"Unul dintre noi" - muntele ce nu mai poate fi distrus

Omul modern, din ce in ce mai indepartat de Dumnezeu,  imbatat fiind de descoperirile stiintifice din ultimul secol, a ajuns sa calce multe granite morale atingand punctul in care se considera pe sine un mic zeu caruia i se permite orice. Ca inteligenta o avem de la Dumnezeu si ca prin aceasta omului ii este ingaduit sa cerceteze si sa exploreze lumea inconjuratoare nu neaga nimeni. Insa si in acest caz natura cazuta a omului face ca acesta sa foloseasca acest dar ca si cum l-ar avea de la sine,  comportandu-se ca un stapan asupra materiei si a vietii.

In ultimele luni, in tarile Uniunii Europene, s-a initiat o campanie cetateneasca denumita "Unul dintre noi" (One of us), campanie menita sa apere demnitatea si integritatea embrionului uman. Se incearca prin aceasta impunerea unor legi din partea Uniunii Europene care sa interzica activitatile care implica distrugerea embrionilor umani, folosirea lor in domeniul cercetarii, al ajutorului pentru dezvoltare si al sanatatii publice. Desi in aparenta se vrea a fi o initiativa laudabila, plina de bune intentii, in profunzime lucrurile s-ar putea sa nu fie chiar asa. 

Semnalul de alarma a fost tras de catre un preot al unei parohii, care in predica sa, dupa ce in prealabil primise indemnul strangerii de semnaturi in biserica, face o distinctie clara intre ceea ce vrea sa para aceasta campanie si ce este ea de fapt. Toata problema se invarte in jurul procedurii de fertilizare in vitro. Dupa cum spune parintele, totul pare sa fie bine intentionat, nu mai vrem sa fie distrusi acesti embrioni, sa nu mai fie folositi in cercetare, in industria farmaceutica sau chiar in productia de cosmetice, asa cum s-a ajuns in unele cazuri. Insa nu se vorbeste deloc despre controversata problema a acestei fertilizari artificiale care sta la baza tuturor acestor probleme. "Este ca si cum ai trata holera sau ciuma punand pudra de talc pe bube si netinad cont de adevarata cauza, virusul in sine" spune parintele. Prezentand niste fapte abominabile prin care este nerespectata demnitatea acestor embrioni, incurajand oamenii sa se opuna acestor activitati, se incearca schimbarea perceptiei lor asupra problemei de fond, a fertilizarii in vitro. 

Ce este de fapt fertilizarea in vitro? Simplu spus este procesul prin care, cu ajutorul biotehnologiilor de ultima generatie, se face fecundarea ovulului in afara organismului, mai exact in eprubeta, dupa cum spune si denumirea procedurii. Cuplurile cu probleme de procreere (trebuie amintit aici ca 87% dintre femeile care apeleaza la aceste practici sunt femei care au avortat in prealabil sau au folosit pilule contraceptive dovedindu-se prin aceasta ca le-a fost afectata capacitatea de a deveni mame) care nici nu visau la a avea un copil, de acum cu ajutorul acestei tehnologii, aparent, li se da sansa de a avea unul sau chiar mai multi. Spun aparent deoarece lucrurile nu decurg deloc atat de usor pe cat ni se prezinta. Totul bine si frumos, slavita sa fie stiinta moderna... Insa situatia este mai complicata de atat. Pentru ca aceasta operatie de fecundare artificiala sa fie un succes medical este nevoie din start sa se creeze mai multi embrioni decat sunt necesari. Cei care raman, dupa ce operatia a reusit, sunt numiti embrioni supranumerari. In general acestia sunt crioprezervati(congelati), cu acordul parintilor, putand fi folositi in cazul unui esec al procedurii de fertilizare sau pusi la dispozitie, dupa o anumita perioada de la prima sarcina, cand parintii isi mai doresc alti copii. In alte cazuri se face donarea acestora unor cupluri sterile, folosirea lor in cercetarile stiintifice ori, pur si simplu, distrugerea acestora. Problema cea mare este ca majoritatea embrionilor au parte de acest tratament, mai precis, conform unor statistici, un procent redus, care variaza intre 1,6 si 1,7% ajunge sa aiba un proces normal de gestatie, restul intrand in procentul de rezerva. Dat fiind ca viata incepe inca din momentul conceperii, fertilizarea in vitro si experimentele pe embrioni violeaza drepturile individului la protectie. Oamenii de stiinta se justifica spunand ca embrionul nu e nimic mai mult decat "o aglomerare de celule", si tot ei spun ca peste douazeci-treizeci de ani copiii vor fi produsi in eprubeta si ca, intr-un interval scurt de timp, legatura dintre natura sexului si reproducere va tine de istorie. Pare o viziune orwelliana in care in loc de familii pline de copii, fructe ale dragostei dintre sot si sotie, vom avea banci de sperma, banci de embrioni, mame "surogat", utere artificiale (s-a inceput deja crearea lor desi nu se stie stadiul la care s-a ajuns), fecundari hibride intre gameti de animale si gameti umani, clone umane folosite pentru prelevare de organe si alte "minunatii" ale stiintei moderne, noua "religie".

