Gabriel
Voinea are cinci ani şi jumătate. Deşi se află la vârsta copilăriei, nu
se poate bucura pe deplin de această perioadă. Încă de la naştere a
fost diagnosticat cu hipoacuzie neurosenzorială bilaterală profundă.
Gabriel nu poate auzi şi nici vorbi, dar o poate face într-o bună zi cu
ajutorul fiecăruia dintre noi.
Micuţul familiei Voinea a beneficiat în anul 2013 de implant cohlear
unilateral decontat de CASMB graţie unui program naţional al
Ministerului Sănătăţii. În prezent, el are nevoie de implant la cea de-a
doua ureche. Costul acestuia este de 25.000 euro şi trebuie suportat
integral de către părinţi. Până acum s-au strâns puţin peste 2.500 de
euro. „De multe ori îşi pierde răbdarea şi ţipă, supărat pe televizor,
pe noi, părinţii lui, şi pe toţi cei care nu ştiu cum să îl înţeleagă.
Apoi devine tăcut şi trist, supărat doar pe el însuşi. Nu ştie cum să se
facă înţeles: să ceară lucrurile de care are nevoie şi cum să spună
unde îl doare. A învăţat limbajul gesturilor celor din jurul lui, însă
tuturor ne este greu să înţelegem limbajul lui“, explică Ilie Voinea,
tatăl băieţelului.
Potrivit specialiştilor, implantul cohlear este un dispozitiv
electronic care transformă stimulul sonor în impulsuri nervoase.
Operaţia de implantare presupune introducerea unor electrozi direct în
receptorul nervos din urechea internă (denumit cohlee) şi ataşarea unui
computer miniatural la suprafaţa cutiei craniene, în zona urechii, sub
piele. Succesul implantării depinde de vârsta la care se realizează
operaţia, de gradul de surditate, de performanţa implantului şi de
terapie. Auzirea poate fi recuperată până la un grad destul de ridicat,
însă esenţială este învăţarea, desluşirea sunetelor şi vorbirea, care
presupun un efort intens, continuu ce poate dura, în funcţie de caz, şi
câţiva ani de zile.
Dacă vom fi mulţi cei care vrem să îi fim alături, cu puţin îl putem
ajuta pe Gabriel. El nu va putea să rostească nici unuia dintre noi
„Mulţumesc!“, însă răsplata însănătoşirii lui va însemna cu mult mai
mult decât un simplu cuvânt. (Raluca Brodner)
Puteţi face donaţii în conturile:
RO97 RZBR 0000 0600 1671 2911 (RON)
RO 86 RZBR 0000 0600 1671 2915 (EURO)
Beneficiar: VOINEA ILIE
Persoană contact: Voinea Ilie tel.: 0723 230 825/0766 648 475
sursa: ziarul Lumina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.