vineri, 21 august 2020

Diversiunea lui Dan Oltean si Daniel Roxin împotriva unui preot incomod care a demascat scopul zalmoxianismului în România.

 Zalmoxianiștii duc o campanie de denigrare a creștinismului și a slujitorilor Bisericii Ortodoxe.

Profitând de toleranța Bisericii Ortodoxe au crescut în România fel de fel de secte, creștine sau necreștine. Acestea se ascund sub ideea de "adevăr", "patriotism", "progres", "evoluție" etc. Cert este că acum, după ce au început să câștige adepți, au pornit un război împotriva ortodoxiei, unii pe față, iar alții doar în cercuri mai restrânse. Dintre cei care subminează ortodoxia și vor să ne convingă de o altă istorie a neamului nostru sunt neodaciștii zalmoxieni. Aceștia au apărut prima dată în țara noastră la inițiativa MISA, iar apoi s-au divizat în mai multe ramificații, toate cu caracter ezoteric. Astfel se explică atitudinea dură a lui Daniel Roxin, Oreste Teodorescu și alții, față de preoții ortodocși care dau în vileag caracterul anti creștin al noii religii zalmoxiene. Aceștia, prin intermediul internetului si a canalelor media unde au acces, promovează false teorii legate de istoria dacilor, precum și noi concepții religioase provenite din politeismul asiatic.

Mai multe detalii în cele ce urmează:

Războiul online

Recent, pe grupul de facebook "Dacii și istoria noastră" a fost postat un articol mai vechi, instigator la adresa ortodoxiei, al cărui autor este ezoteristul Daniel Roxin, susținut de către istoricul ezoterist Dan Oltean. Vechiul articol a fost readus în discuție de o persoană necunoscută Colentina Cole la data de 17 august 2020 – pare a fi un cont fictiv. La comentariile postării revedem atitudinea tendențioasă a multor dintre comentatori. De pe același cont s-au mai pus articole prin care se dădea impresia că Roxin ar fi un luptător pentru adevărul istoric. Ne întrebăm ca orice jurnalisti, oare care ar fi scopul pentru care, de pe un cont fictiv, s-a readus în dezbatere un articol instigator trecut de actualitate publicistică? Rezultatul l-am văzut la rubrica de comentarii: O nouă instigare.

In articolul original, Daniel Roxin si Dan Oltean s-au folosit de câteva afirmații ale preotului Visarion Alexa din București care, după opinia lor, chipurile, ar fi adus prejudicii istoriei României. Articolul este mai vechi, dar pentru că este repus în dezbatere pe un grup cu 17k membrii, ne vedem datori să aducem câteva explicații.

În articolul său, Daniel Roxin, menționează că pr. Visarion Alexa a făcut câteva "greșeli", ceea ce parțial este adevărat. Despre acestea vom scrie în cele ce urmează. Ce sare în ochii unui critic cu o formare jurnalistică este tonul și agresivitatea cu care Daniel Roxin atacă un "adversar". Articolul nu este o semnalare a unei greșeli, ci o instigare împotriva preotului incomod si a ortodoxiei în general. De fapt, în ce măsură a "greșit" preotul atacat de cei doi ezoteriști, rămâne să vedem în cele ce urmează.

 O scurtă lămurire

Curentul neodacist are mai multe ramuri. O parte dintre "noii" daci recunosc că strămoșii noștri s-au îmcreștinat de bună voie, în timp ce o altă parte militează pentru excluderea creștinismului din viața poporului român și revenirea la politeism, avându-l ca zeu principal pe Zalmoxe. Cei care doresc revenirea la zalmoxianism sunt din mediile ezoterice, având ca punct de plecare gruparea MISA. Primul care a lansat ideea că Sarmizegetusa Regia ar fi un loc binecuvântat, unde există o legătură directă între Cer și Pământ, a fost Gregorian Bivolaru, în anul 1996, când a organizat celebra spirală de la Sarmizegetusa. Detalii vedeti aici:

- (de la min 9,35): https://www.youtube.com/watch?v=uSsrsH2q7ac

- (descrierea si de la min. 17,37...): https://www.youtube.com/watch?v=sgtiVpoM8Fo&t=132s

