vineri, 28 iunie 2013

Cuviosul Parinte Iustin Parvu 1919 - 2013

 In urma cu putin timp a trecut la cele vesnice unul din cei mai iubiti parinti duhovnici pe care i-a avut tara noastra, parintele Iustin Parvu. Urmarind parcursul existentei sale putem afirma fara sa exageram ca parintele a avut o viata de pateric si ca atare, dincolo de toate semnele minunate care s-au petrecute inainte si dupa adormire, putem considera ca avem de-a face cu un sfant.
Inmormantarea nu a fost una obisnuita, asa cum a simtit toata lumea adunata acolo, parca nici nu ar fi fost vorba de asa ceva. Daca de obicei la inmormantarile de rand avem de-a face cu multa durere si multe lacrimi, aici parca plutea peste toti o lumina blanda, o liniste sufleteasca dincolo de agitatia care inevitabil se creeaza acolo unde este adunata o mare multime de oameni. Parca fiecare dintre cei prezenti avea convingerea interioara ca un sfant s-a nascut in ceruri, unul care va putea sa mijloceasca mai bine pentru cei care ii vor cere ajutorul, mult mai usor si mai direct decat a putut-o face pana atunci. In fond despre asta este vorba, sfintii sunt praznuiti la data adormirii lor, mai bine zis, a nasterii lor in cer si ceea ce s-a intamplat la manastirea Petru-Voda cu acest prilej a fost o astfel de nastere in cer. Cine a fost prezent la acest minunat moment a putut sa simta acea atmosfera plina de har, cand biserica luptatoare praznuia impreuna cu biserica triumfatoare intrarea in imparatia cereasca a dragului nostru parinte patimitor Iustin.
S-au scris multe pe aceasta tema si intr-un fel cuvintele sunt de prisos; un bun prieten de-al meu a realizat un frumos videoclip in memoria parintelui Justin si imaginile continute spun mult mai multe decat ar putea incerca cineva sa exprime prin cuvinte, asa ca va invit sa le urmariti mai jos:


Cuviosul Parinte Iustin Parvu 1919 - 2013 from stevensportraits on Vimeo.





 














Video: Stefan Leu                    
 Text&Foto: Valentin Tabara    

sursa: PoartaspreCer.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.