Se afișează postările sortate după dată pentru interogarea gherasim bratu. Sortați după relevanță Afișați toate postările
Se afișează postările sortate după dată pentru interogarea gherasim bratu. Sortați după relevanță Afișați toate postările

joi, 28 ianuarie 2021

Impostori de profesie: O grupare de falși preoți din Hunedoara se ascund sub un ONG sub protecția unor persoane influente din zonă.

"Patriarhia Ortodoxă a Națiunilor" sau lupul cu blană de oaie?

O sectă controversată din Franța se folosește de imaginea Bisericii Ortodoxe pentru a câștiga adepți în România

Falși episcopi
Săvârșesc slujbe religioase la Conacul Archia, Reședința pentru Seniori, la parterul unui bloc și la casele oamenilor.

Pe adresa redacției am fost informați că, prin intermediul rețelelor de socializare românești, unii șarlatani se prezintă a fi preoți, ca mai apoi, să profite de naivitatea unor persoane, din țară și diaspora, pentru a se îmbogăți sau a se desfăta sexual (unii dintre ei fiind implicați în scandaluri de homosexualitate). Încercând să aflăm cine sunt persoanele în cauză, am constatat că infractorii fac parte dintr-o grupare numită "Patriarchat Orthodoxe des Nations" (Patriarhia Ortodoxă a națiunilor). Așa am ajuns să aflăm că centru lor din România este în Hunedoara. Aceștia pretind a fi o asociație religioasă, dar conform informațiilor oferite de Ministerul Cultelor din România, nu figurează printre asociațiile religioase cu drept de practicare a ritualurilor și slujbelor religioase la noi în țară. Conform statutului asociației Noul Eden de la Judecătoria Hunedoara, nu au dreptul de a săvârși slujbe religioase în calitate de preoți sau episcopi.

În România, una dintre aceste așa-zise asociații este Asociația Religioasă "Noul Eden". Din verificările noastre, nu reiese că aceasta ar avea drept de a săvârși slujbe religioase în calitate de preoți, la noi în țară. Detalii despre asociațiile religioase (cu drept de practicare de ritualuri sau slujbe) admise în România se pot găsi accesând site-ul Secretariatului de Stat pentru Culte, secțiunea "Asociații religioase". Vedeți link-ul: http://culte.gov.ro/?page_id=59&fbclid=IwAR2etAob-tFGHy-U64b0fsvndZw2b6Y0ak9GbiyUZChdGZqeplVvb7EuF8w

 

marți, 15 septembrie 2020

Dani Șfarț se justifică aruncându-se într-o mocirlă mai mare decât a fost. Recunoaște că are legături cu liderul "Bisericii KGB" si MISA.

 De la impostorul Gherasim Bratu, la "Biserica KGB" a lui Ioan Valahul

În urma anchetei noastre, din 18 august 2020,  legată de falsa preoție a impostorului Dani Șfarț, acesta, în ziua următoare, ne-a trimis un mesaj scurt prin care ne-a anunțat că a trecut sub jurisdicția unui alt fals ierarh care funcționează clandestin în România. Cerându-ne să stergem că a făcut parte din gruparea lui Gherasim Bratu.

Ancheta noastră a fost publicată aici: https://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2020/08/impostor-la-drumul-mare-daniel-marius.html

 I-am oferit dreptul la o replică, dar nu a vrut să își exprime nici un punct de vedere în public. Singurele sale explicații le oferă doar în privat adepților săi astfel încât să nu poată fi verificat.

 

marți, 18 august 2020

Impostor la drumul mare: Daniel Marius Șfarț înșală lumea pretinzând că este preot ortodox

Michael Lutsch, un magnat, protestant, din jud. Alba, adăpostește și protejează o grupare de impostori care au înființat o organizație schismatică paralelă, creată din clerici caterisiți de BOR.

