PS Ioan Mihălțan: idei de predici la sărbătoarea Înălțării Domnului

 

 

Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos

Ev. Luca XXIV, 36-53

 

1 Faptul că trupul după înviere putea apărea și într-un loc și în altul, putea intra prin ușile încuiate, dovedește îndumnezeirea firii omenești în cel mai înalt grad.

2 Cu un astfel de trup ne vom prezenta noi la înfricoșata judecată la sfârșitul veacurilor.

3 Acest trup nu va avea lipsă de mâncare, îmbrăcăminte, griji lumești.

4 Este explicabilă această frică și salutul Mântuitorului “pace vouă” avea sensul să le alunge frica.

5 Frica dovedește lipsa de maturitate duhovnicească. Ea se întâlnește mereu chiar și în viața Sfințiilor Apostoli până la pogorârea Duhului Sfânt când au ieșit la propovăduire fără nici o teamă, gata să-și dea chiar viața pentru Hristos.

6 O mare diferență în prezența sau neprezența puterii dumnezeiești. O mare binefacere alungarea fricii și așezarea păcii lăuntrice.

7 Frica este născocitoare, pune în funcțiune imaginea înfricoșătoare. Tăria sufletească e lipsită de astfel de imagini înfricoșătoare, alungă fel de fel de născociri tulburătoare.

8 Mântuitorul caută să-I întărească prin pipăirea semnelor cuielor. O întărire mai puțin maturizată.

9 Scena este interesantă: după Înviere o oprește pe Maria Magdalena să-I cuprindă picioarele, aici îi îndeamnă să-I pipăie ranele. Acolo o oprește pentru că-L confunda cu grădinarul; prin această oprire trezește pe Maria Magdalena la alte cugetări, la alte păreri și anume că nu era grădinarul ci Dumnezeu Înviat. De data aceasta îndeamnă să-I pipăie ranele ca să-I convingă că El este în carne și oase, El Cel ce a fost cu ei să-I încredințeze că nu-I nălucă ci Hristosul înviat.

10 Totuși încă erau în neclaritate, într-o oarecare îndoială. Se bucurau dar se îndoiau. Cât de bine cunoștea Mântuitorul starea lor de îndoială. De aceea încearcă încă un argument pentru starea lor că e Hristos înviat, le cere mâncare.

11 Ce slabe sunt argumentele vederii! Mântuitorul depășește oarecum rânduiala ca să-I convingă: cere să mănânce ca să vadă, să înțeleagă, deși El n-avea lipsă de mâncare fiind cu trupul înviat. Ne-am putea gândi și la o înduhovnicire a hranei.

12 Din nou le ține lecții de încredințare, de convingere. Pe semne greu se lăsau convinși.

13 Se repetă întreaga istorie a vieții și învățăturii sale.

14 Este o diferență mare între încredințarea lor despre învierea Lui și rodul acestei învieri ce constă în iertarea păcatelor. De fapt scopul Învierii duce la iertarea păcatelor. Nici Învierea nu avea rost fără iertarea păcatelor; ca dovadă Mântuitorul era foarte conștient că păcatele săvârșite sunt o mare primejdie și că iertarea e mare binefacere. De fapt păcatele aduc moarte nu înviere, moarte sufletească, iar iertarea aduce înviere, înviere duhovnicească.

15 E o mare diferență între moartea sufletească și moartea fizică.

16 Mântuitorul era foarte conștient că fără întărirea puterii dumnezeiești omul rămâne într-o stare de continuă îngrijorare. De aceea le promite marele dar al Sfântului Duh. Psalmistul însuși a înțeles ce înseamnă prezența sau lipsa harului; în prezența harului zice: “Zis-am în inima mea: nu mă voi clăti în veac – iar în lipsa lui – luat-ai duhul Tău de la mine și s-au tulburat oasele mele”.

