Duminica Lăsatului sec de carne
Ev. Matei XXV, 31-46.
1.Pogorârea Mântuitorului la noi a fost într-un adânc de smerenie(Filip. 2,8) tocmai pentru a-L putea primi noi oamenii pentru că nu se putea să coboare la noi întru toată slava Sa, nu-L puteam cuprinde.
2.La Înfricoşătoarea judecată va veni în toată slava Sa cu sfinţii îngeri. De data aceasta nu va veni ca rob, ci ca un drept judecător plin de slavă.
3.O astfel de înfăţişare va umple de slavă toate popoarele.
4.Adevărata frică ce ar trebui să o avem încă de când suntem pe pământ.
5.Atunci toată lumea va avea frică de Dumnezeu.
6.Atunci toţi îşi vor da seama de rostul vieţii, toţi vor avea părere de rău după felul cum au trăit, dar atunci nu va fi vremea pocăinţei, ci a judecăţii.
7.Judecata tuturor nedreptăţilor oamenilor din diferite stări sociale, profesii, pe drept cuvânt numită înfricoşata judecată.
8.Păcat că aşa cum uităm de moarte uităm şi de înfricoşata judecată.
9.Dacă n-am uita de această înfricoşată judecată am fi mai treji, privighetori asupra vieţii noastre morale, mai responsabili.
10.Este o mare ispită uitarea înfricoşatei judecăţi, o mare primejdie pentru mântuire această uitare, o lipsă de trezvie sufletească.
11.Judecata de apoi nu va fi numai pentru un popor sau pentru o confesiune, ci pentru toţi oamenii, că toţi suntem făpturile lui Dumnezeu.
12.Fără părtinire, fără încercări de justificări nedrepte, dreaptă şi sinceră pentru fiecare. Până la această judecată fiecare dintre noi trece prin judecata particulară, care nu-i deplină pentru că lipseşte trupul, lipseşte finalitatea faptelor rele sau bune pe care le-am făcut. Toate sufletele sunt întru aşteptarea acestei drepte judecăţi. Am putea spune că suntem într-un provizorat, fără o definitivare deplină până la această judecată, când se va pecetlui raiul şi iadul.
13.În acest provizorat de aşteptare prin rugăciunile Bisericii şi milostenii putem ajuta şi contribui la iertarea celor ce au trecut din lumea aceasta.
14.Nu putem cuprinde cu mintea realitatea acestei judecăţi înfricoşătoare.
15.Asemănarea dintre „oi” şi „capre” simbolizează asemănarea firii noastre omeneşti. Comparaţia binefacerilor celor două animale este mult diferenţiată, ceea ce înseamnă că şi robirea noastră sufletească ne deosebeşte după cum am trăit.
16.Foarte interesant –Dumnezeu nu întreabă de păcatele ce le-am făcut, de partea negativă, ci de binele pe care nu l-am făcut – partea pozitivă ce n-am plinit-o.
17.Prina ceasta se dovedeşte că a nu face răul nu este deplin mântuitor, ci a împlini binele.
18.Mântuitorul înţelegea foarte bine că nu poţi ajunge la plinirea binelui fără a lupta contra răului. Contrar a ceea ce zicea Luther : „ Păcătuieşte mult şi crede mult.”
19.Exemplul sfinţilor e viu grăitor: până au ajuns la maturitate duhovnicească au trecut prin asceză integrală şi permanentă.
20.Nu poţi plini ceea ce cere Mântuitorul la înfricoşătoarea judecată dacă eşti plin de patimi. Patimile slăbesc iubirea.
21.Plin de iubire – implică de la sine râvna trudnică contra patimilor.
22.Este o psihologie, o logică sfântă în această privinţă.
23.Pe drept cuvânt Mântuitorul avea partea pozitivă a iubirii subînţelegând neapărat lupta contra păcatului.
24.Este interesantă constatarea, identificarea Mântuitorului cu semenii noştri, nemaipomenita legătură dintre Mântuitorul şi noi, S-a jertfit pentru noi. Nu-i de mirare că cere să facem toate oamenilor ca şi cum le-am face Lui.
25.Şi dintre oamenii duhovniceşti avem exemple de identificare cu semenii: Moise zice:”şterge-mă pe mine din cartea vieţii decât să-i ştergi pe aceştia” iar Sf. Pavel „mai bine să fie anatema decât cei din neamul meu”.
26.Toţi sfinţii Părinţi au înţeles, trăit şi practicat astfel iubirea jertfelnică lipsită de egoism, lipsindu-se de binele lor pentru alţii şi ca să înţelegem noi cei de rând, avem exemplul mamei noastre – jertfa, dragostea ei, atitudinea ei binevoitoare.
27.”Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţa veşnică” – aici se încheie pecetluirea raiului şi a iadului. Ce va urma? Este de mintea şi puterea lu Dumnezeu, mai presus de mintea noastră, de dragostea lui Dumnezeu mai presus de dragostea noastră, de dreptatea lui Dumnezeu cea mai presus de dreptatea noastră.
Dumnezeu să aibă milă de noi toţi!
Text preluat din :
PS Ioan Mihălţan,Episcopul Oradiei. Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile duminicilor şi sărbătorilor de peste an, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, Oradea, 1999, p.166-169
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.