  A fi predicator sau preot pentru unii e vocație, iar pentru alții un scop în viață. Fiecare cu idealurile sale și nivelul său duhovnicesc. Unul dintre cei care de mulți ani se zbate să-și facă adepți în plan religios este așa-zisul "preot" Daniel-Marius Șfarț, de loc din Orăștie, dar care, în prezent "slujește" într-o capelă protestantă după modelul cultului Evanghelic-Luteran în localitatea Vințu de Jos, jud. Alba.

  Acesta poartă ilegal veșminte preoțești înșelând lumea că ar fi preot. 

  Nu este recunoscut ca preot de către nici o patriarhie ortodoxă din lume.

luni, 30 martie 2020

Un impostor care purta ilegal haine de mitropolit a fost condamnat la închisoare

Arhiepiscopia Buzaului a acționat în instanță un impostor care purta illegal veșminte arhierești. Judecătoria din Buzău a condamnat fapta cu închisoare fiind catalogată ca înșelătorie.

Gheorghe Bratu, se pretindea ca fiind mitropolit ortodox, și, făcându-și o asociație (ONG - fără drept de practici religioase care țin de un cult religios recunoscut de stat), autointitulându-se în mod fals ca "Mitropolitul Gherasim". Aduna bani folosindu-se de un cont al ONG-ului său și predica în fața oamenilor sărăcia și corectitudinea.

Acesta a adunat în jurul său mai mulți foști poreoți din BOR caterisiți pentru abateri imorale și disciplinare.

Mai multe detalii vedeți mai jos:

sâmbătă, 15 februarie 2020

Ezoterismul - evoluție sau decădere spirituală? Un fals preot se pretinde a fi un mentor spiritual.


Adrian Singurov
Misionar New Age în haină preoțească sau, cum demonul poartă chip de sfânt?

Unul dintre personajele care pregătește tranziția către Noua Eră este falsul preot Adrian Singurov, întâlnit la televiziunile ezoterice din România. Acesta, ca și restul ezoteriștilor, se pretind a fi promotori al "evoluției spirituale". Ceea ce ei consideră evoluție, în realitate este o depărtare de la adevărata viață spirituală creștină.

luni, 3 decembrie 2018

Prin repunerea in drepturi a schismaticului Filaret, Patriarhia de Constantinopol reabiliteaza si schismaticii din Italia cu devieri homosexuale caterisiti de BOR


Patriarhia Ecumenică aprobă Constituția noii „Biserici” unite a Ucrainei. Urmările canonice pentru BOR

Astăzi, Sfântul Sinod al Patriarhiei de Constantinopol a aprobat textul noii Biserici unite a Ucrainei. Urmează ca Sinodul Unionist al Ucrainei sa-l aprobe. Dupa această procedură se va acorda Tomosul de Autocefalie.  Este important de stiut că în Sinodul Unionist al Ucrainei vor participa toate sinoadele schismatice indiferent de cine aparțin.  Dintre aceștia va fi ales noul Întâistatator al așa zisei Biserici Ucrainene.

Biserica Ortodoxă canonică a Ucrainei, avântu-l ca Întâistătător pe Înaltpreasfințitul Onufrie, Mitropolitul Kievului a hotărât sa nu participe la Sinodul Unionist. (conform romfea.gr)

vineri, 27 aprilie 2018

Patriarhul Daniel Ciubotea şi Mitropolitul Teofan Savu sunt principalii vinovaţi pentru apariţia unei noi schisme în România.


A apărut a treia grupare schismatică în România cu centrul la Rădeni

    Adepţii acestei noi grupări pretind că ei sunt „Adevărata Biserică”, iar Biserica Ortodoxă, cu clerul şi credincioşii ei, ar fi ieşit din Biserica întemeiată de Hristos la Cinzecime. Prin aceasta işi justifică ruperea de Biserica întemeiată la cinzecime şi crearea unei noi grupări conduse în direcţia ruperii comuniunii cu toată pleroma ortodoxă. Pentru a-şi justifica ruperea de Biserică au găsit şi câteva citate din Sfinţii Părinţi pe care le interpretează în contextul dorit de ei.