Gregorian Bivolaru se pretinde a fi cel mai bun român, asemenea altora care, ulterior s-au desprins din MISA, făcându-și propriile grupări. Un model al falsului românism, după modelul lui Bivolaru, este și Daniel Roxin, un înverșunat militant al propagandei New Age în România, promovată în mod intens de către liderii grupărilor ezoterice din întreaga lume. Această propagandă este susținută de presa sistemului, cu sprijinul masoneriei, deși (în fața adepților racolați), aceștia dau falsa impresie că ar lupta împotriva acestor organizații masonice care, în realitate, le susțin propaganda. Asemenea avocatei Diana Șoșoacă, la nevoie (pentru a câștiga credibilitate), Roxin se pretinde a fi și prieten al ortodocșilor, deși din învățăturile răspândite reiese contrariul.

Pentru a avea o mai bună "acoperire" în propaganda sa religioasă, Roxin s-a ascuns sub umbra strămoșilor. A realizat un film documentar impresionant, cu mărturii scoase din context sau chiar aberante, intitulat «Dacii - adevăruri tulburătoare», a creeat mai multe site-uri, blog-uri, conturi etc., pe internet, și duce o campanie de denigrare a BOR și promovare a concepțiilor New Age întâlnite în mișcările ezoterice. Documentarul despre care am amintit a fost criticat la acea vreme, combătut cu argumente științifice. Despre erorile din acest documentar, puteți vedea și aici: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2015/07/hristos-si-zalmoxis-in-contextul.html

Despre sectele neodaciste vedeti aici câteva notificări:

http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2015/10/cetatile-dacice-punct-important-pe.html#more

http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2016/06/o-secta-ezoterica-ascunsa-la-umbra.html

http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2016/06/sermizegetusa-regia-in-fata-pericolului.html

http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2015/07/dacismul-si-afacerea-spirituala-lui.html

http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2013/10/sarmizegetusa-regia-locul-unde-sectele.html

 

Care au fost afirmațiile preotului Visarion?

«Eu nu m-aș duce să mă rog la Sarmizegetusa. Dintr-un singur motiv: Acolo a existat o credință demoniacă pentru că dacii îi omorau pe cei mai tineri, îi aruncau în sulițe și îi trimiteau în ceruri, iar Decebal este un sinucigaș (…). Sarmizegetusa Regia este un loc în care s-au făcut practici demoniace!»

«Dacă cineva vine la mine și îmi spune că… Părinte merg în diverse locuri să mă încarc cu energie, printre care altarul de la Sarmizegetusa al vechilor daci, atunci eu o să îl opresc de la împărtășanie și o să-i spun că nu îl pot împărtăși până când nu își stabilește identitatea spirituală. Sau dacă poartă amulete care nu aparțin ortodoxiei, la fel fac – nu îl primesc nici la spovedanie, nici la împărtășire (…) Acestea sunt regulile jocului!»

Articolul instigator poate fi găsit aici: http://www.cunoastelumea.ro/aberatiile-preotului-la-b1tv-sarmizegetusa-regia-este-un-loc-demoniac-decebal-a-fost-o-fiinta-demonica-pentru-ca-s-a-sinucis/?fbclid=IwAR0SQWgFPY5EAfTcHsRBv-0G7rfd6QIsqaeslbh604mzH2mFvB3-DdzakgY

 

Pseudo teologii Daniel Roxin și Dan Oltean experți în diversiune antiortodoxă:

 1. Distrugerea Sarmizegetusei

Daniel Roxin

Printre altele, Daniel Roxin (in foto) insinuează că pr. Visarion ar avea intenția să șteargă Sarmizegetusa de pe fața pământului: "Mai rămâne, cine știe, ca preotul Visarion Alexa să ne îndrume să distrugem Sarmizegetusa cu barosul sau cu dinamita, precum a făcut ISIS cu o serie de orașe și temple antice, din rațiuni asemănătoare". Dacă vedem afirmațiile preotului Visarion acesta spune că nu ar fi mers să se roage. Una e să te rogi și alta e să vizitezi sau să dorești distrugerea unui sit arheologic. Contextul e cu totul altul. De ce Daniel Roxin a scos din context cuvintele preotului Visarion?

