Scriitori si teologi ortodocsi din primele veacuri pe teritoriul fostei Dacii

Cultul lui Zalmoxe (impreuna cu intreg paganismul dacic) a disparut din spiritualitatea autohtonilor odata cu formarea poporului roman.

Poporul roman s-a format odata cu increstinarea autohtonilor de pe teritoriul fostei Dacii. Printre teologii si scriitorii bisericesti[1] din primele veacuri de crestinism despre care avem marturii din izvoarele istorice sunt si cei pe care ii vom prezenta in cele ce urmeaza. Odata cu increstinarea primilor autohtoni paganismul intalnit la daci si romani[2] dispare in timp, pe masura ce crestinismul prinde radacini tot mai adanci in aceste locuri.

1.       Episcopi din Scythia Minor

Printre ierarhii martiri mentionati de surse istorice antice amintim: Evenghelicus, Efrem, Tit… Acestia au existat inainte de edictul de la Mediolanum[3] din 313 prin care se dadea libertate tuturor cultelor din imperiul roman, in consecinta si crestinismului.

Conform unor cronicari antici la Sinodul I Ecumenic din anul 325, convocat de Constantin cel Mare, a participat si un ierarh de pe teritoriul fostei Dacii. Nu i se cunoaste numele. Eusebiu din Cezareea, participant la sinod, in «Viata imparatului Constantin» scria ca: "nici schitanul nu lipsea din ceata", adica dintre episcopii care au participat la sinodul de la Niceea. 

Un alt ierarh daco-roman era Teofil. Acesta a participat la Sinodul I Ecumenic, fiind originar din Dacia. Era numit de catre Socrate[4] "episcop al Gothiei" deoarece in acea perioada, in nordul Dunarii, pe teritoriul Daciei stapaneau gotii (trib germanic).

Sfantul Bretanion de la Tomis

Primul episcop cunoscut cu numele la Tomis[5], a carui existenta nu poate fi pusa la indoiala, a fost Vretanion (sau Bretanion), cunoscut dintr-o relatare din “Istoria bisericeasca” a lui Sozomen – sec V – care il prezenta ca “barbat destoinic si renumit prin virtutea vietii sale, dupa cum marturisesc scitii insisi”. In anul 369, pe cand imparatul roman Valens se indrepta spre Constantinopol[6], venind dintr-o campanie impotriva gotilor, s-a oprit si la Tomis. Imparatul a intrat in biserica in care slujea Vretanion si a incercat sa il determine sa intre in comuniune cu ereticii arieni, dar acesta nu doar ca nu a primit comuniunea, ci printr-o cuvantare rostita in fata imparatului si a credinciosilor prezenti, a aparat invatatura celor 318 Sfinti Parinti de la Niceea, apoi s-a retras cu toti credinciosii intr-o alta biserica. Imparatul l-a trimis in exil, dar la scurt timp l-a reasezat in scaun de teama unei rascoale a “scitilor”[7]. Incidentul relatat de istoricul bisericesc Sozomen arunca o lumina puternica asupra crestinismului din Tomis, caci scoate in evidenta

vechimea sa si intensa viata religioasa de aici, dragostea si respectul credinciosilor fata de episcopul lor, temeinica organizare bisericeasca a provinciei (cu un scaun episcopal) si existenta a cel putin doua bazilici[8] in Tomis, una in care slujea si alta in care s-a retras impreuna cu credinciosii.

Multi cercetatori sustin ca Vretanion este autorul "Scrisorii Bisericii din Gotia catre cea din Capadocia", care insotea moastele Sfantului Sava cel martirizat de goti[9]. Nu stim cat a pastorit si nici perioada in care a fost trecut in randul sfintilor, pomenirea facandu-i-se in fiecare an la 25 ianuarie.

Un alt ierarh ortodox de pe teritoriul fostei Dacii a fost episcopul Gherontie de Tomis. Istoricul Sozomen il numea Terentie. Acesta a participat la Sinodul II Ecumenic din anul 381. Acesta a fost indatorat de imparatul roman Teodosie cel Mare, la 30 iulie 381, sa vegheze la pastrarea ortodoxiei in orasele din Scythia Minor.