     După ce sinodalii din BOR au aprobat documentele controversate din Creta, extremiştii s-au despărţit tot mai mult de Trupul lui Iisus Hristos care este Biserica Ortodoxă canonică. De mai bine de un an mesajele contradictorii ale monahului Sava şi a grupării pe care şi-a format-o în România, duc spre separarea tot mai accentuată a acestora de Biserică. Aceste mesaje erau însoţite de lozinca „Nu suntem în schismă”, „Nu avem organizaţie paralelă”, „Nu avem episcop” etc. Iată că încet lucrurile ies la iveală.

duminică, 8 ianuarie 2017

Harul în Biserica României, propaganda sectară şi comentatorii de serviciu

Multe dintre articolele care apar pe internet sunt comentate „în duh ortodox” de către unii cititori. Articolele despre Sinodul din Creta sunt asaltate de mereu aceeaşi comentatori care încearcă să-şi impună opiniile. La prima vedere, comentatorii par a fi „pricepuţi” în ale teologiei, dar în realitate sunt lipsiţi de maturitate duhovnicească şi au tendinţe schismatice. Scopul lor este de a distorsiona mesajul transmis de autorii articolelor spre scandaluri şi interpretare eronată a anumitor subiecte, în funcţie de opiniile pe care ei vor să le propage cititorilor.

miercuri, 8 iulie 2015

Patriarhia Romana confirma in mod oficial ca secta lui Gherasim Bratu nu este recunoscuta canonic de catre nici o Biserica Ortodoxa din lume



    Acum e clar si oficial. Schismaticul Gherasim Bratu insala lumea pretinzand ca e episcop ortodox. Acesta a facut parte din Mitropolia schismatica din Italia condusa de schismaticul Onufrie Octavian Bindiu Pop de Bergamo, de unde a venit in Romania facandu-si propria secta autointitulandu-se "mitropolit". Despre cei doi inselatori de suflete ASTRADROM a publicat mai multe articole, ca rezultat al unei anchete jurnalistice. Atat Gherasim Bratu cat si fratele sau in schisma pseudo-mitropolitul Onufrie Pop de Bergamo, spun ca au comuniune canonica din partea lui Jon din America. Acest fals ierarh autointitulat "mitropolitul" Jon din America, la randul sau, este si el schismatic. Slujbele facute de cei doi, cat si de "clericii" care fac parte din secta acestora, nu sunt valide.

Cei doi schismatici: Gherasim Bratu si Onufrie Pop Bindiu slujind "Liturghie arhiereasca" fara acordul Bisericii Ortodoxe

   Iata ce spune Patriarhia Romana:

Asociația autointitulată Mitropolia Autonomă după Vechiul Calendar „Episcop Gherasim” nu are calitate de asociaţie religioasă şi nu este recunoscută canonic de Biserica Ortodoxă 

Întrucât pe site-ul de prezentare al asociaţiei Mitropolia Autonomă după Vechiul Calendar „Episcop Gherasim” şi în declaraţiile publice ale reprezentanţilor acesteia sunt folosite o seamă de dezinformări cu scopul precis de a crea aparenţa de legalitate şi canonicitate (legătura şi recunoaşterea din partea Bisericii Ortodoxe), în urma solicitării Patriarhiei Române a poziției oficiale din partea Secretariatului de Stat pentru Culte, Patriarhiei Ecumenice şi Bisericii Ortodoxe din America (OCA), faţă de această pretinsă Mitropolie, pentru corecta informare a opiniei publice, precizăm:

1. Conform răspunsului Secretariatului de Stat pentru Culte, asociaţia Mitropolia Autonomă după Vechiul Calendar „Episcop Gherasim” nu are calitatea de asociaţie religioasă, conform Legii 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al Cultelor şi, ca atare, nu figurează în Registrul asociaţiilor religioase. Înfiinţarea acestei asociaţii s-a făcut fără acordul Secretariatului de Stat pentru Culte, care nu a emis avizul consultativ prevăzut la articolul 41, aliniatul 2, litera D, din Legea 489/2006 de înfiinţare/transformare a Asociaţiei Mitropolia Autonomă după Vechiul Calendar „Episcop Gherasim” în asociaţie religioasă.

