marți, 15 septembrie 2020

Dani Șfarț se justifică aruncându-se într-o mocirlă mai mare decât a fost. Recunoaște că are legături cu liderul "Bisericii KGB" si MISA.

 De la impostorul Gherasim Bratu, la "Biserica KGB" a lui Ioan Valahul

În urma anchetei noastre, din 18 august 2020,  legată de falsa preoție a impostorului Dani Șfarț, acesta, în ziua următoare, ne-a trimis un mesaj scurt prin care ne-a anunțat că a trecut sub jurisdicția unui alt fals ierarh care funcționează clandestin în România. Cerându-ne să stergem că a făcut parte din gruparea lui Gherasim Bratu.

Ancheta noastră a fost publicată aici: https://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2020/08/impostor-la-drumul-mare-daniel-marius.html

 I-am oferit dreptul la o replică, dar nu a vrut să își exprime nici un punct de vedere în public. Singurele sale explicații le oferă doar în privat adepților săi astfel încât să nu poată fi verificat.

 

I-am propus o dezbatere publică, dar se pare că nu vrea să discute public despre situația sa canonică și juridică. Oare de ce? Ce are de ascuns?

Dacă domnul Şfarț nu vrea să lămurească lucrurile, vom veni noi cu detalii despre noul său episcop: Ioan Preoteasa, cunoscut printre persoanele cele mai controversate din viața bisericească ortodoxă ca Ioan Valahul. Acesta este cel care a fost promotorul "Bisericii KGB" din România. Despre aceasta şi despre activitatea misterioasă din spatele culiselor vom aduce, în cele ce urmează, noi dezvăluiri.

 

Intervenția lui Șfarț

Vă prezentăm fragmentul din mesajul trimis de Dani Șfarț asociației noastre, în care vrea să ne arate că este în legalitate. Acesta susține că face parte din (cităm): "Asociația Biserica Creștină Ortodoxă Valahă, com. Fundata, str. Principală nr 119, jud. Brașov nr 32/14.12.2017, înregistrate la Secretariatul de Stat pentru Culte, conf. Disp. Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în dosarul nr 2150/62/2015 prin Decizia nr. 3965/11.12.2017" Despre canonicitatea și legalitatea acestei asociații vom vorbi în cele ce urmează.

Detalii despre asociațiile religioase admise în România se pot găsi accesând site-ul Secretariatului de Stat pentru Culte, secțiunea "Asociații religioase". Vedeți link-ul: http://culte.gov.ro/?page_id=59&fbclid=IwAR2etAob-tFGHy-U64b0fsvndZw2b6Y0ak9GbiyUZChdGZqeplVvb7EuF8w

Accesând link-ul de mai sus, găsim la poziția 33, numele asociației amintite de Dani Șfarț. Numele este clar: "Asociația Biserica Creștină Ortodoxă Valahă", deci nu Biserica Ortodoxă, ci "Asociația...". Pentru cine știe face distincția e ușor de înțeles.

 

Câteva detalii despre asociațiile religioase

Cum se concepe o asociație de acest fel? E foarte simplu: E nevoie de 300 de persoane care să semneze un proces verbal și un statut. Aceste 300 persoane pot fi doar fictive, deoarece se duce la avizare doar tabelul de semnături.

Vă enumerăm câteva asociații religioase similare cu cea menționată de Dani Șfarț:

Poziția 2 - Asociaţia Religioasă „Nazarineană”

Poziția 3 - Asociaţia „Adunările lui Dumnezeu din România”

Poziția 6 - Asociaţia „Centrul Creştin Aletheia”

Poziția 7 - Asociaţia „Centrul Creştin Metanoia”

Poziția 9 - Asociaţia Creştină a Romilor Betesda

Poziția 12 - Asociaţia Religioasa Apostolica „Templul Lui Dumnezeu”