 Deja in zilele noastre in urma acestor practici au aparut cazuri cel putin ciudate care pun un mare semn de intrebare despre calea pe care o ia omul contemporan. Iata unul relevant pentru noi, petrecut in SUA, relatat de jurnalista Emily Yoffe, coordonatoarea unei rubrici de dialoguri cu revista "Slate". Într-o scrisoare sosită pe adresa redacţiei, un bărbat isi povesteste drama pe care o trăieşte alături de soţia lui. Trebuie amintit faptul că cei doi soţi – care provin din mame lesbiene – sunt căsătoriţi de ani buni şi au împreună trei copii. Iată relatarea soţului:

„Când a implinit 18 ani, soţia mea a vrut să afle identitatea donatorului de spermă – a bărbatului care îi este tată biologic. Banca de spermă la care a apelat mama ei permite acest lucru în momentul în care copilul împlineşte 18 ani şi dacă ambele părţi implicate sunt de acord. La un moment dat mi-a cerut si mie sa incerc sa aflu cine a fost tatal meu biologic. Eu nu am fost niciodată interesat de acest lucru, dar soţia mea spunea că nu este corect faţă de copiii noştri, care ar trebui să aibă toate informaţiile despre familiile din care provin. Cum se apropia aniversarea noastră, m-am decis să-i fac acest cadou soţiei mele şi să văd dacă tatăl meu biologic vrea să mă cunoască.

Mai întâi am aflat că părinţii noştri au apelat la aceeaşi bancă de spermă, iar apoi că donatorul a fost în ambele cazuri acelaşi bărbat...

Acum sunt într-o situaţie dificilă…  Pe de o parte, îmi iubesc soţia mai mult decât pot spune în cuvinte, şi, logic, răul a fost făcut - deja avem copii. Mi-am făcut vasectomie, aşa că nu vom mai avea copii. Dar nu mă pot abţine să nu gândesc „aceasta este sora mea”, ori de câte ori mă uit la soţia mea acum.

Încă nu i-am spus nimic şi nici nu ştiu dacă ar trebui să-i spun. Ce să fac de acum încolo? Am vrut să ard toate documentele de la banca de spermă, dar asta nu mă ajută să schimb lucrurile. Te rog, ajută-mă să-mi dau seama ce să fac de acum încolo”. 

În Pastorala de Bunavestire din 2012, Mitropolitul Ardealului, IPS Laurenţiu Streza, critică dur procedura fertilizării in vitro, prevestind sfârşitul neamului românesc.

