Idei de predici la duminica a V-a după Rusalii a PS Ioan Mihălțan al Oradiei

 

 

Duminica  a cincea după Pogogârea Sfântului Duh

 

Ev. Matei VIII, 28-34; IX, 1.

 

 

 

 

 

 

1.De pe prima pagină a cărții Facerii până la Apocalipsă este mereu prezent diavolul. Originea și căderea lui a fost înainte de căderea omului. E prima înstrăinare a făpturii de Creatorul  Său. E numit uneori „luceafărul cel ce a căzut”. În altă parte se zice „văzut-am pe satana căzând ca un înger din cer.” Din înger de lumină a devenit înger întunecat.

2.Dacă ar fi vorba să-l caracterizăm l-am putea numi plin de răutate-răutatea întruchipată și ca răutate și ca urmare a răutății lui urmărește cu mare stăruințe și amăgiri să-l înșele pe om.

3.Primii care au cazut pradă răutății au fost cei dintîi oameni creați de Dumnezeu, Adam și Eva.

4.Șirul s-a continuat : Cain, David, Solomon, Iuda Iscarioteanul, prezența lui în Apocalipsă și până în zilele noastre. A încercat o tentativă de înșelare chiar și asupra Mântuitorului Iisus Hristos uitând poate că nu era numai om ci și Dumnezeu. Categoricul cu care Mântuitorul îl respinge poate fi un exemplu pentru noi.

5.Un șir întreg de Sf. Părinți ai Bisericii au încercat și ei să se asemene Mântuitorului Iisus Hristos prin luptele lor duhovnicești. 

6.Dacă pe Adam l-au amăgit prin înșelare, ceea ce constatăm în Evanghelia de azi, stăpânirea lor asupra oamenilor din Evanghelie este îngrozitoare. Textele Evangheliei prezintă această stare de tulburare, de neliniște sufletească și de răzvrătire.

7.Întâlnirea lor cu Iisus Hristos dovedește puterea incomparabilă a Mântuitorului asupra lor, s-au temut de Mântuitorul, I-au reproșat de ce-i chinuiește. Încrederea noastră trebuie să fie mare în această putere  a lui Dumnezeu  asupra lor; sunt diavolii puternici dar nu peste puterea lui Dumnezeu; aceasta trebuie să fie credința noastră tare. Ca să scăpăm de ei trebuie să alergăm la darurile Sf. Duh ce se revarsă prin Biserică, rugăciuni și Sf. Taine și nicidecum la așa-zișii vrăjitori care prin vrăjile lor amăgesc pe oameni, ei înșiși lucrând cu aceste duhuri necurate.

8.Este tot o caracteristică a diavolului, neodihna lor de a face rău, stăruința, precum reiese din Sf. Evanghelie, că dacă n-au putut face rău omului din care i-a scos Mântuitorul să facă totuși o pagubă materială oamenilor. Această neodihnă de a face rău, de a ispiti se observă și în viața Mântuitorului. Dacă n-au putut reuși să-l învingă prin pofta plăcerilor au încercat prin ispita fricii în Ghetsimani când a strigat : „întristat e sufletul meu până la moarte.” Ispita fricii devine mai puternică decât ispita plăcerilor, dar și de data aceasta i-a învins. În Carantania prin atitudinea categorică contra lor, în Ghetsimani prin strigarea din adâncul inimii către Tatăl ceresc, strigare stăruitoare încât sudoarea feței Lui s-a făcut ca de sânge și prin trimiterea îngerului ce L-a întărit.

9.Rămâne un exemplu viu grăitor pentru noi cei de rând atitudinea Mântuitorului, categoricul din Carantania, stăruința și rugăciunea în Ghetsimani. Două mijloace, atitudini din timpul ispitelor cu care să ne îndeletnicim.

10.Este dureros faptul că noi oamenii n-avem de multe ori acea comoară a dreptei judecăți și devenim mai legați  de cel material decât de Dumnezeu ca și în cazul oamenilor din cetatea Gherghesenilor care au avut mai multă amărăciune că și-au pierdut porcii decât să se bucure că au scăpat de duhuri necurate niște oameni.

11.Chiar și în rugăciunile noastre cerem cu mai multă stăruință lui Dumnezeu folosul material mai mult decât cel spiritual. Vai nouă!

12.Câtă amărăciune îi facem lui Dumnezeu  prin felul nostrum de a fi, prin lipsa noastră de dreaptă judecată, prin împătimirea noastră în păcate și fărădelegi prin care ne înstăinăm de fericita comuniune cu Dumnezeu.

13.Ca Părinte al nostru al tuturor îl doare această înstrăinare și deplânge nefericirea noastră. Cu răbdarea Sa de Părinte așteaptă întoarcerea noastră, ne iartă și se bucură de această întoarcere.

14.E semnificativ faptul și de mirare că Mântuitorul ascultă de oamenii din Ghergheseni, le împlinește dorința de a părăsi locul acela, desigur cu mare durere în sufletul său. Este în această supunere și ascultare și neîmpotrivire marea taină a libertății pe care o acordă omului deși ceea ce vrem noi oamenii este spre pieirea noastră.

15.Bine ar fi să ne străduim să plinim ceea ce vrea Dumnezeu, nu ceea ce vrem noi așa cum s-a rugat și Mântuitorul în Ghetsimani și cum se roagă și Sf. Biserică: „fie voia Ta”.

16.Ar fi de dorit spre binele nostru vremelnic și veșnic să se împlineacă ceea ce cuprinde rugăciunea Tatăl nostru „fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ.”

Text preluat din PS Ioan Mihălţan, episcopul Oradiei  „Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile duminicilor şi sărbătorilor de peste an”, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, 1999, pp.63-66