marți, 26 iulie 2016

La Oradea preotii au fost mintiti de episcopul lor. Acesta spune bihorenilor ca documentele semnate in Creta nu au abateri de la invatatura Bisericii Ortodoxe.



   PS Sofronie si spalarea pe creier a preotilor si enoriasilor din Bihor in ce priveste contributia BOR la sinodul talharesc din Creta 2016

     In urma consultarii documentelor finale a intrunirii ierarhilor din Creta, iunie - 2016, mai multi preoti din judetul Bihor au constatat ca “Sinodul” asa-zis “Mare” si “Sfant” este eretic deoarece incearca introducere intr-o forma “oficiala” a ereziei ecumeniste. Unul dintre adeptii acestei erezii este si ierarhul nostru, PS Sofronie Drincec, Episcop al Oradiei, din anul 2009[1]. Preotii spun ca episcopul Sofronie i-a informat ca Biserica Ortodoxa Romana a avut un rol important in Creta deoarece a introdus cateva amendamente pozitive, in favoarea invataturii Sfintilor Parinti ai Bisericii lui Hristos, cea Ortodoxa. In acelasi timp preotii sustin ca PS Sofronie nu a mentionat care sunt aceste amendamente si nici care a fost contributia exacta a BOR in cadrul acestei intruniri, numita “Sinod”. 

     Mentionam ca Biserica Ortodoxa Rusa a emis un comunicat in care declara oficial ca nu recunoaste intrunirea ierarhilor din Creta ca fiind “Sinod pan-ortodox”.
     Preotii bihoreni se indoiesc de sinceritatea episcopului lor. Daca indoielile lor sunt justificate, ramane sa tragem singuri concluziile...

In urma discutiilor purtate cu acesti preoti, ASTRADROM a contactat telefonic secretariatul Episcopiei de Oradea, pentru a pune cateva intrebari. Raspunsul panicat al preotului de la secretariat a fost: “Cine sunt acei preoti!? Cum v-au contactat!?”. In 18 iulie am trimis intrebarile si pe adresa de email a episcopiei, dar pana in prezent nu am primit nici un raspuns.

1.       Care a fost exact contributia BOR? Vrem un raspuns concret, punctual.
2.       Care a fost contributia PS Sofronie la acest sinod? In ce consta aceasta, concret, punctual?
3.       PS Sofronie a semnat documentele despre “Taina cununiei si impedimentele sale” si “Relatiile Bisericii Ortodoxe fata de restul lumii crestine”?
4.       BOR a semnat aceste documente?
5.       Care a fost criteriul dupa care a fost ales PS Sofronie Drincec sa reprezinte BOR in Creta, stiind ca a avut impedimente grave in ce priveste impartasirea ereziei ecumeniste?
6.       Au fost ierarhi din BOR care au avut taria (convingerea/curajul) sa nu semneze documentele finale, daca totusi s-au prezentat acolo?

Intrebarile preotilor bihoreni sunt si ale redactiei ASTRADROM, dar si ale mai multor credinciosi ortodocsi ai eparhiei pe care PS Sofronie ii pastoreste. Ne-am bucura sa primim un raspuns sincer.

Din informatiile primite de la ierarhi greci care au participat la intrunirea din Creta, am aflat ca BOR a plecat de la Bucuresti cu dorinta de a introduce in documente varianta Sfintilor Parinti despre sectele crestine: “Confesiuni si Comunitati Eterodoxe”. In ce priveste rezultatul a fost cu totul altul deoarece, la putin timp (cateva ore) delegatia BOR si-a schimbat radical punctul de vedere retragandu-si propunerea. Marele duhovnic roman din Muntele Athos, de la Schitul Prodromu, parintele Iulian, spunea intr-un interviu ca retragerea misterioasa (fara nici cea mai mica opozitie) a pozitiei BOR poate fi asemanata cu gestul lui Pilat din Pont care a cedat usor in fata hulitorilor lui Hristos si a preferat sa se spele pe maini. Astfel, delegatia Romaniei a plecat in Creta cu convingeri ortodoxe si s-a intors cu convingeri ecumeniste, conform documentelor semnate[2] de PS Sofronie si ceilalti ierarhi ai BOR. Acesta este aportul BOR despre care vorbea PS Sofronie? Sau totul a fost un teatru regizat de acasa sa credem noi ca delegatia BOR a avut intentia sa apere ortodoxia? Cum va explicati ca pe site-ul oficial al  sinodului din Creta nu au aparut listele cu semnaturile celor prezenti pentru a putea vedea si noi cine sunt cei care au semnat? De ce delegatia Romaniei a facut conferinta de presa doar cu Trinitas, fara sa accepte participare din partea presei laice?

