Un preot român din Grecia demontează
diversiunea ereziarhilor ecumenişti care susţin că oprirea comuniunii cu
ierarhii care, în Creta, au semnat documente în contradicţie cu învăţătura
Bisericii Ortodoxe nu ar fi o măsură canonică de reacţionare la impunerea
ereziei, ci schismă.
Chiar dimpotrivă, canonistul ortodox din România, arhidiaconul prof. univ. dr. Ioan N.
Floca de la Sibiu, în explicaţia dată canonului 15 de la sinodul I-II din
Constantinopol (861) arată că aplicaţia acestui canon nu e o schismă, ci o
măsură canonică necesară. Acesta spune ca în cazul în care erezia ierarhului
este vădită, preotul are, nu doar dreptul, ci chiar datoria, sa ia o astfel de
pozitie: “în cazul în care superiorul
propovaduieşte în public, în biserică, vreo învatatură eretică, atunci
respectivii au dreptul şi datoria ca imediat să se despartă de acel superior. În
acest caz nu numai ca nu vor fi sanctionaţi, dar vor fi apreciaţi, pentru ca au
osândit legal pe cel vinovat şi nu s-a răsculat împotriva acestuia”. (prof. Marian Vanca)
Canonul 15 de la Sinodul I-II din
Constantinopol spune: “Cele ce sunt randuite pentru prezbiteri,
episcopi si mitropoliti, cu mult mai vartos se potrivesc pentru patriarhi.
Drept aceea daca vreun prezbiter, sau episcop, sau mitropolit, ar indrazni sa
se departeze de comuniunea cu propriul sau patriarh, si nu ar pomeni numele
acestuia, precum este hotarat si randuit in dumnezeiasca slujba tainica, ci mai
inainte de infatisarea in fata sinodului si de osandirea definitiva a acestuia,
ar face schisma, Sfantul Sinod a hotarat ca acela sa fie cu totul strain de
toata preotia, daca numai se va vadi ca a facut aceasta nelegiuire. Si acestea
s-au hotarat si s-au pecetluit pentru cei ce sub pretextul oarecaror vinovatii
se departeaza de intai statatorii lor, si fac schisma si rup unitatea
Bisericii. Caci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu intaiul statator
al lor pentru oarecare eres osandit de sfintele sinoade, sau de Parinti,
fireste adica, de comuniunea cu acela, care propovaduieste eresul in public, si
cu capul descoperit il invata in Biserica, unii ca acestia nu numai ca nu se
vor supune cercetarii canonicesti, desfacandu-se pe sinesi de comuniunea cu cel
ce se numeste episcop (mitropolit, patriarh –n.n.) chiar inainte de cercetarea
sinodiceasca, ci se vor invrednici si de cinstea cuvenita celor ortodocsi, caci
ei nu au osandit pe episcop (mitropolit, patriarh –n.n.), ci
pe pseudoepiscopi (pseudomitropolit, pseudopatriarh –n.n.) si
pe pseudo invatatori, si nu au rupt cu schisma unitatea Bisericii, ci s-au
silit sa izbaveasca Biserica de schisme si dezbinari.”
Unii afirmă sus şi tare că a opri pomenirea
Ierarhului la Sfânta Liturghie pe motiv de erezie (că predică erezia în public
sau e în comuniune cu erezia) ar fi schismă. Dar acești oameni se pare că nu au
noțiunea de ce însemnă schisma, pe care după cum spune Sfântul Vasile
cel Mare „nici sângele muceniciei nu îl poate spăla”. Schisma înseamnă
depărtare de Hristos şi de Biserica Lui, înseamnă lipsa Harului şi a Mântuirii.
Cine e în schismă nu mai are nici Har, nici Taine, nici Mântuire. Dar oare a
opri pomenirea episcopului în caz că învaţă erezia e schismă? Canonul 15 de la
Sinodul I-II Constantinopol din Pidalion ne spune că cei (Preotul) care opresc
pomenirea pentru că episcopul e în erezie, atunci acei preoţi nu numai că nu se
fac vinovaţi de schismă, ci şi de mare cinste sunt învredniciţi, ca unii care
au ferit Biserica de schismă, tocmai prin oprirea pomenirii şi îngrădirea de
Episcopul ce învaţă erezia.
Iată că prin oprirea pomenirii, Preotul şi credincioșii se îngrădesc de erezia propagată prin episcopul respectiv, la fel şi Episcopul se îngrădeşte de mitropolit, mitropolitul de sinod, sinodul de patriarh, Biserica Autocefală de altă Biserică Autocefală, etc.
Dacă cei care au întrerupt pomenirea episcopului pe
motiv de erezie şi numai pe acest motiv ar fi schismatici (rupţi de Biserică)
ar însemna că Sfântul Maxim Mărturisitorul a murit schismatic, Sfântul Teodor
Studitul a murit schismatic, Sfântul Marcu al Efesului a murit schismatic, etc.
Să nu fie!
Pleiada de sfinți ai Bisericii s-au îngrădit pe ei
înşişi de erezie prin întreruperea pomenirii canonice a Episcopului locului.
