Botezul ortodox si botezul copiilor

-Botezul se face prin trei afundări (conform canoanelor Sfinţilor Apostoli)

-Botezul din Noul Testament înlocuieşte legământul (făgăduinţa) din Vechiul Testament care se făcea la opt zile.

-La Cinzecime, Sf. Ap. Petru îndeamnă pe cei prezenţi să-şi boteze copii

-Botezul lui Ioan nu este acelaşi cu botezul ortodox întemeiat de Iisus Hristos, cel în numele Sfintei Treimi, cu apă şi cu Duhul Sfânt

-Creştinii din primele veacuri administrau botezul şi copiilor

-Săvârşitorul botezului este Iisus Hristos, preotul este doar intermediarul

-Botezul şi credinţa sunt condiţii pentru mântuire, omul (copil sau adult) nu se poate mântui dacă nu este botezat. Girantul credinţei este naşul.

-botezul protestanţilor nu este valid.

După cum ne învaţă Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prima condiţie pusă fiecăruia dintre noi pentru a intra în Împărăţia Cerurilor este botezul creştin, adică botezul cu apă şi cu Duh Sfânt: ”De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3,5). Astfel, imediat după învierea sa, Mântuitorul instituie Taina Sfântului Botez, spunându-le ucenicilor Săi: “Datu-Mi-sa toată puterea în Cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sântului Duh” (Matei 28,18-19), ceea ce Sfinţii Apostoli au amintit şi în canonul 49 al Sinodului Apostolic din anul 50 de la Ierusalim.

După Evanghelie, sfinţirea omului păcătos începe cu Taina Sfântului Botez. În lucrarea sfântă a acestei Taine primim chipul lui Iisus în sufletul nostru şi astfel ne împreunăm cu el, precum spune şi Sfântul Apostol Pavel: ”Câţi în Hristos va-ţi botezat, în Hristos va-ţi îmbrăcat” (Gal. 3,27). Din clipa botezului devenim oameni noi, creştini, de atunci începem a creşte în Hristos. Pentru protestanţi, botezul nu este o sfântă Taină ci un simbol prin care individul îşi exprimă apartenenţa religioasă ceea ce contrazice condiţia pusă de însuşi Mântuitorul, că cine nu se naşte din apă şi din Duh nu se poate mântui (Ioan 3,5). Un simbol nu poate mâtui. Ei nu cred nici în iertarea păcatelor nici în botez. Dacă ar accepta adevărul, că botezul este necesar mântuirii şi iartă păcatele, ar trebui să recunoască existenţa divinităţii în Sfintele Taine ceea ce pentru ei este imposibil atât timp cât au renunţat la îndumnezeire şi primesc credinţa raţional, mărginit de intelectul uman limitat. În acest sens Sfântul Apostol Petru spune clar că, “botezul vă mântuieşte” (I Petru 3,21) deoarece se face spre “iertarea păcatelor” (Fap. 2,38; Col. 2,11-13). Dacă omul moare nebotezat, indiferent de vărstă, nu se poate mântui. Aşadar, nici copii, dacă nu primesc botezul, nu întră în Împărăţia Cerurilor.

Protestanţii au luat învăţătura din Sfânta Scriptură după literă, interpretând-o după criterii raţionale (lumeşti) şi personale, nicidecum în duh după criterii teologice. Unul dintre aceste argumente raţionale este credinţa copiilor. Condiţia mântuirii pusă de mântuitorul este a „crede si a se boteza” şi, după gândirea raţionalistă a crede nu este potrivit copiilor deoarece ei sunt mici si nu pot să creadă. Deci, această argumentare nu are fundament. Raţionamentul adus pentru justificarea ideologiei protestante contrazice îndemnul Apostolului Petru care, la cinzecime, a îndemnat pe cei prezenţi să îşi boteze şi copii. Explicaţia găsită de protestanţi este că omul la maturitate nu are de unde să ştie dacă a fost botezat. O altă justificare puerilă.