Preotii care au studiat documentele finale spun ca in multe situatii se foloseste un limbaj dublu, caracteristic ereziei ecumeniste, punand o ceata plina de confuzii care da posibilitatea incalcarii canoanelor statornicite la cele sapte Sinoade Ecumenice. Acest lucru este exprimat si de monahii de la Muntele Athos care au semnat de curand o declaratie (in limba greaca) in care condamna sinodul din Creta si continutul documentelor aprobate de participanti.

Mentionam ca au fost reprezentanti ai Bisericii Greciei, Ciprului si Serbiei care au refuzat sa semneze documentele finale, din motive de constiinta. Mai multi teologi ortodocsi de talie internationala precum Teodor Zisis, Ioannis Romanidis, Dimitrios Tselenghidis si altii, au dovedit teologic ereziile ierarhilor participanti la intrunirea din Creta. Din partea Bisericii Romane nu a participat nici un teolog, dupa cum afirma teologul Radu Preda.

Suspiciunile clericilor bihoreni care ne-au contactat consta in alegerea PS Sofronie printre membrii delegatiei BOR, stiindu-se ca PS Sofronie era pe punctul de a fi caterisit, in urma cu cativa ani, pentru ca a slujit Aghiasma Mare, de Boboteaza, cu episcopul eretic (greco-catolic) Virgil Bercea de la Oradea. Amintim aici si atitudinea dictatoriala, a episcopului Sofronie, fata de preotii bihoreni care si-au exprimat public pozitia fata de erezia ecumenista, interzicandu-le sa combata ecumenismul in predicile lor, pe unii alungandu-i din eparhie.

Din informatiile pe care le detinem de la ierarhi din alte Biserici Ortodoxe participante la sinodul din Creta am aflat ca toti reprezentantii BOR au fost de acord cu documentele finale. Comparand documentele semnate de reprezentantii BOR in Creta, cu invatatura Bisericii Ortodoxe, constatam ca lucrurile stau cu totul invers. Reprezentantii nostri nu au aparat ortodoxia, ci au tradat-o.

Am vrea sa amintim ca marii nostri duhovnici Arsenie Papacioc, Cleopa Ilie, Iustin Parvu, Rafail Noica, Arsenie Boca, IPS Bartolomeu Anania, Benedict Ghius, Calciu Dumitreasa, Dumitru Staniloae, Petroniu Tanase etc., au marturisit crezul Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe, au avut o atitudine cu adevarat ortodoxa fata de erezii, schisme si apostazii, implicit si fata de erezia ecumenista. Acesti parinti au ramas in istorie ca aparatori ai ortodoxiei si nu ca tradatori. Stiti de ce? Raspunsul e clar. Pentru ca ei nu au cautat functii si distinctii lumesti, petreceri, viata de lux si masini de miliarde. Acesti parinti l-au cautat pe Hristos si de aceia au ramas cu Hristos, marturisind Adevarul chiar cu riscul de a fi prigoniti, calomniati, sau umiliti. Au fost gata oricand sa-si dea viata pentru Hristos. In cine sa avem incredere, in acesti parinti duhovnicesti sau in delegatia care a semnat documentele apostaziei in Creta? Cati dintre cei care isi exercita credinta in birou si limuzine si-ar fi dat viata pentru Hristos, indiferent de rangurile, distinctiile sau veniturile pe care le au? Fiecare dupa cum le spune constiinta... Nu-i asa?

