sâmbătă, 7 mai 2016

Criteriile dupa care se aleg participantii la Sinodul Pan-Ortodox din 2016. Marturia unui mitropolit grec, IPS Serafim de Pireu.



Un apel către Sfântul Sinod privind Sinodul Pan-Ortodox


Mitropolitul Serafim de Pireu a trimis o scrisoare către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei cu privire la viitorul Sinod Pan-Ortodox. 

Principalele aserțiuni din conţinutul documentului au fost publicate pe site-ul Agionoros.ru.




Vlădica a calificat decizia potrivit căreia fiecare Biserică locală va fi reprezentată de douăzeci și patru de ierarhi la Sinod, ca fiind „o inovație nemaivăzută până în prezent”, fără precedent în două mii de ani de istorie bisericească.

El a menționat că, la fiecare Sinod Ecumenic, au fost prezenți „pe cât posibil cât mai mulți episcopi”. Uneori Bisericile au trimis reprezentanți, dar numai în cazul în care episcopul nu a putut fi prezent la Sinod dintr-un motiv sau altul.

„În conformitate cu eclesiologia ortodoxă, fiecare episcop, care conduce chiar și cea mai mică eparhie, reprezintă turma lui și este un membru viu al Bisericii Universale”, a scris mitropolitul în scrisoarea sa. Conform opiniei sale, a nu invita toți episcopii la Sinodul Pan-Ortodox neagă posibilitatea întregii Bisericii de a se pronunța în chestiuni de credință, „ceea ce se pare că urmăresc organizatorii Sinodului”.  

Vlădica reamintește că în sesiunile Sinoadelor Ecumenice desfășurate până în prezent au participat, de asemenea, reprezentanți ai clerului inferior, monahi și laici. „Nu ar fi o exagerare să numim acest Sinod un Sinod Pan-Ortodox, fără (aspectul) Ortodox. Este evident că prin decizia privind reprezentarea în Sinod, contrară Tradiției, a fost evitată posibilitatea unor episcopi de a se exprima împotriva deciziilor Sinodului, care de altfel ar putea constitui o revizuire a Tradiției.”

Mitropolitul Serafim numește „complet nefondată” afirmația Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, prin care Biserica Ortodoxă poate denumi Sinodul viitor doar „pan-ortodox”, și nu „ecumenic”, pentru simplul motiv că Biserica Romano-Catolică nu va lua parte: „Decăderea ereticilor din Biserică nu reduce în nici un fel caracterul ei universal.”

Mitropolitul Serafim se exprimă ca fiind în dezacord cu principiul „o Biserică locală, un singur vot.” În opinia sa, fiecare episcop care participă la lucrările Sinodului ar trebui să aibă drept de vot.

Mitropolitul de Pireu supune unui analize detaliate și critice proiectul de document, „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu întreaga lume creștină”, adoptat la a V-a Conferință presinodală de la Chambésy, 10-17 octombrie 2015
În acest text nu se menționează nimic despre erezii și înșelări, ca și cum acestea ar fidispărut din istoria Bisericii după secolul al optulea.” Sinodul Pan-Ortodox nu urmează un principiu similar Sinoadelor Ecumenice precedente, care au analizat și condamnat diferite rătăciri, scrie episcopul în mesajul său.

Al douăzeci și doilea paragraf al documentului este supus, de asemenea, criticii Mitropolitul Serafim:
Biserica Ortodoxă consideră că orice efort de a diviza unitatea Bisericii, realizat de către indivizi și grupuri sub pretextul de menținere sau de protecție a adevărului Ortodoxiei, este condamnabil. După cum reiese din întreaga viață a Bisericii Ortodoxe, păstrarea adevăratei credințe ortodoxe este posibilă doar datorită structurii sinodale, care din cele mai vechi timpuri a reprezentat pentru Biserică criteriul competent și suprem în problemele de credință.

În opinia episcopului, prevederile respective creează impresia că viitorul Sinod Pan-Ortodox caută „ o predeterminare a infailibilității rezoluțiilor sale.” Afirmația că „păstrarea adevăratei credințe ortodoxe este posibilă doar datorită structurii sinodale, care din cele mai vechi timpuri a reprezentat pentru Biserică criteriul competent și suprem în problemele de credință” nu este în concordanță cu faptul istoric conform căruia în Biserica Ortodoxă criteriul ultim al credinței este conștiința dogmatică a membrilor Bisericii. Tocmai de aceea nu a fost recunoscută legitimitatea unor consilii organizate spre a fi ecumenice.

Mitropolitul Serafim își exprimă dezacordul față de decizia arhiepiscopilor de a invita la Sinodul Pan-Ortodox, catolici, monofiziţi și observatori protestanți: „În istoria de 2000 de ani a Bisericii, niciodată nu au participat ‘observatori’ non-ortodocşi nici la Sinoadele Locale, nici la Sinoadele Ecumenice.” „Această practică a caracterizat doar primul și al doilea Sinod al Bisericii Catolice la Vatican”, a spus Mitropolitul Serafim, specificând: „Este permis ca un Sinod Pan-Ortodox să adopte practici papale ca model?”, întreabă Vlădica.

Mitropolitul Serafim reamintește că în trecut ereticii au fost într-adevăr invitați la Sinoadele Ecumenice, dar nu ca ‘observatori’, ci în calitate de ‘împricinați’, pentru a îi aduce la pocăință. În cazul în care aceştia au continuat să persiste în rătăcirea lor, ei au fost excomunicaţi din Biserică și alungaţi din sesiunile Sinodului. În opinia sa, prezența non-ortodocşilor la Sinodul Pan-Ortodox „legitimează ereziile, subminând practic întreaga autoritate a Sinodului.”

Sursa: ATITUDINI ,  dupa: Pravoslavie.ru 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.