Dacă luăm ad litteram justificările protestante, pentru mântuire trebuie împlinite două condiţii: credinţa şi botezul. Ne întrebăm ce se întâmplă cu copii care mor nebotezaţi? Nu împlinesc nici una din condiţiile necesare. Copilul ortodox dacă moare nu are conştiinţa credinţei dar are măcar botezul în schimb ce, copilul nebotezat moare si fără botez, dar şi fără credinţă. Mărturia de credinţă a copilului este dată (substituită) de credinţa conştientă a naşilor astfel încât copilul care a primit botezul ortodox are ambele condiţii: o dată are botezul, dar are şi girantul credinţei în faţa lui Dumnezeu oferită prin naşii de botez. În concluzie, de ce se poate lipsi copilul mai uşor, de credinţă sau de botez? Copilul ortodox le are pe ambele şi botezul dar şi credinţa (dacă încă nu a sa proprie o are măcar pe cea garantată de naşi care până la maturitatea copilului sunt garanţi pentru sufletul său în faţa lui Dumnezeu)

Nicăieri în Sfânta Scriptură nu se spune despre un botez administrat doar adulţilor. Botezul este necesar copiilor fiind semnul văzut al naşterii a doua din apă şi din Duh. Spre deosebire de adulţi, copii nu au păcate personale făcute cu voia şi cu ştiinţa lor. Ei au doar păcatul stămoşesc. De aceea lor nu li se poate pretinde pocăinţă (spovedanie sau botezul lui Ioan), iar credinţa creştină la botezul lor, o mărturisesc părinţii şi naşii ceea ce nu încalcă Cuvântul Evangheliei. Exemple de mărturie (garanţi) impusă de oameni în faţa lui Dumnezeu găsim multe în Sfânta Scriptură: Femeia cananeancă se roagă pentru fiica ei şi e asculatată (Mt. 15,28), sutaşul pentru sluga sa şi e ascultat (Mt. 8,13), Iair pentru fiica lui şi e ascultat (Mt. 9,18,28), slujitorul regesc pentru fiul său şi e ascultat (In. 4,46-53) slăbănogul din Capernaum este vindecat pentru credinţa celor patru oameni care l-au coborât prin acoperiş (Mc. 2,5) etc.

Cei ce pot primi botezul sunt toţi oamenii nebotezaţi, indiferent de vârstă, atât cei majori cât şi pruncii, că şi ei sunt întinaţi de păcatul originar. În Sfânta Scriptură nu este condiţionată o vârstă la care să se practice botezul. Păcatul lui Adam a fost sămânţa care a rodit şi a transmis moartea duhovnicească la toţi oamenii (Rom. 5,12). Astfel proorocul David zice: “Întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea”(Ps. 50,6), iar prorocul Ieremia mărturiseşte: “Părinţii noştri au greşit şi nu mai sunt, dar noi purtăm fărădelegile lor”.

În Legea Veche, Dumnezeu a făcut legământ cu poporul lui Israel ca tot ce este de parte bărbătească, la a opta zi de la naştere să fie tăiat împrejur (Fac. cap. 15 şi 17). Sfântul Apostol Pavel le spune creştinilor din vremea apostolică despre botezul creştin care înlocuieşte legământul (făgăduinţa) din Vechiul Testament (Col. 2,8-14) ce se făcea la opt zile. Sfântul Apostol Petru, în ziua întemeierii Bisericii, când s-au botezat cam la 3000 de suflete, le spune primilor creştini: ”vouă vă este dată făgăduinţa (legământul-n.n.) şi copiilor voştri şi tuturor celor de departe pe oricâţi îi va chema Domnul Dumnezeul nostru” (Fap. 2,39). Aici, la Cincizecime, cand ia fiinţă Biserica, Sf. Ap. Petru le spune celor prezenţi, când îi botează, că făgăduinţa (care în acel moment devine botezul) este a celor ce devin membrii fondatori ai Bisericii dar şi a copiilor acestora.