Amintiti-va preasfintia voastra de cuvintele fostului superior ierarhic de la Cluj, mitropolitul Bartolomeu Anania, care spunea ca “Adevarul lui Hristos se numeste Ortodoxia”. Daca acest mare arhiereu roman ar fi fost in viata nu ar fi cedat nici o cirta din invatatuira Bisericii, asa cum s-a intamplat cu delegatia romana despre care ne spuneti ca ar fi avut contributii bune in Creta. Ati putea sa ne enumerati un aport pozitiv pe care l-a avut delegatia romana in Creta? Macar unul, real si concret... Din ce reiese din documentele semnate se trag cu totul alte concluzii decat cele pe care le-a prezentat, PS Sofronie Drincec, preotilor din eparhia Oradiei.

Prin documentul “Taina cununiei si impedimentele sale” se introduce erezia ecumenista la nivelul familiei crestine, iar prin documentul “Relatiile Bisericii Ortodoxe fata de restul lumii crestine” erezia ecumenista este oficializata la nivelul intregii Biserici. In cel de al doilea document amintit nu se combate nici o erezie, asa cum se facea la Sinoadele cu adevarat Mari si Sfinte, se incurajeaza idea teoriei ramificatiei si teoria ereziei baptismale, mult sustinuta si de unele curente masonice si New-Age –ieste, se ofera posibilitatea negocierii credintei sub pretextul dialogului interconfesional etc. Amintim ca nici unul dintre Sfintii Parinti ai Bisericii Ortodoxe nu au stat la “dialog” cu ereticii pentru ca nu au avut nimic de negociat, de schimbat experiente sau de invatat de la cei ce s-au razvratit impotriva invataturii lasate de Iisus Hristos, prin Apostoli in Biserica Sa. In final delegatia Romaniei a semnat ca recunoaste catolicismul si sectele protestante ca fiind Biserici a lui Hristos, desi ele s-au rupt de mult de invatatura Bisericii crestine primare, cazand in schisme si erezii.

Amintim, in final, ca scopul papei este ca Biserica Ortodoxa sa recunoasca Catolicismul ca fiind “Biserica”, iar catolicismul sa nu mai fie declarat erezie, ceea ce s-a reusit prin acest sinod. Desi a fost organizat necanonic si s-au facut presiuni mari pentru semnarea documentelor, acest sinod este un esec deoarece este in contradictie cu invatatura Bisericii Ortodoxe si marii teologi ai ortodoxiei contemporane il condamna ca fiind un sinod apostat.

In astfel de situatii Sfintii Parinti, conform canonului 15 al Sinodului I-II de la Constantinopol rupeau comuniunea cu ierarhii apostati, nepomenindu-i la slujbe pana isi indreptau greseala (greselile). Acest canon spune: “Cele ce sunt randuite pentru prezbiteri, episcopi si mitropoliti, cu mult mai vartos se potrivesc pentru patriarhi. Drept aceea daca vreun prezbiter, sau episcop, sau mitropolit, ar indrazni sa se departeze de comuniunea cu propriul sau patriarh, si nu ar pomeni numele acestuia, precum este hotarat si randuit in dumnezeiasca slujba tainica, ci mai inainte de infatisarea in fata sinodului si de osandirea definitiva a acestuia, ar face schisma, Sfantul Sinod a hotarat ca acela sa fie cu totul strain de toata preotia, daca numai se va vadi ca a facut aceasta nelegiuire. Si acestea s-au hotarat si s-au pecetluit pentru cei ce sub pretextul oarecaror vinovatii se departeaza de intai statatorii lor, si fac schisma si rup unitatea Bisericii. Caci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu intaiul statator al lor pentru oarecare eres osandit de sfintele sinoade, sau de Parinti, fireste adica, de comuniunea cu acela, care propovaduieste eresul in public, si cu capul descoperit il invata in Biserica, unii ca acestia nu numai ca nu se vor supune cercetarii canonicesti, desfacandu-se pe sinesi de comuniunea cu cel ce se numeste episcop (mitropolit, patriarh –n.n.) chiar inainte de cercetarea sinodiceasca, ci se vor invrednici si de cinstea cuvenita celor ortodocsi, caci ei nu au osandit pe episcop (mitropolit, patriarh –n.n.), ci pe pseudoepiscopi (pseudomitropolit, pseudopatriarh –n.n.) si pe pseudo invatatori, si nu au rupt cu schisma unitatea Bisericii, ci s-au silit sa izbaveasca Biserica de schisme si dezbinari.”