„Refuzul de a avea copii sau, tot mai frecvent, limitarea la un singur copil – prin tot felul de mijloace şi prin prunc-ucidere – se face deja simţit în declinul numeric al populaţiei şi în îmbătrânirea ei tot mai accentuată. Pentru prima dată în istorie, poporul român îşi poate întrezări sfârşitul. Specialiştii consideră că, dacă situaţia actuală se menţine, redresarea demografică nu va mai fi posibilă. Pe de altă parte, în societatea noastră atât de ostilă procreaţiei, există persoane care doresc copii cu orice preţ. Desigur, infertilitatea este una dintre cele mai mari suferinţe posibile. Cu toate acestea, «Programul naţional de sănătate pentru fertilizare in vitro şi transfer de embrioni» precum şi «Legea privind reproducerea umană asistată medical cu donator terţ», adoptate recent, nu fac decât să agraveze situaţia familiilor fără copii, ca şi a întregului popor. Fertilizarea în eprubetă sau in vitro, cum se numeşte, este o tehnologie experimentală periculoasă, cu costuri morale şi materiale mari şi eficienţă minimă. În primul rând, ea presupune omorârea unui număr mare de „prunci” în stadiul embrionar, altă formă a aceluiaşi păcat al avortului. În al doilea rând, sunt mari riscurile medicale şi asupra femeilor care se supun acestor practici. Există riscuri de sănătate şi asupra copiilor care se vor naşte, precum boli sau diferite malformaţii. În realitate, această tehnologie este o loterie, căci nimeni nu ştie câte naşteri vor rezulta. Câteva sute de fertilizări in vitro au fost efectuate deja anul trecut la noi în ţară, finanţate din bani publici, pentru că sunt deosebit de scumpe. În acelaşi timp, tratamentele altor suferinţe la copii, mai puţin costisitoare, mult mai eficiente medical şi fără implicaţii spirituale comparabile,  nu au parte de finanţare. Vă îndemnăm să nu recurgeţi la aceste tehnologii care nu sunt o soluţie viabilă şi morală la situaţiile de infertilitate, nici din punct de vedere medical, nici din punct de vedere social şi economic. Lipsa involuntară de prunci, ca orice suferinţă majoră, este, în primul rând, o problemă spirituală. Prin ea, Dumnezeu are de comunicat ceva soţilor în cauză şi avem nenumărate exemple de situaţii rezolvate fericit prin întoarcerea către Dumnezeu şi prin mijlocirea Maicii Domnului şi a multor sfinţi, din trecut sau contemporani. Nu mai puţin, adopţia copiilor orfani sau abandonaţi, sau implicarea soţilor fără copii în programe de asistenţă maternală, pot fi alternative binecuvântate de Dumnezeu”.

 Intrebarea pe care trebuie sa ne-o punem este unde ne va duce toata aceasta renuntare la normal, la firescul lasat de Dumnezeu. Iata ca sub masca facerii de bine, a luptei pentru o cauza buna, ceea ce este controversat si nefiresc este introdus si in biserica, intre crestini, incercandu-se obisnuirea omului de rand cu "normalitatea" acestei proceduri, trecandu-se sub tacere toate dificultatile de ordin moral si religios pe care le implica. 

 Solutia parintelui paroh la asa zisa campanie de strangere de semnaturi a fost sa adauge in textul formularului de sustinere, pe langa ceea ce se cere si anume interzicerea activitatilor care implica distrugerea embrionilor umani si a finantarii acestora, a unei completari care spune "si a tehnicii de fecundare artificiala in vitro". Fara aceasta completare campania "Unul dintre noi" nu este decat un gir in alb dat pana si de catre crestinii ortodocsi acestor autoritati de a continua cercetarile in acest domeniu al fecundarii in vitro si de a forta noi frontiere morale si religioase prin care omul este indepartat din ce in ce mai mult de firescul naturii cu care l-a inzestrat Dumnezeu. Avem de-a face astfel cu un consimtamant dat in necunostinta de cauza al semnatarilor, de a se crea in continuare embrioni umani si implicit pastrarea acestora in stare de criogenare sau a donarii acestora catre cuplurile sterile (chiar si a cuplurilor gay). Suntem pusi proptiu-zis in postura de a decide asupra mortii sau vietii "unuia dintre noi", fiind astfel implicata si constiinta ortodoxa intr-o problema cu o incarcatura morala foarte adanca, angrenati intr-o realitate "luciferica". 

 Avem de-a face aici cu un semnal de alarma care poate sa atraga atentia si altor oameni de bun-simt asupra acestei actiuni controversate. In hatisul problemelor cu care crestinul zilelor noastre se confrunta avem nevoie de astfel de clarificari si atentionari. Dumnezeu inca mai are mila de noi si ne vorbeste prin gura duhovnicilor. Sa ne rugam sa fie alaturi de noi in continuare si sa ne ajute sa razbatem cu discernamant prin toate greutatile cu care ne intampina aceste vremuri tulburi.

sursa: www.poartasprecer.ro