Domnului, şi unii care o înjura, unii care se închină la icoane, altii care le consideră idoli etc. Asemenea idee este incalificabilă şi desfiinţează practica tuturor celor Şapte Sinoade Ecumenice, care s-au desparţit clar prin anatemă de toate ereziile timpului lor, arătând că acei eretici nu sunt în Biserică, ci în afara şi împotriva ei.

Se cuvine să nu cădem în capcana de a crede că ectenia din Sfânta Liturghie „pentru pacea a toată lumea, pentru bună starea sfintelor lui Dumnezeu Biserici şi pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm” se referă la ideea ecumenistă de unire a Bisericii Ortodoxe cu comunităţile heterodoxe. Ectenia se referă la unirea Bisericilor Ortodoxe între ele, la armonia din interiorului oekumene-ului ortodox, nicidecum la unirea drept-credincioşilor cu ereticii.

3. Celelalte culte creştine nu sunt „biserici nedepline”, pentru că Hristos nu a întemeiat Biserici depline şi Biserici nedepline, nici nu poate fi Capul mai multor Biserici, după cum mărturiseşte Sfântul Apostol Pavel : „Există un Domn, o credinţă, un botez” (Efes. 4,5, s.n.). Există o singură Biserică, cea care a rămas fidelă curăţiei învăţăturii divine cuprinse în Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, şi care din acest motiv e capabilă să aibă „dreapta slăvire” a lui Dumnezeu şi „opinia corectă” cu privire la învăţătura de credinţă (care în greceşte se numesc orthodoxia). Celelalte culte sunt atât de puternic influenţate de gândirea lumească, încât nu mai pot avea pretenţia continuităţii cu tradiţia biblică şi apostolică (nici nu o au, cele mai multe dintre ele).

Daca celelalte culte creştine ar fi „biserici nedepline”, ar însemna că şi Biserica Ortodoxă este „nedeplină”, de vreme ce există bucăţi de Biserică în afara ei. A afirma că Biserica Ortodoxă este Biserica deplină, ceea ce este perfect adevărat, dar că în afara de Biserica Ortodoxă mai există şi alte „biserici nedepline” este o contradicţie în termeni, deoarece ceva nu poate fi deplin, atât timp cât are părţi de aceeaşi substanţă cu el în afara sa. Deplinătatea Bisericii Ortodoxe implică şi unicitatea sa.

Din câte am citit, această idee halucinantă a „bisericilor nedepline”, preluată din eclesiologia catolică, în care ortodocşii şi protestanţii sunt numiţi „biserici nedepline”, a fost susţinută în baza argumentului că termenul ekklesia (biserică) apare la Clement Alexandrinul şi la Teodoret de Cir ca desemnând şi comunităţile eretice. Clement Alexandrinul a trăit înainte de prima mare erezie, cea a lui Arie, într-o perioadă în care Biserica nu se confrunta cu opinii atât de puternic contrare adevărului de credinţă. La primele două sinoade ecumenice s-a făcut definirea clară a Bisericii, ca fiind „Una”, „Sfântă”, „Sobornicească” şi „Apostolească”. În acelaşi timp, ereziarhii au fost anatematizaţi şi daţi afară din Biserică. Aşadar, argumentarea este puerilă. Mai mult, Teodoret de Cir a fost condamnat la Sinodul al V-lea Ecumenic ca eretic.

Termenul ekklesia apare şi în organizarea cetăţilor greceşti antice, desemnând adunările publice în care se luau deciziile cu privire la treburile cetăţii. Numim şi acele adunări precrestine „biserici nedepline”? E ridicol.

4. Nu există nicăieri în tradiţia ortodoxă instituţia sinodului ecumenic permanent şi infailibil. Infailibilitatea în Ortodoxie aparţine lui Hristos şi Bisericii Sale în general, nu unei structuri administrative, mai ales compusă din episcopi ca cei care au sustinut că Biserica Una nu e cea ortodoxă, că ortodocşii practicanţi sunt fanatici etc. Dacă ar fi dorit să aibă un sinod permanent ecumenic, Sfinţii Părinţi l-ar fi creat ei, cu multe sute de ani în urma. Sinodul ecumenic a fost conceput ca o armă extremă de luptă contra dezbinării în Biserică, atunci când acea dezbinare nu mai poate fi combătută prin celelalte arme spirituale (predica, scrierea, apologia, polemica, sinoadele locale etc.). Prin urmare, ideea este complet irealistă, dictatorială şi necanonică. Ca să nu mai vorbim de faptul că încalcă principiul receptării textelor sinodale în Biserică de către popor, prin transpunerea lor în cult (hotărârile sinoadelor ecumenice au devenit parţi ale cultului, fie prin practici de cult, fie prin cântări inspirate din ele, fie prin arhitectura bisericească etc.).

Faţă de astfel de inovaţii doctrinare, dacă ele se vor transpune într-un document oficial, orice creştin ortodox cu frică de Dumnezeu trebuie să îşi reamintească faptul că ascultarea se face până la păcat, cu alte cuvinte, creştinul nu are nicio datorie a ascultării faţă de cel ce îl îndeamnă la păcat şi la erezie.

Sursa: http://www.atitudini.com/2016/06/mihai-silviu-chirila-despre-sinodul-panortodox-si-retorica-francmasonico-new-agista-a-dusmanilor-bisericii/

(preluat de pe mihaisilviuchirila)