Parintele Dumitru Staniloae nu a aprobat ecumenismul, ci chiar l-a condamnat..

Un răspuns al părintelui Mihai-Andrei Aldea acelora care se folosesc abuziv de cuvinte ale marelui teolog român Dumitru Stăniloae pentru a justifica erezia ecumenistă.

     Părintele Stăniloae a fost şi rămâne un reper în ce priveşte învăţătura dogmatică a Bisericii. Foarte bine documentat patristic şi scripturistic, dar mai ales un desăvârşit trăitor, părintele a adus mereu în actualitatea momentului ceea ce Mântuitorul Iisus Hristos învăţa în urmă cu aproximativ 2000 de ani. Aceasta a rămas şi va rămâne în continuare învăţătura Bisericii Ortodoxe. Datorită prestaţiei sale, din punct de vedere teologic, unii pseudoteologi folosesc cuvintele sale în context dorite de ei. Aşa s-a ajuns ca numele părintelui Stăniloae să fie folosit şi asociat cu interpretări greşite care susţin erezia ecumenistă.

     Preotul român Mihai-Andrei Aldea aduce în atenţie cuvintele părintelui Stăniloae care arată clar poziţia teologului român faţă de erezia ecumenistă. Orice interpretare în sens ecumenist a teologiei părintelui Stăniloae este tendenţioasă şi lipsită de fundament teologic:

     Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloaie, după dumnezeiasca poruncă, a încercat ce este bun şi a văzut lipsa de valoare, lipsa de folos duhovnicesc a aşa-zisului dialog ecumenic, "dialog" la care a încercat să facă mărturisire ortodoxă, fără niciun succes: la Viena, la Kligenthal, la Heidelberg, la Adis Abeba, la Munchen etc. Concluziile sale în această privinţă, exprimate în ultimii ani din viaţă sunt, dincolo de politeţea profundă ce-l caracteriza, categorice:

“Eu nu prea sunt pentru ecumenism; a avut dreptate un sârb, Iustin Popovici, care l-a numit pan-erezia timpului nostru. Eu îl socotesc produsul masoneriei... relativizează credinţa adevărată"

“Biserica Romano-Catolica si Biserica Ortodoxa nu sunt doua surori. Nu exista decat un singur cap al Bisericii, Iisus Hristos. Nu poate exista decat un singur trup, adica o singura Biserica. Deci notiunea de Biserici surori este improprie“.

Redau şi o parte dintr-un interviu care, pentru cine are urechi de auzit, e mai mult decât lămuritor:

“Întrebare: Vi se pare că Biserica catolică în raport cu istoria este mai irascibilă decât Ortodoxia?

Răspunde Părintele Dumitru Stăniloaie: Da. Se acuză de obicei Ortodoxia că a fost aservită împăraţilor în era bizantină. Eu cred că cea mai mare libertate a manifestat-o Biserica tocmai pe vremea împăraţilor din bizanţ. Ortodoxia a fost foarte liberă; au fost atâţia martiri pentru apărarea credinţei pe vremea împăraţilor. In Occident, dimpotrivă, lupta Bisericii n-a fost împotriva ideeilor împăraţilor, ci exclusiv pentru putere. Papa a voit să aibă şi el statul lui, a luptat cu statul german, episcopii catolici erau latifundiari, prinţi electori, prinţi reali şi, deci, s-au luptat numai pentru putere. Şi astăzi, Statul Vatican e stat. De ce? Pentru ce să fie stat? Vaticanul are ambasadori peste tot. A fost o luptă pentru putere, n-a fost o luptă pentru credinţă. In Răsărit a fost o luptă pentru credinţă care a mers până la mucenicie…

Î.: Astăzi ne este din ce în ce mai limpede faptul că comunismul n-a fost o ideologie. Conţinutul său real a stat ascuns în spatele unei ideologii. în realitate a fost o satanologie.

R.: Da, satanologie cu origine în filozofia apuseană. Această satanologie este compatibilă doar cu instrumentele teologiei, singura disciplină umană care poate s-o dezamorseze, s-o deconspire. Deci nu ideologic poţi distruge comunismul, ci folosind un instrument compatibil cu conţinutul său disimulat; aşadar, doar teologia poate să-i pună în criză sloganele.

Î.: Nu credeţi că acum, a lupta împotriva comunismului este ca şi cum ai lupta împotriva unei secte sau a unei deraieri dogmatice? Aşa cum lupta biserica altădată împotriva arianismului?

R.: Biserica a luptat întotdeauna spiritual, n-a luptat însă cu arme politice. A luptat spiritual şi cu comunismul. Fiindcă tot mă iscodiţi, vă-ntreb: catolicismul care avea ditamai forţă politică – de ce n-a luptat? De ce statele occidentale au încurajat şi au susţinut comunismul în Rusia, când poporul nostru s-a dus până la Volga şi a sacrificat atâţia oameni? De ce n-a luptat? De ce a lăsat de izbelişte Polonia? Unde a fost lupta catolicismului în aceste cazuri? Cum puteau lupta ai noştri? Cu ce puteau lupta?

Î.: Da, dar asta e istorie de-acum.

R.: Vreo 12 mii de episcopi şi călugări au fost împuşcaţi în Rusia. Unde s-a întâmplat aceasta în Spania? Unde s-au omorât atâţia în America Latină?

Î.: Fiindcă n-au avut parte de un asemenea satanism ideologic.

R.: Ba au avut.