Pr. Visarion a pus problema din punct de vedere religios, teologic, nicidecum al aspectului istoric, așa cum insinuează Daniel Roxin. De ce această diversiune? Pentru că Roxin trebuia să le dea impresia adepților din gruparea sa că preotul ar fi un "dușman al neamului" și astfel să nu i se ia în seamă cuvintele. Aceste metode le foloseau și comuniștii când spuneau că deținuții politici sunt "dușmani ai poporului" pentru a nu fi crezuți de cetățenii cu care intrau în contact.

Menționăm că nici un preot ortodox, precum nici pr Visarion nu a avut acest gând, și nici nu are cum să fie potrivită comparația cu ISIS. Expresia răutăcioasă folosită de Roxin nu este altceva decât o diversiune scrupuloasă prin care să instige cititorii articolului său împotriva preotului incomod. Biserica Ortodoxă îi cinstește pe strămoșii daci, dar nu poate accepta falsul dacism promovat de către sectele ezoterice în numele "iubirii de strămoși". De asemenea, Biserica Ortodoxă, de-a lungul istoriei noastre a avut un rol foarte important în păstrarea unității românilor de la daci și până în prezent. Aceste lucruri Roxin nu le știe? Chiar nu cunoaște contribuția Bisericii Ortodoxe de la formarea poporului român până în prezent? Sau Roxin și cei din gruparea sa văd doar bârfele și denigrările anticreștinilor progresiști (neomarxiștii), interpretate după bunul plac în articolele și videourile sale?

Dacă tot s-a pomenit despre distrugerea cetăților dacice, amintim că printre cei care făceau ritualuri la cetățile dacice nu erau credincioșii ortodocși, așa cum insinuează Daniel Roxin, ci neodaciștii New Age -iști adepți ai practicilor religioase asiatice. Aceștia ciopleau din pietrele vechi de la cetăți să le ducă acasă pentru a se încărca cu "energie", atunci când nu aveau posibilitatea să meargă până în Munții Orăștiei. În ritualurile lor făceau foc pe vestigii, închipuindu-și ca asa făceau dacii. Iată domnilor, cine au distrus cu bună știință valorile istorice (vestigiile) strămoșilor noștri daci.

Vedeți și:

http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2013/09/cetatile-dacice-sarmizegetusa-regia-si.html

https://www.youtube.com/watch?v=TX5oHq3UFTI&feature=emb_title

 

2. Ritualuri sângeroase la ortodocși

Referindu-se la pr. Visarion Alexa, ezoteristul Daniel Roxin, mai face o diversiune prin care insinuează că Biserica Ortodoxă ar avea în "ritualurile" ei jertfe sângeroase "În numele MANTUIRII". Acesta se referă la mielul pe care mulți dintre credincioșii ortodocși îl sacrifică de sărbătoarea Învierii lui Iisus Hristos. Printre altele spunea (referindu-se la preotul pe care îl calomniază în articolul său): "să ne spună dumnealui cum vede omorârea aproape ritualică a sute de mii de miei, anual, cu ocazia Paștelui Ortodox, un obicei care este asociat cu… ÎNVIEREA LUI IISUS? În condițiile în care Biserica Ortodoxă nu condamnă acest obicei, nu se delimitează de el…". Incultură teologică sau diversiune de tip ezoteric? În primul rând, cine se documentează despre acest subiect din surse oficiale ortodoxe observă că Biserica Ortodoxă s-a delimitat de mai multe ori de acest obicei, implementat la creștini de către evrei, dar, a rămas în timp ca o tradiție populară, nu bisericească, așa cum insinuează domnul Roxin.

Unul dintre site-urile oficiale ortodoxe este doxologia.ro, administrat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Acolo se face o distincție clară între această tradiție de la evrei, din Vechiul Testament, și învățătura Bisericii Ortodoxe care spune că mielul jertfit este în cadrul Sfintei Liturghii, în formă nesângeroasă, cu care ne împărtășim, noi credincioșii Bisericii. Detalii vezi aici: https://doxologia.ro/puncte-de-vedere/este-obligatoriu-sa-mancam-carne-de-miel-la-pasti