Canonistul ortodox din Romania, arhidiacon prof. univ. dr. Ioan N. Floca de la Sibiu, in explicatia data acestui canon spune ca in cazul in care erezia ierarhului este vadita, preotul are, nu doar dreptul, ci chiar datoria, sa ia o astfel de pozitie: “In cazul in care superiorul propovaduieste in public, in biserica, vreo invatatura eretica, atunci respectivii au dreptul si datoria ca imediat sa se desparta de acel superior. In acest caz nu numai ca nu vor fi sanctionati, dar vor fi apreciati, pentru ca au osandit legal pe cel vinovat si nu s-a rasculat impotriva acestuia”. Detalii despre aplicarea acestui canon gasim in invatatura lui gheron Sava Lavriotul: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/07/masurile-canonice-de-aparare-impotriva.html

Despre documentele semnate de PS Sofronie, dar si de ceilalti membrii ai delegatiei romanesti in Creta, vom reveni cu amanunte. O parte au fost traduse in limba romana si au fost publicate pe siteul “Sinodul talharesc din Creta 2016”: http://sinodultalharesc.tk/

Enciclica acestui sinod contine multe greseli dogmatice si canonice: se creaza o confuzie intre teologie si iconomia divina, intre necreat si creat, precum si mai multe aspecte problematice pe care IPS Hierotheos Vlachos (ucenic al parintelui Sofronie Saharov de la Essex) le arata aici:
detaliat:

Aceasta enciclica inca nu a fost tradusa in limba romana, dar cu bunavointa parintilor greci o vom avea in curand.

Un mare duhovnic al Bisericii noastere, parintele Arsenie Papacioc, despre sinoadele talharesti din istoria Bisericii spunea foarte clar si raspicat: “Iti vei da seama care soboare nu sunt dupa Duhul Sfant cand le vei compara cu cele sapte Sinoade Ecumenice, cu Sinoadele Locale si canoanele Sfintilor Parinti recunoscute de Biserica. Cele care au o alta marturisire si interpretare decat ce invata Biserica sunt de la duhul vicleniei”. Asadar, tinand seama de hotararile ce s-au luat in Creta, putem spune fara a tagadui ca sinodul din Creta nu e “Sfant” pentru ca incalca invatatura Bisericii si deciziile s-au luat sub presiuni, si nu e nici “Mare” asa cum incerca sa ne induca ideea organizatorii, pentru ca nu este pan-ortodox, lipsind patru patriarhii: a Rusiei, a Georgiei, a Antiohiei si a Bulgariei.

Nu in ultimul rand amintim si indemnul parintelui Iustin Parvu care spunea mereu sa ducem lupta cea buna, din interiorul Bisericii fara sa ne despartim de Trupul lui Hristos care este Biserica Ortodoxa: “A trecut vremea marturisirii, acum e timpul muceniciei”.


Vedeti si:

Documentele adoptate de Sinodul din Creta au fost publicate astfel incat sa nu se stie cu exactitate cine sunt semnatarii documentelor. In urma investigatiilor presei laice s-a constatat ca siteul oficial al sinodului prevede numele fiecarui membru al delegatiilor, fara exceptie, lasand impresia ca toti cei prezenti ar fi semnat. Ierarhi care au participat la sinodul talharesc din Creta si care nu au cedat presiunilor, refuzand sa semneze documentele finale din motive de constiinta:
  1. Mitropolitul Irineu de Bashka: Episcopii nu au avut drept de vot la sinodul panortodox.
  2. IPS Amfilohie de Muntenegru confirmă nesemnarea documentului ecumenist „Relațiile Bisericii cu ansamblul lumii creștine”
  3. Mitr. Neofit de Morfou: “SUSȚIN CU SMERENIE CĂ TEXTUL SUFERĂ DE AMBIGUITATE TEOLOGICĂ INTENȚIONATĂ”
  4. Mitropolitul Ieremia al Gortinei: Nu accept ereziile și schismele drept „biserici”
  5. IPS Ierotheos Vlachos explică de ce nu a semnat documentul referitor la relațiile cu non-ortodocșii (ne-creștinii)
  6. IPS Atanasie de Limassol declară că din motive de conștiință nu a semnat documentul ecumenist din Creta
  7. http://sinodultalharesc.tk/majoritatea-ierahilor-sarbi-nu-a-votat-documentele-apostate-din-creta-mitropolitul-irineu-de-baska-documentul-ecumenist-este-nevalid/

Marturia IPS Hierotheos Vlachos despre delegatia BOR si presiunile facute asupra ierarhilor greci sa semneze dupa cum li s-a comandat de catre Patriarhul Bartolomeu de la Constantinopol, impotriva vointei lor. Un scurt raspuns la diversiunile organizatorilor sinodului:

Documentele finale ale intrunirii din Creta, traduse in limba romana:

*   *   *   *   *   *   *   *   *   *

     Redactia Astradrom multumeste preotilor bihoreni care ne-au ajutat la intocmirea celor prezentate mai sus.

     In cele ce urmeaza vom publica un fragment din marturia parintelui Iustin Parvu, caruia PS Sofronie i-a adus injurii atat in timpul vietii, cat si dupa trecerea la cele vesnice. Cuvintele parintelui Iustin sunt graitoare si actuale, iar din ceea ce marturiseste, ne dam seama de motivele pentru care a fost calomniat. Cuvinte grele, dureroase, dar adevarate:

    Cum sa mai ajuti tu prin dialog ecumenic, sa indrepti un catolic la adevarata credinta a Sfintilor Parinti cand tu insuti, ca sef al ortodocsilor, te pupi cu papistasii si cu evreii, pe care-i consideri frati cu tine de credinta? Doar pentru ca suntem creaturi ale lui Dumnezeu??? Ei vor sa niveleze toate religiile intr-una si nu mai cantaresc diferentele majore, ci doar micile asemanari, pentru asa-zisa pace falsa. Nici catolicii nu cred ca sunt impacati asa deplin cu situatia aceasta de vanzare a crestinismului, incat sa te aliezi cu musulmanul. Este o demonizare a lumii. Iar ierarhii nostril ortodocsi nu fac altceva decat sa joace un teatru care da bine si pe care sunt obligati sa-l dea cat mai bine, la ordinele stapanilor lumii. De altfel, in adancul lor nici ei nu au o convingere solida despre acest ecumenism, dar nu au curajul sa se opuna acestui curent, sa se opuna masoneriei care le impune acest ecumenism si nivelare a credintelor. Sunt niste papusi care insa au pierdut harul adevarului, care doar mimeaza Adevarul. Dar nu il mai detin. Se saruta cu ereticii, dar duc pe umerii lor raspunderea caderii unui neam, a unei Biserici in apostazie. Ii intreb si eu pe acesti ierarhi daca ii indreptateste vreun Canon sa fie eretici?
    Si care este de fapt falsul? Iti arata numai exteriorul bisericii catolice, al bisericii protestante, ca in exterior ele sunt asemanatoare, dar luate in esenta lucrurile nu mai sunt asa. Lovesc la tinta, ca lumea asta priveste, in prostimea ei, exteriorul. Oamenii traiesc pentru forma si sunt asa de timorati incat nici nu mai vor sa afle Adevarul.
    Acum acest curent te invata o falsa iubire si prin asta ei urmaresc nu numai sa te dezmosteneasca de ortodoxie, dar sa schimbe si structura ortodoxiei. Asta urmaresc ei acum, sa schimbe structura ortodoxiei si structura firii umane. Ortodoxia inseamna traire, inseamna viata, inseamna lucrare practica. Dar acum incearca sa te dezmosteneasca, sa-ti schimbe radacina, un fel de mutatie genetica, ca tot e la moda, vad.[3]  


