Idei de predici ale PS Ioan Mihălţan al Oradiei

Duminica a zecea după Pogorârea Sfântului Duh

                   Ev. Matei XVII, 14-23

1.Este îndeobşte cunoscut faptul că în necazuri sau chiar în nenorociri omul este mai aproape de Dumnezeu. Românul a lăsat o idee spunând că: „dacă n-am mai trece şi prin necazuri n-am mai zice Doamne.”

2.Cu toate acestea noi oamenii nu dorim necazurile, nu vrem să trecem prin necazuri. Le socotim chiar nenorociri nedorite. Aici ne putem da seama de marea diferenţă dintre felul cum lucrează Dumnezeu şi cum înţelegem noi aceste lucrări ale lui Dumnezeu. Toţi dorim sănătate, toţi dorim belşug fără să fim convinşi că de cele mai multe ori atât belşugul cât şi sănătatea ne înstrăinează de Dumnezeu. Ambele sunt prilejuri de a cădea în păcate şi ispite. De aceea Biserica a rânduit posturile, de aceea mănăstirile au ca sfat sărăcia de bună voie, de aceea pustnicii s-au îndreptat în pustie asemenea Sf. Ioan Botezătorul, mulţumindu-se doar cu strictul necesar de hrană şi îmbrăcăminte.

3.Totuşi Dumnezeu croieşte viaţa fiecărui om şi o rânduieşte după înţelepciunea Sa dumnezeiască, după pedagogia Sa asupra fiecăruia dintre noi dorind mai presus de orice dorinţă mântuire noastră. De fapt exemplul Mântuitorului Iisus Hristos când a fost între noi mărturiseşte aceasta, adică n-a avut o viaţă îmbelşugată ci de cele mai multe ori a fost în lipsuri şu nelipsită de suferinţe de la naşterea Sa şi până la răstignire. Este o mare diferenţă între bucuriile duhovniceşti aduse de Învierea Mântuitorului şi satisfacţiil uşoare al belşugului material.

4.Se poate întâmpla ca noi să cunoaştem mai puţin aceste bucurii duhovniceşti şi de aceea ne legăm mai mult de cele materiale şi dorim sănătate şi lipsa de boli şi suferinţe.

5.În suferinţă de multe ori cârtim contra lui Dumnezeu, socotind că ne-a părăsit Dumnezeu, socotind că ne pedepseşte pe nedrept. Toate acestea sunt legate de micimile noastre omeneşti, de puţina noastră credinţă.

6.Dacă vrem să-L înţelegem pe Dumnezeu atunci neaparat trebuie să facem o analogie între noi ca părinţi şi Dumnezeu ca Părintele nostru. Niciodată nu dorim rău copiilor noştri ca părinţi şi toate metodele le folosim pentru îndreptarea lor, nu pentru pieirea lor. De aceea folosind această metodă îl înţelegem mai bine pe Dumnezeu în purtarea Lui asupra noastră.

7.Niciodată Dumnezeu n-a fost nepăsător de suferinţele noastre. Întreaga Sf. Scriptură ne stă mărturie în această privinţă: a vindecat orbi, bolnavi, a înmulţit pâinile, a liniştit tulburările, un adevărat Părinte în putere.

8.Şi în această Evanghelie se dovedeşte atitudinea Mântuitorului faţă de cei în suferinţe sufleteşti şi trupeşti. Încearcă unele probe cu credinţa noastră, înţelegea puţinătatea credinţei noastre şi nu lucra după vredniciile noastre, ci după probele credinţei. Era foarte conştient de lucrarea diavolului asupra noastră, mult mai mult decât suntem noi conştienţi. Ştia câtă suferinţă a adus diavolul neamului omenesc, de aceea însăşi rostul venirii sale în lume a fost acela de a ne scăpa de ispitele şi amăgirile lui. Ne-a înzestrat cu puteri dumnezeieşti prin Biserică, prin darurile Sfintelor Taine de a ieşi de sub puterea lui, de a scăpa din primejdia lui. Acesta e un ajutor până la sfârşitul veacurilor nu numai în timpul vieţii Sale pământeşti.

9.Ne-a întărit în nădejdea puterii Lui prin cuvintele : ” Iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacurilor” încât putem avea mereu nădejdea în puterea Sa mai presus de orice putere şi niciodată neavând credinţa că puterea diavolului e mai presus de puterea lui Dumnezeu.

10.Cu această nădejde să călătorim pe cărările vieţii sub ocrotirea puterii lui Dumnezeu aşa precum ne învaţă pugăciunea din Sf. Post al Paştelui: Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, mărire Ţie.

(Text preluat din PS Ioan Mihălţan, episcopul Oradiei „Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile duminicilor şi sărbătorilor de peste an”, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, 1999, p.82)