Poziția 14 - Asociaţia Comunităţilor Baha’i din România

Poziția 22 - Asociaţia Religioasă „Locaşul Duhului Sfânt”

Poziția 23 - Asociaţia Religioasă Apostolică Miracolul Creştin

Poziția 24 - Asociaţia Religioasă  Harvest

Poziția 26 - Asociaţia Umanitară Religioasă

Poziția 27 - Asociaţia Religioasă Râul Vieţii

Poziția 31 - Asociaţia Creştină Renovatio

Poziția 33 - Asociația Biserica Creștină Ortodoxă Valahă

Poziția 39 - Asociația Centrul Creștin Sfânta Treime


Ultima, la poziția 39, este asociația religioasă întemeiată de pastorul Vladimir Pustan de la Beiuș (un apropiat al lui Dani Șfarț), în urma ruperii sale de cultul penticostal din România, după ce a fost tras la răspundere pentru felul în care a administrat fondurile bănești. Detalii vezi aici: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2014/03/pentru-si-pastra-averile-pastorul.html

Din cele prezentate mai sus, se observă că asociațiile religioase sunt doar "asociații", nicidecum Biserică, sau cult religios. Majoritatea acestor asociații s-au format în urma unor excluderi sau rupturi ale unor persoane cu abateri disciplinare din cadrul altor culte. Astfel, aceste persoane și-au înființat "asociații" pentru a avea un suport legal de funcționare prin care să beneficieze de dreptul la clădiri în care să săvârșească diferite ritualuri independente de o ierarhie și dreptul de a avea alte bunuri materiale ale membrilor respectivelor asociații nou create în acest scop. Aceste bunuri materiale nu aparțin nici unui cult religios, motiv pentru care modul de folosință a acestora nu poate fi verificat de un cult anume.

"Asociația Biserica Creștină Ortodoxă Valahă", care figurează la poziția 33, a fost înființată de către un preot caterisit de  Biserica Ortodoxă, cu numele Ioan Preoteasa.

 

Cine este Ioan Valahul

Fostul preot Ioan Preoteasa (autointitulat Ioan Valahul), după cum este consemnat și în preasa anilor 2006-2010, a fost caterisit de BOR, în anul 2005, pentru imoralitate și comportament violent, dar și știindu-se că era în legături cu structuri din cadrul MISA și KGB. În ziarul "Ziua", din data de 27 aprilie 2006 (pg.4), jurnalistul de investigații Silviu Alupei a făcut publice motivele caterisirii, dar şi legăturile acestuia cu structuri ale securității și alte organizații rusești și ucrainene. Sunt fotografiate documente în limba română și ucraineană care dovedesc legăturile lui Ioan Valahul cu aceste organizații, precum și încercarea acestuia de a face o ruptură în BOR și a crea o Biserică paralelă al cărui patriarh ar fi dorit să devină. Printre oamenii de legătură cu aceste structuri se numără și Olivian Pop Bindiu, autodenumit Onufrie de Bergamo, despre care ASTRADROM a mai scris în urmă cu câțiva ani.


În prezentarea investigației respective, în care se demască "Biserica KGB" din România, printre altele, se menționa: "...și-a creat o structură bisericească și ierarhică paralelă (cu mitropoliți, episcopi, arhimandriți, clerici, monahi etc.) înființată în anul 2004 și intitulată «Biserica Creștinilor Ortodocși Tradiționali a Valahilor de Pretutindeni» (BCOTVP). Structura paralelă a lui Ioan Preoteasa și-a început activitatea, acum câțiva ani[1], în Republica Moldova și Ucraina sub masca misionarismului ortodox român, desfășurat în Basarabia și Bucovina. Inițial a fost folosită, ca paravan pentru racolări și instructaje, așa-numita «Asociație a Creștinilor Ortodocși Tradiționali Liberi», înființată în 2003. Răspopitul Preoteasa susține că "biserica" sa "este în comuniune canonică cu Biserica Ortodoxă Autonomă a Românilor din Cernăuți" și că "are continuitatea harului de la patriarhul Tihon al Rusiei". În Republica Moldova, biserica lui Preoteasa are legături strânse cu Academia de Miliție (Poliție) din Chișinău, unde anumiți clerici și ierarhi ai BCOTVP figurează cu titluri doctorale și activitate didactică remunerată de structurile unui stat vecin, în care rețelele religioase și civice ale fostului KGB sunt active."