Sfantul Teotim al Tomisului

Urmasul acestui episcop se pare ca a fost Teotim I, consemnat in anul 392, despre care Sozomen spune ca era scit de neam – deci un daco-roman – si ca «traiul ii era modest», iar istoricul bisericesc Socrate relateaza ca era "cunoscut de toti pentru evlavia si corectitudinea vietii". Fericitul Ieronim, in lucrarea sa "De viris illustribus"[10], relata ca Teotim " a scris scurte tratate sub forma unor dialoguri, in stilul vechii elocinte[11]; aud ca scrie si alte lucrari". Scurte fragmente din opera sa literara se pastreaza in lucrarea Sfantului Ioan Damaschin numita "Paralele sfinte", din care reiese ca a scris omilii la texte evanghelice. Pastorirea lui a fost tulburata de atacurile hunilor, pe care a incercat sa-i duca la Hristos, fiind ajutat in aceasta actiune de Sfantul Ioan Gura de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, cu care era intr-o stransa prietenie. Potrivit relatarilor celor doi istorici amintiti, in anii 400 si 403, episcopul Teotim participa la lucrarile a doua sinoade tinute le Constantinopol. Lucrarea sa misionara printre huni, ravna pentru apararea credintei ortodoxe, lucrarile sale teologice, ca si sfintenia vietii, au fost motivele pentru care Biserica l-a trecut pe Teotim intre sfinti, pomenirea facandu-i-se in fiecare an la 20 aprilie.

Un alt ierarh a fost Timotei al Tomisului. Acesta a participat la lucrarile Sinodului III Ecumenic de la Efes, din anul 431, semnand cele 12 anatematisme ale sfantului Chiril al Alexandriei precum si sentinta de condamnare a ereticului Nestorie.

S-ar parea ca urmasul sau imediat a fost episcopul Ioan, despre care scriitorul latin contemporan Marius Mercator scria ca era "unul din cei mai buni teologi ai timpului" si unul din "cei mai aprigi adversari ai nestorianismului si eutihinianismului". I se atribuie si unele traduceri din scriitorii bisericesti greci in latineste.

In 449 la Tomis pastorea episcopul Alexandru care a participat la un sinod intrunit la Constantinopol si a sustinut hotararea de condamnare a lui Eutihie si a invataturii sale, hotarare ce fusese adoptata cu un an inainte tot in Constantinopol. Desi nu a participat la lucrarile Sinodului IV Ecumenic, totusi ulterior, dupa incheierea dezbaterilor, a semnat hotararile dogmatice luate atunci, precum si condamnarea lui Eutihie si a ereziei sale. Au urmat Teotim II, consemnat in scaun la anul 458, cand imparatul Leon I al Bizantului (457-474) a adresat o scrisoare tuturor ierarhilor din imperiu, prin care le cerea parerea asupra hotararilor luate la Calcedon. Intre cei consultati se numara si episcopul Teotim, care a raspuns ca primeste fara rezerve hotararile respective.

Abia peste o jumatate de secol este intalnit un nou episcop la Tomis, Paternos. Numele lui il cunoastem dintr-o inscriptie latina de pe un disc de argint aurit[12], refacut din dispozitia sa, inainte de anul 518. In 519 era la Constantinopol, pentru anumite acuzatii. In anul urmator era tot la Constantinopol unde lua parte la alegerea noului patriarh Epifanie. In scrisoarea prin care ierarhii alegatori il informau pe papa de rezultatul alegerii, al saptelea semnatar era "Paternus, misericordia Dei, episcopus provinciae Scythiae metropolitanus"[13]. Chiar din acest titlu reiese ca in Scitia existau si alte scaune episcopale, sufragane Tomisului, Paternus fiind considerat mitropolit.

Amintim si de episcopul Valentinian care era un teolog invatat, pe la mijlocul secolului VI. S-a pastrat de la el o corespondenta cu papa Vigilius in legatura cu problema controversata a "celor trei capitole"[14] a caror condamnare o cereau monofizitii pentru impacarea lor cu Biserica Canonica. Aceasta problema a dezbatut-o si Sinodul V Ecumenic, intrunit in 553 la Constantinopol, la care Valentinian nu a participat, dar numele sau a fost pomenit de doua ori in timpul lucrarilor.