Deoarece nu au o clară noţiune despre mântuire, protestanţii nu iau în seamă condiţile puse de Mântuitorul Hristos (vezi Ioan 3,5; Marcu 16,16). Ei neagă botezul copiilor pe motiv că Iisus s-a botezat la vârsta de 30 de ani. Un motiv pueril şi nefondat teologic folosit doar pentru a-şi justifica ideologia. Într-adevăr Iisus s-a botezat la acea vârstă, dar cu botezul lui Ioan, adică botezul cu apă care nu mântuieşte pe nimeni (Fapt.19,1-5). Ioan îi îndemna pe oameni la căinţă ceea ce azi Biserica face prin Taina Spovedaniei. Însuşi Sfântul Ioan Botezătorul ne spune că botezul său este cel cu apă (un botez al căinţei păcatelor personale si nu al păcatelor strămoşeşti moştenite de omenire prin căderea lui Adam si a Evei), iar botezul lui Iisus este cel cu apă şi cu Duh Sfânt (Mt. 3,11). Ca argumentare a acestei inovaţii, ei spun că dacă moare, copilul nebotezat se poate mântui deoarece Mântuitorul zice: ”Lăsaţi copiii să vină la mine”. Aceasta nu e nicidecum o garanţie de mântuire a copiilor nebotezaţi, ci aici Mântuitorul ne îndeamnă să-i învăţăm, de mici, pe copii, Cuvântul Adevărului, să îi lăsăm să se îmbrace cu Hristos prin botez (Gal. 3,27). Mai degrabă i-ar lăsa pe copii să meargă la El, ceea ce nu se poate fără botezul creştin cel în numele Sfintei Treimi (Mt. 28,19) cu apă şi cu Duh (In. 3,5).

În Sfânta Scriptură se spune că botezul trebuie făcut prin afundare fără a se menţiona undeva numărul afundărilor. Conform învăţăturilor Sfinţilor Apostoli, botezul creştin se săvârşeşte prin afundarea de trei ori în apă a celui ce se botează: ”Dacă vreun episcop sau presbiter nu ar săvârşi cele trei afundături ale unei singure sfinţiri (a botezului) ci numai o afundare, acea care se dă (se practică) întru moartea Domnului, să se caterisească… Pentru că nu a zis Domnul: întru moartea Mea vă botezaţi, ci mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-i pe ei, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (canonul 50, Sin. Apostolic.), iar după cum e rânduit prin canonul 47 al aceluiaşi Sinod, botezul “nu e voie a se repeta”. Cufundarea nu poate fi înlocuită prin turnare, cum fac catolicii, sau prin stropire cum fac unele secte protestante. Însuşi cuvântul “Botez” ne arată aceasta (cuvântul “botez” vine din verbul grecesc a “afunda”). Singurele excepţii când botezul e voie să se facă prin turnare sau stropire sunt atunci când cineva nebotezat este grav bolnav sau pe moarte şi nu e apă suficientă. În asemenea cazuri excepţionale este admis să se facă şi azi botezul pentru ca nu cumva respectivul să moară nebotezat. Cei care săvârşesc botezul sunt episcopii şi preoţii canonic hirotoniţi, căci lor le-a încredinţat Mântuitorul administrarea Sfintelor Taine. În caz de nevoie poate boteza şi diaconul după exemplul diaconului Filip din Faptele Apostolilor şi chiar laicii (can. 44 şi 45 Sfântul Nichifor Mărturisitorul). Aceasta se permite datorită faptului că această Taină este o condiţie necesară mântuirii. Astfel spune Sfânta Scriptură: ”Cel ce va crede se va boteza, se va mântui, iar cel ce nu va crede se va osândi” (Mc. 16,16).