Menționam că, Ioan Preoteasa nu este recunoscut de către nici o patriarhie canonică din lume și nu este în nici o comuniune cu acestea. În afară de afirmațiile sale, strict verbale, nu există nici un document semnat și parafat de una dintre patriarhiile ortodoxe canonice, în acest sens.

Cu sprijin din "răsărit", Ioan Valahul a reușit să pună mâna pe câteva lăcașuri de cult și chiar mănăstiri din România. Aceasta și cu complicitatea unor clerici caterisiți de BOR, care acum au găsit moment potrivit de răzbunare. Acești clerici caterisiți, au devenit ulterior membri în structurile paralele ale lui Preoteasa, având chiar și funcții de ierarhi.

Printre mănăstirile confiscate de Biserica KGB se numără și Schitul Bodești din jud. Neamț. Aceasta a fost recuperată ulterior de către BOR, după îndelungi procese. O altă mănăstire de care amintim este cea de la Copăceana din jud. Vaslui, administrată de doi monahi excluși din BOR: Serafim Dobrovăț din Falciu de Vaslui și Ionuț Anghel din Brăila. Acestora li s-a alăturat și Veniamin Ilie cu legături în rândul structurilor paralele de la Milano și Como (Italia) din care fac parte clerici caterisiți de BOR pentru homosexualitate. Detalii despre acestea vedeți în: ADEVĂRUL din 4 noiembrie 2010, GARDIANUL din 31 mai 2007 (pg.5), ZIUA din 26 iunie 2007 (pg.5) etc.

Menționăm că toate lăcașurile de cult din România (mănăstiri, biserici parohiale, capele etc.) care au fost confiscate de la BOR în acea perioadă au fost recuperate pe cale juridică și diplomatică, fără sprijin din partea Statului Român. Oamenii din structurile lui Ioan Preoteasa fiind infiltrați în toate partidele politice din România (PNL, PSD, PC, PD, PDL etc.), însăși el fiind membru PD făcând parte din structurile lui Traian Băsescu, au obstrucționat orice susținere a statului pentru BOR.

 

Ioan Valahul și "Biserica" MISA

Pentru a înțelege mai bine înșelarea falsului ierarh al valahilor, vom mai prezenta un caz lămuritor. Conlucrarea sa cu secta yoghină intitulată "Biserica Secretă" condusă de Constantin Dogaru, unul dintre ucenicii lui Gregorian Bivolaru. Aceasta a fost înființată la Tecuci și învăța că nu trebuie să urmăm toate textele Bibliei chiar în toate detaliile, căci sunt lucruri care ar trebui corectate. Dintre învățăturile care ar trebui schimbate în Biblie era și cea despre Înviere sau reîncarnare, precum și despre existența unui "dumnezeu impersonal" care nu este tocmai Hristos, ci doar o "energie" pe care noi o percepem ca fiind persoana Hristos "căci așa e mintea omenească mai limitată". Multe dintre aceste aberații cu rădăcini în hinduism și budism au fost promovate de acest Dogaru în cărți clandestine care circulau prin mâinile unor credincioși mai puțin cunoscători ai învățăturilor creștinești. O parte dintre aceste cărțulii (scrise și de alți autori din cadrul MISA) mai circulă printre credincioșii ortodocși căutători de extravaganțe și trăiri mistice ieșite din comun. Aceste materiale propagandistice nu au acordul Bisericii Ortodoxe.