Jertfa mielului (animal) de la evrei se face de sărbătoarea Paștelui evreiesc, iar Învierea lui Hristos se sărbătorește de Paștele Ortodox, avînd semnificații diferite. Tocmai pentru ca, credincioșii ortodocși să nu facă această confuzie, Sfinții Apostoli au lăsat un canon la anul 50 d.Hr., în cadrul Sinodului Apostolic de la Ierusalim, în care cere să nu fie sărbătorit Paștele ortodox cu cel evreiesc. Asemenea, la sinoadele I si II Ecumenice, Sfinții Părinți au stabilit data Paștilor ortodoxe astfel încât să nu cadă odată cu paștele evreiesc. Așa deci, mielul ca animal, sacrificat de Paști, nu face parte din Învățătura Bisericii (așa cum insinuează Roxin), nu face parte dintr-un așa-zis ritual al Bisericii, nu are legătură cu mântuirea credincioșilor Bisericii, și nu are legătură cu Mielul, în sens duhovnicesc, pe care Îl jertfim la Liturghie în formă nesângeroasă (pâine și vin). Chiar nu știa "teologul" Daniel Roxin aceste lucruri? Hai să fim serioși…

 

3. Împărtășania și spovedania

Dan Oltean

Una dintre devierile lui Dan Oltean (în foto) constă în faptul că deși nu este teolog, dă impresia că se pricepe la toate. Acesta se revoltă că preotul ortodox respectă canoanele Bisericii din care face parte și refuză să împărtășească pe cei care se închină la zei și au amulete (sensul ezoteric, necreștin). Menționăm că între amuletă și simbol este o mare diferență. Cum se vede mai sus, în expresia folosită de pr. Visarion s-a referit la Amulete folosite de neodaciștii New Age -iști anticreștini, nu la simboluri istorice, așa cum insinuează Dan Oltean. Amuletele sunt specifice unor religii antice, necreștine, în timp ce simbolurile istorice sunt cu totul altceva. Folosirea cuvântului "simbol" în loc de "amuletă", de către cei doi ezoteriști, are scop diversionist.

Acesta spune despre preoții ortodocși care nu sunt de acord cu întoarcerea la religiile antice: "Este recomandat preoților ortodoxi, care dau dovadă de habotnicie și primitivism, să se ridice la nivelul preoților lui Deceneus de acum 2000 de ani". Deoarece este citat am reprodus cuvântul "ortodoxi" așa cum l-a scris Dan Oltean, deși corect era "ortodocși" (asta… apropoo de cultură).

Expresia folosită de pseudoteologul Dan Oltean face referire la faptul că preotul Visarion a spus că nu spovedește și împărtășește pe cei care vin la el cu amulete (semn al superstișiilor) întâlnite în religiile antice. Același "priceput în teologie" insinuează că preotul ar fi spus de simboluri, nu de amulete: "Preotul de față care a adus injurii față de simbolurile istoriei neamului, ar trebui un consult psihiatric". Referitor la calomnia lui Dan Oltean, aruncată asupra preotului ortodox, nu spunem nimic, vă las pe voi să trageți concluziile.

Conform canoanelor Bisericii Ortodoxe, cel care crede în zei și se închină acestora, indiferent că ar fi Zalmoxe sau alt zeu din religiile politeiste, nu poate să fie împărtășit cu Trupul și Sângele lui Iisus Hristos, din Sfântul Potir. Cu atât mai mult că acelor zei li se aduceau jertfe sângeroase. Recomandăm lui Dan Oltean, dar și prietenului său Roxin, să nu arunce cu noroi și să nu trimită la psihiatrii preoții care respectă credința și canoanele Bisericii din care fac parte. Dacă lor nu le convine, nu au decât să se închine la Zalmoxe și să se împărtășească cu Zalmoxe, nu cu Hristos, dar această discriminare religioasă și încercare de intimidare la care recurg ei nu sperie pe nimeni, ba chiar dimpotrivă… Să acuzi niște preoți de "habotnicie și primitivism" doar pentru că respectă canoanele Bisericii din care fac parte, dovedește că cei care ar trebui să facă un consult psihiatric sunt tocmai acuzatorii.

