Duminica a patra după Paşti
Ev. Ioan V, 1-5
1.Deseori Mântuitorul merge şi la sinagogă nu pentru sărbătoarea evreiască, ci pentru prilejul întâlnirii cu oamenii şi propovăduirea cuvântului Adevărului.
2.Se pare că nici nu căuta să se afirme în faţa oamenilor, era mai necunoscut. Doar atunci devenea cunoscut când săvârşea minuni.
3.Minunile le făcea mai ales în dragostea ce o purta oamenilor în diferite suferinţe.
4.Cerceta deseori locurile unde erau cei suferinzi, ca şi în cazul de faţă.
5.Niciodată Dumnezeu nu a întrerupt legătura cu oamenii, ajutându-i în fel şi chip, ca şi în cazul de la scăldătoarea Vitezda, unde un înger tulbura apa ce devenea vindecabilă bolnavilor.
6.Foarte interesant faptul că Mântuitorul citea în sufletul fiecăruia din mulţimea oamenilor. Nimeni din mulţime nu cunoştea pe omul bolnav de 38 de ani, nimeni nu-i dădea atenţie şi nici un sprijin. Fiecare îşi vedea de interesul său, urmărea să se salveze pe sine, nu-l interesa altul – firea noastră omenească!
7.Nu aceeasta a fost atitudinea Mântuitorului. El căuta să ajute pe fiecare. El aprecia valoarea răbdării acestui om bolnav de 38 de ani şi începea cu el un dialog încurajator:”Vrei să fii sănătos?” Omul nu ştia cine era Mântuitorul. Se tânguie, îşi spune oful inimii sale ca oricărui om. Poate şi nădăjduia să-l arunce în scăldătoare după tulburarea apei. Nu ştia că stă în faţa Fiului lui Dumnezeu, care era izvorul apei făcătoare de minuni şi care n-avea lipsă de apă ca să-l tămăduiască. Dialogul purtat este plin de învăţătură dogmatică. Când omul zice:”n-am om” Mântuitorul îi descoperă rostul venirii Sale în lume zicându-i: cum spui că n-am om?” că doar pentru tine m-am făcut om! Discuţia nu se reduce doar la o teoretizare a învăţăturii, ci la intervenţia puterii dumnezeieşti şi la porunca „Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă”; puterea lui Dumnezeu îi tămăduieşte boala. Se scoală plin de bucurie şi ia patul şi mege la casa sa.
8.Câtă indiferenţă între felul de a fi al lui Dumnezeu şi al nostru, al oamenilor. Dumnezeu - plin de bunătate, noi – răutăcioşi.
9.Răutatea caută motive de răzbunare şi justficare în lucruri neînsemnate, călcând în picioare cele principale; cazul fariseilor pe care răutatea nu-i lăsa să se bucure de sănătatea celui ce a fost bolnav, ci căutau prilej de răzbunare în neţinerea sâmbetei. Ar fi vrut să ştie cine este cel care a vrut să –l răzbune, pe Mântuitorul. Mântuitorul nu-şi face propagandă. S-a pierdut în mulţime. Oamenii cuminţi nu se afirmă prin propagandă, ci printăcere şi fapte. Aşa a fost creştinismul în istorie – ca un aluat în făină.
10.Omul din Evanghelie nu numai că a fost răbdător, ci a rămas pe mai departe cuminte. Se duce la biserică să-i mulţumească lui Dumnezeu. Acolo îl întâlneşte pe Mântuitorul.
11.E semnificativ faptul că reîntâlnirea se face în Biserică. Învăţăturile cele sănătoase şi mântuitoare le primim prin Biserică. Sfaturile cele mai înţelepte le primim de la Biserică. Ca şi sfatul dat de Mântuitorul celui vindecat: „ de acum să nu mai păcătuieşti”- păzirea de a nu mai păcătui deoarece în viaţă cele mai mari rele din lume vin din păcate şi fărădelegi care ne periclitează viaţa veşnică şi vremelnică. Deci, să luăm aminte!
Text preluat din PS Ioan Mihălţan, episcopul Oradiei „Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile duminicilor şi sărbătorilor de peste an”, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, 1999, p.20-22
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.