În legătura foarte apropiată cu Constantin Dogaru era și Elena Iovu (soția lui Vasile Iovu), care deși era căsătorită se pretindea a fi maică stareță la una dintre mănăstirile confiscate de către "Biserica KGB". Aceasta făcea slujbe în cadrul "bisericii" paralele a lui Ioan Valahul, uneori ca preoteasă, alteori ca episcopeasă, sau alteori ca și clarvăzătoare care dezlega și rezolva "problemele oamenilor". Legătura dintre aceste persoane și sfera misticismului bolnăvicios este evidentă. Un rol important în implementarea acestor trăiri mistice cu tentă demonică înșelătoare l-a avut liderul MISA, Gregorian Bivolaru prin ucenicul său Constantin Dogaru.

Prima consemnare a conlucrării Elenei Iovu cu Constantin Dogaru este relatată într-un dosar civil la Înalta Curte de Casație și Justiție, sub nr. 3781/1/2007, unde, Elena Iovu și Constantin Dogaru pretindeau că "am primit putere direct de Sus". Astfel, cei doi, puneau mâinile pe capul oamenilor și le spunea: "Tu esti preot, tu esti arhimandrit, tu ești episcop, tu ești patriarh etc...". tot în aceleași documente juridice se precizează despre colectele de bani și ajutoare materiale pe care membrii acestor structuri paralele le făceau de la unii oameni de bună credință din țară. Acești oameni aveau impresia că Elena Iovu și Constantin Dogaru sunt recunoscuți canonic de Biserică și construiesc mănăstiri și biserici ortodoxe în România. Mulți dintre ei erau întâlniți pe străzi și în locuri publice cu câte un cartonaș în mână pe care scria că adună bani pentru construcții de mănăstiri și biserici. Pe pancardele lor publicitare nu spuneau că fac parte din aceste structuri paralele, ci lăsau să se înțeleagă că banii sunt pentru biserici și mănăstiri din cadrul Bisericii Ortodoxe a României.

Detalii despre legăturile lui Ioan Valahul și "Biserica secretă" înființată de MISA, se pot găsi în anchetele jurnalistice ale lui Silviu Alupei, din ziarul ZIUA, publicate în 22 iunie 2007 (pg.3) și în 26 iunie 2007 (pg.5).

În ziarul DREPTATEA, din București, din 10 noiembrie 2008 (pg.15), este investigat detaliat cazul escrocheriilor prin strângerea de fonduri ale grupării descinse din MISA care, pretindeau că construiesc biserici ortodoxe românești. Aceste lăcașuri de cult erau donate ulterior "Bisericii KGB" ale lui Ioan Valahul care le asigura protecția necesară adepților MISA. În aceeași anchetă este prezentată și o fotografie în care Elena Iovu (soția lui Vasile Iovu) a făcut o hirotonie, în una din bisericile confiscate de la BOR. Ea era îmbrăcată în "femeie-preot" slujind ca episcop în "Biserica secretă" descinsă din MISA, dar hirotonind un șofer de ambulanță din Bicaz pentru structura paralelă a lui Ioan Valahul.

Aspecte ale acestei șarlatanii au fost prezentate și pe unele posturi de televiziune ale acelor timpuri. Vedeți și știrea prezentată de PRO-TV: https://www.youtube.com/watch?v=G4m3kjLr1MI

 

Apusul lui Ioan Valahul

După ce Ioan Valahul a fost demascat de presa românească, acesta și-a încetat activitatea. În prezent locuiește într-o casă în București, unde își păstrează amintirile și speră că odată va reuși să iasă iar la rampă, cu forțe proaspete. Deocamdată conduce unele campanii de denigrare a BOR, atât prin intermediul persoanelor influiente cu care intră în contact, cât și prin intermediul rețelelor de socializare și ale oamenilor din mass-media care au legături cu MISA și fostele structuri KGB-iste din Ucraina si Republica Moldova. Prin aceste mijloace, este mereu criticată BOR ca o biserică a corupților care ar trebui înlocuită, fiind învechită.

