În Ardeal catolicii împart broșuri cu viziuni mistico bolnăvicioase și calomnii la adresa Bisericii Ortodoxe.
În pagina a doua a cărții scrie
cu litere îngroșate: „Se distribuie gratuit. Vă rugăm să o citiți și să o răspândiți”. Totul asemenea propagandei
sectare de a lovi în ortodoxie cu scopul de a atrage enoriași.
În mai multe
localități din Ardeal se
difuzează o broșură intitulată “Comoara
rănilor mele este a voastră” al cărei autor e călugărul Franciscan Vasile Trifu
din Baia Mare. În aceasta, autorul relatează viața unei călugărițe “vizionare” care l-a văzut pe Mântuitorul.
Aceasta este Maria Marta Chambon din “ordinul Vizitațiunii”. Prima vedenie a avut-o la vârsta de
cinci ani, iar în 1868 spune că l-a văzut pe Mântuitorul spunându-i să se roage
rănilor Lui. Astfel, în vedenie, a aflat că există rugăciuni pentru rana de la
mâna dreaptă, pentru rana de la piciorul stâng și altele asemenea. La prima vedere pare a fi
o glumă cu iz religios, dar aceste “vedenii” pe care le avea “în timpul când eram
vizitată de Cristos” nu sunt altceva decât înșelări drăcești.
Dacă citim Viețile Sfinților, Patericul, Filocalia și alte cărți din comoara duhovnicească a Sfinților Părinți, vedem că sunt multe situații în care diavolul se arată unor personae
luând chipul Mântuitorului, al Maicii Domnului, al unui înger de lumină etc.
prin care să amăgească pe om. Sfinții
respingeau aceste vedenii (sau gânduri) considerând că nu sunt vrednici să li
se arate lor Mântuitorul. Uneori o făceau din smerenie, iar alteori din prudență pentru a nu cădea în capcana celui rău.
Această călugăriță care avea foarte multe
“vedenii” de acest gen nu le respingea, ci le scria într-un jurnal spunându-le și colegelor din mănăstirea ei, arătând prin
aceasta de ce mare dar a învrednicit-o Dumnezeu. Superioara mănăstirii a
tipărit multe broșuri și a redactat rapoarte care au ajuns până la
papa de la Roma. Broșurile s-au
vândut ca pâinea caldă, astfel încât “vedeniile” și “mesajele” trimise de Dumnezeu prin Maria
Marta Chambon au adus venituri considerabile mănăstirii unde viețuia. Fenomenul e întâlnit și azi în Apus. La Fatima, Medjugorie și alte localități din Europa se săvârșesc astfel de “minuni” prin care unor copii
li se “arată” Maica Domnului la anumite ore din zi pentru a transmite mesaje
omenirii. Organizatorii de pelerinaje, editorii de cărți și
administratorii acelor locuri (considerate sfinte) adună venituri imense în
urma “mesajelor” transmise prin acei copii.
În ceea ce privește pe Maria Marta Chambon, prin distribuirea
broșurilor respective a
devenit foarte cunoscută în Apus, iar în 1937 Vaticanul a depus demersuri
pentru canonizarea ei. După ce a ieșit la iveală
mai multe dovezi ale înşelării acesteia Papa a închis dosarul fără să ofere o
explicație oficială, lăsându-l
în așteptare până azi. La fel
se procedează și cu Medjugorie etc.
Vaticanul nu aprobă oficial aceste “vedenii” dar nici nu le contestă, în schimb
veniturile curg bine. Acestea sunt lucruri care nu ne-ar fi deranjat (fiecare e
liber să creadă ce dorește), dar în
prefața broșurii sus amintite autorul creează câteva
diversiuni îndreptate împotriva Bisericii Ortodoxe.
Vasile Trifu afirmă că
Sinoadele Ecumenice I și II susțin că doar Biserica Romei este singura deținătoare de har. Pentru justificarea acestei
afirmații, autorul spune că la
aceste sinoade, în simbolul credinței, s-a
definitivat: “Una, Sfântă, Catolică și Apostolică
Biserică”. Le amintim celor care susțin acestea
că Episcopul Romei s-a despărțit de Patriarhiile
Răsăritului (Antiohia, Alexandria, Constantinopol, Ierusalim) doar la 1054, iar
sinoadele respective au avut loc la anii 325 și 381 când încă nu exista catolicismul. Până
la 1054 apusenii mărturiseau crezul orthodox, ereziile filioque, purgatoriul, imaculata
concepție, infaibilitatea,
azima etc. au apărut cu câteva sute de ani după sinoadele I și II. Cuvântul “catolic” înseamnă
“universal”, iar universalitatea nu se subordonează unei persoane, indiferent
cât de infailibilă s-ar crede aceasta. Biserica Ortodoxă este universală
deoarece e sobornicească, hotărârile ei se iau în sobor (sinoade). Afirmația că “Sfântul Părinte” e urmașul Apostolului Petru nu e nouă și nici nu o aprobăm. Am face o mică remarcă.