Toţi Sfinţii după ce au întrerupt pomenirea
episcopului (numit de canoane pseudo-episcop, sau mincino-episcop
– din moment ce nu înfierează erezia) au continuat să slujească Sfânta şi
Dumnezeiasca Liturghie şi toate Tainele Bisericii, rămânând în deplină
comuniune cu Biserica Ortodoxă, dar îngrădindu-se de numitul Episcop de care
aparținea. În momentul în care un episcop se leapădă public de erezie şi
mărturisește ortodox, se reia şi pomenirea lui de către preoți.
Din momentul încetării pomenirii nicio caterisire nu
îi atinge pe cei ce au întrerupt pomenirea, pentru că Episcopul care se află în
erezie nu are puterea de a caterisi pe nimeni. Sfântul Ignatie Teoforul spune
că nu poate exista Biserică fără episcop şi fără preoţi, iar episcopul este ca
o chitară, iar preoţii sunt corzile chitării. Dar tot Sfântul Ignatie Teoforul
spune că, în cazul în care Episcopul este în erezie, trebuie să te desparți de
el, ca de un lup în blană de oaie, iar Sfântul Ioan Hrisostom spune că trebuie
să fugim de ei şi să ne delimităm de ei.
Iată că sintagma: „Biserică fără Episcop nu
există” e valabilă numai în vreme de pace pentru Biserică, dar dacă un
Sinod devine tâlhăresc, atunci se schimba situația, nu mai suntem datori a
asculta de Episcopul ce are părtăşie cu Sinodul Tâlhăresc, iar preotul în
deplinătatea Preoției harice ce o are de la Hristos, nu de la Episcop, care
este doar organul prin care se dă Harul Preoției, slujește în continuare până
ce se adună un Sinod al Ortodocşilor care va anatematiza pe acei episcopi
eretici şi sinoadele lor.
Am expus pe scurt învăţătura ortodoxă despre îngrădirea de erezie. Aşa a procedat si Sfântul Munte Athos pe timpul Patriarhului de tristă amintire Athenagoras, dar şi Mitropoliți din Biserica Greacă ce au oprit pomenirea Patriarhului Athenagoras în istoria recentă.
În situația dată, legat de întreruperea pomenirii Patriarhului Chiril, consider că pomenirea lui Chiril trebuia întrerupta nu de acum, ci trebuia întreruptă pomenirea Patriarhului Alexei a toată Rusia, Românii trebuiau să întrerupă pomenirea Patriarhului Iustinian Marina si Grecii pomenirea Patriarhului Athenagoras, pentru că acești Patriarhi au băgat Biserica Ortodoxa în WCC (Consiliul Mondial al Bisericilor). Iată că e puţin cam tardivă oprirea pomenirii, dar, în fine, mai bine mai târziu decât niciodată. De Mănăstirile din Sfântul Munte ce să mai vorbesc… sunt mulţi Ieromonahi care nu mai pomenesc demult la Chilii si Mănăstiri athonite pe Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului. Ucenicul Cuviosului Efrem Katunakiotul ne-a confirmat că la el la chilie niciodată nu a fost pomenit numele Patriarhului Bartolomeu. Nici Mitropolitul Augustin de Florina în ultimii 30-40 de ani nu a pomenit pe niciunul dintre Patriarhii ecumenişti ai Constantinopolului. Slavă lui Dumnezeu! Creștinii se cern. Numai cei răuvoitori şi ignoranți îi vor numi schismatici pe cei care se îngrădesc de eretici şi erezie…
Ascultarea este până la erezie, iar ruperea
comuniunii nu este faţă de Biserică, ci, faţă de Episcopul, Preotul sau
Patriarhul care învaţă erezia, conform Sfinţilor Părinţi şi Canonului 15 al
Sinodului I-II de la Constantinopol (vezi Pidalion).
Unii au impresia greşită că dacă nu mai pomenesc
Episcopul, s-au rupt de Biserică. Biserica este Hristo-centrică, nu Episcopo-centrică.
Dacă Episcopul învaţă ortodox, atunci el păstrează Ierarhia şi Succesiunea
Apostolică, dacă însă nu învaţă ortodox, nu mai are niciun rol, numit fiind minciuno-episcop
(Canonul 15 al Sinodului I-II de la Constantinopol). Sf. Ierarh Marcu
Evghenicul a murit în afara comuniunii cu Patriarhia Constantinopolului,
rupându-se de ea, şi a cerut ca la înmormântarea lui să nu vină vreun Episcop
sau vreun cleric care semnase unirea cu papistaşii.
Mulţi sfinţi mari (Sf. Teodor Studitul, Sf. Maxim
Mărturisitorul, Sf. Ioan Damaschin, etc.) au întrerupt comuniunea cu episcopii
eretici, iar după mintea unor „teologi” ar însemna că aceşti sfinţi nu sunt
sfinţi, ci „schismatici” şi „rupţi de Biserică”. Nu este vorba de „revoltă” sau
de „repulsie” faţă de un om sau Patriarh, ci e vorba de îngrădire faţă de
erezia promovată de acel om sau Patriarh.
Întreruperea pomenirii este pedagogică, este o
delimitare faţă de idei și mustrare față de persoană (grup de persoane).
Întreruperea pomenirii nu este același lucru cu anatema, ci este un mod de a
atrage atenția unui frate ortodox ce a alunecat pe căi greșite (înșelări și
erezii) și de delimitare față de ce nu este ortodox în ideile sale sau faptele
sale.
Preot Matei Vulcănescu – Sfânta Mitropolie a Pireului
(Grecia)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.