A avut mai multe asociații religioase pe care le folosea în România pentru a-și urmări scopurile, dar în cele din urmă a rămas doar cea prezentată de Dani Șfarț, în mesajul trimis la redacție. Aceasta fiind "Asociația Biserica Creștină Ortodoxă Valahă" pe care o întâlnim înregistrată la Secretariatul de Stat pentru Culte, la rubrica asociiațiilor religioase, poziția 33.

Site-urile de prezentare ale acestei asociații sunt foarte vagi. Câte o fotografie, și câteva texte irelevante. Peste tot și-a ascuns datele de contact, nu are telefon afișat, adresă de email sau orice altă posibilitate de a fi găsit. De ce acest secret? Ce se ascunde de fapt? Cine este acest așa-zis "patriarh" al valahilor? Mai multe detalii puteți să aflați făcând o simplă căutare pe google a ceea ce poate oferi informații despre Ioan Valahul și asociația sa sub care se ascunde Dani Șfarț în prezent.

 

Justificarea lui Dani Șfarț

Pentru a se acoperi de neregula în care se află, Dani Șfarț explică adepților săi că "Eu slujesc pe Hristos, nu un cult". Din expresia acestuia, tragem două concluzii:

1. Sincretismul în gândirea acestuia. Face un amestec și o încurcătură de învățături care se contrazic între ele, fapt ce reiese foarte clar din înregistrările sale de pe siteurile de socializare, dar și din felul în care și-a organizat lăcașul de cult protestant de la Vințu de Jos.

2. Nu aparține de nici o ierarhie, de nici o Biserică pe a cărui învățătură de credință să o urmeze. S-a înhăitat cu persoane controversate, împreună cu care își face propria organizare și administrare astfel încât să nu poată fi luat în vre-o evidență de control.

Pe care Hristos îl propovăduiește Dani Sfarț? Raspunsul e simplu, în funcție de persoana cu care stă de vorbă. Dacă vorbește cu un protestant, vorbește pe placul aceluia, dacă se întâlnește cu un catolic, vorbește pe placul aceluia, iar dacă se întâlnește cu un ortodox vorbește ca un ortodox... Așa se explică faptul că la ortodocși le face parastase sau slujbe ortodoxe, face "rugăciuni" la Maica Domnului, iar când se adresează unor protestanți le recomandă să citească din Biblia tradusă de Dimitrie Cornilescu. O cacialma și o amestecătură prin care caută să își atragă adepți/simpatizanți din cât mai multe părți, chiar dacă aceștia au credințe diferite sau chiar contradictorii, în unele puncte.

De fapt, acesta este și unul dintre scopurile liderilor și a membrilor activi ai acestor asociații religioase. De obicei sunt foarte amabili, foarte sociabili și binevoitori, deoarece prin aceasta reușesc să atragă, în grupările lor, noi adepți pe care îi manipulează cu ușurință. De obicei, aceștia își racolează adepții prin intermediul internetului, unde își fac o imagine de lider și propovăduitor al lui Hristos, prin predici și mesaje impresionante, pentru care de multe ori fac ore sau chiar zile de repetiții.

 

Schimbare din disperare?

Cel mai mult ne-a surprins schimbarea așa-zisului ierarh Gherasim față de care domnul Dani spunea că este sub ascultare. Când a lansat pe internet celebra înregistrare în care pretindea că este preot ortodox, dar îndemna enoriașii virtuali să citească Biblia, în varianta falsificată de Cornilescu, spunea că are binecuvântarea lui Gherasim. Ulterior s-a dezis de Gherasim Bratu, înregistrarea integrală a fost retrasă de pe internet, rămânând doar acel fragment care a circulat cu mare viteză pe rețelele de socializare administrate de adepți ai sectelor protestante.