De ce doar episcopul Romei ar fi singurul urmaș al lui Petru? Istoria ne spune că Apostolul Petru a
hirotonit episcopi în peste 28 de cetăți. Oare nu ar fi corect ca toți aceștia să fie urmași ai lui Petru? Asupra acestui aspect vom
reveni, în caz de nevoie, cu un material mai amănunțit.
Autorul cărții sus amintite spune că N. Iorga, N.
Dobrescu, I. Lupaș, Șt. Meteș și alți istorici români susțin că neamul nostru a fost încreștinat de Biserica Romei. Nu citează și nici nu argumentează afirmațiile, dar se folosește de aceste nume pentru a susține Biserica Romei în defavoarea celei
Ortodoxe. Vasile Trifu invocă în argumentația sa cartea “Legea strămoșească” scrisă de istoricul unit Nicolae
Pantea (prima apariție în 1934 și reeditată în 1968). Un cât de puțin cunoscător al istoriei care citește cărțile lui N. Pantea (și ale lui V. Trifu) observă că multe din
citatele istoricilor pe care acestia le folosesc în argumentațiile lor sunt luate din context și puse în funcție de “adevărul” spre care ei doresc să
tindă. Acest aspect îl consemnează și istoricii
Remus Câmpeanu și Iacob Mârza în Analele
Universității din Alba Iulia 6/II
din 2002, p. 205-218. Personal pot să confirm că am citit cărțile lui Iorga, Meteș, Lupșa și alții dintre cei citați și nu am
găsit nicăieri că aceștia ar fi
afirmat că românii au fost încreștinați de Biserica Catolică. Profesorii din
seminariile greco-catolice interziceau elevilor să citească “Istoria Bisericii
Române” de N. Iorga pentru ca aceștia să nu
cunoască poziția acestui istoric
despre înființarea Bisericii
Greco-Catolice în Ardeal și propaganda
de susținere a uniatismului de
către politica imperiului austro-ungar. Mulți elevi uniți din Ardeal, după ce citeau cărțile originale ale lui Iorga observau că
diferă cu mult de ceea ce învățau ei în
băncile acelor școli.
Autorul broșurii a fost unul dintre cei mai înfocați luptători ai reînființării bisericii greco-catolice în România,
după 1990, aceasta culminând cu o nouă ruptură a românilor ardeleni
continuând-o pe cea de la 1700. Cu toate acestea susține că dorește unirea și împăcarea între ortodocși și
greco-catolici. Frumos gestul!! Felicitări... Deranjant este felul în care
călugărul franciscan, și
catolicismul în general, vede înfăptuirea acestei unități religioase. Aceasta se prevede a fi cu
totul străin de cugetul și trăirea
neamului românesc deoarece, în opinia lui Vasile Trifu, singura variantă în
care s-ar putea face această unire e cea de supunere față de papa de la Roma: “comuniunea perfectă
între biserici este un imperativ cristologic, nu un moft omenesc”
completând că “împăcarea
frățească a
tuturor creștinilor din
românia cu Biserica Romei ar fi actul cel mai înțelept pe care l-ar face ierarhii bisericilor” (vezi
“Graiul” din 13 aug 2011 - cotidian de Maramureș). Ne întrebăm totuși dacă catolicismul vrea unirea cu ortodoxia,
de ce Vaticanul a luptat din răsputeri ca, la câteva zile după căderea
comunismului, să reînființeze cu atâta
înverșunare greco-catolicismul
în Ardeal? De ce Vaticanul luptă cu atâta agresivitate, pe căi politice, să
redobândească proprietățile primite
de la habsburgi (în mare parte confiscate de la iobagii ortodocși) în timpul ocupației austro-ungare? etc…
Dacă catolicismul este
credința adevărată, îi rugăm pe
cei ce impart aceste broșuri să ne
spună de ce, la Sfântul Mormânt al Mântuitorului, la catolici nu a venit
niciodată Sfânta Lumină, de 2000 de ani până azi, ci doar la ortodocși. Și nu doar atât, un preot ortodox, în cel mai
mic rang posibil, poate să sfințească un
butoi de aghiasmă, în timp ce un episcop catolic, cardinal sau chiar papa nu
poate sfinți nici măcar o picătură
de apă… Unde e harul din Biserica Romei?
ierom.
Eftimie Mitra
Schitul
“Sfinții Români” –
Grădiștea
bine de citit, intr-adevar,articolul citat de autorul articolului, anume: “SECVENTE ISTORIOGRAFICE PRIVIND UNIREA RELIGIOASA
RăspundețiȘtergereA ROMÂNILOR ARDELENI” de IACOB MÂRZA şi REMUS CÂMPEANU ,din care reiau ce a parafrazat f bine pr. in articol:
“Pe de alta parte, Nicolae Pantea foloseste, în volumul
consacrat legii stramosesti - oare pentru a câta oara? - tactica citatelor critice extrase din context33,
recurgând la concluzii care frizeaza adevarul istoric.”(la p. 6)