La afundarea de trei ori în apă a celui ce se botează, se rostesc cuvintele: ”Se botează robul lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui, Amin şi al Fiului; Amin şi al Sfântului Duh, Amin; acum şi pururea şi în vecii vecilor amin.Amin”. Romano-catolicii au schimbat primele cuvinte ale formulei de botez. Ei zic: ”Eu botez” în loc de “Se botează…” ceea ce ar însemna că săvârşitorul este om, iar nu Mântuitorul, pierzându-se astfel caracterul de Taină. În ce priveşte botezul săvârşit de protestanţi menţionăm că acesta nu e valid deoarece e în contradicţie cu ce spun Sfinţii Apostoli la Sinodul de la Ierusalim (despre care pastorii protestanţi evită să spună enoriaşilor lor). Tocmai de aceea, în molitfelnicele vechi gasim rânduiala de botez a celor ce nu s-au botezat corect. Protestanţii trebuiesc rebotezaţi din două motive: o dată pentru că botezul lor nu e valid şi a doua oară pentru că sunt căzuţi în erezie, credinţa lor mărturisită la botez nu e validă.

Sfinţii Părinţi de la Sinodul din Cartagina, anul 419 îi anatemizează pe cei ce opresc botezul copiilor (can 110). Nu pot fi botezaţi copii avortaţi şi cei ce au murit fără a li se fi administrat, încă din timpul vieţii, această Sfântă Taină. Unii dintre creştinii mai puţini cunoscători, fiind sfătuiţi de “babe” sau de alţi necunoscători pun uneori pe pomelnice la slujbele Bisericii copii avortaţi (ex. Ion- Ioana); nu este voie deoarece aceasta e erezie.

Nicăieri în Sfânta Scriptură nu se interzice botezul pruncilor. Când Avraam, în vârstă de 99 de ani a fost tăiat împrejur, tot atunci a fost tăiat împrejur şi fiul său în vârstă de 13 ani şi de atunci toţi pruncii de parte bărbătească ce împlineau opt zile. Sfântul Apostol Pavel a botezat pe Lidia şi toată casa ei (Fap. 16,15), pe temnicer şi toţi ai lui (Fap. 16,31-33), pe Stefana şi toată casa sa (I Cor. 1,16). Aceşti oameni când s-au botezat cu toată casa lor (adică cu toată familia) şi-au botezat şi copii.

Ţinând seamă de cele prezentate mai sus, Biserica a săvârşit botezul copiilor încă din primele veacuri a existenţei creştinismului. Nenumărate mărturii despre botezul pruncilor mai avem în scrierile istorice. Astfel, Sf. Irineu (+202 d.Hr.) spune: „Iisus a venit să mântuiască prin Sine pe toţi, adică pe cei ce renasc printr-Însul pentru Dumnezeu: pe prunci, pe copii, pe tineri şi pe bătrâni” (Contra erez. II. c. 22 n. 4), Origen (+254) spune că „Biserica a primit de la apostoli tradiţia de a împărtăşii botezul pruncilor” (Cartea a V-a, la Rom. 9), Fericitul Augustin (+430): „botezul pruncilor l-a avut Biserica totdeauna, la păstrat totdeauna; ea l-a primit din credinţa înaintaşilor, ea îl păzeşte constant, până la sfârşit” (Cuv. 176 de verbis apostol. n. 2) etc. Tot în mărturiile istorice, în viaţa Sfântului Porfirie episcopul Gazei (sec IV), este menţionat ca s-au botezat dintre evreii din cetate mai multe persoane dintre care şi 14 copii.

Ieromonah Eftimie Mitra

Recomandare: Pentru mai multe detalii despre Taina Botezului, în special a botezului copiilor, aş recomanda catrea: „Călăuză în credinţa ortodoxă” de arhimandrit Cleopa Ilie, editata de Mănăstirea Sihăstria, jud. Neamţ. A se vedea si „Manualul de sectologie” de pr. dr. P. Deheleanu, ed. Arad, 1948;

vedeti si:

http://www.doxologia.ro/studiul-sfintei-scripturi/are-botezul-copiilor-temei-sfanta-scriptura

http://www.crestinortodox.ro/botez/botezul-copiilor-128091.html