Membrii Sinodului Bisericii Ortodoxe din Republica
Moldova susțin că adoptarea în Parlament a Legii privind egalitatea de
șanse ar duce la legalizarea căsătoriilor dintre două persoane de
același sex și la autoafirmarea agresivă a minorităților sexuale, motiv
pentru care au decis să îi excomunice pe guvernanţi până când aceştia
schimbă legea.
În acest scop, membrii Sinodului au adoptat următoarea Declarație: „Această rațiune a lucrurilor ne face să ne declarăm oponenți și să ne depărtăm deschis de cei care prigonesc fățiș Biserica lui Hristos și să apelăm la scopuri strict terapeutice – la tradiția canonică a excomunicării lor din Biserică până la îndreptare. Acest fapt îi va lipsi dintru început pe guvernanți de accesul la Sfânta Taină a Împărtășaniei, ca mai apoi, în dependență de pocăință, să fie primiți, sau respinși definitiv, de la oricare slujire bisericească. În același timp, Biserica își rezervă dreptul să întreprindă toate măsurile canonice pentru a-și apăra majoritatea creștină de pericolul răspândirii morții spirituale în societatea noastră”.
UNIMEDIA amintește că legea privind egalitatea de șanse a fost aprobată de Parlament în mai 2012. Acesta stârnit un val de nemulțumiri printre reprezentanții societății civile, în special, printre organizațiile religioase. Ulterior, proiectul de lege care prevede combaterea discriminării în societate a fost redenumită și modificată. Sintagma „orientare sexuală” nu a fost exclusă din text, dar se regăsește doar într-un articol care stabilește că nicio persoană nu poate fi discriminată la locul de muncă în baza orientării sale sexuale.
Legea cu privire la egalitatea de șanse este o condiție a Uniunii Europene şi una dintre condiţiile pentru aprobare a regimului fără vize cu ţările UE. Scopul legii este prevenirea și combaterea discriminării tuturor persoanelor aflate pe teritoriul RM.

Citeste si:
Manuel Barroso: UE menţine obiectivul aprofundării relaţiei de asociere cu Republica Moldova
Băsescu despre căsătoriile gay: "Fiecare e liber să facă ce vrea"
Rusia NU-ŞI dă copiii cuplurilor gay. Adopţia, INTERZISĂ de lege
sursa: Realitatea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.