Idei de predici la Duminica a şasea după Pogorârea Sfântului Duh

PS Ioan Mihaltan, episcopul Oradiei

Ev. Matei IX, 1-8

1.Dacă privim Evanghelia şi o înţelegem nu numai în ceea ce scrie ad literam, înţelesul este mai simplu. Pe lângă acest înţeles este şi cel alegoric pe care-l folosea Mântuitorul Iisus Hristos; este un înţeles al sensurilor mai adânci a textelor care poartă denumirea  de înţeles analogic, folosit foarte des de Sf. Părinţi ai Bisericii. Amintim pe Sf. Maxim Mărturisitorul, care are în unele din volumele sale o preocupare cu acest înţeles „Explicarea locurilor grele din Sf. Scriptură”.

2.În acest sens vorbind de cele zece fecioare untdelemnul n-ar avea înţelesul natural de untdelemn, ci de adâncul milosteniei. Fecioarelor neînţelepte ce le lipsea untdelemnul, Sf. Maxim şi alţi Părinţi explică sensul mai adânc că nu aveau milostenie deşi erau fecioare, socotind milostenia mai mult decât fecioria.

3.În cazul de faţă dacă ne preocupăm de un înţeles mai adânc cei patru prieteni pot reprezenta pe cei patru Evanghelişti, care prin scrisul lor ne duc la întâlnirea cu Mântuitorul, iar această întâlnire este pentru noi tămăduitoare atât de boli trupeşti cât şi de boli sufleteşti.

4.În ceea ce priveşte că bolnavul a fost vindecat pentru credinţa celor ce l-au adus este o mărturie a învăţăturii Bisericii în care se susţine că unul poate mărturisi pentru altul credinţa ca şi în cazul naşilor de la Botez sau a rugăciunilor pentru cei adormiţi.

5.Însuşi Dumnezeu spune despre David că “Mă voi îndura asupra urmaşilor lui până la al miilea neam ”.

6.La mijloc e marea putere a iubirii despre care mărturisesc paginile Sf. Evanghelii.    

7.Cu ocazia învierii fiicei lui Iair Mântuitorul mereu îi spune tatălui: ”crede numai”. Iată un exemplu când pentru credinţa tatălui îi înviază fiica. Ea nu putea avea credinţă pentru că era moartă.

8.De ce e de mirare că naşul poate mărturisi credinţa pentru fin – copil fiind? Pe baza acestor argumente arătate mai sus Biserica face rugăciuni pentru cei morţi.

9.În viaţa cea de toate zilele, pe cărările vieţii, adesea întâlnim  simţământul atât de nefolositor şi păgubitor al dispreţului, al hulei pe care nu-l întâlnim la Mântuitorul Iisus Hristos. S-a întâlnit cu atâţia oameni ce l-au înjosit, ponegrit, dispreţuit, dar El niciodată n-a răspuns cu aceeaşi atitudine, niciodată n-a înjosit pe nimeni, n-a avut nici cel mai mic sentiment de dispreţ cum îl prezintă poetul:”El tuturor deopotrivă împarte darul Său ceresc/Şi celor care cred într-Însul şi celor ce-L batjocoresc.

10.Simţământul dispreţului înstrăinează pe oameni de comuniunea frăţească, cel al dispreţului, cel al respectului şi al cinstirii din contră, îi apropie.

11.Mântuitorul va rămâne un exemplu viu peste veacuri prin atitudinile Sale de respect  şi cinstire, apropiere faţă de orice om. Dacă vrem să exemplificăm din viaţa Sa în această privinţă e destul să ne gândim la comportarea Sa atât de nobilă faţă de femeia păcătoasă ce-i uda picioarele cu lacrimi, faţă de femeia samarineancă, faţă de Iuda Iscarioteanul când avea să-L prindă şi faţă de tâlharul de pe cruce.

13.În toate aceste discuţii nu se poate observa nici cel mai mic sentiment de dispreţ şi vorbeşte cu ei ca şi cum ar vorbi cu oameni cu alese virtuţi.

14.Socotim că Mântuitorul a înregistrat cu amărăciune această atitudine a fariseilor faţă de El, nefolosind aceeaşi atitudine a Sa faţă de ei, ci din contră, caută să le explice cu toată înţelelpciunea ceea ce eu nu înţelegeau.

15.Desigur de această putere a iertării păcatelor s-au îndoit fariseii neadmiţând că este Dumnezeu. Ne îndoim şi noi uneori azi că această putere a iertării păcatelor a fost dată unor oameni – preoţilor de a ierta păcatele:”Oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate ....”

16.Îndoiala constă şi în slaba cunoaştere a puterii iubirii.

17.Şi mulţimile au rămas mirate  de acestă putere dată de Dumnezeu oamenilor. Se pare că şi ei îl cunoşteau pe Iisus numai ca om nu şi ca Dumnezeu.

18.Poate este mai bine să medităm şi asupra faptului ce a gândit  şi ce a simţit bolnavul vindecat. Câţi ani a mai trăit la casa lui. De aceea noi credem în Sf. Tradiţie pentru că foarte puţine sunt însemnate din ceea ce a făcut Iisus în Sf. Scriptură, încât şi cele scrise înSf. Scriptură şi cele spuse în Sf. Tradiţie nu descoperă decît o parte din ceea ce a făcut Mântuitorul.

19.Se cade ca şi noi după ce luăm parte la slujbele Sf. Biserici, împărtăşirea cu Sf. Taine, să ne întoarcem la casele noastre cu atitudini de recunoştinţă faţă de atitudinile ce le revarsă Mântuitorul  asupra noastră şi cu atitudini de respect şi cinstire faţă de orice om întâlnit.

67-70