O explicație în acest sens o dă și părintele Zaharia Zaharou de la Essex (Anglia) care explică foarte clar că dacă ezoteristul nu crede corect în Dumnezeu, nu Îl consideră pe Iisus Hristos ca fiind însuși Dumnezeu, cum vrea să se împărtășească cu Trupul Său? Mai multe detalii vedeți aici: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2016/04/ezoteristii-pot-fi-impartasiti-la.html

 

La vânătoare de adversari

În scrierea sa, Roxin spune că Dan Oltean i-a semnalat "aberațiile" preotului Visarion Alexa, în seara precedentă publicării articolului său. Deci ei s-au sunat reciproc, au urmărit emisiunea și au căutat să îl "prindă" pe preot cu o greșală. Unde am mai întâlnit așa ceva? Tocmai la fariseii și cărturarii despre care Hristos spunea că sunt morminte văruite. Aceștia căutau mereu să-L prindă în cuvânt pe Mântuitorul pentru a-L discredita în fața poporului. 

Acesta este un obicei al polemiștilor, în general, de a căuta greșeli cu scopul de a-i știrbi încrederea sau chiar a-l discredita pe cel considerat adversar. Acest fariseism îl vedem la neodaciștii respectivi, care s-au năpustit asupra preotului Visarion, devenit victimă a diverisiunilor ieftine făcute de cei doi "specialiști" în de toate.

Faptul că preotul Visarion Alexa nu s-a coborât la nivelul lor, e un semn că nu caută polemici ieftine. Dar o vom face noi, nu pentru a apăra onoarea acestuia. Preotul Visarion a rămas același și după articolul respectiv. Motivul intervenției noastre este de a nu lăsa un fals istoric și o diversiune răutăcioasă întreptată împotriva Bisericii să se cuibărească în mințile și sufletele celor necunoscători care citesc articolul propagandistic al celor doi misionari ai neodacismului anticreștin de tip New Age. Cu atât mai mult că și în prezent, după atâția ani, este folosit ca instrument de instigare pe grupul de facebook intitulat "Dacii și istoria noastră".

 

Dan Oltean și istoria după bunul plac

În "intervenția" sa, Daniel Roxin, ne oferă un text al prietenului său Dan Oltean, în care acesta explică, folosindu-se de unele deducții personale, cum că Decebal nu s-ar fi sinucis. Ambii consideră că scenetele de pe columna lui Traian ar fi manipulări, considerându-le: «tablou propagandistic». Această frază este mereu folosită de falșii apărători ai valorilor istorice românești, atunci când nu sunt conforme teoriilor pe care ei le au. Roxin a amintit si de lucrările lui Dan Oltean intitulate "Religia dacilor" și "Regii dacilor și războaiele cu romanii".

Dacă studiem textul scris de D. Oltean în postarea lui Roxin, și îl comparăm cu cele două lucrări, vom găsi multe contradicții. În primul rând, vom vedea că în lucrările tipărite ale istoricului ezoterist, acesta se folosește foarte mult de imaginile de pe columnă pe care le consideră a fi surse reale și importante de informație despre daci, ca apoi, în cazul de față, să se contrazică spunând că sunt «tablou propagandistic».

 

Despre sinuciderea lui Decebal

In articolul lui Roxin, Dan Oltean spunea cu vehemență că Decebal nu s-a sinucis. In cartea "Regii daci si războaiele cu romanii", tipărită în 2017 (la pg. 847-853), se contrazice aratând mărturiile mai multor scrieri și inscripții antice (grecești și latinești) care spun că Decebal s-a sinucis. A dezbatut mai multe ipoteze, dar științific nu se demonstrează că regale dac ar fi ucis de romani sau să fi murit de alte motive decât sinuciderea. Tot acolo se punea ipoteza ortăvirii cu unele plante, dar tot în contextul sinuciderii.

În această carte, la pagina 848, Dan Oltean amintește de o de un text grecesc care spune: "Decebal, la pământ, blestemă pe însoțitorii lui Diegi, proromanii înobilați. Își taie, cu spatele așezat, gâtlejul". Unii istorici nu amintesc de felul în care a murit Decebal, de unde se lasă de înțeles, prin deducție, că există și posibilitatea că Decebal nu s-ar fi sinucis. Această deducție nu e clară și relevantă. Faptul că nu amintește despre felul decesului, nu înseamnă că contrazice mărturiile care se referă clar la acest aspect la finalității vieții lui Decebal.