In sudul Dunarii, au avut o bogata activitate misionara mai multi ierarhi daco-romani printre care si Sfantul Niceta, episcop de Remesiana, Laurentiu de Novae si altii.

Sfantul Niceta de Remesiana

    Niceta a trait la sfarsitul secului IV si inceputul celui urmator in Dacia Mediterranea (azi satul sarbesc Bela Pelanka, in apropierea granitei cu Bulgaria). Din doua poeme contemporane rezulta ca Sfantul Niceta predica in limba latina, propovaduind pe Hristos printre sciti, geti si "amandoua felurile de daci", precizand ca era vorba de agricultori si crescatori de vite. Activitatea sa misionara, lucrarile sale teologice, sfintenia vietii sale, precum si ravna sa, il fac sa fie una dintre figurile reprezentative ale crestinismului daco-roman. Scrierile lui Niceta sunt: "Libelli instructionis" (Catehismul), "De diversis appellationibus" (Despre diferitele numiri ale Domnului nostru Iisus Hristos), "De ratione fidei" (Despre ratiunea credintei), "De Spiritu Santi potentia" (Despre puterea Sfantului Duh), "De symbolo" (Despre simbolul credintei), "De agni paschalis victima" (Despre jertfirea mielului pascal), "De vigiliis servorum Dei" (Despre privegherea robilor lui Dumnezeu), "De psalmodiae bono" (Despre folosul cantarii de psalmi) si "Te Deum laudamus" (Pe Tine, Dumnezeule, Te laudam).

Laurentiu a pastorit intre anii 401-417 la Novae, in Moesia Inferior, autor a doua umilii: "De poenitentia" (Despre pocainta) si "De eleemosina" (Despre milostenie) care par sa fi fost adresate unor comunitati crestine daco-romane.

2.       Teologi din Scythia Minor

Sfantul Ioan Casian

Pe langa ierarhii Bisericii pomeniti mai sus, din Scythia Minor, s-au ridicat si alti teologi, care au adus un aport substantial la imbogatirea tezaurului teologic patristic. Unul din ei a fost Sfantul Ioan Casian, pe care unul dintre biografii sai, Ghenadie din Marsilia, il prezinta ca fiind "de neam scit"[15]. Nascut in jurul anului 360, a intrat de tanar intr-o manastire din regiune, apoi a petrecut mai multi ani in alta manastire din apropierea Bethleemului si prin marile asezari ascetice din Egipt. In jurul anului 400 a fost hirotonit diacon de catre Sfantul Ioan Gura de Aur, la Constantinopol, ramanand cativa ani aici. A plecat apoi la Roma, ca sa apere cauza acestui mare parinte al Bisericii, trimis a doua oara in exil de catre imparat. A ramas mai multi ani la Roma, fiind hirotonit preot, probabil in anul 415. De acolo a plecat la Massilia[16], unde a intemeiat doua manastiri, una de calugari si alta de calugarite, carora le-a dat primele reguli monahale in Apus, organizandu-le dupa modelul celor rasaritene. A murit in jurul anului 435, fiind venerat ca sfant indata dupa moarte, la Marsilia. Biserica Ortodoxa il praznuieste[17] la 29/28 februarie. Ca teolog, Sfantul Ioan Casian a combatut nestorianismul precum si invatatura fericitului Augustin despre suprematia harului si predestinatiei. Opera sa teologica este formata din trei lucrari: "De institutis coenobiorum et de octo principalium vitiorum remediis" (Despre asezamintele manastiresti de obste – chinoviale – si despre remediile – vindecarea – celor opt pacate capitale), in 12 carti; "Consolationes Sanctorum Patrum" (Convorbiri cu parintii); "De incarnatione Domini" (Despre Intruparea Domnului). Deci, Sfantul Ioan Casian este unul din reprezentantii de seama ai literaturii patristice de la inceputul secolului V, dar si un adevarat parinte al monahismului apusean.

