luni, 20 mai 2013

Idei de predici al PS Ioan Mihălţan al Oradiei la duminicile şi sărbătorile de peste an

Sfintii Imparati Constantin si Elena 



Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena
Ev. Ioan XI, 1-9



 
 

1.Sărbătoarea Sf. Constantin şi Elena  ne duce înapoi cu aproape 1700 de ani. Este greu să înţelegem noi cei de azi vremurile de atunci, vremuri de persecuţie de peste 300 de ani.
 
2.Cineva însemna că atâta sânge a curs din jertfele creştinilor, încât puteau fi râuri de sânge.
 
3.Altcineva a însemnat că, cu cât se vărsa mai mult sânge, cu atât se înmulţeau mai tare creştinii, încât sângele martirilor devenise sămânţa creştinismului.
 
4.Revenind la acele vremuri vom înţelege cine au fost Sf. Constantin şi mama sa Elena, care au fost binefacerile lor pentru Sf. Biserică.
 
5.Este drept că Constantin înainte de creştinism a avut diferite slăbiciuni şi păcate, dar folosul adus Bisericii a fost mult mai mare decât slăbiciunile sale.
 
6.În istoria Bisericii au fost mulţi sfinţi care într-o parte a vieţii lor au avut diferite păcate, dar au devenit chiar sfinţi făcători de minuni. Să ne gândim la Sf.Pavel prigonitorul înainte de convertire şi marele sfânt după Damasc.
 
7.Totodată poate fi scoasă în evidenţă contribuţia mamei lui Constantin, Elena, pentru încreştinarea lui ca şi atâtea mame şi contribuţia lor în viaţa sfinţilor Bisericii.
 
8.Râvna ei a constat şi în sprijinul dat de ea Bisericii. E destul să amintim râvna ei pentru găsirea Crucii Mântuitorului Iisus Hristos şi zidirea primei biserici pe mormântul Domnului nostru Iisus Hristos.
 
9.Sf. Evanghelie de la acestă sărbătoare vorbeşte despre păstor şi oi, despre Mântuitorul Iisus Hristos şi noi, care avea să simbolizeze lupta pentru apărarea dreptei credinţe contra celor rătăciţi şi răzvrătiţi contra Bisericii.
10.Se scoate în evidenţă primejdia răzvrătirii şi folosul ascultării; prezentat ca păstor adevărat – Mântuitorul Iisus Hristos; ca oi ascultătoare  -  creştinii stăruitori spre plinirea poruncilor Bisericii.
 
11.Sunt prezentate marile amăgiri ale celor rătăciţi care devin sub altă ascultare decât a Păstorului Bun, Mântuitorul Iisus Hristos. Sunt numiţi chiar furi  şi tâlhari  cei ce se răzvrătesc contra Biserici. Furi pentru că se leapădă de învăţătura Bisericii. Tâlhari pentru că prădează învăţătura Bisericii.
 
12.Faptul că se spune că toţi cei dinaintea Mântuitorului  au fost furi şi tâlhari nu poate fi interpretat ad literam pentru că n-au fost furi şi tâlhari proorocii şi sfinţii Vechiului Testament. Acest „toţi” se referă la toţi aceia care au fost contra rânduielii Bisericii, dar nu a celor drepţi.
 
13.Se vorbeşte de o uşă care e identificată cu Mântuitorul Iisus Hristos. O uşă prin care se intră la păşune. Uşa poate fi reprezentată ca uşa Bisericii, iar păşunea ca darurile dumnezeieşti ale Bisericii care singure dau „păşune” spre hrana credincioşilor.
 
14.Hrana duhovnicească a Bisericii se referă la darurile Bisericii, dar şi la viaţa veşnică. „Va intra şi va ieşi” înviaţa veşnică prin Biserică. Deci Biserica condiţionează viaţa duhovnicească de aici precum şi viaţa veşnică.
 
15.Sărbătoarea sfinţilor Constantin şi Elena şi viaţa lor este strâns legată de Biserică de care vorbeşte Mântuitorul. Au sprijinit, au ajutat şi au dat legi în folosul Bisericii. S-a oprit vărsarea de sânge a creştinilor, li s-au dat drepturi să ocupe funcţii, să zidească biserici, au ieşit din catacombe la lumina vieţii de toate zilele. Numai dacă cugetăm la toate acestea  şi la cele ce s-au  întâmplat în timpul persecuţiilor  ne putem da seama cine au fost Sf. Constantin şi mama sa Elena şi ce au însemnat ei pentru Biserica primelor veacuri. Pe drept cuvânt li s-a dat o zi de prăznuire  şi sărbătoare în cinstea lor la 21 mai în fiecare an.

Text preluat din PS Ioan Mihălţan, episcopul Oradiei  „Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile duminicilor şi sărbătorilor de peste an”, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, 1999, p.284-286

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.