Această asociaţie funcţionează ca asociaţie cu personalitate juridică înfiinţată în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, act normativ care menționează explicit în articolul 1, aliniatul 3, că aceste prevederi nu se aplică pentru înființarea de culte religioase. Prin urmare, această asociație nu poate desfășura activităţi religioase, cultice sau liturgice.

2. Asociaţia Mitropolia Autonomă după Vechiul Calendar „Episcop Gherasim” invocă în susținerea pretinsei sale canonicități un tomos de recunoaştere a autointitulatului mitropolit Gherasim Bratu din 14 august 2012, însă persoana menționată ca semnatar al acestui tomos, mitropolitul primat Ioan de New York, nu face parte din Biserica Ortodoxă din America, conform răspunsurilor oficiale primite de Patriarhia Română din partea Bisericii Ortodoxe din America (OCA) şi a Patriarhiei Ecumenice.

3. Arhiepiscopia Ortodoxă Română a celor două Americi (cu sediul la Chicago) şi Episcopia Ortodoxă Română din America (cu sediul la Jackson, Michigan) nu se află în comuniune cu asociaţia Mitropolia Autonomă după Vechiul Calendar „Episcop Gherasim” şi nici nu au vreo legătură cu aceasta, care în mod fals se referă la astfel de legături pe site-ul ei de prezentare.

Aşadar, Mitropolia Autonomă după Vechiul Calendar „Episcop Gherasim” nu este o asociaţie religioasă, cum în mod fals şi abuziv pretinde, nici nu are vreo legătură oficială cu vreo Biserică Ortodoxă canonică şi nici nu este recunoscută ca parte a Bisericii Ortodoxe de pretutindeni (universale).

Mai mult, și datele personale postate despre așa numitul “episcop Gherasim“ sunt false, în sensul că acesta nu a fost hirotonit canonic diacon sau preot şi nici nu a fost călugărit în Mănăstirea Balamuci (Sitaru) din Arhiepiscopia Bucureştilor.

Prin urmare, Sfântul Sinod recomandă credincioșilor ortodocși să nu se lase înșelați de afirmațiile reprezentanţilor acestei asociații, când aceștia le propun participarea la slujbele lor religioase (cultice sau liturgice), deoarece această grupare nu este canonică şi nici nu are dreptul legal de-a oficia slujbe religioase pe teritoriul României.

Biroul de presă al Patriarhiei Române

Obs. In consecinta, conform celor mentionate mai sus, tragem concluzia ca cei din secta lui Gherasim Bratu poarta in mod ilegal vesminte preotesti.


sâmbătă, 25 aprilie 2015

Cimitir privat cu preoti privati. O secta pseudo ortodoxa din Romania face inmormantari si slujbe necanonice. Gherasim Bratu nu este recunoscut de catre nici o patriarhie ortodoxa din lume.

Schismaticul Gherasim (Gheorghe Bratu) nu este recunoscut de catre nici o patriarhie ortodoxa din lume. 

Slujbele savarsite de catre acesta si membrii sectei sale nu sunt valide din punct de vedere canonic.


Pana in prezent, a evitat sa spuna cine, unde si cand l-a "hirotonit"... 

Schismaticul Gherasim - Gheorghe Bratu - nu a dovedit inca cine l-a hirotonit in treapta arhiereasca. Surse din cadrul sectei pe care o conduce spune ca are o hartie de la un ierarh necanonic din diaspora, hirotonie care in realitate nu ar fi avut loc: "I-a dat o hartie, dar daca ii cereti o poza de la hirotonia sa in treapta arhieriei nu are de unde sa va arate caci aceasta hirotonie nu a existat in realitate", spune interlocutorul nostru.

Pana in prezent, Gherasim Bratu nu a aratat nici o fotografie si nici nu a mentionat cine si cand l-a hirotonit. Cand i s-au cerut fotografii a spus ca nu le arata din motive de modestie. Sa intelegem ca din "modestie" sectarul Gherasim nu poate dovedi cine l-a "hirotonit" ca "arhiereu"?