Împreună cu colegii de redacție, dar şi alte persoane care au reușit să vadă înregistrarea originală integrală, când am văzut că aceasta nu mai este făcută public, ne-am gândit că ceva s-a întâmplat.

Surse din apropierea lui Gherasim Bratu, ne-au informat că acesta s-ar fi supărat pe Dani Șfarț pentru că i-a menționat numele în acea înregistrare legată de biblia sectară, varianta Cornilescu. Menționăm că încă nu am verificat această informație, dar faptul că Dani Șfarț a ținut să ne precizeze că nu mai este în subordinea lui Gherasim Bratu, iar actualul său superior ierarhic este Ioan Valahul, confirmă unele informații în ce privește situația sa. Practic, Dani Șfarț, încercând să se delimiteze de Gherasim Bratu împreună cu care a fost demascat, în ancheta ASTRADROM din 18 august 2020, sare în subordinea lui Ioan Valahul aruncându-se într-o altă organizație la fel de controversată sau poate chiar mai rău.

Deoarece Ioan Valahul nu vrea să răspundă presei din România şi-a ascuns toate numerele de telefon și alte contacte prin cadrul cărora i s-ar putea pune întrebări publice. Am reușit să facem rost de un contact telefonic al acestuia, dar se pare că nu răspunde la numere necunoscute. Astfel am trimis un SMS prin care am cerut să ne confirme dacă Dani Șfarț este membru al asociației sale. Până la ora publicării prezentului material, nu ne-a oferit nici un răspuns. Un mister și noi suspiciuni cad tot mai mult asupra falsului preot de la Vințu de Jos, protejat de magnatul protestant Michael Lutsch.

Nu știm dacă Dani Șfarț a făcut o adeziune către asociația lui Ioan Valahul, dar aceasta puțin contează. Aceste adeziuni pot fi făcute oricând și să fie înregistrate cu orice dată se înțeleg respectivii, nefiind necesar decât o simplă adeziune existentă la sediul asociației respective. În ce privește statutul canonic al lui Dani Șfarț, situația nu se schimbă cu nimic. Tot nu este în comuniune cu una dintre patriarhiile canonice ortodoxe din lume, tot nu are succesiune apostolică, tot nu are hirotonie validă, iar slujbele făcute de Dani Șfarț sunt lovite de nulitate sacramentală. Atunci care este motivul acestei schimbări disperate?

 


Răspunsul nostru și propunere la discuție publică

Redacția noastră i-a trimis domnului Șfarț un răspuns, la câteva minute după ce acesta ne-a trimis notificarea sa. Era o propunere la o dezbatere publică, o propunere la drept de replică, dar și o listă de câteva întrebări. În cele ce urmează vom publica integral răspunsul nostru oferit domnului Șfarț:

 

«Domnule Sfart.

Am primit notificarile dumneavoastra si promitem ca vom face un alt articol in care vom mentiona cele spuse de dumneavoastra.

Daca doriti, despre situatia dumneavoastra canonica, va rugam sa ne scrieti si vom publica informatiile despre subiect.

 

De altfel va rugam sa ne raspundeti punctual si la cateva intrebari:

1. Cand v-ati despartit de Gherasim Bratu si de ce?

2. Cand ati inregistrat predica in care ati recomandat citirea traducerii protestante a lui Cornilescu, ati zis ca aveti binecuvantarea PS Gherasim. De ce nu ati postat inregistrarea integrala?

3. Gruparea din care pretindeti ca faceti parte este recunoscuta de catre o patriarhie canonica din lume?

4. Pe asa-zisul ierarh Ioan,  fata de care faceti "ascultare" cine l-a hirotonit in treapta de diacon, preot si episcop?

5. Este cumva Ioan Valahul?

4. Pe dumneavoastra cine v-a hirotonit in treapta diaconiei si preotiei?

5. Puteti argumenta cu documente, imagini foto sau video ca ati fost hirotonit si de catre cine?

6. De ce Gherasim Bratu a "sfintit" capela protestanta unde faceti servicii religioase in mod necanonic?

7. Ne puteti arata poze de la slujba de "sfintire" sa vedem care arhiereu a participat la ceremonie?

 

Multumim.

