Idei de predici ale PS Ioan Mihălţan la duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci

Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci

Ev. Ioan III, 13-17

1.Sensul cuvintelor nu este uşor de înţeles. Şi cuvântul „cruce” are două înţelesuri: crucea ca semn şi crucea ca suferinţă.

2.În Evanghelia aceasta se vorbeşte mai mult despre cruce ca semn, iar în Evanghelia după Înălţarea Sfintei Cruci se vorbeşte mai mult despre cruce ca suferinţă.

3.Între ambele înţelesuri există o legătură. Foarte greu înţelege cineva că însemnul crucii e însoţit de o putere. Aşa ne explicăm ce spune Sf. Pavel în I Cor. I, 18: „crucea este puterea lui Dumnezeu.”

4.Orice lucrare principală a mântuirii noastre a fost prevestită încă din Vechiul Testament. Nu vom înşira toate aceste semne, dr unele sunt semnificaative: Iacob binecuvintează pe Iosif în semnul Sf. Cruci; şarpele de aramă înălţat pe stâlp la care se uitau pentru a scăpa de moarte. Dar cel mai important  semn e acela când evreii se lupatau cu amaleciţii( Ieşire 17 ) în faţa celor două tabere Moise se ruga, dar nu în orice postură a trupului cum de obicei ne aşezăm să facem o rugăciune: se ruga cu mâinile ridicate în sus. Foarte interesant, când el ridica mâinile în sus biruiau evreii, când lăsa mâinile jos biruiau vrăjmaşii evreilor. A fost necesar să-i pună sub amândouă mâinile pietre pentru ca evreii să-i învingă pe vrăjmaşi. Evenimentul e dătător de ton şi foarte semnificativ.

5.La cuvintele Sf. Pavel că „crucea e puterea lui Dumnezeu” se cade a se face explicaţie. Cum semnul este puterea lui Dumnezeu? Orice semn este legat de eveniment. Exemplu: un mormânt de ţărână e răscolitor de o împărăţie de simţăminte; într-un loc s-a întâmplat un accident – ori de câte ori trecem pe acolo evenimentul revine în amintire. Şi atunci cum ne explicăm totuşi puterea semnului Sf. Cruci? Tot legat de eveniment, dar de marele eveniment al răstignirii. Diavolul n-a crezut niciodată că Hristos va iubi aşa de mult pe oameni încât să moară pentru ei. Deci, răstignirea a fost fost cea mai mare probă a iubirii oamenilor. Diavolului i s-a dat o lovitură de graţie, care lovitură o poartă cu frică în amintirea lui, se îngrozeşte gândindu-se la acest eveniment. Aceasta este legătura între eveniment şi semn. Semnul duce la eveniment şi evenimentul la înfricoşare, deoarece prin acest eveniment l-a învins pe diavol.

6.Aşa a învăţat şi a crezut întotdeauna Biserica. În tradiţia poporului român e mereu prezentă această izbândă asupra diavolului prin semnul Sf. Cruci.

7.Ori de câte ori a pornit şi s-a întors de la drum românul s-a însemnat cu semnul Sf. Cruci. Ori de câte ori s-a trezit în miez de noapte şi-a făcut semnul Sf. Cruci; a început lucrul, l-a sfârşit, înainte şi după mâncare tot cu semnul Sf. Cruci.

8.Şi-a pus pe case şi pe biserici semnul Sf. Cruci şi în slujbele Bisericii s-a păstrat puternic această învăţătură. Exemplu: la Sf. Maslu: „ Doamne, armă asupra diavolului crucea Ta ai dat-o nouă că se scutură şi se cutremură nesuferind a căuta spre puterea ei...”

9.Se cade să ne facem cu cuviinţă semnul Sf. Cruci. El este şi o doxologie adusă lui Dumnezeu şi însoţim cu simţămintele noastre cuvintele ce le rostim. Când îmbinăm cele trei degete ce însemnează Sf. Treime, ducem mâna la frunte ce preînchipuie înţelepciunea Tatălui, apoi în inimă ce semnifică iubirea Fiului cu care S-a jertfit pentru noi, o ducem la braţul drept ce închipuie puterea (Sf. Duh) şi la umărul stâng – zicem în vecii vecilor -  adică slava Tatălui şi a Fiui şi a Sf. Duh să fie în vecii vecilor şi cu ea să se încheie viaţa noastră.

10.Semnul Sf. Cruci când îl facem şi rostim este una din cel mai scurte dar adânci laude aduse Sf. Treimi.

11.Să păstrăm cu sfinţenie rânduiala moşilor şi strămoşilor noştri şi ori de câte ori trecem pe lângă Sf. Biserică sau pe lângă o răstignire la răspântie de drumuri făcându-ne semnul Sf. Cruci să dăm slavă lui Dumnezeu preamărit în Sf. Treime.

(Text preluat din PS Ioan Mihălţan, episcopul Oradiei  „Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile duminicilor şi sărbătorilor de peste an”, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, 1999, p.207)