Intr-o emisiune televizata, liderul sectei "autonome" domnul Gheorghe Bratu (Gherasim) spunea ca a facut sute de inmormantari. Din punct de vedere canonic nici o slujba savarsita de Gherasim Bratu si subalternii sai nu sunt recunoscute de catre Biserica Ortodoxa Universala. Oare stiu credinciosii ca au fost inselati? Oare stie domnul Gherasim - Gheorghe Bratu - ca familiile acestor decedati, pe care pretinde ca i-a inmormantat, il poate actiona in instanta
pentru sarlatanie?

joi, 19 martie 2015

Schismaticii Filaret Pancu si Onufrie Octavian Pop sunt instrumente ale dezbinarii ortodocsilor de nationalitate romana avand la baza jocuri de interese ale fostului KGB.



       Dupa ce au fost racolati in structurile schismaticului Filaret Denisenco, fost agent KGB, cei doi au demarat prozelitismul in randul ortodocsilor de nationalitate romana. Filaret Pancu a dublat Mitropolia Ortodoxa din Moldova, iar Octavian Bindiu Pop a dublat Biserica Ortodoxa Romana luandu-si numele de “Onufrie”. Acesta si-a creat o structura ortodoxa “de stil vechi” in diaspora, de unde a actionat si in Romania.

       Unul dintre uneltele dezbinarii Bisericii Ortodoxe Ruse este si fostul preot Filaret Pancu din Republica Moldova, avand numele de botez Teodor. Acesta, dupa cateva abateri morale grave, a cazut usor in capcanele schismaticului Filaret Denisenco de la Kiev, intemeietorul schismei ucrainiene, care se lupta din rasputeri sa atraga cati mai multi dintre credinciosii Bisericii Ortodoxe in secta intemeiata de el. Astfel a reusit sa coopteze si cativa clerici de nationalitate romana certati cu randuielile canonice. KGB avea tot interesul sa sustina gruparea lui Filaret Denisenco, deoarece era cel mai util, in acea perioada, pentru fragmentarea mitropoliei din Ucraina, singura care avea recunoasterea tuturor patriarhiilor ortodoxe din lume.

       Filaret Pancu a fost ieromonah, in Biserica Rusa, facand parte din Mitropolia Ortodoxa a Moldovei - pe atunci mitropolit fiind IPS Serapion. Dupa trecerea la cele vesnice a batranului mitropolit, a venit la carma Bisericii moldovene IPS Vladimir (care este si in prezent). In timpul acesta Filaret Pancu a fost numit egumen al manastirii Condrita (Chisinau) si avansat la rangul de arhimandrit. Filaret isi dorea mai mult decat atat. Pancu a fost racolat de Filaret Denisenco, astfel incat, in anul 2005 a intrat in secta acestuia, ceea ce a dus la ruperea sa de Biserica Ortodoxa Rusa. La putin timp dupa racolarea sa in structurile de la Kiev, acesta a fost “hirotonit” episcop de Falesti si Moldova de Est. Se stie ca prin schismaticul Filaret de la Kiev, fostul KGB, reuseste sa infiinteze o “Biserica” paralela cu Biserica Ortodoxa. Aceasta noua episcopie necanonica, recunoscuta de Statul Moldovean incepand din anul 2009, urmareste dezbinarea Mitropoliei Moldovei, dupa modelul din Ucraina. Pentru a avea credibilitate si a atrage cat mai multi adepti, schismaticul Pancu s-a folosit de numele si chipul voievodului Stefan cel Mare pe care il pune pe insemnele “episcopiei” nou infiintate.