De menționat este că, în lucrările sale, Dan Oltean, aduce mai multe ipoteze, dar multe dintre acestea le argumentează cu anumite deducții după interpretările personale ca mai apoi să ajungă la rezultatul dorit de el, chiar dacă în acest sens nu are o sursă istorică reală, credibilă. La neodaciștii New Age -iști de azi vedem o astfel de practică. Pornind de la o propoziție scrisă în antichitate, se fac mai multe ipoteze, care deși nu au suport științific le prezintă ca și cum ar fi un adevăr istoric dovedit. O astfel de "metodă" găsim și în filmele sau articolele lui Daniel Roxin, dar și ale altor așa-ziși neodacologi de la noi din țară (ca generalul Chelaru, Diana Ianovici Șoșoacă, etc...) care, pornind de la anumite legende (unele de ei inventate) ajung să își confecționeze sursele istorice de care au nevoie pentru a-și argumenta opiniile.

Despre sinuciderea lui Decebal vedeti ce spun legendele locului (de la min 17,15): https://www.youtube.com/watch?v=cICs_k3Ww2g

 

Jertfele sâmgeroase la daci

Jertfe sângeroase se aduceau în toată lumea antică, nu doar la daci. Însuși istoricul ezoterist, Dan Oltean, a scris în cărțile sale că dacii aduceau jertfe sângeroase, iar din 4 în 4 ani, trimite câte un sol la Zalmoxe, un tânăr (dintre cei mai viteji și neprihăniți) care era aruncat în sulițe. Nu există dovezi arheologice care să ateste că acest lucru s-a întâmplat și la Sarmizegetusa, doar presupuneri ale unor cercetători. Presupunerile respective se bazează și pe faptul că aceste trimiteri a solului la Zalmoxe se făceau în locurile cele mai importante din punct de vedere spiritual din acea perioadă. La Sarmizegetusa există un loc unde se aduceau jertfe sângeroase, unde se sacrificau animale. De aici pornește bănuiala unor cercetători că în același loc s-ar fi putut face și ritualurile trimiterii solului la Zalmoxe sau sacrificarea prizonierilor romani închinați zeilor. Spre exemplu, cercetătorii au găsit 11 morminte de copii, la aproximativ 30-40 km de Sarmizegetusa, care au fost datate în apropierea anului 105. Acestea au fost descoperite în orașul Hunedoara. După unele cercetări, aceștia au fost uciși. Despre acest caz încă se mai fac cercetări.

Cui slujește Roxin ?

La această întrebare nu e greu de răspuns ținând seamă de linia New Age -istă și anti creștină pe care o are tot mai accentuat. Poate fără să își dea seama, s-a dat în vileag în câteva situații, despre care vom vorbi în viitor. Cert este că, dacă regimul comunist a promovat un patriotism ateu, acum se observă că progreșiștii neomarxiști promovează un patriotism viciat prin care se cultivă concepțiile politeiste și anti creștine sub pretextul "cinstirii strămoșilor". Acest fals patriotism, urmărește subminarea creștinismului, ceea ce este contrar istoriei țării noaste. Deci, la întrebarea "Cui slujește Roxin?" credem că știți deja răspunsul...

Referitor la contradicțiile și lipsa argumentelor științifice ale celor doi neodaciști putem detalia, făcând o lucrare amplă. Deocamdată ne oprim aici și promitem că, dacă va fi necesar, vom reveni cu detalii.

 

Prof. Cristian Marc

Andreea Dărăban

 

Obs.

Un fals istoric promovat de rețelele de socializare ezoterice este acela prin care ni se vorbește de "Școli ezoterice din Tracia" cum ar fi Ordinul dragonului. Acestea nu au existat în Tracia, ordinul dragonului fiind de orientare budistă, nici vorbă să existe la strămoșii noștri daci. Faptul ca au existat unele insemne cu dragon, cu cal, cu leu, cu lup sau cu elefant, etc..., nu înseamnă că acestea reprezintă unele "ordine" așa cum dau impresia pseudoistoricii ezoterici care încearcă să încline tot ce este dacic (în contextul ștrămoșilor) spre budism și hinduism... 

Este o contradicție în a spune că respecți pe "strămoșii daci" dar să le falsifici istoria pentru a-ți argumenta opiniile religioase de altă natură decât cea a tradiției românești...

 


 

 

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.