Î.: Dar nu de talia asta.

R.: Să nu uitaţi că acolo sunt vreo două state catolice, şi-au avut şi miniştrii dintre preoţii catolici. Au venit odată şi aici, la un congres al ecumeniştilor. Şi unul dintre reprezentanţii lor a susţinut ideile socialiste. Eu i-am combătut şi vorbeam mereu de Hristos. Iar mă întrebau: “De ce tot vorbiţi de Hristos? Aici este vorba de altceva, nu de Hristos”. S-au supărat teribil şi, după ce am plecat, m-au criticat foarte tare pentru că vorbeam de Hristos şi nu de probleme de-astea sociale. Lupta catolicismului n-a avut o bază spirituală, creştină, aşa cum a fost cea din Rusia sau cea de la noi. Ne acuză Todea că suntem Biserică trădătoare. Două mii de preoţi ortodocşi au stat în închisoare. Eu am fost în închisoare şi n-am văzut nici un preot unit. Toţi s-au făcut ortodocşi sau au intrat în diferite intreprinderi în care făceau pe turnătorii.

Î.: Episcopii însă au fost în închisoare…

R.: Da, doi-trei episcopi, aşa cum a fost Hossu, care a fost la mănăstirea Căldăruşani; nu l-am văzut în închisoare. Se plimba în jurul Bisericii în timpul Liturghiei fără să între înăuntru. Şi a lăsat să fie înmormântat de un episcop catolic ungur. Unde a fost atunci lupta lor? Biserica Ortodoxă – le-am spus tinerilor care au fost la mine – a fost Biserica Crucii, toată istoria ei a fost un drum al Crucii. Au venit întâi mahomedanii peste noi. S-au dus ăştia cu crucea, cruciaţii şi-au ocupat Bizanţul, slăbind puterea de rezistenţă celor din Răsărit, timp de 60 de ani. Au venit la Nicopole. Ce au luptat acolo? Cine a luptat cu adevărat aducând atâtea jertfe? Ei au purtat crucea în mod fanfaronic. Dar au murit ei oare, oprind mahomedanismul să ne invadeze? N-au făcut nimic, nu ne-au ajutat cu nimic, mai mult ne-au lovit şi ei. Ştefan cel Mare lupta să oprească mahomedanii să înainteze în Europa şi cine îl ataca? Ungurii, la Baia Mare. Niciodată nu a avut un ajutor din Occident. Ţările noastre au fost singurele care au oprit Islamul să meargă mai departe. După ce Bizanţul a căzut şi nu a mai putut să se opună, s-au format ţările acestea şi ele au oprit mahomedalismul să înainteze în Europa. Unde se spune aceasta? Ce-au făcut cruciaţii pentru aceasta? Nimic, absolut nimic […].

Î.: Pentru ce, faţă de anumite teme, vă manifestaţi mai puţin “integrist” şi sunteţi dispus să acceptaţi o nivelare, o omogenizare a diferenţelor, cum s-a întâmplat ieri, când v-am iscodit despre culpă. Iar în alte teme, cum ar fi cea a raportărilor dintre Orient şi Occident, deci între două confesiuni surori, exercitaţi o separaţie atât de netă şi sunteţi dispus să vedeţi mai curând deosebirile decât asemănările. Eu aş dori foarte mult să-mi răspundeţi tehnic la această întrebare.

R.: Poate că este propriu spiritului răsăritean să pună accentul principal pe adevăr, pe adevărul în Hristos, pe adevărul Treimii. Părinţii erau foarte îngăduitori cu toate păcatele, însă când vedeau o erezie, când vedeau că este atacat adevărul lui Hristos, atunci săreau cu toată puterea ca arşi!

Î.: Şi nu de asta şi-or fi făcut de cap Nicolski şi alţii, ştiind că aici este o nemăsurată îngăduinţă faţă de păcate, sărindu-ne ţandăra doar la erezie?

R.: O dată ce păstrezi integritatea învăţăturii, păstrezi o posibilitate să-i readuci pe oameni din păcat. Pe când dacă, o dată ce te-ai despărţit ca eretic de adevăr, pierzi orice şansă să realizezi unitatea […].

Î.: Credeţi că există un limbaj specific creştinismului răsăritean, distinct de alte exprimări? O topică specifică, o terminologie specifică, un regim prozodic specific, mă refer în expresia teologiei ortodoxe.

R.: Teologia noastră a fost foarte influenţată de teologia scolastică catolică.

Î.: De când?

R.: De pe la 1869, de când s-au întemeiat Facultăţile de Teologie: Am luat manuale de acolo şi am cam uitat de terminologia noastră, care este terminologia filocalică, veche, a Părinţilor."

Faţă de aceste poziţionări clare, argumentate şi categorice împotriva ecumenismului, împotriva relativizării adevărului dogmatic şi altor decăderi din Învăţătura lui Hristos, nu poţi decât să te cruceşti văzând cum unii încearcă să-l invoce numele Părintelui Dumitru Stăniloaie în favoarea ecumenismului!

Incultură? Reavoinţă?

Oricum, în mod clar minciună.

Străină oricărei lucrări duhovniceşti, străină duhului Ortodoxiei, păstrat şi mărturisit fără schimbare de Părintele Dumitru Stăniloaie prin viaţa şi cuvântul lui.

Sursa: Facebook Mihai-Andrei Aldea, 24 august 2017

 https://www.facebook.com/mihaiandrei.aldea/posts/1967767113494195