       Filaret din Moldova creaza tulburari mitropoliilor canonice ortodoxe. Astfel la 31 mai 2007 in cadrul sedintei de lucru a mitropoliei Moldovei se discuta despre daunele prilejuite credinciosilor ortodocsi prin intentia lui Filaret Pancu de a submina unitatea ortodoxa din Republica Moldova. Aceasta s-a amintit si in revista “Curierul Ortodox” (publicatie oficiala a Mitropoliei Moldovei) din 15 iunie 2007 la pg. 2, unde se spune despre: “activitatea necanonica a pseudo-episcopului Filaret Pancu care aduce grave prejudicii morale Ortodoxiei”. Inca nu era recunoscut de catre Stat. Cativa ani mai tarziu, in aceeasi publicatie, la data de 10 septembrie 2013, la pag. 5, se mentioneaza: «„Eparhia Ortodoxa a Moldovei de Est a Patriarhiei Kievului și a întregii Rusii-Ucrainei” a fost inregistrata in anul 2009, avand drept conducator pe “episcopul Filaret Pancu”, fost staret al Manastirii Condrita din cadrul Mitropoliei Moldovei, care după ce a fost caterisit de mitropolitul Vladimir, a trecut la „Patriarhia Kievului”, unde a fost „hirotonit” „episcop al Falestiului și a toată Moldova de Est”. Acesta incearca sa atraga la sine preoti si credinciosi, dar nu se bucura de succes, incat proprii doi frati de sange sunt preoti in Mitropolia Basarabiei si nu in jurisdictia sa. Conform datelor Ministerului Justitiei, adresa juridica a acestei “eparhii” este orașul Strășeni.»



      In Republica Moldova sunt doua mitropolii ortodoxe canonice, una apartine de Patriarhia Rusa (IPS Vladimir) si alta de Patriarhia Romana (IPS Petru). Ambele sunt in comuniune, iar preotii celor doua mitropolii pot sluji impreuna fara nici o opreliste canonica. Secta lui Filaret Pancu nu este recunoscuta de nici una dintre aceste mitropolii. De asemenea, clericii din "episcopia" lui Pancu nu sunt primiti la nici o slujba in nici o biserica din cele doua mitropolii canonice.
 
       In aceasta perioada Onufrie Octavian Bindiu Pop (nume de monah Olivian actualul Onufrie de Bergamo) avea stranse legaturi cu Republica Moldova si Ucraina. Acesta a fost si profesor la Academia de Militie din Chisinau unde intra in contact cu personae din structurile ministerului de interne din Republica Moldova. In cotidianul ZIUA din 27 aprilie 2006, pag. 4, au fost prezentate fotografii ale acestuia slujind ca “arhiereu” in biserici din Ucraina si Republica Moldova. In acest timp coopera, in secret, si cu schismaticul “ierarh” Ioan Preoteasa, care a fost caterisit de BOR, intrand si acesta in structurile secrete ale “Bisericii KGB” fiind lider pentru Romania. De asemenea imaginile video detinute de cei care au facut ancheta jurnalistica aratau aceleasi dovezi, dar mai detaliate. In acest timp, Olivian Bindiu Pop, functiona oficial ca preot in Biserica Ortodoxa Romana la centrul de reeducare Gaiesti (Targoviste). Ierarhii BOR nu stiau ca Olivian slujea ca “arhiereu” in secta paralela, dar aveau cateva sesizari. La 20 aprilie, Octavian Bindiu Pop era deja suspendat de la slujire, cercetandu-se cazul. Acesta nu recunostea ca face parte din structurile lui Filaret, astfel ca pana la elucidarea cazului a fost oprit de la slujire.

       Imaginile (foto si video) precum si documentul “nr. 9 din 02.04.2006” prin care schismaticul Filaret Pancu il primea in structurile sale pe Olivian Octavian Bindiu Pop (care la acea data nu ajunsese pe masa ierarhiei BOR) au demonstrat clar ca acesta era implicat intr-o structura bisericeasca paralela care avea menirea sa dezbine Biserica Ortodoxa. Dupa dovedirea tradarii lui Olivian, patriarhul Teoctist Arapasu al Romaniei, a lasat sa mai treaca un timp asteptand cainta si intoarcerea lui  la Biserica Ortodoxa. Bindiu stia ca tradarea sa a fost dovedita si (in loc sa se caiasca), a preferat sa isi continue drumul schismei intorcand toate armele impotriva ierarhiei BOR, pe care o discrediteaza de cate ori gaseste prilejul, incercand astfel sa isi justifice caderea din Biserica Ortodoxa. Cateva luni mai tarziu dupa prezentarea dovezilor, PF Teoctist al Romaniei ia decizia sa il caterisesca pentru schisma si alte abateri de la randuiala bisericeasca.

