Duminica a Treisprezecea dupa Pogorarea Sfantului Duh
Ev. Matei XXI, 33-44
1. De la inceput pilda prezinta deeosebita grija a lui
Dumnezeu fata de lume, creatura mainilor Sale.
2. Convingerea noastra trebuie sa fie aceea ca Cel ce a avut
putere sa creeze lumea din nimic are putere sa-I poarte de grija
3. Acest fapt trebuie sa ne dea nadejde si liniste
sufleteasca
4. Felul cum a rostuit toate in gospodaria viei, cu gard si
cu toate cele trebuincioase, dovedeste si aceasta grija lui Dumnezeu fata de
lume in cele mai mici amanunte ale sale.
5. Ca a incredintat-o lucratorilor, ca a dat-o in seama
noastra a oamenilor ca printr-o impreuna lucrare a noastra cu Dumnezeu via sa
aduca roade.
6. Noi oamenii prin felul nostru de a fi ne impotrivim
impreunei lucrari cu Dumnezeu sau chiar lui Dumnezeu cum arata pilda de mai sus
sau facem planuri spre pieirea celor ce ni-i trimite Dumnezeu spre mantuirea
noastra.
7. Rautatea noastra staruitoare, bunatatea lui Dumnezeu
indelung-rabdatoare care mereu incearca, folosind mijloacele pedagogice, sa ne
aduca la calea cea dreapta, dar noi staruim in rautatea noastra, desconsideram
bunatatea lui Dumnezeu si facem chiar planuri spre pieirea celor ce-I trimite Dumnezeu si chiar plan de ucidere chiar a Fiului lui Dumnezeu trimis spre
mantuirea noastra dupa cum reiese din Sf. Evanghelie.
8. A pune la incercare bunatatea lui Dumnezeu este o mare
nepricere omeneasca.
9. Faptul ca “via o va da altora si pe cei rai cu rau ii va
pierde” se poate referi la poporul alea si la popoarele pagane.
10. In firea noastra omeneasca de multe ori lipseste aceea
dreapta judecata si atunci se ajunge la acea rasturnare a scarii valorilor,
pretuind ceea ce nu se cade a pretui si lua in considerare ceea ce nu se cade a
lua in considerare.
11. Piatra despre care se vorbeste in Evanghelie, ca una
care este foarte principala in zidirea casei, piatra din capul unghiului, ne
duce cu gandul la piatra pe care este zidita Biserica, la piatra credintei
noastre care este Iisus Hristos.
12. Indelunga rabdare a lui Dumnezeu are si ea margini
atunci cand se trece la dreptatea lui Dumnezeu.
13. Aceasta dreptate a lui Dumnezeu ca limita a bunatatii Sale duce la pedepsirea
acestor atitudini drepte. Expresia “se va sfarama si il va spulbera” dovedeste
ca pedeapsa va fi mare. “A sfarama” se crede ca mai raman bucati, a “spulbera”
ca s-a facut una cu praful pamantului.
14. Redam din nou expresia: “Grozav lucru este a cadea in
mainile Dumnezeului celui viu”.
15. N-ar fi de dorit ca noi sa mergem cu rautatea noastra
pana cand vom ajunge la pedeapsa lui Dumnezeu, ci ar fi de dorit ca inainte de
aceasta pedeapsa sa ne intoarcem de la rautatile noastre, sa conlucram cu
Dumnezeu, sa infrumusetam via incredintata noua, adica creatura, ca astfel noi
sa fim cei ce avem binefacerea mainilor lui Dumnezeu.
16. Noi vom fi cei ce avem folos si binefacere pe urma
acestor lucrari si nu altcineva.
17. De ce sa lucram noi insine la pieirea noastra si sa ne
facem noi insine rau?
18. Aceasta pilda cu toate amanuntele din ea vrea sa ne
prezinte lumea ca o vie, pe lucratori ca pe cei trimisi de Dumnezeu – proorocii
Vechiului Testament – iar pe fiul ca pe insusi Domnul nostru Iisus Hristos.
19. Ea nu este doar o pilda ci o realitate care s-a
intamplat aievea. Asa ne-am purtat noi oamenii precum arata pilda, cu
proorocii, cu Mantuitorul Iisus Hristos spre paguba noastra vremelnica si
vesnica. Vai noua!
(Text preluat din PS Ioan Mihălţan, episcopul Oradiei „Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile duminicilor şi sărbătorilor de peste an”, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, 1999, pp. 88-91)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.