17 Foarte interesant că nu s-a înălțat din mijlocul mulțimii, nici din mijlocul orașului, ci din mijlocul acestei curate nature cum a ieșit din mâna Binefăcătorului spre deosebire de oraș, cetate unde a intervenit și lucrarea omului care uneori este stricătoare a frumuseții naturii create de Dumnezeu.

18 Nu-i lasă singuri, numai cu firea lor omenească. Binecuvântarea de care vorbește Sfânta Scriptură dinainte de Înălțare nu este altceva decât nedespărțita legătură dintre Dumnezeu și om prin darurile Sfântului Duh întru întărirea comuniunii dumnezeiești.

19 Locul și distanța de timp nu pot slăbi comuniunea. A plecat de la ei și a rămas cu ei cu puterea harului Sfântului Duh. Distanța și înstrăinarea e cauzată de lipsa harului, de aceea noaptea păcatului se așează între noi și Dumnezeu.

20 De data aceasta deși El pleca, ei rămân plini de bucurie. Alteori prezența lui îi umplea de frică. Binecuvântarea ce le-a dat-o era întărirea lor în bucuria duhovnicească așa precum mărturisește Sfânta Scriptură: “s-au întors cu bucurie mare”.

21 Nedespărțirea bucuriilor duhovnicești de Sfânta Biserică. În toată vremea trebuie să fim strânși legați de darurile Bisericii. Nu poți să crești în har despărțit de Biserică. Bisericii i-a dat Dumnezeu puterea dumnezeiască a tuturor biruințelor peste veacuri așa cum a promis: “nici porțile iadului nu o vor birui” dovedind plinirea acestei promisiuni și asigurându-ne că va fi cu noi până la sfârșitul veacurilor.

22 Legătura dintre noi și El o face harul prin Biserică.

23 Toți cei ce au încercat să se opună Bisericii au fost învinși. Sfântul Ioan Gură de Aur zicea: “Nu te lupta cu Biserica, sigur vei fi învins!” Istoria ne stă mărturie a acestei biruințe a Bisericii prin veacuri și că această biruință va fi până la sfârșitul veacurilor.

24 Să avem încredere deplină în darurile Bisericii și încredințarea fermă că nimeni nu o va putea birui. Să trăim la adăpostul Bisericii. Să ascultăm de sfaturile și poruncile Bisericii ca să ne facem vrednici de darurile ei binefăcătoare.

25 În Biserica Ortodoxă Română s-a restabilit cultul eroilor în această zi a Înălțării Domnului nostrum Iisus Hristos.

26 E semnificativ faptul deoarece Mântuitorul nostru după îndelungi jertfe se înalță la ceruri. De asemenea și eroii după jertfa lor au binemeritată răsplată a se înălța la cer.

27 Un erou trebuie să dispună mai întâi de nefățarnică iubire care este capabilă de jertfă curată.

28 Un erou nu este numai cel ce își dă viața ci cel ce plinește nenumărate jertfiri. În acest caz și sfântul este un mare erou datorită faptului că nu sunt ușoare luptele lui duhovnicești contra ispitelor. Pe drept cuvânt au fost numiți “eroi ai spiritului”, “mari conștiințe ale Bisericii”.

29 Urmând pe Mântuitorul Iisus Hristos sfinții au fost prezenți în tot decursul istoriei Bisericii – un șir întreg de sfinți – eroi ai spiritului.

30 Încercând o comparație între sfântul care își dă viața cu credința lui în Dumnezeu și un erou ce își dă viața pentru apărarea semenului, ambele feluri de a fi au la bază iubirea. Cât de calitativă este iubirea unuia sau a altuia știe numai Dumnezeu.

31 Ca o răsplată pentru jertfa lor Biserica noastră a rânduit slujbă de pomenire, de cinstire și rugăciuni către Bunul nostrum Dumnezeu.
 

(text preluat din “Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile duminicilor și sărbătorilor de peste an”, de PS Ioan Mihălțan, Oradea, 1999, pg. 279).