[1] Inainte de a veni la Oradea a fost episcop de Gyula, in Ungaria, unde l-a lasat in loc pe ierarhul ecumenist Siluan Manaila care ii este ucenic devotat.
[2] In cazul in care vre-un episcop din BOR nu a semnat, e important de stiut si motivul.
[3] Parintele Iustin Parvu, “Biserica si noile erezii”, ed. Fundatia Justin Parvu, Petru Voda, Iunie 2016, pg. 48-49.

3 comentarii:

  1. Care a fost exact contributia BOR la Sinod?
    Vrem un raspuns concret, punctual pe limbajul nostru al mirenilor fara dublu intelesuri!
    VORBITI-NE!

    RăspundețiȘtergere
  2. Textele adoptate la asa zisul sinod din creta sunt cu 10 intelesuri. Patriarhia a publicat un comunicat despre textele adoptate in creta pe site-ul patriarhiei www.basilica.ro , comunicat din care fiecare intelege ce vrea fiindca are de asemenea multe intelesuri.

    RăspundețiȘtergere
  3. Doamne, ajuta-ne sa nu pierim!
    Am citit cu mare durere si tulburare documentele semnate in Creta, precum si toate comentariile episcopilor greci nesemnatari, ale PS Longhin, ale pr. Ciprian din Sfantul Gheorghe, ale altor persoane care-si doresc mantuirea si au avut taria sa traga semnalul de alarma.M-am bucurat si am dat slava lui Dumnezeu cand am vazut ca in tara noastra inca sunt crestini luptatori pt Adevar, ca nu suntem cu toti amortiti, spalati pe creier, manelizati.Eu locuiesc in Bucuresti - aici este o liniste ca de mormant, nimeni nu spune nimic, oamenii (cei care vin la Biserica) nu cunosc multe din informatiile pe care le-am citit in scrisoarea dvs si a celor din Moldova, informatii esentiale pentru ramanerea in dreapta credinta.M-am alaturat si eu celor din Moldova prin semnarea scrisorii inaintate IPS TEOFAN, cu un amendament insa:
    avand in vedere ca Biserica noastra este atacata cumplit din toate partile, ma gandesc ca lupta trebuie dusa cu multa intelepciune si dreapta socoteala, pentru a nu risca dezbinari si mai mari.In urma multor framantari, am ajuns la concluzia ca eu, ca simplu om pacatos, neluminat, nu pot participa la decizia intreruperii pomenirii,chiar in perioada imediat urmatoare, a ierarhilor semnatari.Simt ca pt aceasta decizie radicala ar trebui un rastimp ceva mai mare de rugaciune, sfatuire intre clerici/monahi/teologi de buna credinta, strangerea randurilor celor ce vor sa ramana in Adevar.M-a tulburat si faptul ca nici in Sfantul Munte nu este o parere unanima in ceea ce priveste nepomenirea lui Bartolomeu (de ex), ca, desi unii pr. athoniti au solicitat intrunirea de urgenta a Sfintei Chinotite,pt a respinge categoric hotararile aSA numitului sinod, acest lucru inca nu s-a intamplat.
    Domnul nostru IISUS HRISTOS si Precurata Sa Maica sa aiba in paza pe toti cei ce lupta pt ramanerea in dreapta credinta, sa-i lumineze si sa le dea curaj celor care inca nu inteleg, sa intoarca la pocainta pe cei care au gresit.
    In urmatoarele 2 saptamani nu voi avea acces la internet.Daca pot ajuta cu ceva (in afara de rugaciune), va rog sa ma contactati dupa 29.08.2016.
    Cu multa stima si admiratie,
    Anda Barbulescu -Bucuresti

    RăspundețiȘtergere

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.