       De la Falesti la Bergamo, “arhiereul” Onufrie Pop a poposit cativa ani in “mitropolia” clandestina de Milano si Aquileia, condusa de un anume Evloghios de nationalitate germana. Aici a conlucrat o perioada cu Dimitrie Bica, fost preot la manastirea Petru si Pavel din eparhia Caransebesului care a fost caterisit pentru homosexualitate de catre PS Laurentiu Streza (actualul mitropolit de la Sibiu). Dupa plecarea din BOR, Dimitrie Bica, a intrat in aceasta “mitropolie” milaneza unde a fost “hirotonit” ca “ierarh” luandu-si numele de Avondios de Como – un alt “ierarh” de nationalitate romana care functioneaza in diaspora romaneasca. Acesta i-a pregatit lui Onufrie calea spre diaspora, ambii dubland Episcopia Ortodoxa Romana de Italia si Malta. Asemenea lui Onufrie, si Avondios este schismatic.

       Pe siteurile celor doua structuri schismatice, fiecare dintre cei doi “ierarhi” (Onufrie si Filaret) - de nationalitate romana - si-au publica autobiografiile. Momentul schismei acestora este prezentat ca si cum ar face parte in continuare din Biserica Ortodoxa. Filaret Pancu (anul 2005) si Onufrie Pop (anul 2006). Ambii prezinta momentul intrarii in secta de la Kiev ca si cum ar fi o continuitate canonica, astfel incat cine nu cunoaste “secretele” si “jocurile” ascunse ale acestora nu sesizeaza momentul rupturii lor de Biserica Ortodoxa. Scopul pentru care cei doi “ierarhi” ascund ruperea de Biserica Ortodoxa canonica, e clar. Acestia doi cauta indreptatiri prin care sa-si justifice “canonicitatea” astfel incat mereu vorbesc despre "succesiunile" lor ca si cum ar fi un lucru ce trebuie dovedit. In capcana acestor "dovezi" cad multi dintre cei care nu cunosc misterele traseismului acestora. Asa se explica si motivatia publicarii in revistele lor foarte des a unor “explicatii” legate de continuitatea canonica si succesiunea apostolica pe care in realitate nu le au deoarece acestia nu au hirotonie din partea unui episcop valid si nici nu sunt recunoscuti de catre vreo Biserica Ortodoxa canonica.

       Daca in anul 2006 Octavian Bindiu Pop nu recunostea ca face parte din secta lui Filaret, acum isi justifica, prin apartenenta la aceasta secta, o pretinsa “continuitate canonica” pe care, nu o mai poate avea din momentul complicitatii liturgice cu structurile schismatice de la Kiev.

       Onufrie Pop este promotorul infiintarii de “Biserici” paralele in Romania si diaspora (Italia si Spania). In Romania i-a “incorporat” pe falsii arhierei Mihail Claudiu Vasilache si Gheorghe Bratu (Gherasim), iar in Spania a infiintat un “vicariat” la Valencia – Castellon. Liderul “vicariatului” din Spania este schismaticul Nicolae Marius Constantin. In privinta apartenentei “canonice” nici Onufrie Pop nu e decis. Uneori sustine ca apartine de Kiev, iar alteori de un alt schismatic cu numele John din America.