Asteptam raspuns in maxim o saptamana, daca se poate.»

 

Deși răspunsul nostru a fost trimis la data de 19 august 2020, la data publicării prezentului material nu am primit încă nici un răspuns din partea acestuia, deși după cum ne arată în notificările mesajului, a fost citit chiar în momentul când l-am trimis.

Ulterior, tot în aceeași zi, am mai trimis câteva mesaje, pe care le vom reda mai jos. La fel ca și primul mesaj, a fost citit în momentul când l-am trimis, dar răspunsul se lasă așteptat.

«Deoarece doriti sa aducem noi informatii, pentru a fi publicata si opinia dumneavoastra, vom face un alt articol in care sa intre si detaliile pe care le veti trimite.

Multumim ca doriti sa va exprimati punctul de vedere si asteptam grabnic raspunsul dumneavoastra.»

« Daca aveti bunavointa sa ne spuneti daca tineti calendarul vechi sau nou, ne-ar fi de mare folos.

Poate ca pe o parte dintre cititorii nostri, i-ar interesa si acest aspect...»

«Dorim o dovadă că sunteți membru al asociației pe care ați pomenit-o în comentariile de zilele trecute»

 

Deoarece Dani Șfarț nu ne-a răspuns la întrebările noastre, vom posta public aceste întrebări, în speranța că va avea interes să dea câteva explicații celor spuse de noi. De la persoane care țin legătura cu Șfarț, am aflat că le spune adepților că ceea ce am scris noi e o greșală și o neînțelegere și să nu ia în seamă concluziile anchetei noastre. În acest sens se victimizează în fața adepților racolați spunând că cei care îl demască "sunt niște mincinoși și răuvoitori", completând că: "...îi iert pe cei care mă vorbesc de rău".

Tocmai pentru că Dani Șfarț susține că ceea ce am menționat în ancheta noastră, din 18 august, sunt neadevăruri, îl provocăm la o discuție publică în care îi dăm posibilitatea să își exprime public punctul de vedere și să dovedească public că cele afirmate în discuțiile particulare cu adepții săi sunt reale. Acest teatru cu victimizarea și iertarea nu face altceva decât să arate că îi este teamă de o discuție sinceră și lămuritoare a situației. De ce?

 

Prof. Cristian Marc

 

 

 

 





[1] Aceasta precizare a fost făcută în anul 2006.



6 comentarii:

  1. Rătăciții (ereticii) ăștia se duc direct în iad, dacă nu se Întorc la Ortodoxie (Adevăr)!

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu va avea curajul sa stea fata catre fata cu cine l-a demascat.

    RăspundețiȘtergere
  3. bine ca este recunoscut preafericitul de asociatia ne-ordotodoxa ...sa il pupati in cur cu totii astia care ii vreti raul acolo unde o sa va duceti cu totii adica in iad.

    RăspundețiȘtergere
  4. Sefule, ciocu'mic, asta nu e preot,e impostor si isi bate joc de lume, posteaza in fiecare zi pe youtube diverse materiale crestine, ca sa faca bani.El nu are dreptul sa faca nicio slujba, pentru ca nu e hirotonit,e de capul lui acolo unde pretinde că e preot, nu mai fiti naivi si nu mai puneti botul la cuvintele lui dulci si calde, ca asa am fost si eu ca voi..pana mi-am dat seama ce interese are si cati bani a facut de la oamenii care i-au picat in plasa si au mers sute de kilometri ca sa asiste la slujbele lui

    RăspundețiȘtergere
  5. 0727196527
    Ce calitate a luat ăștia în mănăstirea nostru de sus de la Brașov sunt părere

    RăspundețiȘtergere

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.