Insotitorul sau in Tara Sfanta si Egipt, cuviosul Gherman, de asemenea a fost un teolog si ganditor profund, dupa cum reiese din convorbirile pe care le-a purtat cu diferiti parinti din pustie. Este regretabil ca nu s-a pastrat nimic scris de la el. A fost trecut in randul sfintilor in aceeasi data cu Sfantul Ioan Casian.

Sfantul Dionisie Exiguul

Un alt mare teolog daco-roman a fost Dionisie Exiguus (sau cel mic – smeritul), prezentat de biograful si prietenul sau Cassiodor ca fiind "de neam scit, dar de maniere intru totul romane, foarte priceput in ambele limbi, cunoscator perfect al Sfintei Scripturi si al Dogmaticii". Nascut in jurul anului 470, a intrat de tanar intr-o manastire din Constantinopol, de unde a fost chemat la Roma, de catre papa Gelasius. A trait intr-o manastire de acolo, pana catre anul 545. A facut multe traduceri din greceste si latineste. Dionisie este cel care a fixat cronologia erei crestine, folosita pana azi in toata lumea, luand pentru prima data ca punct de plecare, la numararea anilor, Nasterea lui Iisus Hristos, Mantuitorul lumii.

In controversele teologice de la inceputul secolului VI se fac mereu referinte la "calugarii sciti", deci originali din Scythia Minor. Intre ei se numara Leontiu (identificat de catre unii cu marele teolog Leontiu din Bizant care a trait intre anii 485 si 543), Ioan Maxentiu, autorul a opt mici tratate (printre care si un «Libellus fidei» si un dialog «Contra Nestorianos») si alte lucrari in care a tratat diferite probleme hristologice si antropologice, Petru Diaconul, despre care se spune ca a tradus unele opere din parintii greci in latineste si altii.

Pe langa scriitorii si teologii latini de pe teritoriul fostei Dacii amintim si alti scriitori latini crestini, printre care: Clement Romanul, Ambrozie al Mediolanumului, Ciprian al Cartaginei, Grigorie Dialogul, Leon cel Mare, Augustin si Ieronim, Arnobiu de Sica si altii.

Adin Lucian Roman

---

[1] Nu toti teologii au fost si scriitori si nu toti scriitorii au fost teologi in dreapta credinta. Mentionam ca printre teologii din Scythia Minor nu au existat devieri dogmatice.

[2] Ne referim doar la romanii care au trait pe teritoriul fostei Dacii.

[3] Actuala localitate Milano din Italia.

[4] A nu se confunda cu filosoful grec Socrate.

[5] Tomis este denumirea antica a orasului Constanta de pe malul Marii Negre din Romania.

[6] Orasul Istanbul din zilele noastre din Turcia.

[7] Asa erau numiti daco-romanii de pe teritoriul scitilor. Informatiile istorice despre populatia scita ne spun ca aceasta a fost asimilata de catre geto-daci cu cateva secole inainte de Hristos.

[8] Biserica – locas de cult.

[9] Gotii pagani au prigonit pe daco-romanii crestini.

[10] "Despre barbati ilustrii (vestiti)".

[11] Elocinta – oratorie.

[12] Aflat azi in muzeul Ermitaj din Petersburg.

[13] Paternus, din mila lui Dumnezeu, episcop al provinciei mitropolitane Scythia

[14] Cele trei capitole este exprimarea facuta pentru cele trei capete de acuzare: persoana si opera lui Teodor de Mopsuestia, scrierile episcopului Teodoret al Cyrului impotriva Sfantului Chiril al Alexandriei si a celui de al III-lea Sinod Ecumenic si scrisoarea episcopului Ibas din Edesa impotriva Sfantului Chiril.

[15] Natione scytha, in latina – de neam scit. In judetul Constanta exista satul Casian, pe valea raului Casimcea.

[16] Azi Marseille [in ro.: Marsilia]– in sudul Frantei.

[17]Deoarece a trait inainte de schisma de la 1054, este pomenit si de apuseni. Mentionam ca pana la aceasta schisma si apusenii aveau invatatura de credinta ortodoxa.