       Conform canoanelor Bisericii Ortodoxe universale, slujbele “ierarhilor” schismatici de nationalitate romana pomeniti mai sus (hirotonii, botezuri, cununii, etc.) nu sunt valide. Ei, si clericii care fac parte din organizatiile lor religioase, nu sunt acceptati in nici un lacas de cult apartinand uneia dintre patriarhiile ortodoxe din lume, si nici la Sfantul Munte Athos. Pentru a da impresia ca nu au legatura cu BOR, care are calendarul nou, acestia pretind ca tin sarbatorile dupa vechiul calendar. Nici Muntele Athos, care tine sarbatorile dupa calendarul vechi, si nici o patriarhie care tine sarbatorile dupa vechiul calendar, nu le accepta comuniunea, ne spune teologul Ioan Florea, licentiat al Facultatii de Teologie Ortodoxa din Bucuresti. Din informatiile primite din partea unor inalte fete bisericesti din cadrul Mitropoliei de stil vechi din Slatioara, nici unul dintre cei pomeniti mai sus nu au comuniune cu “ierarhii” pomeniti mai sus.

Dovada schismei lui Onufrie Octavian Bindiu Pop (fost Olivian) 

    Documentul alaturat arata ca Octavian Pop a intrat in secta lui Filaret de la Kiev prin intermediul controversatului “ierarh” Filaret Pancu in anul 2006, la un an dupa ce falsul ierarh moldovean a fost racolat in structurile schismaticilor ucrainieni. 

    Asupra documentului planeaza o suspiciune legata de data cand a fost emis (vedeti sageata rosie din imagine). Data si numarul de inregistrare a acestuia au fost scrise ulterior cu mana ceea ce ne indreptateste sa ne indoim ca a fost emis la data respectiva. Indiferent care este data oficiala a intrarii lui Octavian Pop in secta lui Filaret, fotografiile publicate in ziarul ZIUA cat si inregistrarile video din acea perioada dovedesc ca Olivian Bindiu Pop (Onufrie), in anul 2006, deja facea parte in ascuns din aceasta secta.

  La data cand Octavian Pop a parasit Biserica Ortodoxa, secta lui Filaret Pancu nu era recunoscuta oficial de catre autoritatile Republicii Moldova.

Pentru a vedea documentul apasati dublu clik sau descarcati imaginea (format .JPG).

       
      Conform canoanelor Bisericii Ortodoxe universale, Octavian Pop intra sub condamnarea de schisma din momentul deciziei unui sinod canonic, indiferent ca aceasta hotarare s-a luat la un timp mai lung sau mai scurt dupa despartirea sa de Biserica Ortodoxa. Logic, acuzatia de schisma poate fi adusa doar dupa infaptuirea dezbinarii, deoarece nu poate fi acuzat cineva inainte de savarsirea unei fapte. Octavian Pop, dar si altii in situatia sa, sustin ca decizia caterisirii nu e valabila deoarece la data cand a fost judecat de catre forurile bisericesti competente, el nu mai facea parte din Biserica Ortodoxa care l-a caterisit. Justificarea e pe cat de puerila, pe atat de penibila.

      In interviul justificativ postat la data de 23 februarie 2015 (la cateva zile a fost sters) pe site-ul sectei sale din Bergamo (Italia), Octavian Pop – zis Onufrie, se lauda pe sine aratandu-ne cateva distinctii primite pe cand facea parte din Biserica Ortodoxa Romana. Mentionam ca majoritatea distinctiilor se dau la cerere si ele nu mai sunt valabile dupa caterisire. Faptul ca inca se mai foloseste de ele pentru a arata “ceva”, este un gest de… nimicnicie.

Atat Onufrie Pop cat si Filaret Pancu fac slujbe, botezuri, cununii, hirotonii etc. Conform canoanelor Bisericii Ortodoxe acestea nu sunt valide. In aceeasi situatie se afla si ceilalti “ierarhi” amintiti mai sus. Cu totii sunt necanonici si nu sunt recunoscuti de catre nici o patriarhie ortodoxa din lume.


prof. Cristian Marc

Detalii puteti gasi aici:




 
Schismaticul Filaret Pancu "sfintind" apa de Boboteaza. Multi dintre cei prezenti la "slujba" nu stiu ca a fost caterisit